O temă oarecum marginală, plasată la nivel „virtual” în analiza de risc, tema haosului rămâne nu doar periferică dar și, inevitabil, ușor misterioasă. La limita science-fiction, ca o simplă utopie negativă, alungată din exercițiul colectiv curent, cel mult ținută la sertar în birouri din umbra, ca un ceas deșteptător pus pe „silent”.
Nu mai puțin adevărat, „tema apocalipsei” este utilizată, chiar se impune efemer, ca introducere, impuls, motivație în demersuri menite să răvășească și să restarteze lungi intervale de inerție, superficialitate, decadență. Apocalipsa însemnând în primul rând trezire. O trezire tardiva dar prin impact și efecte depline și definitive, scoate la iveală, fără milă și compromis, tot ceea ce în sens larg, atotcuprinzător, pe piața acțiunii directe și mai ales la nivel de implicare lasă de dorit, lasă baltă, o mlaștina cu extensie nelimitată, care produce mizerie colectivă, fraudă generalizată și un declin deplin al identităților. Absența oricărei reacții individuale sau de masa, menite să genereze un efort calificat de a „îndrepta lucrurile”.
A îndrepta lucrurile rămâne o etichetă pe cât de subțire, pe atât de vulnerabilă ca influență de a salva, în detaliu sau pe arii limitate, măcar o parte din normalitatea banală. O normalitate asociată specie umane, mediului accesibil și orizontului usual pentru cultura comună, cea de toate zilele. „Dă-ne nouă astăzi…”
Da, „homeland” poate fi o etichetă pentru nu puține dintre lumile pe care le livrăm și accesăm curent în intervale problematice, de fapt, inundate de probleme. Cum ar fi cel pe care îl parcurgem acum, la nivel local, national, regional și chiar global.
Ar fi, deci, un sindrom. Sindromul pozitionarii curente, confuze, marcată de inerție, cu ieșire în haos. Inițial, oricum abordarea pare ușor paranoică. Incumba chiar riscul unei tentații către senzațional cu intenția ascunsă pentru rating. Da, poate…
Și dacă nu?!
Dacă nu ați uitat, fie și parțial, de formă, din curiozitate, subiectul (haos), exilat în abstract în dicționare, în bibliotecă, să încercăm totuși o explorare preliminară în termeni ceva mai concreți. Chiar și pentru cele mai comode, sceptice percepții și judecăți, hrănite de un optimism natural, sănătos, robust și harnic, poate rămâne un simplu antrenament. La sală, vinerea…
Paradoxal, deși haosul se manifestă și semnifică tocmai o prăbușire amplă și definitivă a sistemului, a ordinii și funcționalității curente, haosul deci, nu este lipsit de o anumită „arhitectură”preliminara… Există o gramatică a intrarii. Un ansamblu de premise persistente, de corelații și funcționalități negative, ascunse sau doar ignorate, care provoacă, alimentează și susțin pe spații ample, până sau chiar și dincolo de limitele sistemului afectat, un ansamblu de stări critice majore, inițial disparate, de la un punct critic, de start, asociate într-o „armonie negativă” atotcuprinzătoare, cu o vitalitate de impact, reproducere și extensie nelimitate. Nelimitat, de neoprit, rămân atribute-cheie. Între noi fie vorba, haosul seamănă cu o capodoperă!… Este de neimitat, necontrolat, imposibil de plasat într-un depozit. Nu există colecționari de haos… Dispar odată cu piesa de colecție.
Revenind la „gramatică” și intrând în bucătăria virtuală a haosului, am putea contura câteva întrebări , stări preliminare și dezvoltări decisive, dincolo de care, ambiția analizei, a procurării de date, diagnostic și terapii rămâne lipsită de sens. Dacă le-am avea, nu am avea haos… Da, haosul, o colecție sinistră și definitivă de dezvoltări, nu poate face obiectul unei arhive, baze de date, muzeu. Doar o iluzie academică. Nu vom avea nicicând un „Muzeu al Haosului”. Nu scapă nimeni, nu rămâne nimic relevant. Iată de ce nu avem „academii” ale haosului. Doar revelații, amenințări, premoniții.
Nu e puțin. Culmea, acestea nu sunt de loc, nici ascunse, inaccesibile, nici dificil de înțeles. Doar ignorate…
Am o îndoială, o nedumerire. De ce sunt ignorate? O simplă întrebare. De ce sunt ignorate? Este haosul o simplă nenorocire venită de departe sau, de fapt, șocul nimicitor al unei lumi, realități, complet străine de cea în care viețuim, păcătuim, ne dăm mari?… Ori, poate este o complicitate… Avem aici, evident, un joc straniu între nivele de existență, percepție și dinamică profund disparate, haotic distribuite în lumea în care viețuim.
Gata cu speculațiile!
O analiză primară, sumară, din ceea ce realitatea curentă, critică, aberantă, sugerează bunului simț. În lumea în care trăim. Deci:
1.Acumularea sistemică de masă toxică atinge praguri maxime. Devine deplină. Nu mai este loc pentru erori, dificultăți, distrugeri. Inițiative la vârf și la bază, în discordanță deplină cu logica declarată și asumată formal, generează un spațiu saturat de nonsens și devine prizonier al unui blocaj generalizat. Ceea ce înainte părea excepția de la regulă, infractiune și scandal devine stare curentă, dominantă. De la un punct, atotcuprinzătoare. Acaparează chiar și viitorul posibil, aproape sigur la nivele și câmpuri de operare de prim plan, dar și în adâncime. La surse și pe piața dezvoltărilor curente. Oricare dintre reacțiile anterior , sofisticate și influente în spațiul instituțional și de operare curentă, se dovedesc a fi depășite, descalificate și nu de puține ori abandonate din start de jucători de top, altfel legitimați și instalați, recunoscuti a se opune, influența cu susținere curentă. Nimic. Nu lipsesc criticile, protestul și chiar reacții care exprimă „normalitatea”. Cu impact sumar, incidental, episodic. Ușor eroic… Confruntarea rămâne disproporționată. Riposta efectivă, palpabilă apare brusc a fi iluzorie, formală, fără ecou colectiv și deci, fără susținere. Masa toxică devine copleșitoare.
2.Inerția masivă instalată la nivel colectiv, reprezentativ și operațional. Nu este doar o reacție de panică publică, în spații administrative, de comunicare sau acțiune directă, este o stare profund infiltrata în realitatea curentă. Prăbușirea oarecum subită, în România, a comunismului ceaușist sugerează câteva elemente semnificative… Iluzia înnoirii generale și speranța naivă a accesului subit și gratuit la „lumea liberă” au împachetat elegant un eșec istoric de proportii. Rămâne să privim cateva sute de kilometri la est pentru a înțelege cum s-a întâmplat și se întâmplă si la alții. Ucraina și chiar Rusia, chiar China resimt în profunzime, pe toate planurile, costurile prăbușirii de sistem. Acolo unde iluzia a funcționat, adică trecerea subită la lumea liberă, economie de piață, libertate de expresie și altele, acceptarea răului banal, decăderea pe parametrii de primă mărime și relevanță a vieții individuale, private și colective, într-un spațiu haotic, poleit cu lozinci ale capitalismului invingator au generat un spațiu primitiv, neautentic și păgubos, fără motor interior, dependent în primii 1000 indicatorii de Occident. Un Occident expus la rândul său la transformări sincopate, inerente și mai nou cu expunere directă la o invazie sui generis. Refugiați, imigranți, teroriști…
Împăcarea cu „fie ce-o fi”, „merge și așa”, „să vedem”, „asta e”, „la noi nu se poate” ș.a.m.d. devine articolul nr. 1 din constituția reală a spațiului postcomunist. Ș.A.M.D. asumă tocmai complicitatea cu acceptarea unor false ieșiri către normalitate. Ieșire spre ce? Ieșirea în patologic este o iluzie.
Expansiunea masivă a patologiei sociale, evoluției sistemice în parametri profund aleatori sunt calea spre haos. Calea scurtă, parcursă pas cu pas, într-o contaminare colectivă și, de la un punct, de neoprit. O lume îmbrancita sau sedusă, asumând din senin un hedonism demonic, hrănit cu marfă de mâna a doua, de un consumerism primitiv, cinic distribuit într-o țară săracă. Numai bună de jefuit. Ce paradox ieftin.
3.Absența unui leadership autentic, inspirat și responsabil. O dominantă cu prea puține excepții, adesea instabile și contradictorii cu perspective sumbre în viitorul accesibil. Are România lideri?! Dincolo de complexe, de dosar, limite de aptitudini și mai ales de implicare, suntem în afara pieței leadership-ului global. Care, din păcate, nu stă prea bine. În capitole de top, asistăm la comedii jalnice, expresie ale unei reproduceri tot mai falimentare a mecanismelor decizionale, strategice și de comunicare, o lume bântuită de torente obscure care generează o expunere la dezvoltări haotice, regresive și acut lipsite de orizont. Care ar putea fi sursele acestui deficit? În plan cultural, desigur, organizațional și până la urmă demografic? Nu se mai nasc lideri în această țară?! De ce avem tot mai puțini, sau de loc, oameni, bărbați și femei, tineri și maturi, deja formați, cu experiență și expunere publică seminificativă, motivati și determinați să iasă pe piața reprezentării, în domenii-cheie, în spatii critice pentru proba viziune, capacitate, curaj?! Viziune pentru a agăsi calea, competență pentru a elabora soluții viabile și desigur, curaj pentru a înfrunta sfidările, nu puține, trezind încredere și susținere la nivel public. Sunt prea complicat?! Atunci tragem apa…
4.Un prezent aglomerat cu scandaluri, știri-bombă și dezvoltări halucinante definește un fals prezent. O capcană ieftină, adică pe bani, derivată dintr-o raportare superficală la globalizare, pentru a asigura, asuma și practica desprinderea tot mai amplă de identitatea națională, de traditie, de o lume pe căt de autentică, pe atât de vulnerabilă în tavalirea consumeristă care răvășește viața curentă. Mult peste agresivitatea bolșevismului tradițional care a nimicit o bună parte din Europa și Asia si Cuba la inceputul secolului trecut. Da, un nou început de secol. De fapt, un „The End” al civilizației autentice în diversitate și complementaritate. Oarecum paradoxal, globalizarea conține implicit vechea tentație totalitară a uniformizării, desigur pe alte valori și indicatori, cu criterii, principii și mijloace, pe cât de sumare , pe atât de agresive în raport cu existența curentă. Mai rămâne piața vastă a trăirilor individuale și colective. A trăirilor finale… Sau, de ce nu, a trezirii?…
5. În derularea toxică a evoluției pe diverse niveluri, sisteme și mecanisme, izolarea la nivel individual și colectiv a devenit sursa principală a inerției, ca reacție de adaptarea prin multiplicare până la saturare, o sursă de fals echilibru, ușor patologic, in lumea curenta. Izolarea, ca alegere instictivă, se impune ca adaptare primară și primitivă, ușor animalică la tendința generală de fragmentare a lumii în care trăim. Telefonul mobil, comunicarea IT, o mass-media tot mai sumară și aparent spectaculoasă, nu sunt decât surogatele atotcuprinzătoare prin care orice capcană este de neevitat. Dincolo de izolare, mult mai gravă, alături de fragmentare este derivata complementară a desincronizării. Surprinzător, deși par în permanent conflict, oamenii lumii de azi zac în izolare.. Deci, fragmentare, izolare, desincronizare, la pachet, domină trăirea curentă, inhibă reacții de bun simț, alimenteaza stări jalnice, riposte. Anuleaza resursele și mecanismele unei treziri colective de substanță, robustă, creativă. Doar rutina, consum, somn colectiv, un somn adesea agitat prin halucinatii contrafacute. Somn aproape mortal pentru o trezire autentica. Izolarea este un ecou al morții, abandonului și cea mai bună veste pentru haos. Bună ziua, haos!!
6. Logica „turning point-ului” este simplă. Presupune o cădere subită, masivă și definitivă a surselor mecanismului și practicilor normalității și, concomitent, o extindere exponențială, subită și acaparatoare a stărilor, reacțiilor și practicilor falimentare, în sistem uzate, atacate sau doar contaminate cu evoluții patologice atotcuprinzătoare.
Totusi, să nu cădem în ”The End” Vorbim despre haos, e prima dovadă că nu a avut loc. Rămâne întrebarea. Sâcâitoare, incomodă, nu lipsită de detalii. Cum ar arata „Momentul de răspântie” la doi pași de calea „proastă”? Sau poate, de câte ori am trecut „pe lângă”? Sau de ce, totuși, oare, am putea să-l evitam ? Again, again…
Întrebarea la zi ar fi, în ce stare ne aflăm azi, în România-2016, la nivel individual, colectiv, comunitar și sistemic și, desigur, prin poziționare adesea aleatorie la mediul extern ?! Un mediu comun, marcat tot mai profund și agresiv de expuneri la stări și evoluții haotice? Nu de puține ori surprinzătoare, chiar pentru factori de top ai lumii. Surprinzătoare prin noutate, complexitate și, mai ales, prin dificultatea de a fi gestionate.
Lumea delanșărilor de stări haotice acut păguboase și, element esențial, cu o disponibilitate de conexiune, contaminare și amplificare aparent spontană, domină deja de decenii piața riscului. Ne confruntăm cu un nou interval. Cunoastem și înțelegem sumar logica. Dispunem de mijloace și resurse oarecum adecvate unor contexte anterioare. La nivel de jucători? Pe cine contăm? Oare am intra măcar în joc? Puțin probabil. Cu cine?!
7. Să ne ocupăm atunci de un haos „de mâna a doua”… De implicații pentru țara în care trăim. Care încă se mai cheamă România, stat național, independent, integrat (parțial) în UE, membru NATO, ș.a.m.d. Care vor fi costurile și consecințele unei absențe elementare într-un campionat sever și agresiv, un lipsit de aranjamente de culise?! Se preocupă cineva?! În România care este…
Dincolo de Apocalipsă, ce facem cu țara în care trăim, sau la care ne raportăm, fiind ceva mai departe… Departe, dar în același spațiu fluid, marcat de hazard, expus la un viitor ciudat. Cel puțin ciudat.
Care este lista primară a amenințărilor asumate? Nivelul de incertitudine asociat. Care sunt sursele, mecanismele și impulsurile negative, deja active și care ar putea fi dezvoltarea lor în viitorul apropiat? Ce capacitate operațională efectivă avem acum, în 2016 și după un an electoral confuz și sumar, în 2017, la nivel instituțional pentru a identifica, asuma și răspunde în mod efectiv la presiuni și dezvoltări negative? Îi pasă cuiva? Cui?!
Dacă nu, avem o colectie de dezvoltări negative complexe, ruinătoare și dificil de gestionat, care în absența unei riposte flexibile și calificate ne poate livra o dinamica haotica, masiva imposibil de gestionat.
8. The end… Deci, cum ar arăta haosul? Falsă întrebare. Un haos autentic, deplin și definitiv nu ar avea martori, deci nu va putea fi descris, nu vor fi doctorate, aniversari si cuvantari, nici macar cimitire. Pentru moment doar se lafaie la orizont.
Scuze pentru deranj. Noapte bună.
(Foto: openclipart.org)
