Cronica anticorupției anunțate

Și s-au adunat la ceas de seară mai mulți oameni de bine, de frumos și de serviciu, ca să salveze anticorupția și pe mama ei.  

Și cum vorbeau ei acolo ca să se audă mai bine zarva și zgomotul îngrijorării, brusc vocea lui C Diaconescu, eternul candidat, începe să se audă mai tare. Ce făcea el? Citea. Ce citea? Legea! Legea 304/2004, art – mă scuzați – 69, pe stil vechi:

(1) Ministrul justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori anume desemnaţi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, de procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, de procurorul- şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism ori de ministrul justiţiei. (2) Controlul constă în verificarea eficienţei manageriale, a modului în care procurorii îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenţa parchetelor. Controlul nu poate viza măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate.

Management, deci. Muie T Udorel! Muie P SD! Toată lumea respiră. Codruța e salvată! Pauză publicitară. 

Partea a doua a întîlnirii se concentrează pe, firesc, management. 

Și aici domnul B Ogdan este maestru. Cînd delirul începuse să se propage îngrijorător, de la un invitat la celălalt, cap de coloană domnul O Reste, dînsul intervine obiectiv. Și se uită în cameră ca în ochii doamnei C Odruța, întrebînd:

Doamna Kovesi, am și eu o întrebare la dumneavoatră: domnul C Oldea v-a oprit dosarele Teldrum și finanțarea din Fortaleza? Vreau și eu să știu. Deci, v-a oprit să analizați, să puneți pe masă, în lucru, dosarele Fortaleza, cu finanțarea de la firma din Brașov de transport călători feroviar a domnilor I Orga și C Omana, unul dintre ei a murit, nici nu mai știu care. V-au oprit domnul C Oldea și șefi din SRI să instrumențați acest dosar?  Este adevărat ca dosarul Teldrum a fost bagat la naftalină de către același domn C Oldea? Pentru că se dorea ca domnul D Ragnea și ai lui să cîștige alegerile? Vreau să știu!

Ca mai bine informat să fiu. Poți să-l condamni?!? Și s-a făcut așa o liniște de început de lume, numai domnul O Reste ce mai vorbea. 

Păi să vedem. Ar mai fi și partenerii lui domnul G Hiță, luați pentru carnete de conducere și bascheți, și ce mai spune doamna B Ica despre făina 00, și ce i-or mai spune muzele lui domnul R Areș. 

Chiar, ce i-ar mai putea spune muzele? Voi știți? 

(Foto: obiectiv.info)

 

 

Facebook Comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *