La o adunare pretentioasa sunt abordat de o frumoasa si distinsa doamna. Dupa un schimb rapid de amabilitati, imi propune sa ne minunam impreuna de „magia iubirii dintre mama si copil”. Eu ca tata si psiholog, ea ca mama.
“Dar stati putin”, zic eu de colo, rautacios, „ca nu toate mamele isi iubesc copiii. Cat despre copii, ei nici nu pot iubi”. Doamna incepe sa ia distanta. „Cum adica nu iubesc?” ma intreaba cu asprime. „Nu au maturitatea psihologica pentru a iubi” explic eu. Ii explic mai departe ca un copil se ataseaza de anumiti oameni pentru ca urmaresc anumite beneficii (afective, relationale, financiare etc) . In carti sta scris ca abia dupa 8 ani copiii sunt suficient de echipati psihologic pentru a putea fi incercati de sentimente complexe cum este iubirea. Ca sa nu mai spun ca unii – destul de multi, din pacate – vor fi chiar si la maturitate incapabili sa iubeasca.
„Relatia dintre Razvanel si taica-sau e fenomenala”, riposteaza tot mai iritata doamna. „Ma bucur”, zic. „Cand sotul meu vine acasa, Razvanel e transfigurat, amandoi sunt transfigurati. Vreti sa spuneti ca asta nu e iubire?” „Nu, chiar nu e iubire. Din descrierea dumneavoastra reiese ca intre cei doi exista o forma de atasament, dar totusi iubirea este altceva. Iubirea presupune o atitudine de receptivitate si de dedicare, pe cand afectiunea e o nevoie, asa cum e nevoia de hrana sau de siguranta. Ele sunt totusi substantial diferite. Sunt oameni foarte afectuosi, dar incapabili de iubire, dupa cum exista oameni mai putini afectuosi, dar care iubesc consistent.”
Eu sunt multumit de explicatiea mea, dar doamna e de-a dreptul dezamagita. “Si cum adica nu toate mamele isi iubesc copiii?” revine doamna si mai agresiv. „Orice mama face totul pentru copiii ei”, zice. „De fapt”, zic, „e exact invers: copiii fac aproape totul pentru parintii lor, incepand cu formele evidente de a-i multumi – sa fie cuminti, sa manance, sa-si faca temele – si terminand cu cele mai putin evidente – sa se imbolnaveasca, sa fie delicventi, sa esueze. Toata lumea are nevoie de o mama, dar nu toate femeile au nevoie de un copil. Copilul nu se poate lipsi de mama, mama se poate lipsi de copil.” Doamna pare foarte suparata, asa ca eu o dau pe generalitati: „Haideti sa va spun altceva: daca esti un om bun, esti o mama buna. Asta insemna ca pe lumea sunt exact atatea mame bune cate femei bune sunt.”
Doamna n-a fost multumita. Si-a sunat sotul sa vina s-o ia acasa, cu Razvanel cu tot.
(Foto: asweetlife.org)
