Ce urmează după ”Muie PSD!”? Articolul acesta!!

În ordinea prezentă pe această platformă, chiar așa este. Am zis, instigată de Lucian Vâlsan, ”Muie PSD!”, în înregistrarea pe care am realizat-o amîndoi acum două săptămîni,  apoi am plecat o săptămînă la Praga, mi-a părut mie momentul perfect pentru vacanță.

Cînd mă lămurisem deja cum petrec oamenii normali vara, oameni normali, cehii,  care au înaintea noatră nici mult, nici mai puțin de 1000 de ani, o mie de ani de prezență continuă, documentată, în istoria Europei, vin la București și găsesc zarvă mare. Zarvă produsă de găsirea – nu, nu a Sfîntului Graal- ci, așa cum avea să ne explice filosoful Liiceanu, expresiei unificatoare a luptei noastre împotriva PSD. Pînă cînd, pe joi, apare și ezplicația.

0M-am uitat în dreapta, m-am uitat în stînga, înainte și înapoi, Muie PSD peste tot. Dar vine, salvator cred eu, articolul filosofului muii. Care-și aplică, cu ocazia acestui articol, o teslă peste mingiuțele din dotare.

Dacă intelectualitatea română renunță atît de ușor la munca ei de-o viață și la aspirațiile pentru poporul acesta, să vedem în ce măsură ne afectează pe noi ”Muie PSD” și protestul care a urmat. În ce măsură ne ajută, mai bine zis.

Scăderea dramatică a nivelului educațional al populației, atît de adusă în discuție pînă acum, nu mai contează, înțeleg. Putem vorbi pe limba tuturor și dacă asta ne va face să scăpăm (CUM??) de PSD, e perfect.

Bun, dar cum? Democratic, pe calea pe care ne place să credem că sîntem, în nici un caz nu putem. Au fost multe încercări de a dizolva cumva legal partidul ăsta, nereușite pînă la urmă. Și cu toată mize ia și cu tot circul făcut la sfîrșitul săptămînii trecute, pentru care niște capete este imperios necesar să cadă, nu se vede nici acum vreo soluție practică, exactă.

Ce văd eu, din perspectiva dreptei, sînt două fronturi. Frontul progresist care face valuri în Europa și frontul conservator, în SUA, al căui vîrf de lance este președintele Trump și administrația pe care o conduce. Stînga vs dreapta, a nu știu cîta oară în istorie.

Cine sînt componentele celor două fronturi?

Frontul progresist, la noi, este reprezentat declarat de către USR, și nedeclarat de către PNL și Președintele Iohannis. Frontul consevator, oricît NU m-ar reprezenta pe mine și prietenii mei conservatori, este PSD, o gașcă de penali și chivuțe ajunsă în fruntea bucatelor.

În marea construcție europeană, PSD nu are ce căuta. Trecînd peste dosarele din dotare, nu au capacitatea și oamenii necesari unei guvernări măcar decente. Guvernele Dragnea (I- III) sînt niște caricaturi, niște copii care se joacă în bazinul cu nisip, cu inconștiența și seninătatea copiilor care nu au nici o grijă. Despre responsabilitate nu cred că mai are rost să pomenesc atunci cînd vorbim despre PSD, PSD nu știe limbi străine. Altfel, pînă acum erau demiși cel puțin șefii jandarmeriei și ai poliției, la mizeria pe care au creat-o și alimentat-o în ultimele trei zile în București.

Cine a mai rămas necuprins în cele două fronturi? PMP și ALDE.

PMP este singurul partid care poate prelua ștafeta dreptei cu succes.PMP, neregăsindu-se acum în nici unul dintre fronturi, a picat de partea bună a societății, adică anti-PSD, sancționînd ferm fiecare abatere de la lege a acestuia.

Cu un Tomac care poate e mai puțin vizibil, PMP rămîne și singurul partid cu adevărat de opoziție, cu platformă și program.

AlDE nu a avut mai nimic de spus acum, lipit de guvernarea PSD fiind. Deși ALDE are și ceva idei liberale, pînă în momentul ruperii de PSD rămîne la fel de toxic și de nociv. Cînd se rupe, dar se tupe? Dacă e provocat, se rupe. Se poate întîmpla asta la alegerile parlamentare viitoare, la cele prezidențiale, dacă Tăriceanu vrea să candideze, ori, în eventualitatea în care poate înghiți PNL.

PNL Nu mai are leadershipul necesar să schimbe ceva, să facă ceva. Este un partid îmbătrînit de copil, dus în parc ba de unul, ba de celălalt. Cînd va intra pe mîinile Marei Mareș, va fi copt și pentru fuziunea cu Alde.

Conglomeratul politic al opoziției este unul masiv, dar împrăștiat. Și împrăștiat nu numai mult, dar și pRost. Ceea ce duce la o fragmentare a opoziției pe planuri din care, la următoarele alegeri, ar putea ieși victorioasă stînga.

Avem deja un lider de stînga, președintele Iohannis. Susținut de Germania merkeliană afară, înăuntru este cel mai slab președinte pe care l-a avut România după 1989. Lipsit de trăire, emoții și sentimente pentru țară, iese aiurea; prost și neinspirat; adesea defazat cu evenimentele.

Tot pe stînga mai avem pe: Tăriceanu, Orban, Cioloș, Barna. cine e prezidențiabil? Toți ar putea fi; mai puțin Barna, nu are anvergura  necesară și nu numai.

Ce se întrevede pînă acum? O luptă reală Iohannis – Cioloș. Se bat Germania și Franța pînă la ultimul român. Ce cîștigăm noi din asta? Unde eSte interesul poporului român? eu nu_l văd; poate voi.

Și care ar fi  interesul acesta azi? Păi să vedem: sîntem în an centenar: Adică ar trebui să ne concentrăm pe probleme naționale, mai puțin politice: unirea, de exemplu; este o problemă națională.

Cîte partide sânt real preocupate de unire? Unul singur, și nici acela nu mai știm dacă mai prinde viitorul legislativ sau nu: PMP. Cît pot celelalte partide; cît vor să se ocupe de unire? Mai bine nu întrebăm; știm răspunsul. E frumos să koci în horă, mai greu e să faci hora să funcționeze.

Deci; cu atît de multă stînga pe firmament, cu atît de puține partide și oameni politici care să se lupte în mod real pentru Unire; ce șanse mai avem să vedem România mare din nou? Spre 0 an de an.

Cum poate fi intereseul național la mijloc într-o bătălie IOhannis-Cioloș? Cum ar putea fi între Merkel și Macron. 0, nada, din nou.

La ce ne folosesc oamenii politici care apar și dispar, steluțe trecătoare pe firmamentul politic, dacă nu au intuiție, drag de noi, de țară și de oameni, dorință de implicare și nu simt, nu ne simt?

Vom ajunge terenul de joacă european pentru mai marii lumii, în dorința de-a avea o țară ca afară, disprețuind și înjurînd ce avem românesc, al nostru.

Mai presus de toate, cînd a ajuns politicul să fie mai presus de național la români? Și, la ce ne ajută asta? Ce ne mai rămâne nouă, oamenilor de dreapta, din înfruntarea, oricît de dureroasă, a stîngii?