Cateva cuvinte despre victorie

Am citit aseară, înainte de a adormi, că viaţa noastră e o consecinţă a cuvintelor pe care le întrebuinţăm. Această lectură cadrează unei întâmplări al cărei erou a fost Mircea Geoană, pe care îl urmărisem la televizor cu câteva mărturisiri. A spus că e ‘mâhnit’ şi ‘frustrat’, iar chipul său, de pradă hăituită, trăda în acele circumstanţe rostirea autentică. Asta m-a bucurat, pentru că îmi place să cred că recunoaşterea e cea dintâi treaptă a revenirii.

Întâmplarea cuprinde şi un episod al zilei în care câţiva PDL-işti imberbi au anunţat că vor să-l suspende pe Geoană de la şefia Senatului. Argumentat tâmp şi cu gesturi pubere, demersul îi poate aduce deservicii chiar preşedintelui Traian Băsescu. Nu pentru că ar alimenta speculaţiile privind boala, ci pentru că abia acum ar da un sens ruşinos victoriei obţinute la limită.

Să mă explic:

Oricât s-ar spune că politica e în afara moralei comune, e tot nedemn să calci în picioare adversarul aflat deja la pământ. Gestul nu certifică victoria. O mânjeşte. Odată ajuns în scaun, raporturile de confirmare ale puterii sunt eminamente cu mulţimea, nu cu adversarul. A lovi cu bastonul peste picioare, cum ordonă tovarăşul Oprea, nu e o virtute. E un semn de neputinţă şi disperare. PDL-ul ar avea câteva minţi luminate ca să capteze sensul acesta, din păcate cei care ies în faţă sunt tot nişte căţelandri.

Dacă Mircea Geoană e încă al doilea om în stat poate că totuşi i se cuvine. Nu vreau să trec deloc între paranteze faptul că a obţinut câteva milioane de voturi. Sigur că la final învingătorul ia totul, dar el trebuie să ştie să stea pe scaun cu demnitate.

Căci răzbunarea nu înnobilează, te face meschin în faţa adversarului şi mai ales a celor care ţi-au aplaudat victoria.

Facebook Comments

64 de comentarii

  1. Liana Alexandru

    Cînd Lidia Mitchievici este prezentă împreună cu dvs. în studioul de ştiri de cine este invitată:

    de dvs. înşivă,

    de iRTV,

    sau de Cătălin Voicu?

    Mulţumesc anticipat pentru răspuns.

  2. Liana Alexandru

    http://media.hotnews.ro/media_server1/document-20

    din cerere:

    "La 16 nov. 2009, tot Presedintele Senatului, Mircea geoana invocand acelasi drept

    suveran al majoritatii parlamentare de a decide [ majoritatea atunci era formata de PSDPNLUDMR

    ] , principiu pe care acum l-a uitat si il ignora, a refuzat sa convoace Birourile

    Permanente reunite ale celor doua Camere – abuzand de functia de Presedinte al Senatului

    – pentru a se decide calendarul intrarii in dezbaterea Parlamentului a guvernului Liviu Negoita;

    la acel moment, dl. Mircea Geoana a spus ca acest refuz este intemeiat pe faptul ca exista o

    …MAJORITATE parlamentara care se opune acestui lucru; La acest moment, avem asadar o

    noua majoritate in Senatul Romaniei insa aceste principii enuntate si clamate in nov. 2009 de

    catre Mircea Geoana nu mai sunt valabile !????"

  3. Dan Maşca

    În timp ce Răzvan Dumitrescu juca mascarada onestităţii cu o hîrtie A4 ţinută pe dosul palmelor, Liana Alexandru îşi făcea seppuku pe blog.

  4. @Dan MAȘCA Inainte sa intreb daca doamana Alexandru este sau nu de dreapta, as citi ce a scris doamna in campanie. Primul lucru. Al doilea lucru ar fi sa discern un pic actele pe care le fac cei care se pretind de drepta. Nu oricine e in PDL este si democrat liberal, si nu orice democrat liberal are legatura cu dreapta sau discernamant.

    Partidul nu progreseaza cu temenele, domnilor. Considerente! 🙂

  5. @Nemo

    Contra trust? Cu cine? Le trebuie un AntiBadea si un AntiCiutacu, cu aceeasi verva si umor, in cazul primului. Nu vad cu cine.

  6. BREAKING NEWS

    I-auziţi ce zice Andrei Bădin despre colega lui în Confessiones:

    "Doamna Grecu de la Antena 3 (care pare mereu surprinsă în efortul de a nu da cu tigaia în cap interlocutorilor) îl invită în emisiunea d-sale pe cunoscutul distribuitor de informaţii riguroase Corneliu Vadim Tudor. Regele calomniei şi al bîlciului naţional e lăsat să peroreze răstit tot soiul de insanităţi."

    😀

  7. Doamna Alexandru este om de dreapta ?

    Sau om de stinga care scrie pe un blog de dreapta ?

    Stimata doamna Alexandru, Geoana trebuie schimbat pentru ca a dovedit ca este un pericol public si ocupa din intimplare a doua functie in stat.

    Ca om dreapta care traieste intr-un stat de drept doresc sa fiu respectat.

    Daca noi cei care am votat pentru parlament unicameral am cistigat , atunci cei care ne reprezinta, indiferent ca sunt de la PSD, PDL, PNL si alte P-uri , trebuie sa faca cum le-am zis noi pentru ca altfel nu mai este stat de drept si nu este bine.

    1. @dan: Vorba colegului Bleen: la noi numai blogerii trebuie sa fie de dreapta. Doamnele pot avea orice orientare daca sint talentate. Pot avea si daca nu sint, numai ca nu le publicam.

  8. @para, bune link-uri.

    re: prb, intr-o masura. insa, cand ai nevoie sa-ti transmiti mesajul tau "neperturbat", prb ai nevoie de TV-ul tau. de aia au preluat Paunesti EvZ, etc. se pune de un "contra trust". cand il citesc pe zexe, la asta ma gandesc 😛

    si atunci, ramane solutia Caragiale: citesti si "de ai opozitiei, si de ai guvernului" si vezi pe unde se afla adevarul(daca te intereseaza asta si nu sa i-o tragi lui iXulescu).

    nimic nu se pierde, totul se transforma 😆

  9. Cateva cuvinte despre Madame Blogary:

    "Un foarte bun exemplu este Madame Blogary (blogary.ro) – o platformă nouă, ce reuneşte o serie de bloguri politice de dreapta, scrise fie de jurnalişti consacraţi, fie de bloggeri pur-sînge, într-o construcţie destul de închegată şi coerentă."

    Lucian POPESCU

    http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=316&cm

  10. Nemo, deci asta sa fie raspunsul la problema Andrei? De ce sa-mi fac eu una pe bani, cand pot sa-i folosesc pe ai altora?

  11. @para: ceri prea mult, de la jurnalistii din lumea intreaga 🙂 . adu-ti aminte de stirea de pe times.ro(aia cu Haiti/Tahiti), preluata de multi jurnalisti/ TV-uri, etc, de-a lungul si de-a latul continentului. ca sa fie primii care dau stirea, se ajunge la tot soiul de situatii hilare. nici eu nu cred ca e vreun complot, prea multa isterie pe tema asta strica 🙂

    chestia e ca Basescu a invatat la perfectie cum merge presa si-i manipuleaza mai rau ca Ivan Petrovich Pavlov pe caine…

  12. @Liana, nu sunt chiar atat de strain de presa precum crezi tu si nici atat de naiv incat sa nu iau in considerare faptul ca discutiile despre sanatatea presedintelui se derulau cu mult timp inainte de momentul in care presedintele si-a facut analizele medicale.

    Regret ca nu mai pot sa continui discutia, trebuie sa plec din Bucuresti.

    Nu vreau sa rami cu impresia ca discutia noastra a fost si altceva decat un schimb de opinii. Iti respect meseria si stiu bine ce presupune ea. Lucrez in televiziune de mai bine de 15 ani. Un weekend pe gustul tau!

  13. Zexe, supraevaluezi niste reactii ale presei. Mecanismul de functionare e mai simplu si nu ascunde conspiratii asa cum crede de multe ori publicul.

    S/a aflat ca presedintele a fost la Militar si reporterii s/au dus sa relateze de acolo.Apoi, s/au intrebat de ce nu exista si o comunicare oficiala, asa cum e firesc in legatura cu actiunile sefului statului. Daca presedintele a intins presei o capcana, nu stiu, dar ceea ce pot spune cu precizie este ca reactia lui Valeriu Turcan a fost derizorie si contrara expresiei presedintelui care a lasat sa se inteleaga ca nu e semn de ingrijorare. O atitudine corecta fata de public ar fi fost aceea de a comunica in trei randuri pe siteul Administratiei ca presedintele a facut un control de rutina si ca nu au fost semnalate probleme deosebite. Scurt si definitiv. Se incheia subiectuil. Dar purtatorul de cuvant, Valeriu Turcan, a irosit zeci de minute ca sa ne demonstreze ca presa e ticalosita (lucru ce ar fi reiesit din faptul ca Sutu ar fi primit informatia de la Hrebenciuc) Pentru oamenii care l/au ales pe presedinte si il respecta, legatura dintre Hrebenciuc si Cristian Sutu era infinit mai putin relevanta decat starea de sanatate a presedintelui si i/ar fi folosit ca aceasta presa, ticalosita, asa cum e, sa citeze un comunicat oficial despre cum se simte seful statului.

    Daca oamenii care te pretuiesc ar afla despre tine, Zexe, ca ai fost la spital, s/ar simti prost sa te rastesti la ei, sa/i iei in raspar si sa le transmiti ca ei sunt, de fapt, niste oameni bolnavi…

    Tu crezi ca Turcan le/a tras/o exemplar ziaristilor. Eu cred ca le/a tras/o alegatorilor, ca ziaristii nu fac presa ca sa/si transmita suste intre ei, ci ca sa comunice informatii publicului. Chiar daca uneori, si ei gresesc.

  14. Nu, speculatiile de presa cu privire la boala presedintelui au fost ridiculizate in mod magistral de aparatul informativ al presedintelui. A fost o manevra reusita a presedintelui de a decredibiliza presa anti-prezidentiala folosindu-se de slabiciunile unor jurnalisti idioti. Istoria a fost asa: Presedintele, iritat de speculatiile cu privire la starea sa de sanatate, a fost sa isi faca analizele la Sp. Militar, o institutie medicala despre care nu se poate specula ca ar fi neserioasa. In ziua respectiva nu s-a aflat nimic in presa, absolut nimic A doua zi, in pagina unui jurnalist care a muscat momeala unei informatii pe surse, a aparut informatia ca presedintele se gaseste exact in acel moment la Sp. Militar, bla bla. Imediat dupa aceeea reporterii unei anumite parti a presei s-au ingramadit la poarta spitalului unde nu se gasea decat portarul institutiei. Televiziunile au incins microfoanele si camerele de filmat pe aceasta tema falsa pentru ca apoi sa apara presedintele sa stranga potul obtinut din aceasta cacealma. Stii povestea cu Petrica si lupul? Ai observat ca dupa aceea nu s-a mai vorbit aproape nimic despre sanatatea presedintelui? Presa anti-prezidentiala a muscat ca guvidul momeala presedintelui, decredibilizandu-se. Numai dupa aceea, pentru a amortiza cazatura, presa a alimentat aceasta varianta conjugata cu atacul la Geoana. A fost randul presei sa faca o "procedura" de spalare pe fata.

  15. OK. Am inteles si e valid ce spui, dar ceea ce rezulta din demersul public al PDL (desi, culmea, in aparenta li s/a facut o nedreptate doar independentilor) nu e ca Geoana impiedica punerea in practica a rezultatului referendumului, ci ca PDL vrea sa/l dea jos cu orice pret pe Geoana. Intrucat solicitarea PDL nu a urmat explicit unui refuz pe tema Constitutiei, a reiesit ca e doar un pretext si a alimentat in mod gratuit speculatiile privind boala presedintelui.

  16. Liana, eu nu rastorn pe nimeni pentru ca nu sunt om politic si pentru ca, am scris mai devreme, niciunul dintre portocalii din Parlamentul Romaniei nu crede ca il poate schimba pe Geoana.

    Demersul este unul pur mediatic si nu face altceva decat sa aduca la cunostinta opiniei publice urmatorul mesaj:

    MIRCEA GEOANA, PRESEDINTELE SENATULUI, NU DORESTE SA ADUCA IN PLAN CONCRET VOINTA ELECTORATULUI CU PRIVIRE LA TEMELE REFERENDUMULUI, ANUME REVIZUIREA CONSTITUTIEI SI REDUCEREA EFECTIVULUI DE PARLAMENTARI INTR-UN PARLAMENT UNICAMERAL

    E simplu si demonstrabil ca infricosatul de flama albastruie este infricosat si de vointa populara pentru ca incearca in mod repetat sa scoata din agenda Parlamentului aceasta prioritate.

    Ma indoiesc ca altfel as fi aflat despre opozitia lui Geoana cu privire la cele amintite mai sus. Altfel, Geoana ar fi ramas aceeasi eterna victima demna de compasiunea domnisoarelor sensibile si empatice cu looserii profesionisti.

  17. Zexe, inteleg ca faci asta. Fix invers. Ma urmaresti pe mine, desi auzi alte productii ale postului. Si incerci sa ma convingi ca/n PDL nivelul nu se ridica mai mult de capul domnului Igas. Eu cred si vreau mai mult…. Sa/l rasturnati pe Geoana, dar cu motiv. Altfel, decredibilizam…

  18. Liana

    Şi eu sper că nu ne-am contrazis.

    În orice caz, eu nu susţin revocarea lui Geoană decît dacă postul revine PSD-ului, cu respectarea Constituţiei, adică.

    Dacă demersul PDL e pentru a-l înlocui cu unul de la PDL sau independenţi, atunci ai dreptate: e reprobabil.

  19. Para, 🙂

    Bine, ai dreptate, m-am aprins usor, recunosc. In fapt, ideea este ca nu sunt genul de telespectator care sa-l acuze pe J.R. ca este un ticalos in raport cu fratele sau Bobby 🙂

    Larry Hagman si-a jucat excelent personajul, dar nu cred ca in viata privata joaca acelasi rol ingrat.

  20. "Luni la rând antibăsescismul furibund practicat exclusiv în absenţa inamicului în direct pe frontul televiziilor a indus pe de o parte, un soi de repulsie faţă de personajul “catastrofic” tratat cu atâta risipă de duşmănie, pe de alta, tot repulsie, faţă de această mizerabilă campanie. Concret, efectul Apocalips-TV, a generat o schismă politico-socială cu efecte profund dăunătoare asupra societăţii, pe termen lung, pentru care nu e nimeni tras la răspundere. "

    http://noradamian.wordpress.com/2010/03/02/unghiu

  21. Liana, as fi dorit sa aud la postul de televiziune RTV, acolo unde esti incartiruita cu arme si bagaje, aceeasi abordare despre ticalosie si cu privire la cei 322. Altfel, opinia ta se confunda cu orientarea postului si mai degraba as urmari emisiunile RTV.

  22. Dimpotriva, Zexe, am pus pret pe opinia ta si de aceea am raspuns, dar am remarcat ca faci exact ceea ce imi reprosezi mie sau altora. Atunci cand mi/ai spus ca ,,opinia mea,, are rostul ei pentru ca nu ai fi aflat altfel despre atributele PDL era altceva decat o ironie de vitrina? Diferenta dintre noi e tocmai asta… Ca eu ma expun public. Si, totusi, am curajul sa/mi asum ceea ce cred.

  23. Para,

    ''cine pierde, catiga tot,, nu e un argument. E un fals. Presedintia Senatului nu e ''tot'' Dar e ceva pentru cateva milioane de voturi…

    Gabriel,

    Se spune ca in natura, manifestari diferite, chiar contrare, pot conduce spre acelasi efect. De aceea, nu cred ca ne contrazicem. A cere schimbarea unui sef de Camera pentru ca n/a vrut sa ingnore o decizie a Curtii Constitutionale e o sfidare a institutiei pe care pretinzi ca o aperi, respectand vointa poporului. Constitutia trebuie schimbata la fel ca si referendumul, adica democratic, nu prin lovituri de Camera. Daca ar exista temei democratic pentru revocarea lui Geoana, as aplauda cu apreciere. O ticalosie, insa, nu.

  24. Romanii s-au exprimat prin referendum. Pentru a fi pusa in practica masura reducerii numarului de parlamentari si trecerea la o singura camera, procedura atarna de domnul Geoana, care nu se pripeste de loc.

  25. Liana, este un mod ipocrit de a pune problema asa. E ca si cum ai spune " De ce iti aperi opinia, ma, tie nu iti este rusine sa fii de alta opinie cu mine?"

    Despre angajarea mea cu arme si bagaje in tabara domnilor, consider ca este o alta ipocrizie de doi bani vechi, eu nefiind persoana publica. Crezi, insa, ca daca nu apar pe sticla, opinia mea este mai putin autorizata decat a ta?

  26. Zexe,

    Riscul in care te afli este ca, aparand fara discernere, sa procedezi exact ca ei cei pe care ii crezi idioti, desi sunt mai ticalosi, decat idioti. Dar, e doar un risc, repet. Sa reiterezi fara sa/ti dai seama patentul social democrat, in dorinta netarmurita de a apara PDL chiar si fara argument. Chiar nu te inteleg. Decat daca esti incartiruit cu arme si bagaje in tabara domnilor.

  27. Liana Alexandru

    "Si, de altfel, sa vrei revizuirea Constitutiei fara sa fi avut o singura initiativa legislativa e un lucru care da masura profesionalismului."

    Ce vreţi să spuneţi cu asta? De ce legaţi revizuirea Constituţiei de (ne)profesionalismul lui Igaş?

    Credeţi că rezultatul referendumului nu e suficient pentru a declanşa procedura de reviziure?

    E condiţionat acest lucru de iniţiativele legislative inexistente ale d-lui Igaş?

    În plus, eu ştiu că Grupul parlamentar al PDL, nu dl. Igaş, a solicitat întrunirea Birourilor permanente.

    (Poate ne spuneţi ceva şi despre profesionalismul senatorului Geoană, despre iniţiativele lui legislative.)

    Constat cu surprindere aceeaşi contorsionare a argumentaţiei care a devenit habitudine la iRTV. Bănuiesc că e greu să trăieşti într-un mediu extrem de nociv fără să te contaminezi într-o oarecare măsură.

    P.S. De "supervotul" lui Mircea Geoană aţi auzit?

    P.S. 2. Mă refeream la cererea de revocare depusă la Biroul permanent, nu la ce a spus mai mult sau mai puţin încîlcit dl. Igaş sau dl Urban. La document, adică, unde e expusă motivarea.

  28. @Liana, sefii deconcentratelor au fost numiti politic iar in jocul politic nu exista "piua". Pretentiile PSD sunt tot atat de infantile precum ale unui pusti care doreste sa schimbe regula jocului, regula pe care el insusi a stabilit-o, dupa cum considera el ca ii este in avantaj. E ca si cum ar spune " cine pierde castiga tot". Cat de idioti pot fi astfel incat sa ridice asemenea pretentii?

    Tot asemenea au contestat si victoria presedintelui in alegeri si nu m-ar mira sa te aud ca, in opinia ta, Geana este presedintele moral si de drept al Romaniei.

    Opinia ta pe acest blog isi are rostul ei, altfel nu as fi stiut cat este PDL de meschin si ticalos.

  29. Zexe, Cristoiu,

    Pe M. Geoana chiar partidul l/a facut util, PSD riscand sa piarda presedintia Senatului daca nu l/ar fi sustinut in continuare. Acum, daca fortele se reaseaza dupa ceea ce Zexe numeste o regula 'social-democrata' nu inseamna ca e OK, ca e musai sa ne pretam la o accepta orice fel de practica. Dimpotriva. Daca PDL apeleaza la abordari meschine ori ticaloase, dupa cum a demonstrat in mai multe randuri (vezi demiterea sefilor de deconcentrate, care au si castigat in instanta) de ce ar merita puterea mai mult decat PSD? Ajungem la concluzia domului Cristoiu de pe acest forum, ca politica e altceva decat un roman de capa si spada. Ceea ce e adevarat, cu amendamentul ca, daca mentinem aceasta premisa a derizoriului, nu mai scriem pe forum, desfiintam blogul, refuzam sa mai mergem la vot si cat mai grabnic ne mutam in alta tara. Unde, desigur, nu exista politica si nici politicieni…

  30. Liana Alexandru,

    Geoana, dragostea voastra, nu face nimic altceva decat sa isi justifice utilitatea pentru PSD in functia de presedinte al Senatului. Inflacaratul pune talpi tendintei de reasezare a fortelor parlamentare intr-un mod cat se poate de "social-democrat". Constitutionala, sau nu, aceasta tendinta se va accentua si dupa congresul PNL, pentru ca, banuiesc, randul parlamentarilor independenti de coalitia anti-Basescu se va ingrosa considerabil. Demersul parlamentar initiat de niste "pitifelnici", cu scopul declarat de a schimba presedintele Senatului, chiar daca pana si initiatorii stiu ca nu pot avea castig de cauza, este un demers care doreste sa puna in lumina presei faptul ca Geoana "si-a pus curul in usa" incercand sa scrie pe ordinea de zi a Senatului doar temele de interes pentru PSD.

    Altfel spus, este ca intr-o haita de lupi care isi schimba masculul alfa, iar vechiul mascul, batut fiind la toate capitolele, se incapataneaza sa declare ca este neconstitutional sa fie schimbat, spre amuzamentul tuturor femelelor din haita. Mint, nu chiar al tuturor femelelor, iar textul de fata este edificator.

  31. Sigur ca ne/am interesat. Chiar de la sursa. Domnul senator Igas, initiatorul. A fost foarte imprecis, aici, in direct, la la RTV. Nu stia de ce a refuzat MG introducerea pe ordinea de zi a cererii grupului tovarasului Oprea. Nu stia ce contine cererea/ Si, de altfel, sa vrei revizuirea Constitutiei fara sa fi avut o singura initiativa legislativa e un lucru care da masura profesionalismului. Inteleg insa ca nu toti oamenii din PDL sunt de acord cu demersul domnului Igas. Deci, sa nu ne pripim.

  32. Liana Alexandru

    Dar de recenta tergiversare a întrunirii Biroului permenent pentru constituirea Comisiei de revizuire a Constituţieie ce spuneţi?

    N-aţi auzit nici de asta?

    Lucraţi la ştiri. S-a interesat cineva de la iRTV de motivarea senatorilor care au cerut revocarea? Eu n-am văzut la vreun buletin de ştiri.

  33. @gabhry_el Cum a aparut certitudinea abuzurilor? Iti amintesc ca asa i/au inventat si presedintelui incalcari repetate ale Constitutiei si afrimand cu insistenta acest lucru public au acreditat o falsa teza. Si l/au suspendat. Acela a fost adevaratul abuz. E prima data cand i se reproseaza ceva lui Geoana. Acuzatii din senin. Ceva e putred. Hai sa nu incurajam abuzuri doar pentru ca nu ne place Geoana.

  34. @gabhry_el: tactic vorbind, la ora 10 PM in seara alegerilor, ora Romaniei, da "votul meu" a fost mai important ca al tau 🙂 numa' sa nu te enervezi prea tare 😆

    si care sunt abuzurile alea? ca nu sunt asa bine informat…, a tzopait prematur in seara alegerilor, stiu, si in general e vinovat de prostie.

    @Ina Eyre: mergand "contra curent", pe argumentul tau, daca s-a schimbat majoritatea, trebuie schimbat Geoana. booon. Pai asta e similar cu aia, "daca s-a schimbat majoritatea in Parlament, majoritatea numeste Prim Ministrul, ca asa vrem noi sa-i dam mumu lu' Basescu!". aha.

    Intervine mecanismul constitutional, ala cu "presedintele isi pastreaza…bla, bla".

    Iar daca nu, "ne intoarcem la popor"; poporul a dat un raspuns din categoria: "ia sa ma impiedic/ia mai du-te tu in p.m.-tii!" la o diferenta de 70 mii 😆

    faza e asa: daca alora li se scoala, si-l mai suspenda careva pe Basescu, nu mai iese boboru' sa-l revoteze.

    In intelepciunea ei constitutionala, CC a decis solomonic precum ca functia din Senat depinde de "partidul care a numit". Problema e ca in Justitie, legi, etc, "se lucreaza cu precedent"; daca au spus aia o data intr-un fel, nu vad cum ar putea spune acum altfel, cu exceptia argumentului ca CC-ul este ultima curva la sosea si-si schimba deciziile dupa cum bate vantul, iar romanii sunt ultimii sifilitici, pt ca apeleaza la "o astfel de CC" sa le transeze problemele morale.

    Schimbarea lui Geoana se justifica numai daca PDL s-a hotarat sa puna umarul la reforma profunda pe care ar declansa-o Basescu(conditional optativ, ca pana una alta, Basescu tace) si PSD-ul, prin Geoana, s-ar pune contra acestei potentiale reforme. Chiar si asa, tot nu vad practic modalitatea de inlaturare a lui Geoana.

  35. Nemo, Geoană era al doilea om în Stat şi pe vremea cînd nu avea cele cinci milioane de voturi adunate de la cunoascuta coaliţie a bunului simţ. Sau acum, datorită acestui vot, a devenit "mai" confirmat?

    Ce are a face o funcţie negociată cu una dobândită, (sau nu), prin vot.

  36. Bleen

    nu e vorba de a fi bun/a nu fi bun

    ci de a face abuzuri şi a nu le face

    or, abuzurile trebuie să fie ori grave ori repetate pentru a se cere revocarea

    s-ar părea că nu poţi solicita revocarea la un simplu abuz, trebuie să aştepţi să facă vreo 2-3

    wtf

  37. Ok, să admitem că Geoană nu e bun de preşedinte de Senat. Acum un an era bun? Dar acum şapte luni? Acum trei luni? Cu o zi înainte să piardă preşedinţia PSD era bun?

  38. @gabhry_el: care-i abuzul, ca nu ma prind? repet, daca nu eram noi, astia plecatii, azi il aveati presedinte pe Geoana. 70 de mii, la 5 milioane este totusi f putin, iar diferenta a venit din diaspora; in patria muma, cetatenii aveau o parere diferita…

    "calculat pe hartie", Geoana isi merita pozitia a doua in stat. nu e nici un sofism aici, asta spuneam eu.

    sofism devine cand trebuie argumentat ca Geoana este o lichea tembela si ca daca ajunge printr-un accident presedinte(c-o fi una, c-o fi alta cu Basescu), e nasol.

    Nu cunosc detalii, daca Geoana ii sicaneaza pe aia, pedelisti adica. Au ceva proiecte revolutionare de reforma a statului, astia din PDL, si nu apare la stiri? S-a opus Geoana? 🙂

    Sau pur si simplu vor sa-si justifice activitatea?

    Hai, sa zicem ca un Geoana caruia ii pasa oricum numai sa-si mentina privilegiile date de foonctzie, e santajabil si o sa faca ce-i canta PSD-ul. Ce anume o sa faca? Le taie microfonul pedelistilor? 😆 Nu mai pot baietii sa dea cu testosteronu' cum vor ei?

    tztz. n-am incredere. sa se pazeasca unii pe altii, asa e cel mai indicat. in plus, nu cred ca Basescu sufera de vreo boala, asa ca nu vad nici un motiv serios ca Geoana sa fie schimbat.

  39. Nemo, agăţat de argumentul Lianei

    nici un număr de voturi nu justifică abuzul

    e aberant "argumentul" ăsta: hai să-l lăsăm în pace că a fost votat de 1 miliard de oameni

    (deplasată şi legătura dintre alegeri şi funcţia lui: nu e în funcţia de şef al Senatului pentru că a fost votat de 5 milioane de romîni)

    Sorry, Liana has no point, oricît aş respecta-o! Şi o respect!

    🙂

    Poate or fi bune sofismele în platourile iRTV, da' pentru mine nu.

  40. nu e vorba de "mila fata de Geoana" si nu cred ca trebuie pusa problema nici in termeni "de lovituri in cel cazut"(daca respectivul este o lichea, asa cum este Geona, chiar si-ar merita "picioarele").

    e vorba de "pe cine reprezinta Geoana".

    Geoana reprezinta ~4.5 milioane de voturi si l-au despartit de Basescu vreo 70 de mii, la mai bine de 6 milioane exprimate. cum traim unii cu altii, cu alte cuvinte 🙂

    Liana has a point 😀

  41. Bietul Geoană…

    Cum îl calcă în picioare nemilosul Băsescu…

    N-are importanţă că se crede vătaful Senatului.

    Că nu-şi îndeplineşte atribuţiile sau că abuzează de ele.

    De mai multe ori Biroul permanent al Senatului sau cele comune ale CD şi Senatului nu s-au putut întruni pentru că el a lipsit.

    Are altă treabă. E ocupat cu altceva. Ba e în campanie, ba e în post-campanie.

    Să fim serioşi: ceea ce i se cuvine lui Geoană e cel mult funcţia de consul în Dăbuleni.

    Să zică mersi că a fost ambasador, ministru de externe şi senator.

    Omu' ăsta n-are aproape nici o însuşire.

    "Decît" una.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *