De pe: Bleen
România e plină de bun simţ, de revoluţii de bun simţ, de grupuri de bun simţ pe facebook şi, în general, de grămezi de bun simţ, de toate tipurile. Căror tipuri de bun simţ le răspunde Geoană şi căror tipuri nu le răspunde Băsescu rămîne să stabiliţi voi.
Bunul simţ de sta capră în faţa şefului, mai mult sau mai puţin metaforic, pentru o mărire de salariu de 10% sau o promovare de la prezentator de flipcharturi la anexă de powerpointuri (ştiu cum se fac căcaturile astea – trei platitudini cretine scrise pe o hîrtie devin strategie în powerpoint, strategie absolut genială, dacă e şi-un proiector prin preajmă).
Bunul simţ de a bea o lămîie stoarsă într-un pahar cu albastru de metil, cu o umbreluţă roşie, la numai 200 000 de lei.
Bunul simţ de a-ţi fute viitorul făcînd credite în tembelism, pentru apartamente cu 2 camere în Rahova, la numai 150 000 de euro (nu-i prost ăla care cere, e un retardat patetic şi complexat social ăla care dă) sau pentru maşini de fiţe (un alt complex social, freudian sau cum vreţi să-i ziceţi).
Bunul simţ de a nu avea niciodată opinii, de a juca rolul imparţialului speriat, de a merge cu coada între picioare în faţa şefului şi cu ea ridicată şi pieptul umflat în faţa subalternului.
Bunul simţ de a iubi copăceii şi plăntuţele din viteza maşinii care consumă 15 la sută, de a stinge lumina o oră pe an, cînd se anunţă în Tabu şi la CNN.
Bunul simţ de a iubi de două ori pe zi animalele pufoase, cu pedigree, carte de sănătate şi fără pureci.
Bunul simţ de a gîndi în jargon. De a-ţi ascunde imensul gol sufletesc şi tot pustiul creierului în spatele manierelor mecanic-repetitive, de bandă, în spatele englezismelor pavloviene, care te scutesc de efortul de a gîndi înainte să vorbeşti.
Bunul simţ de a avea gesturi citite şi mimici filozofice, de a ţuguia buzele ca şi cum ai cita din Camus şi de a sta picior peste picior ca şi cum ai scrie ca Dostoievski.
Bunul simţ de a nu simţi nimic, în lungile ore de efort inutil, de isterie goală şi febrilă la serviciu, în obositoarele ore de veselie scremută la terase şi prin cluburi, în epuizantele ore de plimbat prin casă, pe vîrfuri, printre obiecte pentru care ţi-ai dat trei sferturi din viaţă şi toată energia.
Bunul simţ de a trăi letargic o viaţă a căror unică împlinire e o notă de plată suficient de mare încît să te simţi realizat.
Bunul simţ de a crede că meriţi un salariu de cîteva mii de euro doar pentru că ai cearcăne, eşti stresat şi ai atacuri de panică.
Bunul simţ de a crede că economia României se bazează pe powerpointurile tale şi nu pe miliardele trimise de căpşunari de prin toată Europa.
Bunul simţ de a crede că prosperitatea o aduc terenurile vînturate de colo colo, firmele de PR, multinaţionalele specializate în consultanţă şi creditele la orice. Şi bunul simţ de a nu recunoaşte că tocmai imobiliarele, firmele de audit şi băncile sînt principalele vinovate pentru criză.
Bunul simţ de a nu recunoaşte că tocmai supralicitarea nimicului corporatist a dus la actuala criză financiară (o bună prietenă, corporatistă workaholică convinsă, acum dă vina pe Băsescu pentru criză, deşi acum cîţiva ani îmi spunea cum în publicitate, nu exista puşti de 20 de ani care să accepte un salariu mai mic de 500 de euro, deşi era incapabil să scrie corect româneşte).
Bunul simţ de a nu citi nimic niciodată şi de a arăta citit (o actuală parlamentăriţă liberală, o rafinată şi o intelectuală a PNL-ului, o tînără speranţă a tinerilor culţi, îmi spunea acum vreo zece ani că nu citeşte ruşi din două motive: nu citeşte beletristică în general pentru că nu-i foloseşte şi nu-i plac numele ruseşti).
Bunul simţ de a învinovăţi pentru propria prostie pe oricine, mai puţin pe tine. Bunul simţ de a face credite de 1200 la un salariu de 1500 şi de a crede că peste un an vei avea salariu de 3000, într-o economie pe butuci, umflată temporar cu pompa de imobiliare, importuri, investiţii străine şi, mai ales, banii căpşunarilor.
Bunul simţ de a crede că balonul imobiliar şi consumul din importuri va dura la nesfîrşit, de a confunda creşterea economică cu maşinile de import din faţa discotecii.
Bunul simţ de a nu gîndi nimic şi de a nu spune niciodată ce gîndeşti (asta trece drept discreţie manierată).
Bunul simţ de a-ţi clama emfatic principiile la fumoar şi de a sta capră în biroul şefului (numele de Crin vă spune ceva?)
Bunul simţ de a nu crede în nimic şi a o numi scepticism sănătos, nu uscăciune sufletească şi paralizie mentală.
Bunul simţ de a lăsa responsabilitatea deciziei pe umerii documentelor justificative, a cercetărilor mai mult sau mai puţin ştiinţifice şi a advice-urilor avizate (mă gîndeam să scriu textul în jargon corporatist, dar nu-l ştiu – deşi lucrez în domeniu, nu reuşesc să reţin numele platitudinilor fără conţinut, fie ele cît de impresionante).
Bunul simţ de a lua la şuturi aurolacul care te fute la cap cînd îţi trăieşti high-life-ul la terasă şi de a te indigna ipocrit pentru reacţia unui politician pe care l-au lăsat nervii (aş fi rezistat nervos dacă eram în locul lui Băsescu, cu o dementă care urlă la mine în plină isterie şi un golănaş care înjură? Nu ştiu. Habar n-am. L-aş fi pocnit serios? Nu. M-aş fi repezit la el nervos? Probabil. Aproape sigur. Şi cred că şi pe ea o trimiteam în pizda mă-sii)
Bunul simţ de fi obosit şi a vrea linişte, după cinci ani în care nu te-a interesat ce se întîmplă în jurul tău.
Bunul simţ de a nu-ţi pune întrebări şi de a considera că liniştea e unicul răspuns la întrebările pe care le-ai pune dacă le-ai şti.
Bunul simţ de a ceda la primul hop, de a obosi abia atunci cînd începi să trăieşti.
Bunul simţ de a confunda capitalismul cu un maşină lată, un salariu mare, trei şedinţe pe zi, cîteva team-building-uri, un aparat de aer condiţionat, un scaun de piele, un LCD, un automat de cafea şi unul de apă.
Mulţi dintre voi, cu bunul simţ la purtător, îl veţi vota pe Geoană şi vă veţi duce acasă sfărşiţi de oboseală, după un an de criză şi o lună de gîndit, vă veţi arunca epuizaţi dar uşuraţi în pat, după atîta efort de gîndire, fericiţi că de acum încolo n-o să vi se mai întîmple. Gînditul. La el mă refeream.
O să zic ceva ce probabil o să surprindă: sînt convins că Geoană e soluţia bună pentru noi.
Da, cred cu tărie că merităm un preşedinte zeamă-lungă, un ambiţios care nu crede în nimic, un manierat uscat şi gol, un oportunist fără însuşiri, o moluscă la costum, un speriat cu mintea odihnită. E de-al nostru. Ne seamănă şi, cred eu, ne reprezintă. Deşi Crin era mai bun, avea toate cele de mai sus şi mai avea ceva în plus: era bun de gură şi dădea mişto din mîini. Ca în reclama aia cu ăla care-l distrează pe şef. Dar asta e, nu l-aţi avut pe Crin, îl aveţi pe Geoană.
PS. Nu cred că e atît de important cine e în spatele lui Geoană, În spatele lui Geoană poate fi oricine vrea şi are chef. Important e că în Geoană nu e nimic.
