Bucureștiul secret luat la pas printre sudalmele tăbăcarilor



Există un Bucureşti secret, învăluit în cele mai împuţite miasme, la care n-aţi visat nici într-un coşmar, o peninsulă în formă de broască țestoasă înconjurată pe de trei părţi de apele lacului Plumbuita, pe nume Tei-Toboc.
Tobocarii sunt urmașii tăbăcarilor de odinioară, ei argăseau piei, le lăsau la macerat în urină de vacă, le răzuiau apoi cu cosorul, le înmuiau în tanin din gogoși de ristic să nu putrezească, risticul e buba crescută pe frunzele gârniței, din el se scoate un suliman negru folosit odinioară de cucoane
să-și boiască sprâncenele, se mai face cerneală din ristic, pieile se boiesc cu scoarță de crușin sau cu rădăcină de roibă, în urmă cu ceva vreme am fost luat în primire încă de la intrarea în Toboc de o gaşcă de cartier şi somat să declar scopul vizitei.
Tobocul era înecat într-o mare de vegetaţie opacă, prin ochiurile căreia se iţeau cocioabele coşcovite ale tobocarilor vopsite în verde şi albastru, acoperite cu carton gudronat şi frânturi de uliţe ce coboară la gârlă, pietruite cu bolovani mari de râu.
O babă cu anii pierduți la socoteală şedea pe o bancă și m-a luat în primire încă din intersecţia străzii Petricani cu Paroşeni: „Eşti singur?“. „Da.“ „E singur“, a zis peste gard unor voci nervoase, care mişunau prin curte.
„Maşina unde ţi-ai lăsat-o?“, „n-am.“ „N-are maşină. De ce filmezi, bre?“ „Fac poze cu canalizarea.“ „E de la canalizare“, le zice baba vocilor, ele freamătă înjurături de bijboacă și nașterea mă-tii, uliţa Paroşenilor era pietruită pe jumătate cu bolovani mari de râu.
Zoaiele se aruncau direct în uliţă, se despleteau pe stânga şi pe dreapta şi se adunau pe mijloc, puţind ca tobocul de pe vremuri, îți rupeai gleznele în bolovani, am intrat în uliţa Gimalău şi apoi pe Steaua Roşie pe lângă lac, doi moși pescuiau cu alăul, scoteau carași cât degetul mijlociu,
“e buni la ceva?”, i-am întrebat, “îi pui în mămăligă”, a zis unul, “îi dă gust de ciorbă de pește”, a completat al doilea. Sunt măsurat din cap până în picioare de găştile care s-au adunat deja pe mal, în nări le freamătă vânatul, put a iepure luat în cătarea puștii.
Facebook Comments

De Cornel Ivanciuc

Jurnalist, scriitor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *