1. Opțiunea El General:
Considerați că oamenii din țara voastră nu sunt în stare să se guverneze singuri, că nu înțeleg natura puterii și a libertății și că vă aflați în fața unui colaps ireversibil. Înțelegeți că odată prăbușită, țara își va reveni doar în câteva zeci de ani (dacă își va reveni vreodată) și că urmează represalii, suferință, moarte și minim trei – patru generații compromise. Așadar decideți, împreună cu câțiva apropiați, să preluați puterea și să instaurați o dictatură limitată în timp care să repună țara pe făgașul normal (așa cum îl vedeți voi ca fiind normal). Vă asumați responsabilitatea unei epurări a sistemului, care (sperați voi) va salva câteva generații prin niște sacrificii de câțiva ani. Înțelegeți că dictatura voastră chiar dacă va pune țara pe picioare, se va solda inevitabil cu oameni morți, schinguiți, abuzuri, etc. Vă asumați și faptul că și în situația în care aveți succes și țara își revine veți fi blamați, urâți și probabil încarcerați. Mai sunteți conștienți și de faptul că veți avea morți pe conștiință, lucru cu care va trebui să trăiți și să muriți și pentru care, dacă sunteți credincioși, știți că veți răspunde și unei instanțe superioare.
2. Opțiunea „So Long, and Thanks for All the Fish”
Porniți de la aceeași considerație. Concetățenii voștri au dat-o în bară, țara se duce de râpă, o să fie jale. Dar vă gândiți. Cine sunt eu să-mi asum responsabilitatea asta? Cine sunt eu să-mi permit responsabilitatea asta? Și mai presus de toate, dacă nu lăsăm oamenii să învețe lovindu-se singuri cu capul de pragul de sus, vor învăța vreodată să aibă grijă de ei înșiși? Dacă populația unei țări oscilează tot timpul între dictatori și „conducători providențiali” cum vor pricepe oamenii ce înseamnă libertatea și exercitarea puterii? N-ar fi mai bine să lăsați totul să ardă cât de tare și de mult natural, ca din rămășițe să renască o societate mai inteligentă, reașezată pe o fundație moral și politic sănătoasă care să reziste sute de ani? Odată ajunși la concluzia asta, vă urcați în primul avion și nu vă opriți până în Belize, unde vă inchiriați o casă cu cablu TV ca să puteți privi dezastrul la Digi24.
Aveți aceste două opțiuni. Pe care o alegeți?
Nici una. Ambele variante sunt extremiste.
Prima varianta – adica sa impui cu forta ideile tale (chiar daca ti se par bune) intregii societati, ajungand sa extermini opozantii – e ceea ce au facut nazistii si comunistii.
A doua varianta e egoismul absolut. Sa nu te interesezi decat de tine.
Varianta optima e cea de mijloc. Daca am idei privind mersul societatii, nu le impun cu forta, ci incerc sa-i conving pe ceilalti ca sunt bune si chiar le mai ajustez pe parcurs in functie de ideile celorlalti. Si votez intotdeauna, alegand cea mai buna solutie dintre cele date – adica „raul cel mai mic” – pentru a respinge „raul cel mare”.
Niciuna.
Prima e cu esec aproape garantat.
A doua e lasitate.
Cea de-a doua variantă se pare că am experimentat-o vreo mie de ani deci trebuie exclusă fără discuție.
A doua este iluzorie, riscantă și inadecvată pentru țelul final. Cum ar putea o dictatură să formeze cetățeni cu spirit democratic?
Cel mai realist ar fi stabilirea unor obiective intermediare care să ne apropie de obiectivul final: care să ne îmbunătățească starea curentă și să creeze acel număr critic de oameni care să ducă țara înainte