O femeie gravidă a fost ucisă și alte două rănite în atacul cu macetă al unui refugiat sirian în Germania, la Reutlingen. Criminalul – confuz, evident, după cum relatează presa germană – a putut fi oprit cu ajutorul unui șofer care l-a lovit cu BMW-ul. Să sperăm că legea nu-l va găsi vinovat pe ultimul.
E mult prea greu să mai spui ceva în condițiile acestea. Oricum, și dacă spui, se interpretează abject ca bucurie pentru că ai avut dreptate la momentul intrării fără nici un control a peste un milion de migranți în Europa. Trebuie să taci, așa a hotărît centrala de partid și de stat, conform noii corectitudini politice impuse.
Atacul vine la două zile după ce un musulman născut în Germania a omorît 9 persoane, printre care și copii, într-un McDonald”s din Munchen, și după ce încercările de a-l ”spăla” ca fiind depresiv, inspirat de extrema dreaptă, de atacul lui Breivik, de acum cinci ani și de cîte și mai cîte, încercau să liniștească o populație din ce în ce mai speriată de ceea ce se întîmplă, practic peste noapte.
Teoria lupului singuratic este fluturată pe toate gardurile, ca salvatoare a celor care au permis migrația necontrolată, practic cedarea Europei în mîinile unor oameni aparținând cultural altor secole. Multiculturalismul n-a murit, așa cum doamna Merkel spunea acum niște ani, multiculturalismul a fost prost înțeles. Nu poate exista multiculturalism între membrii unor societăți pe care le despart secole de civilizație.
Și acum reflectarea în media germană, mai precis a televiziunii de stat ARD – cea care a cenzurat timp de 4 zile agresiunile sexuale din noaptea anului nou, de la Koln si din alte localitati – a atacului. Radu Bărgăoan, pe Facebook:
„AUTOPSIA” Prezentarii la Televiziunea germana 1 ARD a atentatului de la REUTLINGEN.
1. Prima stire (ora 20.00) :Atacul terorist din München cu sublinieri insistente asupra faptului ca asasinul era bolnav psihic si fapta nu are nici o semnificatie de terorism international. Sunt invinovatite masiv tarile est-europene de unde provin armele folosite de teroristi. O reprezentanta a Verzilor cu alura de precupeata/toapa, cere insistent inasprirea legilor armelor in Germania (care oricum este restrictiva la maximum).Durata : 5 minute
2 A doua stire : o veste trista. Russia nu a fost din pacate respinsa la a participa la Jocurile Olimpice. Atac masiv asupra Rusiei in materie de Dopping. Gaz in foc toarna jurnalista model Alineh Aktai despre aceasta problema. Durata :4 minute
3. A treia stire. G20 se intruneste pentru a discuta despre repercursiunile BREXIT. Durata 3 minute.
4. Amnesty International este activa in apararea drepturilor omului in Turcia si in consolidarea democratiei. Durata 2 minute
5. In REUTLINGEN o persoana confuza a atacat cu o macheta mai multe persoane. Persoana a fost arestata. Durata 18 Secunde
6. Au urmat stiri sportive timp de 24 minute.
Iar Sarah Harman relatează pe Twtiter:
Police in
#Reutlingen say machete attacker was acting alone and there is no acute danger to the public.#Germany
Presa si politia germana au un istoric ciudat.
Koln: de frica sa un jigneasca pe nimeni, unii nu au intervenit, altii nu au relatat nimic. Apoi au facut invers
Munchen : iranianul de 18 ani este un impatimit al jocurilor violente pe caclulator, un admirator al atentatelor in masa, altfel nicio legatura cu nimic un tip linistit care era vinovat ca nu pera libra ziarele gratuite.
Acum politia vrea sa cerceteze in amanunt, poate descopera ca cel cu maceta a pierdut la sah si nu a suportat dezonoarea, ca cel care s-a detonat in restaurant (Ansbach) pierduse la minesweeper pe porunci si ca femeile chiar ar trebui sa evite pantalonii scurti. Sunt multi tantari care au migrat din Brazilia si ar putea fi infectate cu zyka.
Am scris în articolul următor, să vezi surpriză, nimic n-au găsit despre Breivik la el acasă.