Am imaginat un modul bazat pe resurse islamice prin care jihadiștii să poată fi neutralizați cu propiile lor arme. Dacă unui jihadist i se induce subliminal spaima că nu va ajunge în paradis, unde va primi ca bonus 70 de fecioare, în urma sacrificiului său suprem, există teoretic posibilitatea ca el să cumpănească de două ori înainte de a se detona într-o piață publică sau moschee, în numele unui fals și prost înțeles jihad.
De cele mai multe ori, jihadistul este victima unui dezacord. Neînțelegerea i se transmite de către un învățător islamic slab pregătit care îi poate inocula fie direct, fie involutar, dacă este lup singuratic, un mesaj pe care el jihadistul îl va percepe ca pe un ordin de atac a unei ținte distorsionat proiectate, în numele lui Allah.
Problema este cum, când și cine poate interveni la timp, între mesajul corupt al învățătorului și creierul neformatat al jihadistului, pentru a-l anula. Sarcina va fi prestată de cei mai influenți actori ai islamului și ei se mișcă eficient și o fac deja de multă vreme, chiar dacă o întreprind periferic și nu au atins ca metodă încă, esența lucrurilor subtile din islam.
Spre deosebire de iudaism și creștinism, islamismul posedă un instrument ingenios, respectiv posibilitatea să „sece fântânile”, adică să anuleze chiar versete din Coran, dacă acestea nu produc efecte sau dacă efectele produse sunt prea lente în timp. Iar fântânile pot fi secate prin decizii ale savanților islamului, majoritatea dintre ei gravitând în jurul universității-moschee Al-Azhar din Cairo.
Prin abrogare, versetul își pierde efectul legislativ, fiind înlocuit de un alt verset coranic. Rocada nu se produce fizic, textul coranic rămâne intact, atâta doar că el va fi ocolit de acum înainte, precum o fântână seacă. Îngreunarea procesului de abrogare decurge din diferențele specifice dintre școlile de jurisprudență islamică.
Abrogarea își are originile în câteva versete coranice precum și în anumite hadisuri, – fapte sau vorbe ale profetului – astfel că procesul este justificat din perspectiva dogmei islamice. Un caz univoc de abrogare se regăsește în Sura 2, 106: “Dacă Noi anulăm un verset sau îl facem uitat, aducem altul mai bun decât el sau asemenea lui. Nu știi că Allah este cu putere peste toate?”.
Dacă un verset din Coran poate fi secat, cu atât mai mult acest mecanism al abrogării poate fi aplicat Hadith-ului, corpusul de tradiții privind faptele și spusele profetului.
În Hadith, Abu-Hurayrah a relatat că profetul i-a întrebat pe cei care îl însoțeau: „Pe cine considerați că este un martir?” Ei au spus: „O, profet al lui Allah, cel care este ucis luptând pentru cauza lui Allah.” La care profetul a răspuns: „Dacă este așa, foarte puțini din comunitatea mea vor fi martiri!” (Sahih Al-Bukhari, Hadith 26).
Ce a vrut să spună profetul aici? Presupun că cel care luptă pentru cauza lui Allah știe că statistic va cădea în luptă, deci într-un fel se sinucide conștient, or profetul încriminează explicit sinuciderea. “Și oricine se omoară pe sine cu o bucată de fier va fi pedepsit cu aceeași bucată de fier în focul Iadului” a spus profetul, conform relatării lui Thabit bin Ad Dahhak (Sahih Al-Bukhari – Cartea 23 Hadith 445).
Dacă bucata de fier era sabia, astăzi ea poate fi oricare armă sau dispozitiv exploziv cu care jihadistul crede în mod fals că luptă pentru Allah. Or, profetul nu vrea ca cei din comunitatea sa să fie martiri, să moară adică pentru Allah. Pentru Allah valorezi mai mult viu, decât ca martir, asta a vrut să spună profetul.
În jurul acestor pilde din Hadith trebuie să opereze savantul islamic, pentru a-l convinge pe învățătorul prost, care transmite un mesaj jihadist unor elevi și mai neșcoliți decât el. Căci rătăcirea, de la slaba înțelegere a Coranului și a Hadith-ului pornește. Până acum, măsurile luate de savanți sunt administrative și morale și nu au atins încă esența problematicii martiriului prin sinucidere în numele lui Allah.
Dar intenția există și a fost transmisă voalat de actorii cei mai însemnați ai puterii laice și religioase ai Egiptului, de unde purcede lumina în islam. Când a fost numit președinte al Universității Al-Azhar, prima măsură luată de Ahmed el-Tayeb a fost să blocheze accesul membrilor Frăției Musulmane în universitate: „Al-Azhar nu va fi niciodată un câmp deschis pentru Frăție”, a spus el.
Frăția Musulmană este matca jihadistă din care s-au desprins mai multe aripi, Hamas fiind una dintre ele. Regimul lui Mohamed Morsi, președintele emanat în urma revoluției din 2011, a reabilitat Frăția Musulmană. În atari circumstanțe, rectorul Ahmad el-Tayeb a susținut lovitura militară a actualului președinte egiptean, generalul Abdel Fattah Saeed Hussein Khalil el-Sisi, împotriva președintelui Mohamed Morsi.
Actualul președinte al Universității Al-Azhar, dr. Salama Dawood, merge neabătut pe linia înaintașului său Ahmed el-Tayeb. Din mesajele transmise voalat de actualul regim de la Cairo, am înțeles că rectorul Saalama Dawood, flancat de muftiul suprem al Egiptului și de procurorul general al republicii, pregătește câteva abrogări esențiale la nivelul Hadith-ului, prin care jihadistului să i se confiște paradisul, cu tot cu cele 70 de fecioare promise, după săvârșirea martiriului în numele lui Allah. Rămas fără răsplata supremă, jihadistul va cumpăni îndelung, înainte de a se arunca în neant, fără clasica plasă de siguranță a recompensei.
(Am optat pentru corpusul canonic Sahih al-Bukhari, una dintre cele șase colecții canonice Hadith ale islamului. Ele au fost strânse de savatul persan Muhammad ibn Ismail al-Bukhari, după ce au fost transmise pe cale orală timp de câteva generații. Ismail al-Bukhari s-a născut la 178 de ani de la moartea profetului și a trăit în Califatul Abbasid.)
(Din volumul „Vremea lupului singuratic” în lucru – studii despre islam; o perspectivă asupa terorismului islamic; resursele islamice ale terorismului jihadist)
