De peste 25 de ani, de cînd l-au împuşcat pe cel ce „întinase nobilele idealuri ale comunismului”, aceste scursuri morale ale aceleiaşi curve ideologice – a crimei, a furtului, a bătăii de joc – s-au cocoţat în vîrful puterii de unde ne arată la răstimpuri ce şi cît dau ei în realitate pe noi. Spoiala de pretenţii de intelectualitate şi lume bună crapă cu prima ocazie cînd se umflă dracii-n ei şi apare caracterul hîd, în putrefacţie, duhnind insuportabil a canal colector, al aceloraşi i sau amorali care, sub diferite nume şi sigle, ne conduc.
Pronunţarea cuvîntului „golani” şi ameninţarea cu/organizarea unei contramanifestaţii în jurul perioadei 13 – 15 iunie nu înseamnă decît faptul că ura lor faţă de cei ce nu-i votează a rămas aceeaşi din 1990. Nu mai pot să bată, să schingiuiască sau sau să omoare în plină stradă, ca ultimele rebuturi umane, pe cine nu e de acord cu ei, dar nici nu se pot abţine să spună în văzul tuturor ce cred despre cine nu-i cu ei.
Scuze, „nu asta am vrut să spun”? Marş-napoi în văgăuna împuţită din care-ai ieşit, deşeu uman! Nici dracu’ nu te crede, rînjeşte. Sau marş în China, cu toţi ai voştri, la doctoru’ care pretinde că a făcut 1000 de transplanturi de cap, să nu faceţi notă discordantă în înfăţişare, şi acolo rămîneţi, că acolo vă sînt fraţii întru represiune.
Nu mai faceţi teste pe rezistenţa noastră psihică, greu şi rar, dar tot ne pocneşte şi nouă nervu’, s-a mai întîmplat. Ţineţi-vă scîrbavnicele de guri închise, să nu vă mai iasă mizerii la adresa oamenilor care au plecat de aici să muncească, nu să stea cu mîna-ntinsă la pomenile voastre din buzunarele noastre şi pradă experienţelor pe care le faceţi pe noi, ăştia rămaşii. Care pomeni, oricîte ar fi şi oricui făcute, tot nu vă vor spăla vreodată de jegul comunismului de pe creier şi de nici un păcat. Noi ştim asta, voi?
(Foto: gandul.info)
MODA ROMANEASCA CONTINUA…
http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/iccj-anunta-astazi-sentinta-definitiva-in-dosarul-referendumul-in-care-este-inculpat-liviu-dragnea.html
Am citit si ma regasesc. Multumesc .
Sa speram ca DNA ia in serios sfatul premierului: ‘sa ne apucam de treaba’. Desi chiar daca Plagiatorul iese „guilty” parca si vad o sedinta comuna cu ambele camere ale parlamentului declarindu-l pe Viorel „NOT guilty”. Uraaaa!
Uite ca pana si premierul Moldovei si-a dat demisia; il rog pe aceasta cale sa-i transmita fisierul cu demisia si lui Ponta (poate va fi tentat de un „copy-paste”).
Bacalaureatul bate doctoratul.
N-avem noi norocul asta.