”Bunătatea” securistului de cursă lungă
Ieri, 4 octombrie, l-au înmormîntat pe asasinul securist Iulian Vlad. Emoționant, cu discursuri, coroane și porumbei albi. Sigur, pentru familie, prieteni (dacă o fi avut adevărați prieteni), colegi (din ăștia sigur a avut, chiar prea mulți) și pupincuriștii de cadavre, e normal. Pentru noi, cei ”salvați” de el, nu. E o rușine și o jignire. E o rușine și o jignire să auzim ce bine a fost atunci și cum oamenii din sistem nu regretă ceva. Și este îngrozitor să vezi ziariști și influensări poziționați și de partea foștilor torționari comuniști. și de partea ”justiției” (în ghilimele pentru că ce numim în mod curent justiție numai aia nu este).
Cel mai amplu și mai exact articol poate veni din zona CNSAS, de la Mădălin Hodor, istoric cercetător la această instituție. ”Adio, bătrîne asasin”, un must read.
Aşa cum spuneam, nu te-am cunoscut niciodată personal. Nici nu mi-am dorit să o fac vreodată. Nu am simţit nevoia să-ţi înghit poveştile şi să le reproduc ca un papagal fără discernământ, asemeni celor câteva zeci de ziarişti, pseudoistorici şi oameni de televiziune, care mint intenţionat un public neavizat, se păcălesc singuri, sau pe care ai reuşit să-i păcăleşti de-a lungul timpului. Eu te-am cunoscut însă mult mai bine. Pentru că, spre deosebire de ei, eu ţi-am citit timp de 16 ani „operele“, ţi-am urmărit lucrătura „fină“, ţi-am contabilizat victimele. Ce-ar fi să le spunem şi lor, acestor prieteni ai tăi, care te ridică astăzi în slăvi, acum, că am ajuns la final, câte ceva despre adevăratata față? Ce-ar fi să începem cu ziua de 17 decembrie 1989? Mai ţii minte ce ai ordonat atunci? Ai dat următorul ordin:
Țigănia de la ÎCCJ
Dacă își închipuie cineva că pot fi de acord cu ce s-a întîmplat la ÎCCJ, Mălin Bot venit cu justițiarii străzii, cu cătușe, să i le fluture lui Dragnea pe la nas, se înșală amarnic. Cînd omul ajunge exact acolo unde, teoretic, se înfăptuiește justiția, a veni cu asemenea manifestări ale justiției populare nu poate să însemne decît prostie. De cealaltă parte, a îți închipui că intimidezi pe cineva cu băieții cu spate lat este o dovadă egală de prostie.
Conflictul acesta, presă – cercetați penal, trebuie dezamorsat cît mai repede. Cu cît mai repede, cu atît mai slabe șansele să cerem, la următoarele alegeri, observatori străini înarmați.
Dar despre presă și închipuirile ei că poate să facă și desfacă tot voi reveni.
Trezirea frumoasei adormite
Cioloș s-a produs astăzi, printr-o postare pe Facebook, în care afirmă că a fost naiv cînd nu a candidat la alegerile parlamentare. Naiv îi va rămîne numele, nici prea prea, nici foarte foarte, adică așa cum a fost și guvernarea cu același nume. Domnul Coloș uită și că a candidat, în felul său, figura apărîndu-i pe afișele PNL și USR. Sau ”uitat” îi va rămîne numele. 🙂
Strigătul neputinței
Este rostit însă de Gabriel Liiceanu: ”Pleacă, domnule. Lasă-ne în pace să ne vedem de treabă. Du-te naibii cu problemele tale. Ne sufoci ţara. Lasă-ne istoria în pace”. Asta ca și cum Dragnea ar fi culmea moralității și ar pleca de rușine. Asta ca să-l băgăm pe Dragnea în istorie. Dar atîta pot intelectualii noștri, așa văd ei politica, de la înălțimea studiilor care nu au nimic de-a face cu politica. Asta ca să știm și de ce vom pierde și cu cine, de acum încolo.
Domnul Liiceanu ar trebui să știe măcar că dacă vom mai cîștiga vreodată alegeri, pentru ca PSD să le recunoască și să nu spună nimănui să plece de la putere, așa cum face dînsul acum, noi trebuie să facem același lucru. Acum.
(Foto: Mălin Bot, Facebook)
