Alfie Evans a murit ieri noapte. Nu se știe dacă de sete, de foame, ori sufocat, din lipsă de oxigen, la 5 zile după ce suportul medical i-a fost retras. A murit de foame, de sete ori sufocat astăzi, în zilele noastre, cînd medicina a ajuns la progrese uimitoare și de negîndit, unele, acum cîțiva ani.
Așa a decis instanța britanică, că este ”demn” să moară și că a muri este ”in his best interest”. Adică așa a fost cel mai bine pentru el. Nu știu și nici nu pot concepe ce ar putea fi demn în a muri de foame, de sete, ori sufocat*. Cum nu înțeleg nici de ce a muri a fost cel mai bine pentru un copilaș de nici doi ani.
Nu au înțeles nici părinții lui Alfie, care au făcut toate eforturile posibile, după mine, pentru a NU îl lăsa să moară. Au ajuns la Vatican unde Papa, impresionat de situație, a făcut demersurile necesare pentru ca Alfie să fie transferat într-un spital din Italia, acordînd și cetățenie italiană întregii familii. O ambulanță trimisă de acolo a așteptat la poarta spitalului din Liverpool acordul autorităților britanice pentru ca Alfie să fie eliberat din spitalul în care, după mine, era ținut captiv.
Explicația oferită în videoclipul de mai jos de către Lynne Marie Kohm este satisfăcătoare pînă la un punct. Ne lămurește că spitalul în care era internat Alfie este un spital de stat, deci și asigurările sînt de stat. Iar cum în momentul în care aștepți ca statul să aibă grijă în totalitate de sănătatea ta, ai transferat și responsabilitatea personală statului, statul poate face ce vrea. În cazul Alfie Evans, să îl lase să moară, sub motivele mai mult decît cinice că asta ar fi cel mai bine pentru el. Și că așa ar fi demn, să mori de sete, de foame sau sufocat.
Dar cine este acest stat căruia statele UE, toate statele UE, au semnat că îi transferăm responsabilitatea sănătății și îngrijirii copiilor noștri? Este un om bun, iubitor și grijuliu? În cazul Alfie Evans, nu. Și nu numai în cazul lui, au mai fost înainte situații cu părinți arestați pentru că și-au luat copilul dintr-un spital ca să-l transfere în altul, în altă țară. Așadar, statul nu are cum să fie mai grijuliu și mai iubitor cu copiii noștri decît sîntem noi. Noi i-am făcut, sînt responsabilitatea noastră, nu ni s-au dat în grijă sub supravegherea omniprezentă a acestui mare ”binefăcător”, statul. În momentul în care concesionezi sănătatea și chiar viața propriilor copii statului, te poți aștepta la orice. Chiar și la o moarte ”demnă”, ca ”cel mai bine” pentru ei, la un moment dat.
Faptul că lui Alfie nu i s-a mai permis să trăiască de către sistemul judiciar britanic nu înseamnă că în Italia, o țară în care funcționează tot un sistem medical de stat, nu ar fi putut să trăiască beneficiind de acel sistem italienesc de sănătate. Ceea ce înseamnă, ambele state fiind semnatare ale declarației privind drepturile – ha! – copilului că, în final, totul se reduce la oamenii care au, temporar, putere de decizie în stat.
Și atunci, în final, de ce să fie alți oameni responsabili pentru viața și sănătatea noastră și a copiilor noștri?!? Ce îi califică să fie mai buni cu niște copii care NU sînt ai lor, decît proprii părinți ai copiilor?!? Statul poate fi capturat, prin alegeri libere acum, de tot felul de oameni și de grupări, unii sau/și unele chiar criminale. Statul decide ce e bine și ce e rău pentru noi și ceilalți, inclusiv cine trăiește și cine moare. Cînd considerăm că un stat a devenit criminal și ce mai putem face atunci?
Dar nici măcar nu este nevoie să ajungem acolo. Punem în practică singura soluție viabilă, statul minimal, cu păstrarea de către stat a prerogativelor de apărare, reprezentare externă, justiție și asigurarea ordinii publice, iar toată viața noastră și a copiilor noștri revine, așa cum este firesc, în responsabilitatea noastră. Altfel, ce i s-a întîmplat lui Alfie Evans i se poate întîmpla oricui, oricînd. Precedentele există. Nu mai încredințați sau permiteți statului să aibă grijă de viețile voastre. Fiți responsabili!
Dacă ar fi fost după mine, i-aș fi lăsat pe părinții lui Alfie să-l ducă și la zidul plîngerii din Ierusalim, dacă ei ar fi considerat că asta ajută cumva, măcar ca liniștire a conștiinței și sufletului.
De parcă Ierusalimul nu ar avea probleme! Toată lumea declară că este capitala Israelului, pînă în momentul în care trebuie să și dovedească.
La noi s-a găsit tocmai Dragnea să spună că România va muta ambasada la Ierusalim. Și ce mai zbucium, ce mai freamăt… Scandalul a atins proporții rizibile în ce ne privește, și asta pentru că nimeni nu are habar cum să trateze o asemenea problemă.
Președintele Iohannis a ieșit mai șifonat decît toată lumea, după vorba proastă ”că nu știe ce înțelegeri secrete face Dragnea cu evreii”. Poți să prezinți toate scuzele din lume, rămîne ideea că i-ai bănuit pe evrei de înțelegeri secrete, aici nu e vorba nici despre cuvîntul ”evrei”, nici despre Dragnea. Diplomatic, președintele s-a comportat ca și intern, adică: ce caut eu în chestia asta, de ce trebuie să zic ceva?! Iaca zic. Vedeți? Oricum, dacă zic, nu e bine.
Și nu a fost deloc bine. Nici măcar nu ne aflăm în situația în care un prost aruncă o piatră într-un lac și mulți deștepți se-nghesuie să o scoată. Dragnea, fără nici o competență pe subiect, e drept, a rostit un adevăr: ambasada României trebuie mutată la Ierusalim, capitala statului evreu, cu întreruperi nefericite, de mai bine de 3000 de ani. Iar istoria nu poate fi schimbată, oricît și-ar dori unii.
Lăsînd deoparte scandalul de la nivel înalt, ce facem noi, conservatorii obișnuiți? Ținem cu Dragnea??? Așa ceva este peste poate! – rostește lumea bună și anticoruptă. Dar Dragnea este penal!
Este, dar asta nu îl împiedică să spună, din cînd în cînd, și lucruri corecte. Iar pentru că noi sîntem adevărați conservatori, sîntem fideli principiilor și valorilor, nu oamenilor. Așa că nu contează cine a spus, atîta vreme cît a rostit un adevăr.
Iar dacă este adevărat că ”UE i-ar fi asigurat pe palestinieni că niciun stat membru nu își mută ambasada la Ierusalim” (”Nimeni din UE nu-şi mută ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim ”, Klaus Iohannis), atunci UE trebuie desființată astăzi și reînființată mîine, pe principiile IUDEO-creștine fondatoare ale unei civilizații care a avut cultura și intelectualitatea, plus toate mijloacele oferite de aceste principii pentru a ajunge astăzi aici, la acest nivel de dezvoltare al omenirii. Că nu degeaba vin aici, neinvitați, milioane de ilegali.
*A fost cît pe ce să văd un om sufocat, mama mea. Aveam 14 ani, iar ea trăgea să moară pe un pat de spital. O asistentă îi șoptește alteia: cred că îi trebuie oxigen. La care răspunsul este: nu vezi că moare, ce-i mai trebuie?!
Am auzit dialogul. S-a întîmplat să îl aud. Și înțepenindu-mă în podeaua sălii de reanimare, am urlat. Da, urlat: adu-i oxigen imediat că te ia mama dracului. E MAMA!
Cred că s-au speriat și au conectat-o imediat. O oră și jumătate mai tîrziu, mama murea. Dar măcar nu sufocată.
