20-23 martie 2018. Măscăricii planetari și rușii

Poliția franceză l-a reținut pe Sarkozy. Finanțare ilegală a campaniei electorale.
Iar ne-au luat-o francezii înainte. Al nostru nici n-a ajuns măcar în funcție.

Lui Sarkozy i-au dat drumul după 36 de ore. Prilej să constatăm că mai există corupție și în alte țări europene, în democrații consolidate? Că nu sîntem singura țară UE care nu și-a ”rezolvat corupția definitiv”? Ei aș! Numai noi, ori, în cel mai bun caz, numai la noi este o problemă atît de mare. Chit că habar nu avem cît de mare este a altora.

Bătălie planetară pentru titlul de ”Imbecilul total”. Concurenți: Trudeau al canadienilor și Juncker al europenilor.

”Canada INTERZICE cuvintele ”Mamă” și ”Tată”, ”Doamnă” și ”Domnule”. Canada, lumea liberă și dezvoltată, lumea la care visau românii înainte de revoluție și mai visează și astăzi, Canada, paradisul anticorupt, bănuiesc, ei bine, Canada împlinește liber și democratic visul comuniștilor, de a elimina infamele cuvinte ”doamnă” și ”domnule”, ba mai mult decît atît, ce nici nu au visat comuniștii de la noi, ăi mai răi, și ”mamă” și ”tată”.

Sigur, se știa că pentru a impune comunismul trebuie un regim aspru, restrictiv, dictatorial, nu unul democratic. Cum atunci să fie posibil așa ceva în Canada? Iaca este. Cînd o parte mare din electorat scapă boii din bătătură, îi găsește apoi în funcții înalte. Îi și se aranjează, cum ar veni.

Asta înseamnă ca o majoritate să fie tolerantă. Tolerant fiind, în noua accepțiune, înseamnă să cedezi în fața minorității. Dacă minoritatea mai este și agresivă, iar prostia majorității mare, lucrurile se rezolvă imediat. Adio mamă, adio tată, trăiască scump părinte, indiferent ce sex ar avea sau cum s-ar fi simțit de dimineață, la trezire: bărbat sau femeie.

Aici duce declinul moral și intelectual permanent al occidentului. Asta se impune să însemne a fi sensibil astăzi, să renunți de bună voie la tradiție, obiceiuri și, în ultimă instanță, la tine însuți.

Revenim acasă, pe continent, unde lucrurile stau la fel de prost. Stau Juncker.

Ce poți să mai zici în fața unei asemenea catastrofe morale și intelectuale?! Există diplomație europeană? Există școală pentru diplomația europeană a politrucilor ăstora?! Îi învață cineva ce și în ce conjuncturi să spună? Trebuia atîta căciulire în fața unui dictator care și-a eliminat la propriu contracadidații cu șanse, candidînd singur practic? Se putea măcar ca Iohannis, uite că am ajuns să-l dau exemplu pozitiv în comparație cu stupiditatea sau trădarea de la Bruxelles:

Pe această cale, țin să vă asigur că rămân încrezător cu privire la beneficiile dezvoltării relațiilor dintre statele noastre pe baze pragmatice și predictibile, prin dialog constructiv și în conformitate cu principiile și normele de drept internațional.” – stiripesurse.ro

Problema noastră este: acestor oameni de la Bruxelles le cerem ajutorul în lupta anticorupție? Ce putem aștepta de la ei, ce putem spera? Cît de loiali principiilor europene fondatoare sînt acești oameni care vorbesc despre parteneriat cu Rusia și cooperare pan-europeană? Cît de verticali și intransigenți ne așteptăm să fie?! Cît de corecți și cît de principiali sînt ei?!

Paul Dragoș Aligică, Facebook:

Ohh Padure Tanara, unde sunt disperatii de acum cateva luni ca Administratia Trump vinde Romania Rusiei si aia si ailalta?!

Unde va e vigilenta, indignarea, alerta, panica, semnalul de alarma, mema prompta si atitudinea ferma si principiala in apararea Romaniei, Europei, Civilizatiei Nord Atlantice si a Universului in general samd samd.?

Asta nu va ingrijoreaza? Asta cu Juncker si Putin. Asta – care vizeaza si vine direct de la varful varfului unui sistem politic in care aveti drept de vot nemijlocit si in care sunteti reprezentati in mod direct in structurile de decizie politica si constitutive, NU va trezeste nici cea mai mica reactie?!!!

Nu produce nici macar 5% din urletele, ruperile in figuri, ochii peste cap si isteriile cu care ne-ati sufocat, agresat si persecutat luni si luni de zile?

Scuzati-mi retorica excesiva dar cred ca totusi este justificata dat fiind patternul total neproductiv, neprofesional si ultimamente anti interes national cu care ati distrus si ultima bruma de credibilitate in comunitatea publicistica si a analistilor de limba romana, cocotandu-va pe valurile propagandei de la Centrala si identificandu-va cu ele pana la anularea oricarei urme de discernamant, respect de sine si demnitate profesionala.

E prea mult sa va cerem sa ne spuneti cum aveti de gand sa reactionati la asta de mai jos? (vezi mai sus, n.m, FN)

Dar să vedem ce declarații a făcut corecta și infailibila Germanie în context. În contextul, și mai precis, al încercării de ucidere a fostului agent rus Skripkal și a fiicei sale, în Marea Britanie, prin otrăvire cu Novichok, un agent neurotoxic de uz militar demonstrat a fi fabricat numai în Rusia.

Heiko Maas, Ministrul de Externe german:

„We assume that Russia will remain a difficult partner,” he said. „Russia is … needed when it comes to solving major international conflicts. That is why we want to stay in dialogue, but we expect constructive contributions from Russia”

He said Germany and other EU states would make clear they were „firmly on the side of Great Britain”.

He added that „dialogue” with Russia ought to continue, however.

Ei, vedeți ce înseamnă diplomația? Așa se face. Rusia este un partener, dar unul ”dificil”. Doar nu era să spună, Doamne ferește, criminal. Dar este necesar pentru rezolvarea conflictelor internaționale maajore? Sigur că este! Atunci cînd nu este chiar ea, Rusia, cauza lor. Sau chiar și atunci. Dar ce mai este un conflict internațional major astăzi, cînd am văzut cu toții cum NU s-a rezolvat problema anexării Crimeei?! Sau cum s-a rezolvat în favoarea rușilor.

Ce ne rămîne nouă, românilor, de făcut? In NATO we trust, in Intermarium we believe, so help us God. Atît.

A murit Andrei Gheorghe. Cunoscutul om de radio și televiziune avea 56 de ani și prea mulți dușmani, la ce s-a scris despre el. Unii au uitat că atunci cînd cineva moare, ce spun nu este despre ei, ci despre cel dispărut. Și că e inutil să mai reproșezi ceva mortului, vei rămîne tu în conștiința publică drept un nemernic care s-ar răfui și Dincolo.

Mi-l amintesc pe Gheorghe reacționînd exemplar, deși speriat, atunci cînd, la el în emisiune fiind invitat, Emil Boc a căzut de la înălțime. Îmi amintesc că, pentru mine, PRO FM era sinonim cu Andrei Gheorghe. Și îmi mai amintesc reacția excepțională avută la adresa lui Mândruță, după lamentarea aceea publică referitoare la iertarea pe care o cerea Lucian de la nevastă. Era nevoie de un bărbat să dea două palme unei cîrpe.

Am avut permanent impresia că ar duce lucrurile la extrem. Că-și testează limitele. Că e o inteligență ieșită din comun, captivă, de cele mai multe ori irosită în lumea asta, a noastră, de pe aici.

Ne-am intersectat o dată sau de două ori, m-a uimit politețea, buna cuviință cu care susținea opusul spuselor mele. Deși părea să știe că nu are dreptate, dădea de înțeles că ar prefera să cedez. Mă și găsise! 

Gheorghe a fost, după mine, motociclistul acela dur care ascunde cea mai frumoasă sensibilitate. Sensibilitatea omului inteligent.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească. Cred că a fost un om bun.

PS: Se pare că suferea de inimă, avusese și un infarct. Îmi imaginez că rîde copios cînd vede cum îl și găsiseră unii mort de supradoză!

Am spus destul. Și am adunat cele mai importante scrieri ale celui cu care mă bucur că am fost contemporană: Andrei Gheorghe.

”Sunt obosit. Am fost „generația de sacrificiu” si am crezut ca după un drum lung si greu o sa ajungem intr’o poiana cu soare si flori. Dar nu a fost așa. Drumul nu ducea nicăieri si intr’o zi sătui de foame si mizerie ne’am revoltat, ne’am ucis conducătorii si am crezut ca după un alt drum lung si greu o sa ajungem la malul unei ape dulci. Apa însă e salcie, terenul mlăștinos si cei mai nevolnici și netrebnici dintre noi se răsfață in calești scumpe, copiii lor ni se urca in cap și dansează țonțoroiul iar părinții noștri mor încet de piocianic. Frății fug scirbiti si’si caută fericirea in alte zări. Speranta a leșinat bătută de jandarmi, Infinitul lucrează la un mall iar eu imi număr firfireii și ma gândesc daca’mi ajung de o funie mai sănătoasă. In fata nu văd nimic decit bezna și întuneric, in jurul nostru doar mizerie și dezmăț și nu mai pot și nu mai am răbdare. Am inima uscata si’n gura gust de cenușă. Va blestem conducători ai României si’n pușcărie dacă v’as bagă pe toți, cu nimenea nu as greși. Va blestem cu spitalele, școlile, șoselele, șpăgile, infumurarile și prostia voastră agresiva. Va blestem sa muriți stind la coada, sa trăiți din salariu și sa va petreceți bătrânețea cu o pensie obișnuita, intr’un oraș obișnuit, cu doi copii obezi și beți in sufragerie și cu părinții in întreținere pe veci. Sint obosit și drumul nu se mai zărește.”

“Un vînt de nebunie îmi șuieră prin cap. Oameni aparent normali decolează brusc și se transformă în nebuni cu spume la gură sau strigoi cu ochii sticlind a revelație divină. Un tânăr de 28 de ani își declară admirația pentru Adrian Nastase, moartea lui Iulian Vlad declanșează bocitoare care ne vorbesc de caracterul sau “solar”, un condamnat dă lecții la televizor ministrului justiției, educația este condusă de un domn cu educație precară, hoțul se stropșește la jurnalist întrebind despre proveniența banilor cu care acesta și-a făcut o casă, Palade bate oameni în live și lumea-l înțelege, popi cutremurați de dreapta credință împraștie blesteme și tot așa și tot așa. Surpriza-ți sare-n poala ca un iepure satanic, impostori cu acces la internet se declară ofuscați cînd sînt prinși cu rața-n gură, târfe povestesc despre monogamie, bețivii luptă împotriva alcoolismului și orbii ne predau arta fotografiei. Nu înțeleg. Postarea este declanșată de o îmbrinceală filologică avută cu domnul Eftimie de la Times New Roman care după ce a postat o nazdrăvanie (limba română s-ar exprima mai bine in grafia chirilică) și a fost corectat, insistă 2 zile în susținerea poziției. Păi poziția este de nesusținut și cel mai bun lucru este să spui, ok, am greșit. Nu și domnul Eftimie care insistă pe un drum sinucigaș cu seninătatea unui kamikaze. Cum poate un tînar să nege realitatea într-un asemenea hal? Inteligent, umorist, glumeț cu scoala terminată? Cum poate să se comporte ca un Vozganaian, un Sova sau un Capsali? Un tupeu olimpian e scuza? Sau adaptarea la piața și la viața, descoperirea ideii că dacă așa merge, păi așa faci și tu? O cangrenare a spațiului public în care învingătorii sînt obraznici, habarniști dar tari în clonț și mușcătura? O lume invadată de imbecili cu titluri, de miniștri semidocți, de primarițe iuți în verb, de ziaristi sordizi și de afaceriști etatisti? O lume nouă, bravă și minunată ne-am construit noi toți și alta nu mai e. Cui nu îi convine, e liber să plece, aici sîntem noi și al nostru e totul! Și știți ceva, ei au dreptate.”

”Sunt un sceptic, sunt aici de atâta amar de vreme, nu m-ai prins niciodată contrazicându-mă. Zic multe despre mine, dar niciodată altele. Sunt acelaşi. Nu suport proştii, reacţionez repede, mă rog la Dumnezeu să mă scape de mânie şi de furie, care mă mănâncă pe dinăuntru, să-mi dea înţelepciune. Ăsta sunt. Şi dacă îţi sunt prieten, nu sunt dur, arogant, din contră sunt calin şi pupăcios” – cancan.ro 

(Foto: parlonspolitique.net)

 

Select Payment Method
Personal Info

Contul Asociației Blogary este:

RO55INGB0000999906034097

ING Bank

Sucursala Favorit

Cod fiscal: 29013920

Donation Total: €10.00

 

 

 

 
 
 

 

 

 
Facebook Comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *