Scriam ieri despre plîngerea imbecilă a lui Orban și atacul la ordinea constituțională. Să vedem exact despre ce este vorba.
Ce spune Constituția României? În ordinea numerelor de pe tricou, articolele din constituție privind speța despre care discutăm:
Art. 91
(1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
(2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
(3) Reprezentanţii diplomatici ai altor state sunt acreditaţi pe lângă Preşedintele României.
Art. 102
(1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
Art. 109
(1) Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia.
(3) Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială.
Nu știm dacă Orban a făcut sesizare pe legea privind responsabilitatea ministerială. Nu știm decît că ”cetățeanul Orban”, cum a spus, a depus plîngere penală împotriva prim-ministrului (adică dumneavoastră, doamna Dăncilă), și că DIICOT trebuie să dea o soluție. Soluția ar fi de neacceptare a plîngerii, conform articolelor de mai sus din constituție.
Știm doar că Orban ne-a pus, după Iohannis, într-o situație atît de proastă pe plan extern cum nu am mai fost de multă vreme. Și că dacă partenerii noștri americani nu ar fi oameni deștepți și nu ar ști cu cine au de-a face, asta ne-ar putea cauza grav pe termen lung chiar.
Nu reiau argumentele prezentate ieri, le găsiți aici. Ce mi se pare interesant sînt toxicitatea și nocivitatea PNL-ului pentru politica românească. De la reînființarea din 1990, PNL a cîntat aceeași melodie care i-a furat pe mulți. Ulterior, mulți au constatat că nu aveau ureche muzicală.
Și spun chiar că PNL este mai toxic decît PSD pentru că în timp ce în privința PSD știm cu cine avem de-a face, PNL tot încearcă să păcălească. Culmea, încă îi reușește. Iar asta dovedește lipsa de maturitate politică a multora, seduși în continuare de istorie sau/și de liberalism. Oameni capabili și de bună credință, de care îți pare și rău, se încolonează periodic în partidul care, mai devreme sau mai tîrziu, dă cu oiștea în gard di granda.
Nu există, în toată istoria postdecembristă a acestui partid, vreun conducător, vreun program sau vreo idee pe care să te poți baza. Cu care și pe care să poți construi ceva. Nu există inteligență, onoare, cuvînt. Nu există, în afară de nume, nimic care să ofere siguranță și încredere.
Nu există măcar un om care, sedus de istoria reală a partidului și intrat sau asociat cu, să nu sfîrșească ori amețit, ori dezgustat de ce se întîmplă acolo. Nu există competență și bune intenții care să nu fie sancționate la un moment dat.
Inversînd calea biblică, PNL a transformat măreția, patriotismul și dragostea de țară în artificii și zorzoane colorat-strălucitoare.
Nu există decît emfază și găunoșenie. Și o imposibil de reprimat dorința de a fi PSD. Similar, Orban este un Dragnea neizbutit, cu ifose de salvator de neam. Ne-am lămurit!
