În ziua aceea, am crezut că lumea se sfîrșește. Și-mi părea rău, pentru mine, că eram tînără, pentru copil, că era mic. Mai ales pentru copil, ce viață îi dădusem, ca să nu aibă timp să o trăiască?
Au trecut 17 ani și astăzi, în tăcere, ne dăm seama că am mai trăit o bucată de viață, am iubit, am lăsat, fiecare din cei care au putut, un semn pe lumea asta.
Și că ei nu au putut pune atunci mîna pe cea mai avansată societate occidentală datorită comportamentului ireproșabil al poporului american.
Nu e suficient să punem hashtag-ul #neverforget astăzi, pe toate postările de Facebook și Twitter, e momentul să înțelegem că atunci s-a încercat distrugerea civilizației occidentale, din chiar vîrful ei. Iar ce se întîmplă azi în Europa este planul II, de invadare a lumii civilizate, pentru că lumea asta are prinicipii, printre care viața umană este sfîntă.
Și la adăpostul acestei ”scuze”, să profite de prostia și lipsa de responsabilitate a liderilor europeni, pentru a distruge, acum, chiar locurile începuturilor civilizației occidentale.
Știu că trebuie să rezistăm cu toate forțele, dacă nu pentru noi, atunci pentru copiii noștri, așa că mă lasă rece orice epitet folosit în batjocură la adresa mea. NU sînt ”rasistă”, nu sînt ”xenofobă”, nu sînt nici atît ”nazistă”. Sînt o femeie simplă care își apără avuția ei, moștenită de generații.
Am umblat, după 11 septembrie 2001, în pantofi cu toc cui pe toate cursele aeriene pe care am avut de umblat. Gîndindu-mă că, dacă se întîmplă ca în cazul zborului 93, să putem să ne batem cu ei, un ochi tot scot cu tocul, pînă cineva mai puternic poate imobiliza dușmanul. Am avut agrafe în păr, broșe, în fine, tot arsenalul pe care îl poate aduna o femeie pe o cursă aeriană. Dacă mor, măcar să nu mor nefăcînd nimic!
Asta în timp ce liderii occidentali așa zis ”responsabili” fac și ei ce pot mai bine ca dușmanul să ne intre în casă mai numeros și mai feroce an de an. Dacă nici astăzi nu se vede legătura dintre 11 septembrie 2001, SUA, și anii 2015 pînă astăzi, Europa, e pentru că nu se vrea a se vedea, nu pentru că nu se poate. Cînd eram mică, un om deștept mi-a spus: arabii nu gîndesc ca noi, ei au alte repere. Reperele lor temporale fac ca 15 ani să pară a nu avea vreo legătură în uriașa economie a timpului universal, în realitate au. Ce nu au reușit atunci în SUA, fac acum în Europa, cu mai multă determinare, cu mai mult curaj, încurajați de prostia maselor, prostite la rîndul lor de conducători iresponsabili.
Eu nu am uitat. Și mi-am educat și copilul să nu uite. Dar eu sînt doar o femeie simplă, asta e tot ce pot face pentru umanitate.
Dumnezeu să ne binecuvînteze pe toți!
