Președinție
Începem anul cu o veste bună pentru susținătorii celui care ocupă, temporar și nici măcar degeaba, funcția de la Palatul Cotroceni. Boul tot bou rămîne, oricîte și orice injecții i-ai face.
Într-o convorbire telefonică cu Benjamin Netanyahu, premierul israelian, inițiată de către acesta din urmă, președintele român (să mă scuze că-l numesc așa), a declarat că nici vorbă ca România să-și mute ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, cum fac americanii și cum anunțase Dragnea că am avea de gînd.
După abținerea la votul de la ONU, care a condamnat recunoașterea, de către președintele Trump, a Ierusalimului drept capitală a statului Israel, România avea încă un as în mîneca geopoliticii zonei, în încercarea de a stabili aici, în Estul european, un cap de pod american care să facă imposibilă joncțiunea ruso-europeană, mai precis joncțiunea ruso-germană. Pentru cine nu vede încă, relațiile europene sînt copie la indigo după cele din al Doilea Război Mondial, cînd, la început, URSS și Germania nazistă și-au dat mîna peste teritoriile central-estice ale continentului. Cine nu știe, să întrebe Polonia. Și să fie atent/ă la poziția Poloniei față de toate imbecilitățile, delicat vorbind, venite pe filieră UE din Germania.
Astfel, prin două ieșiri aparent necontrolate (în Intermarium se ceartă și ei între ei, ce să mai căutăm și noi, și nici nu se pune problema mutării ambasadei României la Ierusalim), președintele român dă pur și simplu cu piciorul nu numai soartei țării sale, încolonînd-o cuminte și ascultătoare drept colonie a puterilor europene, și va ajunge, în cel mai fericit caz, în istorie, drept pămpălăul, prostul, inadecvatul Klaus. Dar dacă ne uităm la ce a urmat în al Doilea Război Mondial, și mai ales la final, s-ar putea să fie mult mai puțin decît atît. Nu se scapă din orice situație invocînd prostia și inadecvarea. Nu te pricepi, declini oferta de a candida, simplu. Asta ar face orice om simplu, din aceia care nu l-au votat, eventual. Cei huliți pentru că nu votează cum vrem noi, ”crema elitei românești”, care vorbește mult, sofisticat și pretențios, în timp ce nu are habar despre ce vorbește. Cei care au votat cu Dragnea, cel care a dat, prin buget, 2% pentru NATO și care, mai nou, ar dori mutarea ambasadei.
Și chiar dacă Iohannis nu vrea să facă ce spune Dragnea, tot rămîne incalificabil acest refuz categoric. Pentru că un om de stat, ajuns în funcția supremă, nu își stabilește agenda după ce spune unul sau altul, cu atît mai puțin penalul (are o hotărîre definitivă care îmi dă dreptul să-l numesc așa) Dragnea. Un om de stat are propria agendă, care nu depinde de ce spun unii și alții, care nu se poziționează contra numai pentru că ceilalți s-au poziționat pro sau invers. Un om de stat nu face ce face Iohannis.
Am mai stat cu curul în două luntri și în celălalt război, urmînd exact calea urmată acum, și știm prea bine cum s-a terminat. Măcar atît ar putea să-i spună consillierii.
Nu este cîntec de luptă, așa că nu vă așteptați la ceva mobilizator. Imnul este un cîntec solemn, menit a sărbători o construcție, fie politică (statele apărute în secolul al XIX-lea), fie militară, NATO acum. Imnul se cîntă la ocazii speciale, nu pe cîmpul de război. Așa că nu, nu este ”Alons enfants de la patrie/Le jour de gloire est arrivé”, și nici ”Aux armes, citoyens/Formez vos bataillons”, imnul NATO nu are versuri, în primul rînd. Ascultați-l și, eventual, lăsați părerea în comentarii.
