Rubrica debutează cu ceva măreţ, conform vremurilor pe care le trăim.
1. Sărbătorile pascale au trecut, dar dacă doriţi să străbateţi Drumul crucii spre preşedinţie, o companie privată din Sibiu vă oferă ocazia. – adevarul.ro
Elena Lotrean:
”În primul rând vizăm publicul român, în prima fază, pentru că este o personalitate a României, ne dorim de fapt să stârnim curiozitatea pentru că atunci când eşti curios şi reuşeşti să înveţi şi să descoperi”
[divider]
2. Procedural, conform declaraţiei lui Chelaru, corespondenţa se poartă între Parchetul General şi Ministrul Justiţiei. Conform lui Ponta, ministrul nu intervine ca să nu se considere amestec în Justiţie. Adică ce-ar fi să rămînă cum s-a stabilit?! Că doar obstrucţionarea justiţiei nu poate fi. – hotnews.ro
„Vezi ca e o incalcare grava a unei reguli de procedura, care de fapt inseamna respect intre institutii” si mi-a zis ca o sa vorbeasca cu procurorul general si o sa-i spuna, nu public. Aici e vorba de respect intre institutii. Senatorii nu sunt angajatii unui procuror de la DNA, cum nici procurorii nu sunt angajatii Senatului„
3. Consultări la Cotroceni, Iohannis – partide. Fum alb pe legile electorale, fum negru pe justiţie. Situaţia rămîne în continuare gri. – realitatea.net
4. Contul de Facebook al purtătorului de cuvînt al Preşedinţiei, doamna Tatiana Niculescu Bran, a fost închis. Nu vreau să cred că are legătură cu bucătăria proaspăt achiziţionată – ultima actualizare era oricum din 26 februarie – ci mai degrabă cu parolele. Pentru un om de litere, să ţii minte două cred că era dificil.
(Foto: forgivenessministries.com)
PS: Comentariile vor fi updatate, aşa că mai daţi un refresh din cînd în cînd.
Facebook Comments
Poate doamna Bran ne pregătește o emisiune culinara transmisa in direct din cantina înnoita a Cotroceniului, mai știi?
deci ar fi cazul să pun şi de-o rubrică culinară aici.
e pe cale…
Slugărnicia n-are limite, nici rușine nici simțul ridicolului.
„El Klaus Redentor” îe pe cale de a depăși scorniceșteala.
nu, n-are, constatăm pas cu pas.