Atunci cînd cifrele spun că:
- pensiile a 150 000 de rezervişti din Armată, Interne şi Securitate, reprezentînd mai puţin de 3% din totalul numărului total de pensionari, însumează anual circa1,2 miliarde de euro, adică 10% din bugetul total de pensii;
- calculul acestor pensii s-a făcut procentual – 85% – din salariul brut din ultima lună sau din ultimele 6 luni, spre deosebire de calculul pentru ceilalţi pensionari, care se face corespunzător contribuţiilor făcute la bugetul de pensii pe parcursul întregii perioade de activitate;
- din cele 29 181 pensii militare recalculate, 20 740 sînt în creştere şi 8 425 în scădere, defalcat, astfel: colonei – 2563 au creştere, 2820 au scădere, lt-col. – 2980 au crestere , 2377 scadere, maiori – 2592 creştere, 2217 scădere , în funcţie de vechime, maiştri-militari – 3859 au creştere, 89 au scădere, subofiţeri – 7586 au creştere, 216 au scădere de pensie;
- pensia medie a unui rezervist este de aproximativ 514 euro pe lună, comparativ cu 180 de euro pe lună, cît este media unei pensii de stat, adică de 2,4 ori mai mare,
Iar la acestea mai adăugăm că:
- mulţi dintre aceştia au renunţat la cariera militară, încasînd, la pensionare fără stagiu complet, 12, 24 sau 36 de solde, preferînd siguranţa pensiei mari la o vîrstă pe care activitatea o caracterizează, nicicum statutul de pensionar;
- cei cu stagiu complet au, în urma recalculării, creşteri de pensii;
- faptul că au activat pe timp de pace ( e drept, au avut, unii dintre ei, ceva activitate în decembrie 1989), nepunîndu-se problema riscului pe care îl implică o zonă de război, cum este cazul celor care au fost sau sînt în Irak şi Afganistan;
- unii dintre ei au făcut parte din Securitate, ceea ce ridică serioase probleme de ordin moral, în sensul în care cineva al cărui părinte, bunic, orice altă rudă, prieten, a fost persecutat sau torturat înainte de ’89, plăteşte astăzi, practic, prin intermediul statului, o parte din pensia torţionarului.
Faptul că astăzi, la ceremonia de la Iaşi, dedicată aniversării a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române, unii dintre ei au huiduit în timpul intonării imnului naţional, nu numai că batjocoreşte onoarea militară pe care, după cum se vede, o cuantifică în bani, dar o aruncă cu mult sub a celei unei curve care se pretinde domnişoară numai pentru că medicina îi oferă posibilitatea refacerii himenului.
Surse:
Facebook Comments
băi, apevistule, socialismul nu l-au construit numai militarii, l-au construit și studenții, și muncitorii din fabrici (da, da, întreruperile tehnologice de producție erau mascate toamna, prin trimiterea muncitorilor pe cîmp), și elevii (în clasa a treia, încă nu aveam nouă ani, mergeam pe cîmp).
iar canale, mine și bumbești livezeni au construit și intelectualii, bă, apevistule, nu numai armăta.
așa că te invit să bubui de prost în altă parte, băi, apevistule, nu aici. nu uita că am un dinte urît împotriva apeviștilor troglodiți, așa ca tine.
DOMNILOR DIN VIATA CIVILAAAAAAA Cand noi ne duceam catre scolile militare voi ne luati la misto si ne faceati APV-isti, V-a placut libertatea si nu viata cazona. Toti ati fugit de armata si spuneati ca nu va place viata de militar intrucat erau restrictii , privatiuni etc, , Nu puteai parasi domiciliul fara aprobare, nu puteati suporta sa stati 24 de ore la serviciu sau in misiune ca NOI, iar acum vreti conditii egale la pensie ! Pai nu va e RUSINE ???? sa ziceti mersi ca nu cerem ca pensiile noastre sa fie inmultite cu 3 ,ca noi eram in serviciu 24 de ore din 24 nu ca voi 8 ore si dupa aia , la o berica si nu va pasa de NOI, sau langa sotie si sopilasi , iar noaptea dormeati linistiti , nu ca noi IEPURESTE…. Plus ca inainte de 1989 economia Romaniei era intretinuta de armata si unde era mai greu eram detasati noi : canale, transfagarasane, mine, agricultura, cutremure, inundatii, sisteme energetice, cai ferate si poduri, fabrici, uzine, blocuri, casa poporului ,etc..etc… DECENTA si PE LOC REPAUS ….
pani hacitin
ești rezervist? ce grad? unde ai luptat ultima oară?
Unde scrie că nu mai avem nevoie de armată în acest text? E vorba despre cei care au huiduit în timpul intonării imnului de stat. Acesta e un gest de onoare, să-nţeleg.
asa e,armata a fost buna din cele mai vechi timpuri,militarii si-au data viata pe campurile de batalii,au fost folositi la toate muncile grele in timpul comunismului,mai actual participa la actiuni internationale unde unii i-si pierd viata,legile au fost facute in acest context,inclusiv legea pensiilor nr.164,iar acum vin unii si spun ca nu ne mai trebuie armata,jos cu cei care au lucrat in armata ca si asa nu mai sunt buni la nimic!
da.trebuie spus rusine celor de la putere care gandesc asa si vor eliminarea sau diminuarea unor drepturi castigate cu greu!nu cred ca din aceste declaratii politice negative cei de la putere vor castiga voturi!
o sa vedem la toamna!
cei din armata ar trebuii sa aiba un cuvant de spus!
Mi se pare de prost gust acest articol! Un militar depune juramantul si serveste patria indiferent ce se intampla, indiferent de este razboi sau pace! Atunci cand s-au inrolat stiau ce-i asteapta si la ce riscuri se expun si si-au servit patria asa cum au stiut mai bine! Nu e vina lor ca nu au luptat intr-un razboi! Noi i-am platit si i-am pregatit pentru eventualitatea unui razboi, sa aiba cine sa plece in razboi, sa-si riste viata! Ei si-au indeplinit datoria si s-au pregatit iar acum guvernul nu-si tine partea de promisiune! Cumva ar fi trebuit sa fie razboi ca ei sa-si merite pensia? Si daca ar fi fost razboi si nu am fi avut militari, cine s-ar fi dus, astia care comenteaza aici? Sa va dau un exemplu: daca faceti asigurare casco la masina si platiti vreo 5 ani si in timpul asta nu aveti niciun accident, ce faceti cereti banii inapoi de la firma de asigurari? Sa fim seriosi!!!
eu va recomand:
http://sareinochi.wordpress.com/2011/01/27/basesc…
A taia pensiile nesimtite e un act eroic, iar a fi bun român inseamna a recunoaste ca ministerele de forta sunt, sub globalism, cele care pot apara identitatea nationala, tocmai primele batjocorite, al Educatiei si al Culturii.
In postromânism, dupa subminarea valorilor românesti (istorie, patrimoniu, Eminescu, Voievozi, Exil, ortodoxie), a da si Armata prada tonomatelor editorialisti sau postacilor tonomate e periculos, poate aduce aliati extremistilor, la moda in UE, in vremuri de incapacitate a democratiei de a lumina civic poporul cum sa reprime coruptia si incompetenta. (Presedintele Partidului "Totul Pentru Țara" fu un general Gheorghe Cantacuzino-Granicerul.)
Acum doua seri, la un post de stiri occidental, s-a prezentat pe scurt si episodul huiduirii lui Basescu la Iasi.
Comentariul aferent stirii a fost si el scurt, sec si la subiect:
"Protestele au fost generate de decizia Guvernului roman de a reduce pensiile exagerate ale unui grup restrans de ofiteri rezervisti"
Mai mult nici n-ar fi de spus.
(Sursa:N-TV, N-24, posturi TV germane de stiri)
In tot raul e si-un bine…
In urma acestui conflict supermediatizat, n-as prea crede ca, la ora asta, 5 milioane de pensionari civili plang de mila a o suta de mii de pensionari militari.
Dimpotriva chiar.
Pt ca, la ora asta, oricat de subiectivi ar fi telepostacii celor doi mogului, porumbelul a scapat din colivia-i aurita.
Romanii au aflat care sunt sumele concrete in cazul pensiilor militare si bineinteles ca fiecare isi va forma propria parere.
Victimizandu-i pe cei 3%, Opozitia si-a imaginat ca-i va atrage de partea ei, la gramada, si pe ceilalti 97%.
Insa, avand in vedere ca cei 3% au oricum niste pensii duble sau triple fata de medie, cam greu de crezut ca Opozitia si-a atins "obiectivul".
@Nemo:
Nu sunt de acord. Nici 6 saptamani nu este aberant, nici doi ani. Un drept castigat nu se ia inapoi, asta este aberant.
Daca tot veni vorba de State, acolo iti poti plati asigurare privata pentru concediul de maternitate, si acolo oamenii sunt educati sa isi faca asigurari private de la inceput pentru orice. (Un fel de bani albi pentru zile negre, proverb care la noi a fost uitat inclusiv de guvernanti). Sunt pana si asigurari private pentru contuziile pe care le poate capata copilul la joaca (costa cam 1$ pe luna). In Romania se taie drepturi dar nu se pune nimic in loc in afara de obligatii. Problema mea este ca suntem condusi de oameni needucati incapabili sa faca proiectii mai mult de cateva secunde in viitor, poate nici pe alea. (Marian Preda vorbea de management strategic!! :)) )
Apoi, da, sunt de acord, articolul merita pus in intregime.
Titus L: 2 ani de concediu de maternitate platita e aberant. discutia asta a fost pe aici de cand s-a infiintat blogary. asa cum si numa 6 saptamani cat este in America, de ex, este aberant.
mi se pare amuzant: dupa ce apare link-ul postat de Bleen cu articolul lui Preda, care explica atat de frumos de ce trebuie reduse pensiile, evident ca nu mai poti decat sa spui "dar cu maternitatea ce-au avut?" 😀
Bleen, eu as posta articolul lui Preda la mainstream, pt ca "se merita" :).
Marina Preda are dreptate in diagnostic. Eu cred ca la felul in care se exprima este un finut. Eu nu sunt. Asa ca o spun mai pe sleau: romanii sunt needucati. In primul rand civic, apoi din ce in ce mai needucati cuprinzand si alte sfere. Ar trebui sa se schimbe ceva urgent, zice Marian Preda. Pai da, uite, ce inteleg beneficiarii proiectului sa schimbe: taie salarile profesorilor, desfiinteaza scoli si trec cu vederea scurgerile bugetare catre firmele private care cica asigura baza materiala a scolilor in teritoriu. Despre felul in are se concep manualele si programele scolare, Dumnezeu cu mila.
Generatia de scarificiu va fi tot cea a decreteilor. Asa s-a nascut, asa va muri. Corecta si analiza aceasta, deci iata ce schimba guvernul dupa ce ia la cunostinta de faptul ca trebuie urgent sa faca ceva: taie alocatiile pentru copii, incurajeaza angajatorii sa se debaraseze de "balastul" numit mama in concediu de maternitate (a zis Botis ca daca nu mai corespund mamele intoarse la munca dupa concediu sa fie date afara. Botis nu corespunde nici inainte de vreun concediu si uite ca nu l-a dat inca nimeni afara…) Oare nimeni sa nu vada ca sporul natural tocmai incepuse sa se stabilizeze cam la 9 luni de la varful cresterii economice in Romania? Romanii, cei din generatia decreteilor, vor sa aibe copii, probabil ca nu ii vor mai face in tara asta, ci prin Spania, Italia sau peste ocean. Sa cotizeze pentru decreteii altora cand acestia vor fi batrani.
Ca sa revin putin, romanii sunt needucati, dar asta si pentru ca cei mai needucati dintre romani se afla la conducerea tarii. Cum sa faci ceva functional cu niste analfabeti functionali ca manageri de tara?? Ce management strategic?? Asta e SF pentru clasa noastra politica!
http://www.zf.ro/analiza/adevarata-generatie-de-s…
Aveti ceva cifre privind costul vietii pentru un pensionar roman?
Nu de alta , dar m-ar interesa pe la ce casinouri si statiuni isi relaxeaza oasele "dezonoratii" care si-au permis sa huiduie in public.
Nu de alta, dar de la departare imi are ca abia au banii de platit facturile la telefon (deh, e un lux inutil) si caldura. Asta la o pensie de 540, ca cei care castiga de 2,4 ori mai putin. Dumnezeu cu mila(asta in spiritul bunei colaborari dintre armata si biserica, doar MIG urile devin locuri sfinte pentru BOR Srl)
Petru Moldovan,
da, multumesc pentru atentionare. stiu ca nu este acelasi lucru..
@Florina:
1) nu ai cum sa stii cum administreaza statul banii. Nici el nu stie.
2) nasol.
3) nu trebuie sa fie fix 20 de ani, e o marja ca la sondaje cu plus si minus. Sa enumeram:
1821-1848-1866-1877-1916-1938-1946-1965-1989
momemtele de rascruce sunt asa:
a) am terminat cu fanariotii
b)+27 revolutia modernitatii si crearii statului roman(Unirea principatelor a carei comemorare o sarbatorim cu huiduieli a fost o consecinta. A-propos, imnul asta a fsot creat atunci)
c)+18 Principe strain, monarhie constitutionala si recunoastere internationala, primul pas a fost facut in 1866, o schimbare radicala fata de domnia lui Cuza
d)+11 Conjunctura internationala favorabila, razboiul ruso-turc, deci independenta.
e)+39 luam in serios varianta marii Uniri. Mai dureaza doi ani, dar avantul a fost in 1916. Treceti batalioane romane Carpatii
f)+22 S-a terminat cu democratia in Romania. Dictatura carlista si inca o Elena ne face probleme. (A-propos, cate Elene nu au fost nefaste Romaniei…)
g)+8 Da stiu, cam putin, dar asta este, nu traim izolati… Dr. Petru Groza si nu mai povestesc.
h)+19 Probabil ceva mai repede din cauza Cehoslovaciei, dar incepe marea deplasare la marginea blocului rosu. Stiu ca dupa plenara din 1971 poate parea ca e o altfel de etapa, dar nu, deschiderea a fost aparenta si bine sustinuta cu banii prostilor de occidentali creduli.
i)+24 Inca nu stim bine ce a fost… dar ceva s-a schimbat.
si acum media: 21! Ar cam fi timpul deci…
Pentru tine: anii '960 au fost cu totul speciali in toata lumea, nu se poate sti precis ce s-a intamplat cu adevarat atunci. Iti recomand Eric Hobsbaum, dar stiu ca e considerat de stanga…
4) Nu stiu de ce il bagi pe Dinescu in discutie. Parerea mea despre imn e aceeasi ca despre orice simbol: simbolizeaza exact ce continut i se da. De asta si spun, Doamne fereste sa i se dea inapoi continutul confiscat. E de fapt un mars revolutionar de la pa'sopt, dupa cum ti-am scris mai sus.
mihai
sunt ofticati pentru ca se fac abuzuri si se minte cu nesimtire. am vb azi cu taica-miu si mi-a spus ca nu l-ar fi deranjat sa ia 5 milioane sau pur si simplu, sa nu i se mai dea pensie, dar atata atata timp cat legea functioneaza doar pentru unii, ii lasa dracu pe toti pentru ca sunt niste nemernici – exact astea au fost cuvintele. Personal, nu consider ca o pensie de 1670 de lei (aproape 1200 acum) este una nesimtita, dupa 26 de ani de munca, ani in care ai avut un salariu peste medie, iar banii din impozit au fost pe masura. Titus a pus corect problema in partea a doua a primului comentariu, deci vezi Titus L. Statul asta vrea, asta face. Legea a fost facuta nu ca sa ajute Romania, ci doar pe unii.
Acum stau si ma intreb, daca se intampla asta in alta guvernare, oare cum ati fi reactionat? a spus cineva ceva la sf anilor '90, cand a fost ordonanta, ca huuuoooo, mananca banii patriei? la toti le-a convenit. Romania a intrat in NATO, a scapat de o multime de militari- inca acum mai dau afara, armata n-a mai fost obligatorie, avem trupe in Afganistan si Iraq (dar ii uitam pe cei din Bosnia!). Hai sa fim totusi obiectivi! cand e aiurea, e aiurea!
I'm out!
@Bleen:
Ce face Ghinea se numste proces de intentie. Nu poti judeca pe cineva pentru ce nu a facut. Hai, la limita moraliceste, dar pensia aia e in bani. Cred ca Ghinea a uitat cam repede cum e sa te lupti cu administratia financiara, ce schimbator e parul omului…
Titus L
1. ştiu cum face ŞI cum administreză statul banii;
2. de la faţa locului;
3. ce s-a cam întîmplat, aşa, istoric vorbind, la sfîrşitul anilor '60 în România? eu ştiu că pe atunci imnul actual era interzis;
4. m-am lămurit ce crezi despre imn. şi ce cred alţii. Dinescu zicea ieri că e depăşit ca text şi că ne trebuie ceva mai senin. pe "Deşteaptă-te, române" nu se mai poate face că lucrează.
Unii dintre ei au dreptate.
De ce nu s-au recalculat pensiile celor care au stagiu complet pe baza documentelor justificative la momentul calculului initial?
De ce nu au asteptat sa termine recalcularea pentru toate inainte sa le modifice?
Daca vroiau sa imparta echitate trebuiau sa recalculeze intai pensiile alea 85% din ultimul salariu, dupa aia pe restul.
Majoritatea pensionarilor militari sunt la fel ca ceilalti pensionari. Prea putini sunt bastani cu pensii nesimtite. Nu se poate generaliza.
cocalarii sunt mai respectuo$i
Ghinea: A se slăbi cu onoarea militară!
@Nea: Intr-un stat de drept si la judecata Lui Dumnezeu responsabilitatea este individuala. De unde ii bagasi, bre, pe toti laolalta?
Sau, hai sa te intreb eu, ai fost la rivaliutie in 89? Eu am fost si iti pot marturisi ca am vazut soldati romani impuscati in frunte fix acolo unde pune Shiva semnul. Poti sa imi spui care dintre cei care au huiduit, nu imnul, ci pe Traian Basescu a fost autorul?
Uite ca la asta nu m-am gindit, eu zic sa le dea la toti certificat de revolutionar, ca toti sunt de familie buna si au trecut de partea revolutiei! Mai ales lui Pricina, ca a luptat in transee la TV, la "Viata militara!"
@Florina:
OK, vrei sa discutam de ce imnul tarii nu mai intereseaza pe nimeni, ma rog cu cateva exceptii…?
2) De unde stii ca erau militari in retragere cei care au huiduit in timp ce se canta imnul? Elena Udrea zice ca au fost adusi cu autobuzul de partidele celelalte, sa inteleg ca militarii in retragere sunt cumparati de partidele politice politicianiste? Sau mai degraba ai preluat pe nemestecate o teza oarecare, care se plimba prin eter libera de suport?
c) dupa parerea mea guvernul face bani, de administrat ii administreaza ala de la mine de la bloc. Sa-ti spun cum: prin societatile comerciale cu capital de stat care activeaza conform legii dupa legile economiei de piata si care varsa la bugetul de stat profitul; prin impozitarea inteleapta a economiei pentru a o dezvolta si deci prin impozitarea viitoare sa isi mareasca incasarile la buget; prin amenzi pentru cei care incalca legile in vigoare; prin taxe in urma carora se ofera servicii – nu deservicii – administrative si de alta natura populatiei.
Si pentru ca statul roman condus astazi de Traian Basescu si asociatii nu ofera nimic din toate acestea, imnul de stat nu mai reprezinta nici el nimic pentru cetatenii sai, pentru ca simbolizeaza exact acest stat neghiob si ma opresc aici cu calificativele. "Patria este poporul, iara nu tagma jefuitorilor" zicea cineva din bibliografia scolara. Doamne fereste ca imnul actual sa inceapa iar sa reprezinte ceva pentru romani. Istoric vorbind, cam din 20 in 20 de ani se intampla ceva in tara asta…
Florina, dar nu e deloc offtopic, nu vezi că tot de haina militară (cu epoleţii prinşi direct pe maieu) e vorba?
Hai să vă povestesc o întâmplare:
Prin 1991, dna. Marie France Ionescu povestea imens de amuzată că tocmai ce se întâlnise cu un grup de scriitori din România, printre care şi Groşan. Iar acesta, având încredere în rafinamentul ei, i-a arătat o geacă din piele pe care tocmai o cumpărase la talcioc, întrebând-o dacă raportul preţ/calitate era cel adecvat.
@Merechene
Securistii aveau salarii cu 20-30% mai mari decat cei din armata, asa ca ei sunt cei mai afectati de recalculare.
Si in general asa nu e acelasi lucru rezervist cu pensionar din armata, ca si eu sunt rezervist (sublocotenent ca am facut facultate si armata la termen redus). In principiu in armata exita cadre active (cei care sunt efectiv in armata), cadre in rezerva (cei care inca sunt utili in armata, dar fie au fost pensionati fie nu au meseria de baza militar ci inginer sau asa ceva si pot fi convocati la o adica daca e raboi si tara o cere), fie in retragere (pensionar care e prea batran ca sa mai poata fi folosit in razboi de genul general de 80 de ani sau locotenent de 65 de ani).
Intrucat incepand cu colonelul Mircea Dogaru si terminand cu generalul Chelaru au vorbit de stirbirea onoarei militare si mai voala sau mai direct au aratat obrazul romanilor,insinuuind destul de transparent ca daca nu ar fi trecut de partea noii oranduiri ,ar fi iesit mare varsare de sange imi permit sa fac urmatoarele observatii : Militarii s-au retras in cazarme la multe zile de cand securitatea si militia depusesera armele si munitia la magazie , proces verbal de predare primire.Concluzia nu poate fi decat ca ori au fost mai tonti,ori mai devotati. Daca,asa cum sugera generalul Chelaru intr-o emisiune la Nasul,armata ar fi inabusit in sange miscarea populara,UE,Rusia,tarile din jur ar fi intervenit in forta si cei care ar fi ramas credinciosi partidului comunist ar fi fost acum oale si surcele ,sau ar putrezi in puscarii,fara sansa de a mai vedea "lumina zilei" (50000 oameni morti sau raniti ar fi fost deajuns.)Simez si respect armata,dar indivizii care s-au manifestat in ultimele zile nu merita nimic.P.S.Sugestiv gestul unui pensionar care striga la Iasi,care s-a intors spre oamenii care ii admonestau spunand "In 89 ne pupati mainile (aratand dosul mainii stangi)si acum nu sunteti cu noi".Faza se gaseste pe Realitatea TV,fiind transmisa de nenumarate ori.
ce alt militar (sau civil) străin ar fi fluierat/huiduit în timpul intonării imnului naţional romînesc?
televiziunile ar fi avut aceeaşi reacţie?
http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Scri…
aşa, un offtopic de seară.
Dacă măcar unul dintre militarii pensionari care au huiduit imnul l-ar fi huiduit vreodată măcar în şoaptă pe Ceauşescu (nu le reproşez că nu a scos vreunul pistolul să-l împuşte pe Geniul Carpaţilor – doar le-am văzut slugărnicia când făceam armata) aş vedea cu alţi ochi istericalele de ieri.
Pentru mia de români asasinaţi de ei în 1989, ar fi primit în alte ţări gloanţe sau ani grei de temniţă, nu pensii mai mari decât ale medicilor şi inginerilor.
Titus L
"numai ca imnul tarii nu prea mai intereseaza pe nimeni."???
pe mine mă interesează imnul. crezi că sînt singura?
a, şi ce am deveni dacă nu ne-ar prea mai interesa simbolurile naţionale?
nu îi învinuiesc pe rezervişti pentru pensiile pe care le au. am prezentat nişte cifre, atît. nu sînt de acord cu modul haotic în care se fac recalculările. dar diminuarea pensiilor, oricum mai mari decît ale altor categorii, îi îndreptăţeşte, după tine, să huiduie un simbol sub care au activat şi care, printre altele, le asigură aceste pensii?
după părerea ta, guvernul face sau administrează bani, în primul rînd?
@merechene
daca erau (sunt?) de dreapta nu vad de ce i-ar deranja recalcularea conform principiului contributivitatii,da' cred ca ltceva era(u) in sufletu' lor =)
@Florina:
mai intai ca acuzatiile aduse militarilor in retragere (aceasta este denumirea corecta a militarilor pensionati) trebuie si demonstrate. Cei care au huiduit au facut-o imbracati in haina militara? Poate ca erau si fosti militari printre cei care au huiduit, dar esti convinsa de asta? Le este acestora caracteristic faptul ca au huiduit in timp ce era intonat imnul? Poate ca militarii – daca or fi fost – au huiduit imediat dupa ce fanfara a tacut.
Bun, sa huidui in timp ce este cantat imnul tarii nu este onorabil pentru nici un cetatean, numai ca imnul tarii nu prea mai intereseaza pe nimeni. Pe mine insa ma uimeste siguranta si usurinta cu care se acuza o categorie de oameni pentru niste fapte nedemosntrate a fi ale lor.
Sa trecem apoi la analiza pensiilor lor nesimtite. Este adevarat, s-au dat legi de care au profitat militarii care au iesit la pensie, cum ar fi calcularea pensiilor in functie de venitul ultimei luni, pensioanrea anticipata cu plati compensatorii etc. Legilea acelea speciale nu au fost insa date decat pentru ca celor care le-au dat – nu militari, te asigur – le-au convenit. Fie pentru ca trebuia sa atingem standarde NATO – ma bucur ca ne-am grabit sa le atingem numai la indicatorii cantitativi, aia calitativi aduc minereu de fier din cer in brazda tarii -, fie pentru ca pensiilor militare le erau asociate si pensiile magistratilor – casa OPSNAJ in loc de CASMB, unde J era de la "justitie" si A de la "armata" -, fie pentru ca la fel cum s-a procedat si pe vremea lui Constantinescu cu pensionarile in invatamant, trebuia sa se pensioneze soacra sau cumnata cuiva anume. Deci, te rog, nu invinui militarii pentru pensiile lor, eu vad ca abuzurile legislative nu se pedepsesc, se pedepsesc numai cetatenii obisnuiti ai tarii.
Apoi, veniturile militarilor, din solda, din sporuri de toate felurile, au fost intotdeauna peste media celorlalte venituri ale bugetarilor. Proportia de 10% din venituri cu 3% din populatie se cam pastreaza. Iarasi nu este anormal ca efortul bugetar sa fie pe masura. Deci unde este problema? A, nu sunt bani? Nasol, guvernul ar face bine sa-i faca, nu sa-i cheltuiasca aiurea pe autostrazi care nu se fac. Nasol sa fii guvern si sa fii nevoit pentru prima data in 20 de ani sa faci bani pentru cetateni si nu pentru folosul personal, frustrant, intr-adevar…
Lasind cifrele la o parte, problema e aceeasi ca in cazul fiscului: ai o datorie de x, in banca ai x+y, unde chiar daca y=10x fiscul iti executa toata suma in contul datoriilor viitoare. Sigur ca poti sa-ti recuperezi suma y, dar trebuie depusa cerere, umblat la ghisee etc. Adica o mizerie in plus care se putea rezolva prin buna functionare a statului care o da in bara inca odata. Ca intre huiduitori sint o groaza de bese-n cizme, eventual si criminali (plesita ar fi intrat la recalculare, nu?) foarte adevarat. Dar nu despre asta era scandalul.
Altfel, semnalez un moment interesant miine. Si cu toate apucaturile mele de dreptaci, mi-e teama ca o sa vaz fulgi de teolog nazist pe aici: http://www.contributors.ro/intalniri-on-line/miha…
@Florina
Fiecare vede faptele și le interpretează prin prisma culorii lentilelor pe care le poartă.
Acum tabăra PDL încearcă minimizarea pierderilor pe planul imaginii, delimitând și minimizând ca și număr, categoria celor care au huiduit pe timpul cântării imnului național( apropo, a ajuns ilegal în România să-ți manifești nemulțumirea, e un drept mult mai obligație).
E foarte bine, că lumea poate să exprime nemulțumirea și o face în mod liber. Dacă nu, s-ar putea imagina un fundal sonor cu un imn național repetat de n ori, ca lumea să nu poată protesta nimic, doar na, se cântă Cântarea României(eu personal am o amintire din asta, reprimată când un nene, care nu s-a prezentat, a început să ne facă morală că ne plângem de frig la o vizită de-a primului tovarăș , cu argumentație privind măreția, solemnitatea etc momentului și că ar fi bine să cântăm Dragi Pioneri etc).
Privind pensionarii militari și din servicii, anul trecut a fost un subiect în presă privind mărimea structurii serviciilor de securitate din România disproporționată per capita de locuitor în raport cu alte state europeene și mondiale.Și chiar din PDL au sărit în apărarea lor.Sau a numărului de funcții superioare în organigrama Armatei. Chiar domnul președinte a promovat uite aici
http://www.cotidianul.ro/127122-Noua-ploaie-de-st… niște pensionari de lux.
Asta când de exemplu într-o armată vestică, sunt 3 generali maximum, care au experiență operațională și participări în teatre de război. Acum ce vor face generațiile viitoare, vor arunca vina pe regimul actual politic, pentru cuantumul pensiilor care le vor plăti.
Eu spun că nu poți avea un dublu discurs, trebuie doar decise și aplicate, căteva criterii de performanță. Pentru că odată ce ai dat ceva, e mai greu de recuperat.
O altă observație, sărbătorirea Zielor Oficiale.
Dacă toți sunteți de dreapta, poate ar fi o cauză mai bună, reducerea la minimum, sunt cheltuieli inutile pe buzunarul contribuabilului. Alea cu deplasările demnitarilor. Știu că e mai dificil de acceptat, că poate sunt chiar deturnate în scopuri electorale de către ambele tabere.Cei care le organizează pentru imagine și cei care le dezorganizează, tot pentru imagine.
Merechene
am scris "unii dintre ei" si m-am referit la cei care au huiduit in timpul intonarii imnului, ceea ce mie mi se pare grav si pentru ca pune intr-o pozitie deloc favorabila si pe ceilalti rezervisti. nu aud un pensionar militar care sa se simta jignit de ceea ce s-a intimplat ieri la Iasi.
stiu mai multe situatii asemanatoare celei descrise de tine, oameni iesiti la pensie prin ordonanta care au incercat sa isi continue activitatea in civil. unora le-a reusit, altora nu. la fel cum se intimpla cu noi toti, ceilalti. tocmai faptul ca nu au reusit, insa, sa mai faca altceva dupa iesirea la pensie si ca au ajuns sa traiasca din banii primiti ca pensie militara ar fi trebuit sa-i impiedice sa batjocoreasca un simbol national sub care au activat si care, implicit, le asigura acum existenta.
onoare? onoarea Armata n-a reusit sa si-o mai recupereze din decembrie 1989. pensionarii de azi fie sunt dintre cei care au tras in aerul din pieptul romanilor, fie, ulterior, au facut zid comun sa nu plateasca in fata legii cei care au tras. "sindicatul" (? – parca sindicatele apara munca!) pensionarilor din armata este facut din ex-intendenta, ex-muzicanti, ex-ansambluri militare si ex-jurnalisti militari. fain material Florina (mi l-ai suflat de sub nas))))
@ Merechene.
eu as fi stat pe banca si m-as fi amuzat. 😉
Problema e ca jegurile de la Secu au reusit inca o data sa ameteasca (prosteasca) opinia publica, dovada ca nimeni nu mai face diferenta intre militarii care au strigat ce-au strigat si cei care au tras o injuratura maraita acasa si si-au vazut mai departe de viata.
* scuze pentru virgule 🙂 ; abia acum am vazut ca unele sunt puse aiurea.
La mine in familie este o onoare (nu pierduta!!) ca tatal meu a fost cadru militar. Chiar daca la aproape 50 de ani a iesit la pensie cu ordonanata, nu a insemnat ca a dezertat sau ca a fost un militar mai prost pregatit decat cei care inca mai activeaza. si-ti spun eu ca nu au iesit cei mai prosti din armata, ci aia care erau capabili sa mai faca ceva cu viata lor.
cand au iesit din armata, aveau ganduri mari toti, nu stateau in stimulentele acelea si nici in pensia de la stat, contrar la ce spui tu in postare, Florina. majoritatea militarilor se gandeau ca isi vor deschide o mini afacere, ca vor munci in privat, nu asteptau pomana de la stat. si au muncit pana la 60, 58 de ani si inca mai muncesc. uite ca acum este o situatie mai delicata si serviciile nu mai merg, afacerile nici atat, lumea este dezamagita de tot, unii chiar sunt suparati ca si-au dorit sa faca un drac si a iesit un rahat, au imbatranit!! asta este problema. au imbatranit si nu mai au cheful, nervii, puterea de la 45-50 de ani. de-asta se gandesc ca de acum incolo vor avea pensiile astea nenorocite si sunt nervosi ca nu le iese nimic.
Parintii mei si alti prieteni de-ai lui taica-miu, din Armata, sunt de dreapta, dar sunt scarbiti de ce se petrece acum. Au votat cu Base si au crezut ca se va schimba ceva, s-au certat cu multi pentru el, dar in momentul asta nu mai vad care este miza.
Nu cred ca este corect sa arati cu degetul catre ei, in momentul cand generalizezi, bagand in aceeasi oala securistii (cu pensii de peste 40-60 de mil+), subofiterii facuti ofiteri peste noapte si alti derbedei.
P.S.
dupa 26 de ani de armata, cu banii de pe stimulente,- 12 salarii- au reusit parintii mei sa-si plateasca datoriile pe care le aveau de pe urma copiilor – meditatii in dublu exemplar, la mate si fizica (asta pentru ca profesorii de la scoala nu erau in stare de nimic, desi luau bani frumosi, tot de la stat!!).
daca cele mai multe pensii au crescut in urma recalcularii, rezulta ca guvernul boc creste si mai mult pensiile nesimtite. astfel, boc mareste pensiile securistilor pe seama celor asupriti.
din cate stiu, si in tarile civilizate sistemul de pensii militare este separat de celalalt. si acolo pensia se calculeaza in functie de ultimele salarii si nu in functie de cat a cotizat fiecare.
in plus, nu stiu daca e legal sau nu sa schimbi modul de calcul al pensiilor in plata, dar sigur e o magarie. putea si guvernul sa dea o lege prin care spune ca din 2066 se aplica noua lege pt cei ce se vor pensiona de atunci in colo.
din pacate acesti securisti pensionari incearca (prin intermediul unor televiziuni de propaganda) sa atraga de partea lor alti cetateni care sunt pe drept nemultumiti de pensii si salarii.
se incearca provocarea unor incidente violente
la iasi a fost o manevra politica.Au gandit sa-i intorca cu aceiasi moneda lui Basescu manifestarea de la 1 decembrie 2009, din Timisoara, cand Antonescu si Geoana nu mai stiau pe unde sa se ascunda de scandalul multimii, cand au fost sa semneze alianta cu taranistii, impotriva lui Basescu. Inca o data si-au luat una peste bot de la Traian Basescu, in ochii romanului care vrea sa-si puna neuronul in functiune. Atunci de ziua nationala din 2009, Traian Basescu, a evitat Timisoara, desi era mult mai indreptatit decat contracandidatul Mircea Geoana sa fie prezent, in Balconul Operei.
si:
http://cursdeguvernare.ro/general-in-armata-munci…