Sâmbătă. Iau bilet, primesc rest şi o monedă de 50 de cenţi, în loc de 50 de bani. OK, să fie primită, porte-bonheur européen, o botez instantaneu.
Clasa I. Slavă Domnului, e loc să îţi intinzi picioarele. Pentru un drum de peste 4 ore contează.
Văd pe drum: cal alb, cocoş negru. Multe păsări alb cu negru (English ornithologist urgently required). Şi o motocicletă tot alb cu negru, parcă din aceeaşi specie cu păsăretul.
Apoi se urcă o bătrână nu foarte bătrână. Asemănarea cu personajele din Little Britain e frapantă, totuşi nu e un bărbat deghizat. După cum vom vedea, similitudinile nu se vor opri doar la aparenţă (sau aparenţe). Scoate cucoana două ouă fierte, le decojeşte, le mănâncă pleoscăind feroce (are şi cu ce, nişte buzoaie gen Eba). Rămân exilate pe şerveţel mici fragmente de ou, creatura devorândă le aspiră foarte metodic: bagă un deget în gură, pe urmă în sare şi apoi îl lipeşte de fărâma de albuş. Şi hap. Şi tot aşa până nu mai e ‘nica de-nghiţit. Bun, bun, gustos. Acum siesta. Picioarele în unghi de 90 de grade, capul lăsat pe spate. Ghiciţi deja ce urmează, un sforăit masculin şi foarte susţinut.
Grâhhhh-oooooh-pfuuu.
Între timp, mă delectez cu marea exterminare a crabilor, operată de Arturo Bandini.
Grâhhhh-oooooh-pfuuu, în cicluri previzibile. Scot Iriver-ul. Uh, uh, what is love without lust?…Grâhhhh-oooooh-pfuuu. Ei, pe naiba şi comedia pijdii, tre’ să dau mai tare. …And Michael, you would fall/And turn the white snow red as strawberries/In the summertime.
Estimp, un domn rezervat, cu ochi albaştri, piele ca pergamentul (veteran, pun pariu), se uită la doi puştani care joacă o şeptică. (De fapt se uită dincolo de ei şi se vede pe sine, zise naratorul omniscient.)
Un om de pe câmp salută trenul cu o coasă ridicată. Gestul nu are nimic ameninţător. Ahoe!
Despre controlor vă pot spune că lăsa impresia unui cap înghesuit prin mijloace mecanice între şapcă şi gulerul cămăşii. Previzibil, avea o privire de călău. Întind biletul, îl întoarce pe toate părţile, aştept să mă condamne la vreo pedeapsă cu executare imediată. Dar asta nu se întâmplă.
În rest, nimic nu e întâmplător. În cuibul meu temporar, cald ca un suflet, găsesc Histoire de l’ésoterisme et des sciences occultes şi alte o mie de cărţi. Poveşti erotice româneşti. Încep vreo trei, le abandonez, incipituri stângace, nu mă prind în plasă. Aştept un alt moment, propice, sper, pentru reluarea lecturii. Mic tratat de pisicologie. Da, drăguţ şi atât. Bubufniţa şi mâţumâţu, ce titlu frumos, taman sâmbătă ziceam, din nou, că de-aş fi o animală, aş fi o pisico-bufniţă. (Ar trebui să schimb şi la profil).
Apoi căzut în mână un Photo din noiembrie 1999, cu o temă generoasă – Les plus belles femmes du siècle, du Marilyn à Milla J. Hmm, Louise Brooks (la célèbre garçonne du 1927), Lauren Bacall (ce privire), Rita Hayworth (ce pârg).
Şi la plus belle photo du siecle, choisie par Henri Cartier Bresson: Fortuno Sorano. Compagnon de Zapata et Pancho Villa pendant la révolution mexicaine, devant le peloton d’exécution, 1911. Magnific bandit, frumoasă insolenţă. As manly as a man can be. Hot as hell, dandy like.
Şi cel mai des am zis zilele astea, Lasă, domne, vrăjeala asta sentimentaloidă, dar câteodată mă bufnea râsul şi ieşea semitentaloidă sau seminalcaloidă sau mai ştiu eu ce.
V-am zis că în septembrie o să las baltă blogul, dar mă mânca tastatura şi am dat pe-afară. Poate şterg o parte din ce-am scris mai târziu, după bunul obicei (căcăcios) al casei.
