Repere intelectuale ale dreptei româneşti

Duminică, 21 noiembrie, ora 13.00, la Gaudeamus 2010, în Complexul Romexpo, editura Humanitas vă invită la lansarea noii colecţii „Cultura libertăţii” (coordonatori Valeriu Stoica şi Dragoş Paul Aligică) cu volumul de interviuri „Repere intelectuale ale dreptei româneşti” (Cristian Pătrăşconiu).

Vor vorbi la lansare: Cristian Pătrăşconiu, Valeriu Stoica, Lucian Boia, Andrei Cornea.

Intervievaţii lui Cristi Pătrăşconiu: Andrei Pleşu, Al. George, Virgil Nemoianu, Neagu Djuvara, Vladimir Tismăneanu, Nicolae Manolescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Cornea, Horia Roman Patapievici şi Lucian Boia. Prefaţă: Valeriu Stoica.

Dacă nu ajungeţi la Gaudeamus (ruşine să vă fie!) sau nu mai prindeţi exemplare cu autografe (ruşine să le fie!), nu disperaţi, mai aveţi o şansă: Madame Blogary a pus mîna pe 10 exemplare ale cărţii. Din păcate era pe fugă şi a uitat să-l pună pe Cristi Pătrăşconiu să se semneze pe ele. Din fericire, văd că nu e scris preţul pe ele, deci putem să vi le vindem cu cît vrem noi. Tot din fericire, mai ales pentru voi, veţi avea ocazia să puneţi mîna pe o carte a lui Pătrăşconiu, semnată de Madame Blogary. Nu vă rîdeţi, cine ştie la ce valoare va ajunge o semnătură a Madame Blogary peste 10, 20 sau 50 de ani. Să nu ziceţi că nu v-am spus!

Nu ştiu cum facem să vă parvină exemplarele din carte şi cum alegem cei zece negri mititei de dreapta, însă o posibilitate ar fi o întîlnire la bere, dacă nu mai aveţi răbdare pînă la următorul ceai. O să mai ţinem legătura pe mail şi poate săptămîna viitoare ne vedem şi la o bere, sub pretextul lui Pătrăşconiu şi al reperelor cu pricina. Deocamdată Bleen trage să moară dar nu se predă. După ce termină cu trasul şi medicaţia aferentă, poate să bea şi bere şi să iasă şi în lume, şi să împartă şi repere.

Facebook Comments

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

55 de comentarii

  1. Para

    ai fost acolo? Baltazar a zis ca in mult vehiculatul guvern Iohannis se vorbea ca el ar fi putut fi prim ministru. ring a bell?

    vezi si ce zice duca pe realitatea.net si te lamuresti.

  2. Erata de onoare: Tb sa inmultesc si iii, nu doar talantii, deci "fiii", n-are a face daca nu publicati, doar sa scrie dictatorii darea de seama.

  3. @Florin, poate incerci sa scrii ceva ca un reportaj de opinie mai detaliat, si ne dai si un hint de unde sa gasim discursul lui Patapievici, sunt patayebila, a zis ca-l publica? Mare pomana ti-ai face, gest crestinesc pentru fii neamului plecati sa inmulteasca talantii etc etc. De filmat nu s-a filmat?

    1. Am sa incerc, ce a zis Pata probabil ca a inregistrat hotnews, poate recuperam cumva. Esentialul e ca Patapievici pune problema fundalului din momentul aparitiei dualitatii stinga-dreapta, revolutia franceza. (e foarte importanta ideea de fundal, de context) El spune ca acest fundal avea 3 elemente: ratiunea (impreuna cu rationalitatea si teoria stiintifica), domnia legii (rule of law) si "ordinea proprietatii private" (care e o traducere excelenta a termenului "capitalism"). Mergind mai departe, exista modul de a te raporta la acest fundal care e modul revolutiei franceze: continua revolutionare a ordinii existente. Modul asta de a vedea viitorul a produs cei 120 de milioane de morti ai nazismului si comunismului, adica si a stingii si a dreptei. (simplific la maximum un discurs mai lung) De partea cealalta sint cei care nu cred ca revolutionarea continua a ordinii existente e viziunea dorita. Dar si ei sint de stinga si de dreapta. Asadar e o schimbare de paradigma. Experienta nazismului si a comunismului ne obliga sa ne raportam in alti termeni la clasificarea politica, iar termenul central e cel al aderentei sau nu la conceptul "revolutiei permanente". Incerc miine sa fiu mai explicit, cred ca am fost excesiv de schematic, din graba. Ce mi se pare mie fascinant la ideile lui Patapievici e ca in ele putem gasi un fundament solid pentru ceea ce multi sintem tentati sa numim neo-conservatorism. Totul pleaca,probabil, de la preocuparea lui aproape obsesiva pentru a intelege modernitatea. Subiectul real e conservatorismul. Cred ca e un teren teoretic formidabil de fertil acum cind multi sint, instictiv, in cautarea radacinilor.

  4. @Florin Cojocariu:

    1) Comentariul meu a fost anterior intalnirii de care vorbesti. Referirea la Djuvara a fost bazata pe identificarea cauzei ramanerii in urma a Ro in acceptiunea d-lui: ortodoxismul. Comentarii ?

    2) Cu referire al discutia cu la care te referi, am retinut doar respingerea de catre Liiceanu a "intelectualului politician". Crezi ca mesajul asta va folosi celor care vor sa integreze intelectuali in miscarea de dreapta preconizata ? Tu vezi vreo contradictie aici, cui foloseste apelul noul apel catre lichelele de tip intelectual-politician ?

    @Bleen:

    1) Puric: tind sa-ti dau dreptate despre personajul Puric. Vezi tu, insa, calitatea omului nu-i determina intotdeauna crezul. Pana la urma, poate tocmai asta defineste ortodoxismul: revelatia bate logica (nu spune Puric, dar parca Tutea si Noica aduceau vorba de asta). Uite, ca un compromis, as putea sa fiu de acord cu formularea (licenta…politica): "Puric intineaza valorile ortodoxismului", ce zici ?

    2)Zici: "Să nu confundăm credinţa şi patriotismul cu crizele de paranoia şi demenţă".

    De acord, desi eu cred ca in cazul asta actoria are un rol mai mare decat paranoia. Pe de alta parte, eliminarea completa a oricarei referinte la credinta si patriotism la mediatizata lansare a "programului" dreptei Ro ti se pare normala ?

  5. @Florin

    Are puţintică dreptate şi Baltazar. Una din virtuţile principale ale dreptei este fezabilitatea pe partea economică, existenţa fizică dovedită istoric a prosperităţii naţiunilor în regim de proprietate privată şi piaţă liberă. Din punctul acesta de vedere, economiştii sunt un reper major în străinătate, şi noi avem la Institutul von Mises cîţiva economişti români cu un discurs clar, care probabil că ar fi putut întregi demersul căutării reperelor. Dar poate că nu sunt socotiţi intelectuali, ci matematicieni, oameni ai cifrelor, mai ştii… .

    1. Eu nu am vorbit nimic de Baltazar. Asa ca nu inteleg ce-mi raspunzi. Apoi, eu am inteles un singur lucru din mai toate interventiile comentatorilor din sala. Ce au spus ei (si Baltazar, si Pralong si citiva anonimi) e urmatorul lucru: "Dom'le, da' noi de ce nu sintem acolo la prezidiu?" Toti se simt discriminati si izolati ca nu sint la prezidiu. Asta e motivul pentru care ataca "elitele". Rogozanu macar s-a abtinut, desi a pus o intrebarea cam timpi, la care Plesu i-a replicat "Nu raspund decit la doamne!"
      Am sa incerc sa scriu un articol, a fost si haios si cam deprimant, in acelasi timp. Din punctul meu de vedere seara a fost salvata in primul rind de Patapievici care a produs primul discurs rational, profund, pe care l-am auzit in Romania, despre cum definim dreapta si stinga (nu m-am asteptat deloc). Plesu a fost exceptional in replici, cam vag in explicatii.

  6. @mac gregor, 11.43pm:

    Nu cred ca nationalismul din cartile de istorie (romanesti) a "a fost pus acolo de securisti, pt ca sa creeze imobilism social". Nationalismul nu a fost, cel putin pana la proiectul UE, decat reflectia tendintei comunitatilor de a-si proteja facilitatea de comunicare, prin instaurarea de granite care urmau profilul lingvistic. In opinia mea, nu nationalismul a distrus Ro (nici inainte de 1989, nici dupa 1990), ci tocmai lipsa lui, lipsa uneori mascata de false exagerari natioionaliste grotesti, speculate acum de propagandistii deznationalizarii complete. Gasesc curios faptul ca tocmai "urmasii" lui Noica au devenit exponentii deznationalizarii. Eu cred ca europenizarea Ro trebuie sa fie rezultatul imbinarii temelor cu filon specific romanesc in cultura europeana, si nu abandonarea acestora ab initio in detrimentul temelor si solutiilor impuse de puterile occidentale. Plesu si Djuvara, de exemplu, sunt extrem de talentati in a ne arata toate defectele, iar solutiile lor pacatuiesc prin indemnul spre abandonarea valorilor nationale esentiale: Djuvara prin atacul la ortodoxism (izvorul exemplului meu referitor la Puric), Plesu prin gregarizarea excesiva a valorilor culturale romane. In mod special in cazul lui Plesu, prezenta sa permanenta in Adevarul si ultima "lista a rusinii" supusa oprobiului vulgului de catre d-sa par sa ne indice, de exemplu, preferinta pentru pentru Patriciu in raport cu Isarescu, pentru Iliescu in comparatie cu Basescu(…si as adauga, in contextul perceptiei asupra Bucurestilor, subliminala preferinta pentru pentru Nastase in raport cu Boc; sau pentru Vanghelie in raport cu, de exemplu, Negoita).

  7. @judex

    cu parere de rau ca e o replica intarziata.

    Teoria asta "discutabila" e veche, apartine si lui Gibbon. Nu vad cu ce face rau, ne arata ca lumea e in miscare si nu a fost niciodata statica. Nu exista frontiere fixe si popoare alese.

    Tot nationalismul din cartile de istorie a fost pus acolo de securisti, pt ca sa creeze imobilism social. Chestie care mai ca ne-a distrus dupa 89.

  8. @judex

    "teorii discutabile, N.B.!…intr-un moment in care romanii se afla deja intr-o serioasa criza identitara"

    Ha ha, mai poftim o "teorie discutabila":

    "Retragerea" aureliana = a fost de fapt cedarea Daciei catre goti.

    Gotii fusesera opriti cu mare greutate de catre romani din invazia lor, iar la incheierea tratatului de pace Aurelian le-a cedat Dacia ca sa intemeieze acolo un stat tampon. Bineinteles, asta n-a fost oficial. Oficial, Aurelian nici nu a renuntat la Dacia. Oficial, provincia Dacia a fost "reorganizata" in Bulgaria.

    Gotii erau mari admiratori ai culturii romane – cam asa cum admiram noi acuma cultura americana – si socoteala a fost buna, a fost pace cateva sute de ani.

  9. nea Florine, moderarea voastra face dialogu imposibil. Doar atit, ca n-o sa-mi fac bataturi la buricile destelor ca voi sa ma moderati. Io consider ca Plesu face intr-adevar parte din spiritele superioare, spre deosebire de ceilalti. Nu as indrazni sa-l numesc pe Plesu de dreapta si nici de stinga, e doar un intelectual, atit!

  10. Florin, da, Puric e la limita imposturii, dar nu la limita dintre impostură şi autenticitate, ci la cea de jos, dintre impostură şi grotesc.

  11. @Florin Cojocariu:

    Spui: "In ce priveste pozitiile de pe care se exprima Plesu si Djuvara, sint de parere sa le ceri lor, direct."

    …pai, eu am crezut ca asta am si facut, exista un mod si mai direct ?

    …Si mai zici: "Eu nu ma simt in stare sa le cer nimic, sint si mai talentati, si mai cititi si mai destepti ca mine."

    ,,,eu as pune pariu ca tu esti mai talentat, ai citit mai mult si stii mai multe decat cei doi la un loc in privinta XML, a sistemelor de operare, si in orice domeniu tehnic (asa cum "tiganu" pare sa stie mai multa fizica decat cei doi).

    @nocensorship:

    Nu am nicio obiectie tehnica la istoria cu cumanii, subiectul asta a fost, este si va fi o excelenta tema de studiu pentru inca multi doctoranzi in istoria antica. Ceea ce reprosez (cu cuvenita umilinta ortodoxa) venerabilului istoric este aruncarea pe piata ca pe o certitudine a unei teorii discutabile, N.B.!…intr-un moment in care romanii se afla deja intr-o serioasa criza identitara, pentru ca:

    1) trebuie sa se lupte sa scape de buimaceala de dupa 60 de ani de comunism care le-a secerat elita,

    2) concomitent cu asediul unei populatii care vrea sa le fure numele,

    3) in timp alte natii le resping istoria recenta, si asta cu efecte mult mai nocive care ar trebui adresate (dl Djuvara si-a facut datoria in aceasta privinta, este de laudat de data asta).

    PS

    @nocensorship, @Florin:

    Ia ganditi-va voi ce utile ar fi acum personalitati cu cultura si charisma unora ca Plesu sau Djuvara, dar dotate cu patriotismul unuia ca Puric…Din pacate, europenismul celor doi pare bazat tocmai pe excluderea oricarui aplomb nationalist (sau ortodox), din start. Este ciudat ca cei doi nu-si dau seama ca marile spirite europene s-au cladit tocmai pe transferul unor percepte iesite din fibra nationala, care au fost integrate in civilizatia europeana, si nu prin negarea patriotismului sau ca simple curele de transmisie ale gandirii natiunilor puternice.

    1. @judex: te inseli cu ce am citit eu. De fapt, cred ca eu am citit mai multa fizica decit neamtu:) Si, oricum, faptul ca esti un mecanic auto sau fizician exceptional, e meritoriu insa nu-ti da dreptul sa te iei de bracinari cu Plesu nici sa-i ceri umilitate. Exista ceva ce se cheama spirite superioare si, oricit nu-ti place tie (si lui neamtu) realitatea asta, ea se incapatineaza sa existe. Exista oameni mai buni, mai destepti si mai clarvazatori decit noi,majoritatea. Ar trebui sa invatam si sa profitam de ei, nu sa ne luptam sa-i marginalizam. Valea, Plesule, ca vine patriotismul adevarat, Puric. Puric e la limita imposturii, moncher.

  12. Llosa, se considera liberal democrat, nu de dreapta, poate ca aveti o probelema de traducere.

    De altfel, in Ro se simplifica termenii pina la caricaturizare, in Ro NUMA scriitorii sunt considerati intelectuali, si-n Ro exista numa stg. si dr., nenumaratele combinatii si nuante nu sunt luate in coniderare, ca sa nu mai spun cit de bon ton e sa fii de dreapta de parca asta ar fi o mostenire genetica care te face superior.

    1. neamtule, e a nu stiu cita oara cind emiti judecati de valoare cu referire la Romania, in timp ce te mindresti ca habar n-ai ce se mai intimpla pe aici pentru ca nu urmaresti presa. De unde stii tu ca in ro numai scriitorii sint considerati intelectuali? Din presa germana?

  13. nu stiu care e problema lui judex cu djuvara a propos de cumani, dar animatia asta (map of European History in only 5 minutes – see the borders change as empires rise and fall) e foarte buna ca material didactic de comparat cu ceea ce ni s-a spus la scoala. ii vedeti pe cumani de la secunda 9. uitati-va si la ungaria. nu-i asa ca nu stiati ca a fost o mare putere in europa citeva sute de ani?

    http://vimeo.com/16914018

  14. @neamtu tiganu

    Mario Vargas Llosa de ex a fost de stanga (cand era tanar si naiv) si acum e de dreapta. S-a implicat inclusiv in politica.

    "In momentu in care cineva e sclavu unei ideologii, fie de dreapta, fie de stinga nu mai poate gindi liber si-si pierde statutu de intelectual."

    Deci anuntati-l careva si pe Mario Vargas Llosa ca si-a pierdut statutu si el saracu nici nu stie, il prind astia ca umbla fara statut la el si-i retrag premiul Nobel si-l mai si amendeaza.

    PS

    Dupa cum a scris Aristotel: "Neamtule, imi place cum scrii da' mai prieten mi-e adevarul"

  15. @Florin Cojocariu, 8.41pm

    Rrromul asta haidegarian le zice bine: nu exista libertate a gandirii daca nu esti supus moralei sau daca realitatea respinge concluzia.

    @neamtu tiganu, 8.13pm:

    Adanc, maestre, sunt impresionat ! Este originala ?

  16. @Florin Cojocariu, 8.40 pm:

    Este posibil ca postarea mea sa fie de neinteles si din cauza multiplelor litere lipsa, aproape prin fiecare fraza mai lunga de cinci cuvinte (mea culpa…).

    Vroiam doar sa zic ca daca un Goma poate fi exasperat, un Plesu nu are dreptul asta. Intr-un fel, este similar cu a spune ca Paunescu a avut dreptul sa spuna "sunt un porc", dar Liiceanu nu a avut dreptul sa scrie "apelul catre lichele" din postura de (liber) arbitru. O situatie similara: Macovei are dreptul sa conduca cruciada contra coruptiei, dar Pippidi poate doar sa o secondeze, eventual.

    PS: Dlui Djuvara, varsta ii poate scuza greselile (politice sau istorice), dar ii impune atat moderatie cat si modestie in analiza (fie ea istorica sau politica: vezi istoria cu cumanii sau cu Rovine, sau in domeniul politic asocierea publica intr-un moment de rascruce al Ro la falsul liberalism cu iz patrilician, unde i-a lipsit tocmai sentimentul istoricitatii momentului).

    Nu le refuz celor doi (Plesu si Djuvara) dreptul de a analiza (ba chiar apreciez miezul a ceea ce spun), le cer insa sa nu o faca de pe pozitii moralizatoare sau atotstiutoare.

    1. @judex: In ce priveste pozitiile de pe care se exprima Plesu si Djuvara, sint de parere sa le ceri lor, direct. Eu nu ma simt in stare sa le cer nimic, sint si mai talentati, si mai cititi si mai destepti ca mine.
      Iar daca "sclavul unei ideologii" inseamna sa crezi in ceva si sa nu traiesti in iluzia ca nu esti o fiinta libera decit daca te indoiesti de orice, da, sint un sclav. Sint chiar un admirator al sclavagismului.

  17. iar a aruncat Crin un panseu (o panseluta) pe gura si stam sa discutam. non-stirea este specialitatea zgomotului de fond cu care ne trateaza tembeliziunile. putem sa mai discutam despre perspective si solutii dupa ce ne pierdem vremea cu putul gandirii politicianului X sau Y? jurnalism: "a zis dl. Y ca doamna X patineaza pe meandrele concretului. cum comentati?" Z: "ăăăă". reporter: "doamna X, din doua surse distincte stim ca patinati pe meandrele concretului si ca ăăăă. cum comentati?" "că nu sunt atât de fericită şi mândră că sunt contemporană cu domniile lor." BREAKING NEWS: "X nu este fericita, cat despre mandrie, a declarat ca nu este contemporana"

  18. sa analizam "Repere intelectuale ale dreptei româneşti".

    1. E vorba de dreapta romaneasca, deci e vorba de o ideologie.

    2. Se pare ca aceasta "dreapta" are nevoie de "repere" si nu orice fel de repere ci "intelectuale".

    Toata chestia imi suna pur si simplu absurd, un titlu pretios, cautat!

    As mai spune multe, de ex. cine le-a dat certificat de "dreapta" intervievatilor? Mi se pare ciudat ca "reperele intelectuale" fac parte dintr-o anumita grupare. Da nu are rost sa ma-ntind ca moderarea voastra imi strica orice chef.

    P.S A gindii "liber" inseamna sa tii cont doar de cele zece porunci si de legile fizicii, "reperele intelectuale" mentionate pot fi chiar contraproductive.

  19. @Bleen,

    ce trebuie sa se intample in Romania ca omul normal chiar sa creada in ideile de centru-drepata?

    …Din pacate exista prea multi smecheri pe lumea asta, pe langa cei neseriosi.De aceea sunt multi liberi- cugetatori, liberali si socialisti si dupa-cum-bate-Vantu'.

    Multumesc anticipat pt. un raspuns

  20. @Florin Cojocariu si @Dragos:

    Un filozof advarat nu poate fi exasperat, iar un intelectual adevarat nu isi exprima public exasperarea; deci, daca dl Plesu se considera un exponent al vreuneia dintre cele doua categorii, atunci da, chiar a dat cu bat-n balta !

    Sigur, din postura de eseist sau cetatean – exasperarea sa este acceptabila, iar ca publicist astfel de consideraii devin chiar necesare in preajma lansarii, pentru cresterea cotei de piata. Eu cred ca dl Plesu s-a exprimat asa cum trebuie, sugerandu-ne astfel, cu delicatetea-i si umorul caracteristice, sa nu-i supraapreciem rolul in societate.

    Mai important insa, as observa ca preferatii incontestabili ai participantilor la blogul asta, eminamente politic – dl Plesu si dl Djuvara, statistic vorbind – au totusi ceva in comun: excelenta discursului politic si mediocritatea practicii politice. Daca dl Plesu s-a remarcat prin cel mai scurt ministeriat, distinsul liberal s-a aliniat inconstient in alaiul antonescului, torpiland insasi existenta liberalismului adevarat in Ro.

  21. Dupa parerea mea un intelectual adevarat e pur si simplu intelectual, nu-i de dreapta stinga sau centru. In momentu in care cineva e sclavu unei ideologii, fie de dreapta, fie de stinga nu mai poate gindi liber si-si pierde statutu de intelectual.

    P.S Io de ex. sunt intelectual.

  22. Plesu nu da nici cu bata-n balta – corect!

    Plesu isi exprima public exasperarile – iarasi, corect!

    Dar, in cazul citat, Plesu a gasit un moment propice (sic!) sa-si exprime public ranchiuna la adresa lui Basescu. Pariez pe orice vreti voi ca Basescu, la vreun moment dat, a atins o coarda extrem de sensibila&jenanta a acestui "reper cultural".

    RANCHIÚNĂ, ranchiune, s. f. Ură ascunsă, dușmănie și dorință de răzbunare; pizmă, pică. – Din fr. rancune.

    RANCHIÚNĂ ~e f. Sentiment de animozitate ascunsă (susținut de dorința răzbunării); pizmă; pică. [G.-D. ranchiunei; Sil. -chiu-] /<fr. rancune

    Nota: nu este prima data.

  23. Florina,

    mi-a placut parafraza dumitale! Dar se pare ca nici sa nu treci nu poti, daca tot el vrea neaparat sa treci!

    Goldmund,

    de unde stii ca sunt domn?! Daca nu folosesc numele real, ci, conform regulilor de aici, aleg sa semnez cu un nickname, cred ca politeturile fortate sunt de prisos.

    Cronologic, nu eu am aparut aici dupa dumneata, ci invers. Nu-ti fa iluzii deci ca m-ar interesa persoana dumitale: nu am nimic cu Goldmund! Ma adresasem de fapt adminului, insa recunosc ca nu sunt prea milos fata de cei ce mimeaza eruditia, postand cu emfaza banalitati. Te asigur ca "greseala" respectiva era intentionata. Sau ai incercat sa fii penibil si nu stiai cum?!

    Dar hai sa-ti dau un sfat, ca m-ai prins in zi buna: daca tot te-ai frecat cu nemtii, e bine sa stii ca aia de scot cu scobitoarea pietricelele prinse in profilul anvelopelor, doar ca sa nu se dezechilibreze roata, nu sunt exemple bune de urmat!

  24. Asa cum a spus si Florin, d-l Plesu are tot dreptul de a-si "consuma exasperarile". Aflat in studioul Realitatii TV si pus in fata aprecierii lui Andrei Plesu ca este "un Rică Venturiano, bucuros că este contemporan cu el însuşi", Crin Antonescu a rabufnit:

    "Admir strălucirea de stil a domnului Pleşu. Problema mea e chiar domnul Pleşu. Că oi fi eu bucuros că sunt contemporan cu mine sau nu, va fi surprins domnul Pleşu să afle că nu sunt atât de fericit şi mândru că sunt contemporan cu domnia sa. De ce? Pentru că dacă el ar fi un chibiţ de lux, niciun fel de problemă, poate să aibă cu cine vrea, cu mine, cu Ponta, cu oricine. Dar el vrea să fie altcineva şi trebuia, la puterea sa intelectuală, la prestigiul, la mitul său, în care şi eu am crezut, trebuia să fie o instanţă. Ca instanţă, Pleşu nu poate funcţiona aici pentru că se ascunde după acel "e cum e".

    Revenind la cartea Repere intelectuale ale dreptei romanesti, cred ca aparitia ei va ajuta la elaborarea unui nou discurs politic.

  25. Domnule Devis Grebu,

    am putut admira desenele dvs. pe Patrasconiu.ro,

    desene superbe, talent dumnezeiesc cu care ne-ati alintat pe un alt blog faimos si deja uitat?! Acolo va asteapta poate cei mai buni prieteni.

    Numai de bine

  26. Domnule Hantzy,

    puteti sa confirmati faptul ca dvs. aveti ceva impotriva mea, chiar si pe teritorii neutrale, unde statele nealiniate declara totala suveranitate?( de dragul rimei)

    Simt ca sunt urmarit de o umbra si nu e a mea…

  27. Deh, bre admin! Chit ca risc sa fiu banat pentru off-topic, iti spun ca ti-ai facut-o cu mana ta: postarea aia nu trebuia sa treaca! In primul rand pentru ca n-are niciun sens, iar in al doilea rand pentru ca n-are nici obiect, realitatea pe care dorea dumnealui s-o amendeze ca verbul a râde nu e reflexiv.

    Verbul a ajunge e de exemplu intranzitiv, dar poate avea si o forma reflexiva: a se ajunge.

    Stii ce? Elimina-le pe amandoua!

  28. "Nu vă rîdeţi, cine ştie la ce valoare va ajunge o semnătură a Madame Blogary…"
    Cine rade?
    "a rade" este un verb intranzitiv

    edit admin: uof…

  29. As fi interesat sa-mi procur un exemplar prin servicile Blogary de distributie , dar…din pacate , inteleg ca cele pe care ati "pus mana" nu au si superbele ilustratii & portrete ( 20 ) create de artistul plastic de reputatie internationala (nu provinciala) Devis Grebu, la solicitarea autorilor & editorilor, caci -fara indoiala- le-ati fi amintit (nu-i asa…?)-ca atractie suplimentara- daca "exemplarele" cu care va laudati , le-ar fi posedat…Va imaginati ( daca obisnuiti sa visati cu ochii deschisi) ce valoare ar fi avut aceste lucrari de arta – peste enshpe ani-

    contrasemnate de Madam'…Asa ca , trebuie ,cu regret, sa renunt . Dar se vor mai ivi ocazii…nu le scapati!…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *