România, bastionul democrației mondiale


Reacția lui Georgescu după ce BEC i-a respins cadidatura a fost preluată de presă, tradusă din engleză. Suna straniu, ca pe holurile unui spital de campanie dintr-un teatru de război: o altă lovitură directă pentru inima democrației din întreaga lume!
M-a stăfulgerat bizara bănuială că, de fapt, acestea ar putea fi aproape cuvintele lui Georgescu. Bun, și de ce să bată cordul democrației din întrega lume tocmai în pieptul unui întreținut din banii mercenarilor din Congo?
M-am dus la sursă, pe contul de fb al împricinatului: “O altă lovitură directă în inima democrației din întreaga lume! Un singur mesaj mai am: dacă democrația din România va cădea, întreaga lume democratică va cădea!”.
Lucrurile, iacătă, s-au simplificat, dar s-au complicat de fapt și mai tare. Care va să zică, dacă democrația din România va ceda, se va prăbuși întreaga lume democratică.
Traversează buricul democrației România, așa cum sugerează Georgescu? Ar putea trece ombilicul dictaturii majorității chiar prin mijlocul Grădinii Maicii Domnului? Este polul nord al democrației chiar Georgescu în persoană?
Și în fine, o limpezire: “Europa este acum o dictatură, România este sub tiranie!”, mai scrie Georgescu pe fb. Aha, candidatura lui nu a fost respinsă de BEC ci de tirani, de dictatul celor care au îngenunchiat Europa.
Noroc cu comentatoarea Felicia care l-a adus pe neconsolatul respins cu picioarele pe pământ: “Mai du-te naibii de ticălos manipulator! Chiar nu ai nicio limită? Poate că manipulezi niște babuini dar nu ne poți manipula pe toți! Hai sictir!”.
Facebook Comments

De Cornel Ivanciuc

Jurnalist, scriitor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *