Creația literară a academicianului care îl contestă pe Cărtărescu

Trebuie să fie de un curaj sinucigaș acest Valeriu Matei, dacă a îndrăznit să-i trântească lui Mircea Cărtărescu ușa Academiei în nas. O fi fost pesemne un destoinic tovarăș pe vremea când participa la expediții etnologice în fosta URSS – a absolvit Universitatea de stat “M.V. Lomonosov” din Moscova – și purcedea la comunitățile tribale din Extremul Orient rus, dar literatura este altă gâscă în altă traistă.
Ca scriitor încropit pe critetii geopolitice – trebuie încurajat, este fratele nostru de dincolo de Prut -, mi-ar fi rușine să pretind un loc în academie cu o căruța de versuri puerile, ca de pe vremea fraților Văcărești. De vină nu este acela care și-a cerșit poziția, detestabili sunt cei care i-au turnat în bronz bustul nemuririi.
Valeriu Matei este suma premiilor și distincțiilor care îi țin loc de talent literar real: Premiul Mihai Eminescu al Academiei Române (1996), Marele premiu Nichita Stănescu (1995), Medalia Mihai Eminescu (România, 2000), Marele premiu Nichita Stănescu pentru Opera Omnia (2002), Premiul Poesis, Ordinul Național Steaua României în grad de Comandor (2004).
Ascultați creștinilor, tineri și bătrânilor, ascultați și luați aminte, ale lui Matei cuvinte: “Peste margini de prăpăstii/trece călăreţul dac/ duce-n pumn o pasăre/domnişoarei din iatac/Domnişoară-a mea lupoaică/iată pasărea ce cântă/dinspre morţi a nemurire/și iubirea ne-o descântă.”
Într-o țară cu sute de scriitori talentați, cu genul ăsta de poezioare nu de apropii nici măcar de cenaclul căminelor culturale din creierii munților. Intelighența românească a închis însă ochii la penibilitățile fratelui transprutean, exact cum i-a închis și la modeștii Grigore Vieru și Leonida Lari și printre ei s-a strecurat în Academie ca șarpele de dudău, strașnicul kulturnik care l-a lăsat afară pe Cărtărescu.