Meciul FSB-SIE se joacă între preotul Mega și episcopul Sofronie


Urmăresc atent încleștarea dintre preotul-regizor Ciprian Mega, autorul filmului “21 de rubini” și Sofronie, episcopul Oradei. Mega este gigafilorus. Filmul “21 de rubini” a fost premiat la Festivalul de la Moscova, Mega a pășit pe covorul roșu al Kremlinului, a dat mâna cu țarul,
Putin l-a întrebat ca la ei la UM-u, ce mai faci tovarășe Ciprianovici, sănătos, voinic, voios?, sub tripleta aceasta nu se ascunde o simplă întrebare, ci o întreagă filozofie de viață a FSB, dar pesemne și o formulă de recunoaștere între ei a camarazilor de pe aceeași parte a baricadei.
Ce mă nedumerește, este rolul astral pe care i-l conferă Sofronie lui Mega, acela de cal troian al Patriarhiei Moscovei, prin care Kiril, patriarhul cu stele de general FSB să croiască un front ortodox fidel Moscovei în România, o biserică paralelă cu BOR, sub conducerea preotului-regizor.
Despre Sofronie am scris la vremea când a fost uns episcop de Gyula, pe 31 ianuarie 1999, că SIE tocmai l-a trimis în misiune în Ungaria. Vigilent până la Dumnezeu și înapoi, ca la ei la UM-u, Sofronie dezvăluie că Mega a fost hirotonit în Cipru,
“un fief al oligarhilor și mafiei rusești, care acționează și gândesc în perfectă armonie cu preotul în cauză, după care a fost implantat în țară pentru a țese tulburări și intrigi, pentru a destabiliza și a lucra în alt sens, cu finalitate politică”.
Cum?!, Ciprul nu mai este o biserică soră întemeiată de apostolul Barnaba și al cărei prim episcop a fost evanghelistul Marcu, nu mai este membru UE, ci doar un fief al mafiei ruse?!? Am băut un ceai de tei și m-am calmat: în lupta îngerului cu trese pe umăr, cu diavolul cu decorații pe piept, scopul sodomizează întotdeauna mijloacele.
Facebook Comments

De Cornel Ivanciuc

Jurnalist, scriitor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *