De Ziua Culturii mi-am amintit de frumoasa epopee spaniolă “El Cantar de Mio Cid”, – “Cântarea Domnului Mieu” – cel mai vechi chanson de geste castilian din secolul al XII-lea. Căzut în luptă contra maurilor la anul 1099 sub zidurile Valenciei, Cidul, eroul spaniol al Reconquistei, a apucat să mai dea o ultimă poruncă, anume ca trupul său în armură de cavaler să fie legat în șaua lui Babieca, un nărăvaș bidiviu andaluz, cu sabia ridicată.
Tabăra maură s-a trezit atacată de o armată de spectre tăcute, – cavalerii erau înveșmântați cu toţii în alb, conduși de Cidul despre care întregul nat, cruciat și păgân, știa că răposase. Îngroziți de moarte maurii și-au lepădat sculele de război, când au văzut chipul strălucitor al Cidului, și s-au risipit care încotro sub fervoarea razelor lunii. Babieca a închis ochii doi ani mai târziu, la 40 leat, fără ca cineva să mai pună șaua pe el vreodată.
Capul mort al sistemului s-a cerut aburcat în șa precum Cidul odinioară, într-o încercare disperată de a-i depresura pe suveraniști. Spre deosebire de mauri, suveraniștii nu sunt veniți din Africa, ci sunt sarea pământului. Capul sistemului se află la o lungime de săgeată de comanda suspendării și clipele de viață care îl mai animă țin de hachițele unei banale operațiuni de aritmetică a voturilor.
Stă în determinarea liberalilor aduși de capul sistemului la sapă de lemn, să decidă sfârșitul agoniei. Sunt în țara asta mii de copii care au abandonat școala, din cauza ratării României educate, care visează să joace o miuță cu capul lui Iohannis.
Facebook Comments
