Aho, aho, copii și frați,
Stați puțin și nu mînați,
Lîngă boi v-alăturați
Și cuvîntul mi-ascultați.
2020, care a început astăzi, sper să fie un an foarte important în istoria Blogary. Împlinim, pe 4 ianuarie, 10 ani de cînd această platformă s-a lansat. Și pentru că de cinci ani avem cam totul schimbat, mă gîndesc la o relansare pe 4 ianuarie 2020.
O relansare cu aceleași principii conservatoare care ne-au impus, cu alți oameni, alt colectiv redacțional. Majoritatea dintre voi știe ce s-a întîmplat, așa că nu mai povestesc. Ce-a fost a fost și s-a dus, ce va fi, va fi abia de acum încolo. Sîntem o voce puternică în peisajul de dreapta românesc și așa vom rămîne! Este o promisiune. Cel puțin cît eu voi fi la butoanele acestei platforme și la conducerea asociaței.
Sper ca relansarea să însemne articole noi și bune în fiecare zi. Pentru asta, voi discuta cu cei doi colegi permanenți, Claudiu și Horațiu. Oamenii pe care mă bazez și care s-au asociat Blogary cu bucurie și speranță.
Dar cum despre astea vom mai vorbi, și pentru că am ajuns la speranță, sper, dragii noștri cititori, să fiți în anul în care abia am intrat sănătoși, prosperi, voioși! Să fiți cum vă doriți voi și, de la noi, fericiți!
Sus paharul! La mulți ani!
La bine și la greu, alături să-l aveți mereu pe Dumnezeu!