Acum cîteva zile discutam cu un amic pe Facebook, om inteligent considerat de mine și cu o viață plină, împlinită, freelancer care știe ce înseamnă că dacă nu muncești din greu nu ai nimic, un om care ne bucură de fiecare dată cînd îi vedem cîte un spectacol de teatru. La un moment dat, îmi spune că el nu știe mai nimic despre Tomac. Înșiră sursele de informare, mă crucesc.
În fine, trecînd peste detaliile discuției, omul voia alegeri anticipate. I-am spus că nu se poate (pentru alegeri anticipate e nevoie să cadă două guverne în interval de 60 de zile, în Parlament, ceea ce la noi nu se va întîmpla niciodată, cine ar renunța la scaun + pensie pentru un iluzoriu loc prins încă o dată în Parlament?). Nu știu dacă l-am convins sau nu, cert este că a încheiat discuția cu aceeași dorință, spunîndu-mi că el tot asta vrea, alegeri anticipate.
Faptul că ne dorim ce nu se poate denotă un infantilism politic, cel puțin. Politica se face cu ce ai, în condițiile pe care le ai.
Dar nu ăsta este subiectul acum. Îi recomand amicului meu pagina Facebook, cel puțin, a lui Eugen Tomac. Care, azi, a spus:
Mediocritatea, în toată splendoarea ei, la putere!
Nu mă miră faptul că Iohannis a devenit cel mai de încredere partener al lui Liviu Dragnea.
Face parte din felul lui de a privi lucrurile, cu nepăsare și dezinteres pentru România.Trei ani de zile nu a generat nicio idee, niciun proiect, nicio inițiativă prin care să ne convingă de faptul că poate mai mult.
Acum, prin această nominalizare, când din nou îi dă frâu liber lui Dragnea pentru a face tot ce-l taie capul cu viitorul acestei țări, domnul Președinte ne confirmă ceea ce intuiam cu toții de mult timp, dar nu voiam să tragem linie și să spunem răspicat că acestea îi sunt limitele. Indecizie și neputință, asta îl definește pe cel votat de românii care nu au vrut să dea toată puterea PSD.
Nu există nicio scuză pentru această nominalizare, în condițiile în care Vasilica Viorica Dăncilă ilustrează perfect profilul mediocrității în politică.
Iohannis, dacă își dorea atât de mult să-și conserve liniștea asta asurzitoare, putea cere un alt premier PSD, cu minimă experiență administrativă și politică.
În PSD existau oameni care, cel puțin, nu ar fi pus România într-o situație penibilă pe plan european și internațional, dar a preferat să dea, din nou țara pe mâna lui Dragnea, care va distruge totul, promovând în funcții cheie oameni mai slabi și mai docili decât acest munte de incompentență, numit premier de către un Președinte dezinteresat și un PSD condamnat să o ridice în slăvi pe Vasilica.
În speranța că Eugen Tomac va fi urmărit pe Facebook măcar de cei fără idei pre-gestionate în cap, ieri a fost o zi nebună la propriu, cel puțin pe rețeaua de socializare unde tot românul poate să-și dea cu părerea, că doar ce-l costă?! De cînd are posibilitatea să se exprime, zici că românul numai asta ar face, non-stop. Așa că Adelina Rădulescu, jurnalist din anul 1992, notează astăzi:
Nu mai fac față la valul de analize de comunicare politică! Creierul meu mic și neted nu poate digera în timp real ”bogăția” de interpretări, citarea trunchiată, dar plină de certitudine, a Constituției, fără nicio corelare între articole. Ce mai, mintea mea e depășită de backgroundul politic al ”analiștilor” pe comunicare. Pentru mai toți istoria PSD începe cu Năstase premier și Băsescu președinte. Analizele tuturor se încheie cu o unică soluție (și aia lipsă în multe cazuri), dar impregnată de ethos personal. Cum s-ar spune, poziționare, frate, că doar e analiză, cum altfel! Cel mai mult îmi plac analizele jurnaliștilor care n-au vorbit niciodată cu politicieni, care nu-s în stare să-ți spună dintr-o suflare un profil profesional al vreunui actor politic despre care vorbesc (evident invocă doar info de wiki și google). Și-mi mai place foarte tare o specie de analiști – a activiștilor civici, ăia de au contracte nenumărate cu administrațiile și s-au transformat în viața reală în contabili de fonduri europene. E cam mult, zău așa! Ce vreau să spun este că PressOne și Rise Project ar face un mare serviciu tuturor dacă ar publica mai multe contracte între politicieni, servicii, de o parte, și, de cealaltă, jurnaliștii sau civicii de ne inundă teveurile și fb-ul, ca să nu mai facem atâta zarvă cu influencerii. Apoi, ar fi o mare victorie dacă s-ar impune prin Codul CNA ca invitații din studiourile unei televiziuni să fie prezentați nu cu numele de redacție sau ong, ci, concret, cu contractele pe care le încasează.
Și-n încheiere, excelent, Mihai Mangiulea:
Carmen Dan are un ceva bovaric, neclar, interogativ (să zicem că pare că te întrebă ceva și nu știi ce), ceva mister. Pură aparență, desigur, dar în iluzie trăim. Olguța are orgoliul obraznic al fetelor de pe centură ce se poartă ca și cînd ar avea-o de aur, plus simțul ludic, neseriozitatea jovial-relativizantă, recte școala vieții (“lasă-mă cu de astea înalte, că știu eu, sîntem toți niște porci și nu vrem decît să ne-o aia“). Firea e tățica mămoasă și mănoasă, șmechera de cartier, cu valorile (molfăite patetic) în gură, cu sensibilitatea formată în contemplarea cu lacrimi în ochi – sincere, zău! – a carpetelor cu Răpirea din serai; probabil din genul celor care la bătrînețe dau în bigoterie. Semne prevestitoare ar fi. Șamd. Femei.
Însă madama asta blondă, Viorica, are legitimitate, nu-i ca astea adunate de prin paturi, de-au frămîntat droturile (zic așa să dau intensitate, pasional, uman, chiar dacă referința literară e prea înaltă în context…), vine dintr-o tradiție, e tovarășă, descinde decis, fără ambiguitate, drept din neamul tovarășelor Suzanica Gâdea, Alexandrina Găinușa, Aneta Spornic, Ana Mureșan, Lina Ciobanu, Maria Bobu, and least but not lest, cel al Lenuței noastre, incomparabile, unică-n toate cele, prima inter pares. Tovarășe adevărate, nu femei.
Am început acest articol cu oameni care speră lucruri care nu pot fi obținute. Nu o ascultasem pe Raluca Turcan, de dimineață. ”Iohannis a răsturnat planul diabolic al PSD”.
Asta e, ăsta e nivelul, nu ai ce face, nu mai ai ce zice. Tocmai mă pregăteam să-i recomand lui Orban să nu se mai afișeze cu dînsa, dacă vrea să arate cît de cît a om serios, preocupat, implicat, și iacătă surpriza!
Pentru lumea sănătoasă la cap, Constituția României:
CAPITOLUL II
Preşedintele României
ARTICOLUL 95
Suspendarea din funcţie
(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
(2) Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.
(3) Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.
PS: PSD-ului i-a mai rămas acum să se joace cu președintele așa:
– ori îl suspendă acum, după ce ”le-a mai dat o șansă”, de ce nu ar face-o, dacă poate?!
– ori îl propun la prezidențiale. Serviciu contra serviciu. Să-i dea și lui o șansă.
Eu știu că la ultimul miting de susținere a președintelui B, în 2012, doamnei T i s-a făcut rău.
Dar am aflat că e deshidratată, nu că ar fi căzut în cap.