Serviciile ce-au păzit?

Sau cine ne-a lăsat nucleara în farfurie?

Poveste reală, acum petrecută.

Am fost să-mi iau țigări, în colț la bloc. Vînzătorul mi-a dat o sticlă de Pepsi cu emoticon, zicîndu-mi că ăla e Dragnea. Om simplu, cumsecade, din popor.
În spatele meu, o bătrînă. Ai fi jurat că e votantă PSD. Și o aud: ”Arză-l-ar focu’!”. Mă întorc și vreau să mă conving.
– De Dragnea ziceți?
– Păi de cine, mămică?! De el.
Și repetă.

Întrebare: serviciile ce-au păzit, nu au știut care este starea de spirit a populației? Ce-au făcut ca să nu se ajungă la situația asta? 
Și dacă da, au știut și au tăcut, e grav. Și dacă nu, e și mai grav.

Sîntem în cea mai gravă criză politică din ultimii posibil 27 de ani, iar doamna Turcan, președinte interimar – pînă la vară! – a PNL, considerat principal partid de opoziție, nu știe că odată cu căderea, în orice fel, a prim-ministrului, cade întreg guvernul. Adică ȘI Iordache!

Raluca Turcan, realitatea.net:

Guvernul Grindeanu, la ceas de seară, a săvârşit o mârşăvie care a dus automat la albirea dosarului şefului de partid, Liviu Dragnea. Această ticăloşie pe care a săvârşit-o guvernul Grindeanu a nemulţumit o Românie întreagă şi a sfidat orice regulă de bun simţ şi decenţă. Am văzut că domnul Grindeanu a dat înapoi, dar nu a spus nimic despre asumarea greşelii. Acesta a greşit şi s-a comportat incorect faţă de miile de români care respectă legea. PNL consideră că domnul Grindeanu şi domnul Iordache trebuie să-şi dea demisia. 

Tuto!

Deci, copii, dacă vreți anticipate, noi cu cine votăm?

servicii

Facebook Comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *