Au ieșit în stradă peste 30 000 de oameni, pe traseul Piața Universității – Piața Victoriei.
La ora 21 a zilei de azi, Liviu Dragnea a cerut ministrului de resort retragerea jandarmilor din jurul clădirii PSD, unde se poziționaseră. Din acel moment, protestatarii s-au deplasat din zonă.
Ce mai e de făcut. Să vorbească cu ministrul Iordache pentru a retrage ordonanțele privind amnistia și modificarea codurilor penal și de procedură penală de pe agenda guvernului.
Din acel moment, poate guverna liniștit. Nu este nici lovitură de stat, nici nimic altceva, cu atît mai puțin alte minuni anunțate pe la așa zise televiziuni de știri.
Nici prezența lui Iohannis, nici a lui Nicușor Dan cu copilul în brațe nu spun că ar fi.
Nu există absolut nici o legătură între incendiul din clubul Colectiv și incendiul din clubul Bamboo, de ieri. Nu se urmărește nerespectarea votului, nu se urmărește răsturnarea guvernului.
Tot ce trebuie făcut pentru liniște socială este retragerea ordonanțelor.