Actualul șef de campanie al candidatei democrate la alegerile prezidențiale din SUA, John Podesta, l-a susținut, în vara anului 2012, pe Victor Ponta, în ceea ce a fost atunci tentativa de lovitură de stat care a pus pe jar cancelariile europene și pe cea a SUA.
Wikileaks prezintă corespondența dintre ambasadorul de atunci al SUA la București, Mark Gitenstein, și Podesta.
Mai multe găsiți aici, Podesta emails.
Pe ce s-a bazat deci obrăznicia și siguranța afișate de prim-ministrul, la acea dată, Ponta? Inclusiv pe susținere americană, și susținere democrată, asta trebuie precizat și ținut minte. A nimănui altcuiva decît a omului care conduce acum, astăzi, campania pentru alegerile prezidențiale a candidatei democrate, Hillary Clinton.
Mai precis, Podesta a scris, în 2012, un articol în americanprogress.org – ”Protecting Romanian Democracy – site-ul Center for American Progress, organizație al cărei președinte era, în care Ponta apare ca un politician tînăr și reformist, opus președintelui Băsescu, de al cărui angajament privind respectarea Constituției se îndoiește. Concomitent, Podesta critică politicienii occidentali care au calificat drept lovitură de stat ce s-a întîmplat atunci, și îndeamnă la vot la refendum – ” the Romanian people will have an opportunity to cast their own vote on the president’s future” – exact ceea ce nu trebuia făcut în acele condiții.
Se pare, dar nu este clar, că ar fi fost vorba și de o întîlnire Ponta – Podesta, iar firele dezvăluite de corepondența apărută acum duc și către Matt Browne, membru al Center For American Progress, omul care a facilitat și intermediat și vizita fostului premier britanic laburist Tony Blair la București, al cărui apropiat era, în toamna aceluiași an, 2012. Vizita respectivă face acum obiectul dosarului de urmărire penală în care sînt cercetați Victor Ponta și Sebastian Ghiță.
Îndepărtarea neconstituțională din funcție a președintelui Băsescu se făcea, așadar, și cu susținere americană, a unui think tank democrat – citește socialist – mai precis, extrem de influent la Washington, și cu contribuția președintelui său și a unui alt colaborator.
A fi de acord și a sprijini o tentativă de lovitură de stat, într-o țară membră UE și, mai important, NATO, de către șeful de campanie al actualei candidate democrate pentru Casa Albă o califică din start, pentru mine, pe Hillary Clinton, drept nepotrivită pentru funcția dorită. Nepotrivită fiind un eufemism. Înțeleg fiecare prieten american care o votează, chiar cu capacitatea intelectuală integrală de a discerne binele de rău, și îl înțeleg numai ținînd cont de aversiunea organică, viscerală pe care Trump o poate stîrni, de uriașa manipulare mass media la care sînt supuși americanii, și de distorsionarea morală, etică a tuturor valorilor americane, provocată și întreținută în special de cei opt ani în funcție ai actualului președinte.
Dar nu voi mai înțelege, cu atît mai mult de acum încolo, nici un prieten român care o susține.
PS: Conform breitbart.com, FBI și Departamentul pentru Justiție al SUA au lansat cercetări privind posibila implicare a lui Podesta și a firmelor sale în sprijinul posibilelor acte de corupție ale fostului președinte ucrainean Viktor Ianukovici.
(Foto: breitbart.com)
Problema cu Trump vs Hillary este demonizarea conservatorilor. Acum ei sunt vazuti prin prisma lui Trump, deci tot ce tine de conservatori poate fi blamat (pro life, familie, religie, dimensiunea statului, etc). „Micile” probleme legate de fundatie, mailuri sau discursuri sunt trecute cu vederea.
Calculul arata insa ca este de dorit HC, cel putin dpdv al atitudinii fata de NATO si Putin. Sigur, orice poate fi negociat si HC poate sa faca asta cu usurinta, dar Trump este imprevizibil si un admirator declarat al lui Putin.