Fără oameni, fără program, fără principii, dar cu o bună bază în teritoriu, mișcîndu-se între ~20 și 35%, PNL poate avea viitor ca partid de sine stătător sau va fi înghițit de USR. Totul se va decide săptămîna asta, iar la momentul depunerii listelor de semnături pentru alegerile parlamentare vom ști deja.
Varianta 1 se mai negociază încă, de unde și amînarea de ultim moment a comunicării componenței listelor pînă în ultima zi a depunerii lor, 20 octombrie. Varianta 1 ar însemna principialitate, consecvență, competență și corectitudine. La nivelul superior al partidului a fost, teoretic cel puțin, îmbrățișată cu entuziasm, dar ce nu îmbrățișează cu entuziasm PNL în ultimii ani?! Problema sînt nivelurile următoare, care vor, cel puțin momentan, să-și păstreze privilegiile și puterea decizională.
Varianta 2 înseamnă, acum, candidatura cu Dacian Cioloș, mascat, ca vîrf de lance, ceea ce s-ar întîmpla și în cazul variantei 1, și nimic spectaculos în listele depuse, ori nimeni, mai precis, și colaborarea, cel puțin pentru coagularea, învestirea și menținerea guvernului, cu USR.
Varianta 2 conservă pentru o periodă relativ scurtă status quo-ul actual al membrilor partidului în teritoriu, oferindu-le timp suficient să se orienteze și negocize cu cei care vor să meargă mai departe. Varianta viabilă e una singură, USR.
USR e varianta soft a PSD, e varianta ”oamenilor frumoși și liberi”, nici de stînga, nici de dreapta, adică de niciunde și de pretutindeni. Acesta este pericolul numărul 1 al partidului – și capcana numărul 1, de asemenea – lipsa orientării doctrinare, falsă, de altminteri, bună să adune cît mai mulți și de oriunde, oameni sătui și scîrbiți de actualele partide, de aceleași figuri prăfuite, de politicienii de meserie, unii încercînd să se ascundă de justiție sub umbrela parlamentarismului. ”Să fie bine ca să nu fie rău”, la asta se reduce, și la cîțiva oameni, foarte puțini, de altfel, vizibili în spațiul public, tot ce oferă USD acum, propunînd un experiment care mie îmi pare periculos, politica ”altfel”, post-doctrinară, post-ideologică, post- ce? – de fapt? Ei știu încotro merg, știu cine sînt, știu măcar pe ce pistă și în ce direcție pedalează?
”Nici de stînga, nici de dreapta” mai presupune un pericol, adunarea sub cupola generoasă, aparent, a incluziunii și libertății, a unor oameni cuprinși în interval de vîrstă foarte mare, de la 20 la 70 de ani, cu nevoi, speranțe și aspirații din cele mai diverse și cele mai specifice, propunîndu-le totul și neoferindu-le, practic, nimic. Corectitudinea a devenit marota societății românești, la 27 de ani de la revoluție, dar impunerea ei nu înseamnă și garantarea punerii ei în practică, în același timp. Prezența ei obsesivă pe agenda publică actuală nu înseamnă nici că sîntem o societate coruptă majoritar, nici că nu ne vom face bine niciodată. Și atunci, după momentul în care anticorupția va deveni ceea ce trebuie să devină, o notă de subsol a societății, încotro ne vom îndrepta? Dreapta presupune înțelegerea lumii și orientarea în funcție de mersul ei, stînga înseamnă falsa înțelegere a fiecăruia și a nimănui, de fapt, în ansamblul mare al lucrurilor. Dreapta înseamnă ca omul să înțeleagă societatea și să se integreze, stînga presupune ca cineva suspus, cineva învestit cu putere să înțeleagă pe fiecare și să-l integreze. E lupta permanentă dintre libertatea și capitularea individuală, dintre asumarea destinului personal și punerea lui în mîinile altcuiva.
PNL are, astfel, săptămîna asta, de ales între o dispariție lentă, în care USB îl va devora pas cu pas și organizație cu organizație, și continuarea sau stabilirea, mai precis, într-o zonă clar determinată doctrinar, cu sacrificarea la vîrf, acum, a unor nume și propunerea altora, credibile și competente, cu păstrarea sau recăpătarea unei identități istorice demult pierdute, și cu un viitor mai clar, mai sigur și mai puternic.
(Foto: theadvocates.org)
