A doua ediţie a Ceaiurilor politice Madame Blogary: Raluca Turcan despre votul prin corespondenţă
http://www.youtube.com/watch?v=IThG_0EGens
Facebook Comments
De Bleen
Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.
N-avem cum să scăpăm de imagine. Imaginea e o parte constitutivă a oricărui mesaj. Chestie de stil.
Dar.
Imaginea este ulterioară conţinutului, iar în cazul de faţă, e vorba despre o discuţie liberă în care lumea a încercat să-şi armonizeze nişte puncte de vedere.
După prezentarea proiectului de lege, făcută de Raluca Turcan, şi numărul de prestidigitaţie performat spectaculos 🙂 de către Cătălin Avramescu (de altfel, se vede în înregistrare pregătirea "trucului"), s-a trecut la ascultarea părerilor din public.
Organizatorii, alături de invitaţi, au stat la "prezidiu", pentru că ei aveau mai mult de vorbit şi erau doar patru microfoane, iar sala era destul de mare, deşi noi eram puţini.
Eu am tuşit doar o dată. Nu mai ştiu cine e cel care tot încearcă să o întrerupă pe Raluca Turcan.
Deh, lumea e obişnuită cu prezentările şi emisiunile Realităţii şi Antenelor, care, dacă trecem peste mesajele măsluite ale lor, sunt chiar profesioniste.
În realitate a fost mai multă lumină, nu a fost aşa de obscur cum pare.
Vă admir umorul de tip Adrian Năstase (relaxaţi strîngem din cur) însă vă reamintesc că subiectul postării nu e nici Einsestein, nici gusturile voastre cinematografice. E plin netul de idioţi autosuficienţi care abia aşteaptă să scape la o tastatură ca să-şi arate ironia fin-scrîşnită şi umorul copiat de la Mircea Badea. Ei bine, pe ăştia noi vrem să-i ţinem cît mai departe, dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Cît despre scorţoşenie, glumiţele nereuşite din ipostaza afectatului cu par în cur nu sînt umor şi nici savoir de vivre.
PS pentru neamţu ţiganu. Ne cunoaştem, internetic vorbind, de vreo 3-4 ani. Nu m-am obosit să-ţi spun pînă acum dar: nu ai umor. Vorbesc serios.
Sicofantele scorțoase ciugulesc fursecuri și-ti plâng ție de milă ca n-ai simțul registrului verbal și ne vii aici cu "pulimea" in fasole, e si asta o chestie de credibilitate.
@Triumvirii 2+1 absent, n-ar fi mai bine sa dati scripturile sau sonorul, ca se deturneaza discutia, rozul pare portocaliu, Avramescu are servieta de piele, dar nu stim daca de firma sau de vapor (inclin spre prima varianta), nu se vede daca beti apa sau ouzo fara apa, pe scurt exista comentatori care-si pun probleme si eventual asteapta de la ceaiuri un fel de prezentare a distribuitorilor de ceaiuri Herbalife.
Civilizat era sa intrebi cum a fost, daca esti intr-adevar interesat, chiar si la nivel de, cum s-o zic?…Birfa??? Ca, oricum, despre subiectul discutiei ti-ai exprimat parerea.Si e clar ca tot ce facem critici. Daca procedai asa, civilizat ti s-ar fi si raspuns.
Am fost la niste cursuri de prezentare, cu citva timp in urma. Chestia e f. dura. Primesti in plic un subiect despre care trebe sa vorbesti si despre care nu sti nimic. In citeva minute trebe sa insailezi ceva si sa prezinti. Asistenta face aprecieri privind impresia pe care ai lasat-o. Credeti-ma ca nu umbla nimeni cu manusi, mai ales ca e si o anumita concurenta, numa citiva obtin "diploma" de "prezentator".
Al doilea caz: mai tin din cind in cind speachuri la conferinte, la sfirsit se dau calificative, dincolo de mindria fiecaruia de a nu fi ultimu, daca pici prost nu mai iesti niciodata invitat.
Nu va temeti de critica, doar asa aveti sansa sa progresati!
la BRD valcea, oamenii de la curatenie sunt platiti la negru. unele persoane ce au plecat nici macar nu au fost platite.am trimis mail catre itm, inspectia muncii, prim ministru,presedintie.nu s-a intamplat nimic.acum mi-e clar ca traim intr-un stat mafiot.
Ti-am raspuns cit de elegant puteam, avind in vedere cum te-ai prezentat in comentariu. Atacul la persoana, insa, complet nejustificat, te-a demascat: esti mitocan.
Daca dai click sus, pe aceasta pagina, ai sa gasesti o sectiune a sitelui unde scriu. Asa ca nu am nevoie de bunavointa nimanui, fac parte dintr-o echipa. Care nu-si alege autorii pe criterii de bunavointa, ci pe idei impartasite.
Florine, mi se pare absurd sa spui ca nu va intereseaza imaginea. In definitiv de ce ati facut asta? Nu vreti sa cistigati adepti pt. acest proiect?
Florina, noi "pulimea" care nu am fost de fata nu putem sa comentam decit cele sapte minute oferite, nu avem de unde sa stim ce ati baut si cum au fost comentariile. Si repet, Raluca a fost buna, dupa gustu meu "nemtesc" poate ca ar putea face economie de gestica, da ma rog, e un mic detaliu.
@neamtu: ceaiurile sint un eveniment inchis, fara presa, relatat dicretionar si succint pe site. Prezenta e mult mai importanta decit relatarea. Iar realitatea e mult mai departe de ceea ce vezi in film decit poti sa-ti imaginezi. Cum arat eu sau Mirel in video e total inafara preocuparilor noastre. Cind vom vrea imagine si adepti ai sa ai ocazia sa critici cu folos.
P.S. Draga Florina, eu am mai citit blogul asta si impresia pe care mi-ai lasat-o e a unei yeswoman, scuza-ma, disperata sa nu cumva sa intre in conflict cu cei 2-3 dictatori. Esti atit de panicata sa nu cumva sa calci strimb incit inspiri mila. Ce Dumnezeu se da pe blogul asta pentru sicofanti?
Ai vazut 7'18" din doua ore, cit a durat intilnirea si te consideri indreptatit sa critici si sa propui o alta scenografie si un alt mod de desfasurare. Cum s-o chema asta?
Pe mine sigur nu m-ai enervat dar m-ai determinat sa te consider ridicol.
PS Nu s-a aplaudat, nu s-a huiduit. N-a fost "pulime" in sala. Au vorbit toti patru si am avut de toate: ceai, cafea, suc si fursecuri. Si apa, ca sa nu ramii nelamurit.
De acord cu ironiile lui neamtul tiganu. Sint justificate, nu va suparati.
Mai am si eu citeva observatii. Tot de ordin organizatoric, fiindca m-a frapat ce am vazut. Ma uit la inregistrarea video si sint uimit sa vad ca faimoasa formula de pe vremuri a prezidiului e bine-merci. Lipseste doar cuvertura rosie si podiumul/scena. Inteleg ca in dreapta, nevazuti, stau cuminti oamenii de rind pe niste scaunele confort 2. Daca de la cap la coada vorbeste o singura persoana, ce rol au ceilalti 3 de la prezidiu? Vad ca beau apa. Restul lumii are acces la resursa asta, sau e rezervata prezidiului?
Uitati-va si voi pe la altii cum se intimpla chestiile astea, fiindca treaba cu prezidiul e de lumea treia. Poate incercati una din cele doua scenografii pe care le-am intilnit in mod obisnuit:
1. Cind e un singur vorbitor, unul din organizatori il introduce in citeva cuvinte simple si omul ramine singur in fata audientei ca sa-si spuna poezia. Nu i-ar folosi la nimic sa fie flancat de doi-trei colegi. Are la dispozitie, de obicei, o mica tribuna, nu ditamai masa sovietica de 7 metri. Audienta e de zeci-sute de persoane si, la sfirsit, se pun intrebari din sala. Se aplauda sau se huiduie cind vrea pulimea.
2. Atunci cind e vorba de o sala mica si vreo 10-15 participanti, se pun niste mese in dreptunghi (sau patrat) si lumea se aseaza de jur imprejur avind grija sa-si scrie numele pe cite un carton. Unul cite unul isi expune opiniile (discuta subiectul), iar apoi raspunde la intrebari. Fiecare vine cu cafeaua lui, cu apa lui, cu laptele lui, cu sandwich-ul lui etc. si discutiile sint relaxate, nimeni nu face pe seful, chiar daca exista, bineinteles, 2-3 organizatori care te ajuta cu proiectorul, cu o conexiune la internet, cu iluminarea, cu cronometrarea timpului etc.
Va stiu orgoliile si sint convins ca v-am enervat cu o asa obraznicie, dar ati face bine sa mai abandonati din cutumele astea arhaice. Pentru propria voastra imagine., fiindca arata ca dracu clipul la care ma uit acum.
@DLM: nu noi aranjam sala si nu noi filmam. De altfel perceptia celor din exterior e ultimul lucru care ne preocupa pentru ca nu pentru imagine facem ce facem. In rest, daca chiar te intereseaza desi ma indoiesc, te pot lamuri cei care au fost de fata cum sta treaba. Daca mai e loc de vreo invatatura in sinele tau care le stie pe toate. (Eu ma uit la altii si constat ca niciodata la comentatori nu e atita aroganta si suficienta ca in tonul tau. )
Dictatorul în roz are trei hernii de disc, din care două operate şi una activă şi nu poate sta mai mult de cîteva minute în aceeşi poziţie. D-aia se foia nervos şi nerăbdător.
O ultima observatie, nu de alta da nu vreau sa primesc una peste bot, ar fi extrem de politicos ca "prezidiu" sa mimeze atentie, de ex. ca baiatu neras din dreapta mea, sau poate mai bine ar fi ca sa se focuseze camera doar pe vorbitoare, e extrem de deranjanta activitatea celorlalti.
Raluca mi se pare f. simpatica. Cine-i baiatu ala in portocaliu de alaturi? A tacut f. inteligent, cred insa ca are probleme cu scaunu, s-a foit extrem de nervos.

@neamţu ţiganu & DLM

@DLM
Fursecuri se dau, DLM, fursecuri, n-auzi?
Sicofantele scorțoase ciugulesc fursecuri și-ti plâng ție de milă ca n-ai simțul registrului verbal și ne vii aici cu "pulimea" in fasole, e si asta o chestie de credibilitate.
@Triumvirii 2+1 absent, n-ar fi mai bine sa dati scripturile sau sonorul, ca se deturneaza discutia, rozul pare portocaliu, Avramescu are servieta de piele, dar nu stim daca de firma sau de vapor (inclin spre prima varianta), nu se vede daca beti apa sau ouzo fara apa, pe scurt exista comentatori care-si pun probleme si eventual asteapta de la ceaiuri un fel de prezentare a distribuitorilor de ceaiuri Herbalife.
neamtule
Civilizat era sa intrebi cum a fost, daca esti intr-adevar interesat, chiar si la nivel de, cum s-o zic?…Birfa??? Ca, oricum, despre subiectul discutiei ti-ai exprimat parerea.Si e clar ca tot ce facem critici. Daca procedai asa, civilizat ti s-ar fi si raspuns.
Am fost la niste cursuri de prezentare, cu citva timp in urma. Chestia e f. dura. Primesti in plic un subiect despre care trebe sa vorbesti si despre care nu sti nimic. In citeva minute trebe sa insailezi ceva si sa prezinti. Asistenta face aprecieri privind impresia pe care ai lasat-o. Credeti-ma ca nu umbla nimeni cu manusi, mai ales ca e si o anumita concurenta, numa citiva obtin "diploma" de "prezentator".
Al doilea caz: mai tin din cind in cind speachuri la conferinte, la sfirsit se dau calificative, dincolo de mindria fiecaruia de a nu fi ultimu, daca pici prost nu mai iesti niciodata invitat.
Nu va temeti de critica, doar asa aveti sansa sa progresati!
la BRD valcea, oamenii de la curatenie sunt platiti la negru. unele persoane ce au plecat nici macar nu au fost platite.am trimis mail catre itm, inspectia muncii, prim ministru,presedintie.nu s-a intamplat nimic.acum mi-e clar ca traim intr-un stat mafiot.
DLM
Ti-am raspuns cit de elegant puteam, avind in vedere cum te-ai prezentat in comentariu. Atacul la persoana, insa, complet nejustificat, te-a demascat: esti mitocan.
Daca dai click sus, pe aceasta pagina, ai sa gasesti o sectiune a sitelui unde scriu. Asa ca nu am nevoie de bunavointa nimanui, fac parte dintr-o echipa. Care nu-si alege autorii pe criterii de bunavointa, ci pe idei impartasite.
Florine, mi se pare absurd sa spui ca nu va intereseaza imaginea. In definitiv de ce ati facut asta? Nu vreti sa cistigati adepti pt. acest proiect?
Florina, noi "pulimea" care nu am fost de fata nu putem sa comentam decit cele sapte minute oferite, nu avem de unde sa stim ce ati baut si cum au fost comentariile. Si repet, Raluca a fost buna, dupa gustu meu "nemtesc" poate ca ar putea face economie de gestica, da ma rog, e un mic detaliu.
De mai multa bunavointa nu sunt in stare!
@neamtu: ceaiurile sint un eveniment inchis, fara presa, relatat dicretionar si succint pe site. Prezenta e mult mai importanta decit relatarea. Iar realitatea e mult mai departe de ceea ce vezi in film decit poti sa-ti imaginezi. Cum arat eu sau Mirel in video e total inafara preocuparilor noastre. Cind vom vrea imagine si adepti ai sa ai ocazia sa critici cu folos.
Pfff…, cit de scortzosi puteti fi. 🙂
P.S. Draga Florina, eu am mai citit blogul asta si impresia pe care mi-ai lasat-o e a unei yeswoman, scuza-ma, disperata sa nu cumva sa intre in conflict cu cei 2-3 dictatori. Esti atit de panicata sa nu cumva sa calci strimb incit inspiri mila. Ce Dumnezeu se da pe blogul asta pentru sicofanti?
O cauti cu luminarea, neamtule.
Iubirea, doar nu te gindesti la altceva.
Florina, ma iubesti?
DLM
Ai vazut 7'18" din doua ore, cit a durat intilnirea si te consideri indreptatit sa critici si sa propui o alta scenografie si un alt mod de desfasurare. Cum s-o chema asta?
Pe mine sigur nu m-ai enervat dar m-ai determinat sa te consider ridicol.
PS Nu s-a aplaudat, nu s-a huiduit. N-a fost "pulime" in sala. Au vorbit toti patru si am avut de toate: ceai, cafea, suc si fursecuri. Si apa, ca sa nu ramii nelamurit.
Vai, neamtule, se poate?! Cum sa iei una peste bot? Pen' ce? Pentru subtilitatea cu care te straduiesti sa sugerezi ca a fost plictisitor?
Fii serios! E induiosatoare grija ta pentru buna desfasurare a ceaiurilor noastre. Da' gata, pe seara asta, te rog. Nu ma face sa vars o lacrima.
Imi cer scuze dictatorului in roz, n-am stiut. Multa sanatate!
De acord cu ironiile lui neamtul tiganu. Sint justificate, nu va suparati.
Mai am si eu citeva observatii. Tot de ordin organizatoric, fiindca m-a frapat ce am vazut. Ma uit la inregistrarea video si sint uimit sa vad ca faimoasa formula de pe vremuri a prezidiului e bine-merci. Lipseste doar cuvertura rosie si podiumul/scena. Inteleg ca in dreapta, nevazuti, stau cuminti oamenii de rind pe niste scaunele confort 2. Daca de la cap la coada vorbeste o singura persoana, ce rol au ceilalti 3 de la prezidiu? Vad ca beau apa. Restul lumii are acces la resursa asta, sau e rezervata prezidiului?
Uitati-va si voi pe la altii cum se intimpla chestiile astea, fiindca treaba cu prezidiul e de lumea treia. Poate incercati una din cele doua scenografii pe care le-am intilnit in mod obisnuit:
1. Cind e un singur vorbitor, unul din organizatori il introduce in citeva cuvinte simple si omul ramine singur in fata audientei ca sa-si spuna poezia. Nu i-ar folosi la nimic sa fie flancat de doi-trei colegi. Are la dispozitie, de obicei, o mica tribuna, nu ditamai masa sovietica de 7 metri. Audienta e de zeci-sute de persoane si, la sfirsit, se pun intrebari din sala. Se aplauda sau se huiduie cind vrea pulimea.
2. Atunci cind e vorba de o sala mica si vreo 10-15 participanti, se pun niste mese in dreptunghi (sau patrat) si lumea se aseaza de jur imprejur avind grija sa-si scrie numele pe cite un carton. Unul cite unul isi expune opiniile (discuta subiectul), iar apoi raspunde la intrebari. Fiecare vine cu cafeaua lui, cu apa lui, cu laptele lui, cu sandwich-ul lui etc. si discutiile sint relaxate, nimeni nu face pe seful, chiar daca exista, bineinteles, 2-3 organizatori care te ajuta cu proiectorul, cu o conexiune la internet, cu iluminarea, cu cronometrarea timpului etc.
Va stiu orgoliile si sint convins ca v-am enervat cu o asa obraznicie, dar ati face bine sa mai abandonati din cutumele astea arhaice. Pentru propria voastra imagine., fiindca arata ca dracu clipul la care ma uit acum.
@DLM: nu noi aranjam sala si nu noi filmam. De altfel perceptia celor din exterior e ultimul lucru care ne preocupa pentru ca nu pentru imagine facem ce facem. In rest, daca chiar te intereseaza desi ma indoiesc, te pot lamuri cei care au fost de fata cum sta treaba. Daca mai e loc de vreo invatatura in sinele tau care le stie pe toate. (Eu ma uit la altii si constat ca niciodata la comentatori nu e atita aroganta si suficienta ca in tonul tau. )
Dictatorul în roz are trei hernii de disc, din care două operate şi una activă şi nu poate sta mai mult de cîteva minute în aceeşi poziţie. D-aia se foia nervos şi nerăbdător.
O ultima observatie, nu de alta da nu vreau sa primesc una peste bot, ar fi extrem de politicos ca "prezidiu" sa mimeze atentie, de ex. ca baiatu neras din dreapta mea, sau poate mai bine ar fi ca sa se focuseze camera doar pe vorbitoare, e extrem de deranjanta activitatea celorlalti.
Completare, sunt gata sa donez citeva pixuri pt. baiatu din dreapta Ralucai.
ala-i dictatorul roz!
Raluca mi se pare f. simpatica. Cine-i baiatu ala in portocaliu de alaturi? A tacut f. inteligent, cred insa ca are probleme cu scaunu, s-a foit extrem de nervos.
🙄
Cred ca cei care n-au fost vor si inregistrari de la bere. N-avem.
@Florina: nu la noi sint inregistrarile.
PS: la alea de la bere ma refer.
Invitaţi speciali: Raluca Turcan şi Cătălin Avramescu. La sediul ISP s-a întîmplat distracţia.