84 de morți și peste 50 de răniți este, cel puțin pînă acum, tragicul bilanț al atacului terorist de aseară, de la Nisa. Riviera franceză, acel loc exclusivist, simbolul prosperității și al lumii boeme devine, presărat cu cadavre, nimic mai mult decît orice cîmp de luptă al unui război oribil.
Nu s-au dat publicității nici pînă acum, la zece ore de la atac, numele sau alte date de identificare ale teroristului, nu se stie dacă a fost unul sau au fost mai mulți, Franța reacționează haotic la ceea ce a devenit deja un război de uzură și de durată, un război pe care autoritățile nu-l declară și nu-l recunosc a fi război nici acum.
Masacru ca cel de aseară se poate întîmpla oricînd și oriunde, vina atacatorului va fi întotdeauna alta, dar justificată mereu de vreo copilărie nefericită, lipsurile de mai tîrziu și se va ajunge, inevitabil, la neadaptare sau radicalizare. Cîți neadaptați sau radicalizați sînt, aproximativ, nimeni nu vrea să spună sau îi e frică să spună. În războiul contra islamului Europa a pierdut deja, predată fiind de o masă conducătoare iresponsabilă, ale cărei calcule, care or fi fost, se dovedesc a fi fost distructive.
De acum înainte nici un loc nu mai e sigur, atrocitatea va intra în banal, forțele de ordine nu vor ști cum să răspundă, iar o populație abulică, mințită continuu, își va găsi imediat metodele de alinare a durerii: hashtag-urile de pe rețelele de socializare, #jesuis… #PrayFor… și, de ce nu, pianul și ”Imagine”. Masacrul de ziua Franței, de ieri, înseamnă încă o victorie pentru ei, încă un teritoriu marcat cu sînge, încă o capitulare a noastră, a lumii civilizate. Pentru care să dăm cezarului ce-i al cezarului: mulțumim, madame Merkel, mulțumim, monsieur Hollande!
(Foto: nytimes.com)
Am observat manipularea si ipocrizia canalelor de stiri: nimic despre individ. De fiecare data media amina la maxim sau pur si simplu nici nu mai precizeaza ca atacatorii erau musulmani. Si in cazul asta cica era francez get-beget, localnic din Nisa. Atit. La fel ca si in cazul cuplului ala din San Bernardino, am vazut la stiri live: era cetatean american apoi inca odata cetatean american si apoi numele Riswan Farook. Deci e normal ca boborul sa debiteze ca nu islam-ul e de vina si da-i si lupta cu Imagine, luminari, liberte, egalite. Apoi discursuri defetiste si cretine din partea unor eunuci ca Hollande si Obama, vb lui Robert Spencer: ce diferenta uriasa intre lamentatiile astora de-acum si discursul lui Roosevelt de dupa Pearl Harbor…
Nu stiu altii cum sint, dar parerea mea e ca daca se continua asa, in 10-15 ani tot Vestul o sa arate ca Londra din filmul Children Of Men.