A devenit evident în ultima vreme că, pentru a avansa și a produce propuneri coerente, trebuie să refuzăm temele pe care presa, în majoritatea ei, complet aservită intereselor economice de clan, insistă să le pună pe agenda zilei. Mi se pare prostesc ca, dacă Patriciu cere FMI-ului să plece acasă, toți să lăsăm baltă ce făceam și să ne apucăm să dezbatem subiectul. De aceea, prima urgență este să ne definim propria noastră agendă. Asta încercăm cu „Ceaiurile politice Madame Blogary”, un punct de plecare pentru a lămuri direcțiile reformei pentru PDL (sau orice altă formatiune de „dreapta”). Am mai scris încercînd să lămurim obiectivele noastre. Există însă și două cuvinte cu sens prea puţin „pragmatic” care apar foarte des în discuțiile noastre: solidaritate și recuperare. Bilbofil a comentat recent chiar pe acest subiect. În spatele lor se ascunde alt fel de durere decît lipsa proiectelor şi a soluţiilor.
Isteria pe care o întrețin mogulii are, pe lîngă rezultatul nefast de a amuți orice discuție despre viitor, și efectul pervers de a transforma întreg trecutul într-un dezastru. În afara viziunilor catastrofice, aproape nimeni n-are nici o idee despre ce va fi în decembrie sau la anul și am ajuns să credem că vidul prezent de idei a ocupat permanent pe toți românii în ultimii 50 de ani. E firesc să existe o reacție de compensare rudimentară care ia forma nostalgiei. E firesc să auzim, din ce în ce mai des, despre ce bine era în comunism, despre sondaje cu Ceaușescu sau despre mărci construite pe reflexul nostalgic. Atît anularea trecutului, cît și nostalgiile ficționale sînt, însă, nocive, pentru că ne falsifică identitatea: nu mai aparținem la nimic, la nici o formă de comunitate, sau simțim o vină nedeslușită și chiar o rușine în a fi români. Devenim, treptat, o naţie de autişti aspiranți la imigrație, nu atît pentru o viață mai bună, cît căutînd inconștient un popor sau o comunitate care să ne adopte.
Reconstrucția identității colective devine o urgență în fața agresivității dizolvante a găștii plutocraților care folosesc media pe principiul pîrjolirii ogoarelor și otrăvirii fîntînilor. Imaginea acestei mase amorfe, fără credințe, vag înfricoșate, care nu ne simte acasă nicăieri, care nu se simte parte din nici o comunitate, ne dă fiori. Ne urîm vecinii, ne suspectăm colegii, ne e frică de străini. Nu mai putem practica nici o formă a încrederii. Fenomenul e mai periculos decît dacă, de mîine, Patriciu ar fi Ministrul la Finanțe și Voiculescu la Interne, pur şi simplu începem să ne transformăm din popor în populaţie.
De aceea, pe lîngă reforma politică, un alt proiect necesar este cel al regăsirii solidarității și al recuperării trecutului. Dacă solidaritatea se poate regăsi în jurul unei identități colective asumate, identitatea, la rîndul ei, nu poate fi construită fără trecut. Primul pas e, așadar, recuperarea trecutului. Și cum poate începe inventarul lucrurilor bune din trecut altfel decît cu întrebarea cea mai grea: ce a fost bun în epoca comunistă? Nu în ideologia în sine, ci în perioada cu pricina. Eu, de pildă, am un lucru de care îmi amintesc din ce în ce mai des: constrîngerea și inamicul.
Constrîngerea culturală genera creativitate și solidaritate. Uniformele în școală creau o egalitate necesară și un sens al comunității. Muzica pe furate din Bulgaria crea gusturi și cultură muzicală. Cărțile se citeau pe ascuns și pe nerăsuflate. Abundența și laxitatea creează doar blazare. Lipsa din comunism crea adevărate complicități, a asculta Led Zeppelin de pe discuri aduse din Bulgaria era o frăție de arme, nu un club muzical. Cititorii Celui mai iubit dintre pămînteni formau o societate secretă, nu un fan club. Lipsa era de fapt un extraordinar catalizator al solidarității. Constrîngerea atotputernică era evident nocivă. Nu pot, însă, să nu mă întreb cum putem recupera instituția constrîngerii culturale în societatea noastră de acum, cea a abundenţei doar cu buletinul. Cum putem regăsi măsura? Existența unui inamic bine precizat, cel care genera constrîngerea, ajuta în egală măsură la developarea solidarității. Care ar putea fi inamicul de azi? Împotriva cui luptăm?
Ce găsiţi voi bun de recuperat în perioada comunistă? Sau în guvernarea PSD? Sau în mandatul lui Constantinescu? Mai precis, care sînt instituțiile care merită recuperate? Care e inamicul împotriva căruia ar trebui să luptăm?
lista gucernului:
Sanatate _ Andronescu, Transporturi-Plumb,Cultura-Banicioiu, Interne-catalin Voicu, externe-Madalin Voicu, justitie-Nastase, Finante-Voiculescu, economie-Olguta Vasilescu, mediu- ghise, relatia cu parlamentul- Crin Antonescu, comunicatii-Hrebenciuc, transporturi si turism-Frunzaverde
@florin: noua categorie ne va ajuta pe noi cei mai putin activi (chiar inactivi) pe blog la scris dar care va citim regulat.
@acces direct @ zexe. imi permit sa spun ca SORGINTEA miscarilor de copii a fost miscare de boy-scouts. SI pionierii socialisti si Hitlerjugend si cei ai lui Carol II si soimii patriei au aceeasi radacina, rasucita ideologic dupa perioade.
"Bancher din city-ul londonez: Mediul de afaceri romanesc va trebui sa incerce in urmatorii 20 de ani tranzitia de la capitalismul de cumetrie la capitalismul protestant"
O analiza care ar putea sa o ajute pe Madame in demersul ei de a schimba ceva si de a gasi oamenii pe care ia cautat primul ceai politic.
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-76…
@catalin: a fost telepatie. Tocmai ce am pus in forum o categorie noua, "VALORI EXISTENTE" si un post cu articolul respectiv. E locul unde aș indemna pe toata lumea sa posteze cazuri de oameni si institutii care fac, spun sau scriu lucruri exceptionale. Un recensamint. (mergem paralel cu Dl. Preda, sa vedem care stringe mai multi:))
@Aritmeticul: Daca esti mai nou pe-aici: off-topicul se sterge. Pentru discutii punctuale dar si libere pe alte subiecte decit cel din articol, avem forumul. Ti-am scos comentariile cinefile si ti le pastrez pina iti faci cont in forum.
Interesant, foarte interesant! Mai spune-ne, ca frumos graiesti, Artitmeticule
Tatal prof de mate, mama de romana! Tare! La vremea aia insemna treapta unu si bacalaureatul luate fara emotii. Raminea treapta a doua, dar intrat la un liceu bun (treapa intii, de baza!) si cu parinti profesori, nu prea aveai cum s-o zbircesti la hopul de la mijlocul liceului. Mai ales ca alternativa era clara si pentru aia mai putin mobilati la mansarda: scoala profesionala sau, in cel mai bun caz, ultimele locuri ramase la cel mai jalnic industrial, in toamna.
Nu vreau sa-ti minimizez valoarea si efortul individual. E clar ca prost n-ai fost nici cind ai zacut, cu febra mare, de pojar si scarlatina. Cu backgroundul asta, cum de s-a-ntimplat sa ajungi sa faci PR & diligence pentru persoane care nu par sa-ti fie mult superioare intelectual? Sa nu-mi spui ca vrei sa recuperezi ce ai pierdut in anii de boema studenteasca!
Mama a fost de română. Dădea ore pentru seminar şi drept, mai puţin pentru filologie. Vara. Gramatică. Că în rest, pregătiri pentru olimpiadă, cîntarea româniei… Cred că stătea vreo 40 de ore în şcoală săptămînal. Nu avea timp. Dar cred că ai dreptate, pot spune că familia mea era oarecum intangiblă. Copii de securişti, gestionari, ţărani cooperatori sau ai alror profesori. Unii buni, alţii slabi. După ce a dus în spate zeci de generaţii de elevi (s-a pensionat în 82), a rămas cu ceva. Fusese pe la sfîrşitul anilor 60 directorul liceului. Prin 90 şi ceva, eram în cluj, în piaţa ruşilor, căuta o pompă submersibilă. Un bade la vreo 50 de ani, cu nişte pepeni, l-a recunoscut: „Să trăiţi, dom' director”.
Cu matematica era altceva. Industria era dezvoltată artificial, la fel şi construcţiile. Profilul umanist dispăruse din licee, mai toate deveniseră licee industriale. La poli se intra mult mai uşor decît la alte facultăţi. Mulţi tineri cu înclinaţii umaniste îşi îngropau viitorul în politehnici.
nedormitul, frumoase vremuri!
Ca tot adusesi vorba, ce crede tatal tau? E de vina Zoe C. pentru cresterea aberanta a numarului de ore de matematica din programa de liceu, dupa 1980? Cum se face ca, desi erau specializari la care programa prevedea chiar 6 ore matematica pe saptamina (1 ora per diem), practic fiecare "examinabil" ajunsese sa ia consultatii in privat cu profesorul de la clasa? Care un 50 lei ora, care o gaina, care o galeata de prune brumarii…
Alea vremuri nenica! Daca erai prof de mate (unul bun, ce-i drept, nu toate nulitatile!), mai ales intr-un orasel de provincie, erai mai tare ca militianul de la circulatie. Pe avocati nu dadea nimeni doi bani, injinerii se vindeau la chita, profii de romana aveau valoare doar pina la treapta unu, medici hm si nu prea, ca tot bolnavul adevart merea la Cluj, Timisora, Craiova, Bucuresti… deci adevaratul nomenclaturist era profil de mate.
Ce vroiam sa te-ntreb, ca ma luai cu vorba, a fost vreo firma de lobby aia care i-a bagat in cap lu Ceasca ca musai tot elevul trebe sa stie matematica? Sau ii placea Maritului Dictator asa mult matematicile? (Tu cum ai ajuns filolog?)
Din spusele celor de la Realitatea, vaccinul cu pricina previne si cancerul de col uterin 🙂
@Nedo, ai grija la atacul capuselor. Aud ca au atacat Clujul. Fa-ti si rezerve de vaccinuri.
Eu am 200 de becuri cu incandescenţă de 150 de waţi.
@sebastian lazaroiu, dar socialismul stiintific, isi va reveni vreodata? pentru ca, uite, asa m-a apucat o nostalgie 🙂 Come on! PDl nu este doar un partid politic, este optiunea celor care nu mai doresc sa recupereze nimic din apucaturile regimului criminal comunist. Pana acum, PDL s-a descurcat destul de bine. Cu greu, dar bine. Nu avem alte alternative politice credibile.
după cîteva fuziuni, da. videanu va fuziona cu fps în balconul operei din timişoara, radu sîrbu va fuziona cu miluţ în parcul engels din cluj, pavelescu va fuziona cu boc la sediul pnţcd-l din strada pavlov, tot în cluj, iar toţi cu adina vălean, moştenitoare a brătienilor, care va fuziona cu ana geoană, moştenitoare a institutului gheorghe şincai, la sediul psd din kisseleff. ponta va fi major şi, deci, ales preşedintele psd. să nu ziceţi că nu v-am spus!
Oare PDL isi va mai reveni vreodata? Intreb si eu…
ai mei erau profesori. amîndoi. mai ales tata. era pensionat şi dădea ore. oraşul era mic, de provincie, iar tata era profesor de matematică? dădea meditaţii pentru trepte şi admitere în draci. cum stătea toată ziua acasă, veneau ăştia în ture. mulţi, copii de la ţară. încasa şi bani, dar nu sume foarte mari, să zicem că mai adăuga 1000-2000 de lei la pensie, poate nici atît. în schimb, plata se făcea în produse. era un fel de troc. de la unul, o găleată de fructe, de la altul o găină, o lădiţă de roşii, o gîscă sau un purceluş de lapte. chestii din astea, care fac viaţa mai frumoasă. vara, prin august, septembrie, după ce se dădeau rezultatele şi după concedii, începea "recolta". porneam tot familionul într-o plimbare în circuit prin satele învecinate. o dacie roşie plină ochi cu puradei şi animăluţe cotcodăcind în spate. 😀
p.s. mai adaug la comentariul anterior, în mod expre jumările, pentru florina! 🙂
Riddick:
Pozitia mea face abstractie de axa stanga-dreapta. voi reveni candva asupra acestui subiect. sper sa nu produc socuri prea mari.
stocurile de portbagaj nu prea 😀
nedormitul:
stocurile alea de care vorbesti cred ca au o traditie mai indelungata.
DespinaVestea:
Sunt mai multi care au scris despre logica actiunii colective, atat in economie cat si in sociologie/antropologie. Nu e doar Ostrom. Aici nu e vorba de comunism ca ideologie, ci de anumite institutii ale cooperarii care functioneaza la nivel micro si fara de care anumite comunitati pur si simplu nu ar putea supravietui. Ostrom a avut studii interesante in Africa unde apar probleme serioase cu apa si irigatiile. Modul de distribuire a resurselor rare in aceste comunitati este esential pentru supravietuirea lor. Dar nu are nimic ideologic. E vorba de viata si moarte.
vezi si HArdin http://en.wikipedia.org/wiki/Tragedy_of_the_commo…
si in general problema externalitatilor negative.
M-ar interesa si ceva exemple concrete privind principiul subsidiaritatii din doctrina populara -mi se pare a fi legat tot de commun-ism
mie stocurile de dulceaţă îmi plac. şi stocurile de murături. şi stocurile de carne "rătăcită" în untură astă iarnă.
para:
uite un exemplu de obiceiuri formate atunci, dar care acum, evident, nu mai au nici o functie reala. observata de mine la familii mai in varsta. in special in marile orase. fac stocuri de zahar si ulei. stiu ei de ce…
@Sebastian Lazaroiu
Daca va referiti la tema sustinuta de Elinor Ostrom http://en.wikipedia.org/wiki/Elinor_Ostrom
care a luat premiul Nobel anul trecut cu o lucrare in domeniul stiintelor economice :
« The commons » http://en.wikipedia.org/wiki/The_commons
in care se spune ca la nivel mic societatea poate sa lucreze "la comun", atunci raspunsul este :
NU ,COMUNISMUL ESTE ILEGITIM SI CRIMINAL ATAT LA NIVEL MICRO CAT SI MACRO !
L-am trait prin toti porii,la nivel micro ,macro si nano…
Comunismul este mai rau decat nazismul.
Sa n-ajunga insa dna Ostrom la fel ca indianul care a luat Premiul Nobel pentru incalzirea globala ,iar apoi a fost dovedit hot si mincinos.
Poate ne lamureste mai mult si DP Aligica care este format la scoala Elinor Ostrom …..
http://tismaneanu.wordpress.com/?s=aligica+ostrom
"Cineva" ? Cine ?
Donc, monsieur Lăzaroiu, quelle est votre position ?
@Riddick: ti-a scris cineva si cred ca a ajuns la noi: "I wanted to say your blog is very good, bye"
@Riddick
Încearcă un limbaj ceva mai elevat, dacă se poate. Adică renunţă la băăăă-ul ăla, că nu-i estetic.
Eu recunosc: nu reuşesc să fiu solidar cu nimeni. Am fost tras în piept prea des.
@Florin
sunt prost, dar mă tratez. oricum, e reconfortant să fii mai deştept puţin decât te crede lumea. 🙂
@sebastian lăzăroiu
"A fost comunismul un esec sau marile agregate au esuat?"
întrebarea asta să şi-o pună stânga. 🙂
"poate ca o forma de organizare apropiata de comunism e posibila la nivel micro."
Cred că este, cu condiţia respectării cadrului original, cadru din care ideile socialiste au expurgat transcedentul, adică la mănăstire.
"Alte practici s-au pastrat, chiar daca nu mai exista conditiile care le au format. S-au transformat in ritualuri fara nici o functie." aici n-am înţeles ce vreţi să spuneţi.
@para: foarte buna observatia cu minastirea, mai buna decit crezi:) In fond comunismul e o religie profund pervertita din care Dumnezeu e exilat pentru a face loc lui Marx. Ramine insa important un lucru: e nevoie de o autoritate spirituala acceptata neconditionat pentru a putea avea o formula de "socialism micro" viabila. E si cazul kibbutzului si al minastirii. Comunitatile islamice devin o amenintare in societatile moderne in primul rind pentru ca sint patronate spiritual de oameni si legi nechestionabile si par a se situa permanent in exteriorul legii laice. Poate ca aici e cheia reinventarii capitalismului si a societatii moderne, regasirea unei autoritati spirituale, religioase sau nu. (finalmente toate autoritatile spirituale sint de natura religioasa, nu?)
@sebastian lazaroiu, ma uimiti 🙂 ”A fost comunismul un esec?” dar condamnarea comunismului, ce o fi fost?
Nu, e clar! Asist la o farsa nu-i asa? 🙂
Eu iau o pauza pana ma prind care este poanta.
cred ca tot sistemul de educatie ar merita recuperat. sau aproape tot. sau recuperat tot si modernizate doar neste programe. sau … orice varianta insa e mai buna de 100 de ori decit ce avem acum.
si ar fi oarecum fain daca s-ar putea recupera senzatia (inainte, in timpul si dupa) de deosebit, rar, placut, foarte bun etc a unor lucruri (banane, guma cu surprize, pepsi, desene animate etc..) care azi sunt nivelate cu buldozerul consumismului la un tern OK . numai ca multe din ele erau, din pacate, asociate unor mici "infractiuni" contra sistemului. care mentalitate probabil ca s-a rasfrins dupa '90: noi(eu in forma non-asociativa) vs statul sau in cel mai rau caz ”noi e statul” 😀
provocari –
Daca solidaritatea se obtine mai usor la nivelul comunitatilor mici, unde gradul de integrare al individului este mai mare, poate ca o forma de organizare apropiata de comunism e posibila la nivel micro, dar nu la nivel macro.
A fost comunismul un esec sau marile agregate au esuat?
Este actuala criza o criza a statelor sau o criza a comunitatilor?
Anumite practici din perioada comunismului totalitarist au fost reactii la opresiunea regimului si probabil nu vor putea fi replicate decat in conditii similare.
Alte practici s-au pastrat, chiar daca nu mai exista conditiile care le au format. S-au transformat in ritualuri fara nici o functie.
Celor care se grabesc cu verdictele le-as aminti de kibutzul evreiesc de dupa razboi, un model de comunitate inspirat direct din utopia socialista. http://en.wikipedia.org/wiki/Kibbutz Nu vrem sa refacem comunismul, sa-i aducem laude sau sa infiintam kibbutzuri, asta ar trebui sa fie evident. Vrem doar sa incercam sa discutam despre subiect altfel decit pina acum.
dar n-ai emigrat in USA si nici n-ai cladit saptaminalul "NU"))))) – si nici nu scrii pe VoxPublica, sa intinezi nobilele idealuri ale "NU comunismului" (ma rog, NU turnatorului NUS).
electronica o făceam singur, down home cooking. erau tot soiul de modele în start spre viitor, mi-a reuşit unul singur: încercam să prind bulgarii cu două sîrme de telefonie şi un bec de dacie, din ăla care arăta ca geamurile fumurii din zilele noastre. am băgat una din sîrme în priză şi m-am fumurescu un pic.
sculptura si cicloturism.
vorbind despre recuperarea trecutului, va dau si eu nitzica recuperare:
"Bugetul trebuie echilibrat, tezaurul trebuie reaprovizionat, datoria publică trebuie micşorată, aroganţa funcţionarilor publici trebuie moderată şi controlată, iar ajutorul dat altor ţari trebuie eliminat
pentru ca Roma să nu dea faliment. Oamenii trebuie să înveţe din nou să muncească în loc să trăiască pe spinarea statului." (Cicero, anul 55 înainte de Christos sau Hristos – dupa raportare religioasa))))))
Ca sa fiu ”pe topic”, constat ca pe VoxPublica s-a declansat un atac cu foc incrucisat la adresa Bisericii Ortodoxe Romane. In opinia unor obscuri jurnalisti de balta, s-a gasit inamicul pe care il cauta poporul roman, Biserica Ortodoxa Romana.
http://www.adevarul.ro/actualitate/Israelul_isi_v…
breaking news:
http://theophylepoliteia.wordpress.com/2010/08/03…
A todo le tiras, y a nada le pegas.
sau
cine fuge după doi iepuri, cade sigur în ea.
jack of all trades, master of none.
Din păcate va trebui să vă obişnuiţi cu noul format al Blogary. Nu vom mai avea articole pe subiecte de genul "Brusli PDL îl bate pe Vandam PSD". Se ocupă destul presa de scandalurile zilei, de PSD, PDL, PNL etc. O să-i lăsăm pe ei să comenteze anecdotica zilei. Recunosc că şi noi ne-am mai lăsat furaţi de astfel de subiecte dar promit că nu se va mai întîmpla 🙂
Buna ziua, ma numesc Andrei si am fost si eu membru al unui club de radioamatori. Mai mult, am jucat fotbal la pitici atat pentru Sportul Studentesc cat si pentru Steaua. Aveam vointa dar imi lipsea talentul, asa ca m-am lasat la timp inainte sa fiu promovat in divizie. Pasiunea pentru fotbal o mai am si acum. Am fost titular al echipei B1 si am jucat in cupa presei. Si, ca o consolare tarzie, in sfarsit am fost numarul unu in echipa.
Acum, ca am terminat cu nostalgiile, poate ma recupereaza si pe mine cineva 🙂
Vorbim de pasiuni. Dacă ai făcut navomodelism nu e neapărat necesar să te faci inginer de nave. Importantă e socializarea dintre copii şi deprinderea disciplinei şi a lucrului împreună.
Eu, spre deosebire de Sebastian Lazaroiu, am fost la categoria oprimati. 🙁
Cercul de teatru. Un trimestru. Apoi s-a desfiintat.Eram vreo zece copii dar ghinionul a facut ca printre noi sa se afle fiica unei actrite. Regizorul se ocupa 99% din timp de ea.
In ciuda acestei situatii, mi-a folosit. Am invatat sa nu ma dau la o parte din fata celor cu pile.
suntem multilateral dezvoltaţi.
Grădiniţele în sistem step-by-step. Dacă dascălii aplică corect sistemul, foarte bune.
La Piteşti, am fost să văd ce se face aici, să-l înscriu şi pe-al meu : http://www.primariapitesti.ro/x-ro-index.php?targ…
şi am fost plăcut impresionat, la o primă vedere. Era plin.
Eu am studiat vioara 8 ani, pianul 4 şi chitara pe cont propriu, în facultate.
La club am fost la informatică, la Baia Mare. Nu mi-a plăcut, se făcea pe Spectrum, primul curs a fost să desenăm tastatura şi să reţinem toate tastele; care, unde sunt, şi ce funcţii are fiecare, că aveau câte patru, parcă. Totuşi, am fost într-o excursie-concurs la Năvodari, ţin minte că toţi îi admiram pe cei de la carturi, le puseseră în spatele autocarului Skoda. Era un tip la radiogoniometrie, Szilagy, am înţeles că e şef prin SIE acum. De-abia am ajuns înapoi la Baia Mare, ne opream din 50 în 50 de kilometri să se răcească motorul autocarului. După revoluţie, au apărut cluburile private de arte marţiale, am făcut şi d-ălea vreo trei ani.
O grămadă de energie cheltuită degeaba, privind retrospectiv, pentru că am ajuns să fac cu totul altceva.
Eu am fost la cercul de Istorie o zi, nu mi-a placut ca era la subsol, printre tevile de incalzire. Apoi la Ecologie, unde, intr-o zi era sa dau foc laboratorului. Acum ii spune Palatul copiilor.
La mine in oras Consiliul judetean a infiintat ceva interesant. Un fel de Scoala de Arte si meserii, pe modelul Academiei Julien. Se invata artele plastice, muzica, fotografie, balet, si inca cateva chestii. E cu taxa, cam 2 milioane pe an, si dau diplome dupa 3 ani de cursuri.
@zexe: tu ti-ai papat portia si pentru urmatorul articol, hai peste cateva zile :))
eu am fost asa… la pictura, foto, cenaclu literar, electronica, karting, chitara… posibil sa imi mai fi scapat. teoretic nu aveai voie decat la vreo doua cercuri sa te inscrii. dar adevarul e ca tatal meu era directorul casei pionierilor din oras asa ca, recunosc, am fost un privilegiat.
– ideea asta a deprinderii încrederii şi solidarităţii prin activităţi desfăşurate de copii în comun produce cu siguranţă efecte. uite are şi Craiova (de fapt au mai toate oraşele mari )http://palatulcopiilorcraiova.ro/ . Nu ştiu în ce măsură sunt însă frecventate aceste palate.
Problema e cum învaţă cei mari să aibă încredere?
Navomodelism.
Problema nu e că nu mai există astfel de cluburi dar nu mai există comunităţi de pasionaţi. În afară exirtă. Gata. M-aţi convins să mă reapuc de TOAW.
PS. Florin voia să spună că există un fel de bosumflare şi nervozitate din partea anumitor comentatori care simt că li se ia jucăria.
şi eu am fost în şcoala generală la un club de electronică/radioamatori, o vreme (nu multă)
http://www.palatulcopiilorcluj.ro/#
au şi site.
nu ştiu care este situaţia în oraşele mai mici, unde existau case ale pionierilor, însă este foarte probabil să aibă probleme mari cu bugetele.
eu am fost la dansuri populare. glumesc. am fost la un club de poezie de două ori, la atelierul foto tot de vreo două ori şi la – nu rîdeţi – xilogravură, un trimestru. de atunci am rămas un pic piroman.
cluburile elevilor de azi mai există şi există chiar foarte bine. în cluj, de pildă, există tot soiul de cercuri, limbi străine, dansuri, teatru. ştiu asta că mi-a povestit cineva de acolo.
doar o intrebare. Pentru cei care ati prins vremurile. Voi la ce cercuri ati fost la casa pionierilor si la ce v a folosit?
Doua intrebari: ce mai fac azi acele cluburi ale elevilor? are cineva idee?
electronica si clarinet:) prima ma mai ajuta si acum sa mai repar cite ceva, a doua a durat 2 saptamini pina am pierdut clarinetul. Din fericire.
@Andra, nu vrem armata, doar un minimum de reguli si disciplina asumata. Era exclus sa-l sterg si daca nu ma rugai.
Off topic
Florin.
Vreau sa-i transmit un mesaj lui Bilbofil si te rog sa nu stergi mesajul asta, pt. ca nu am cum sa dau de el altfel (fiind vorba despre el aici, probabil o sa viziteze candva articolul asta)
Multumesc
Bilbofil
Te rog mult: daca vreodata iti faci un blog, da-mi si mie de stire aici:
http://axum12.wordpress.com/
Sunt vremuri de “trecere”, iar tu detii un fel de “memorie” speciala a trecerilor, de aceea e pacat sa nu-ti faci un blog acum – cand conteaza.
Numai bine,
para
şşşş, vezi că timorăm cititorii care ar vrea să scrie
@Florin, ca semn al acceptarii constrangerii la care ne supui, ma declar irecuperabil si renunt la polemica. Altfel, si tu stii prea bine, cei 1400 de cititori nu se inghesuie sa recupereze nimic, sa fim seriosi.
O zi buna tuturor! …ne vedem la urmatorul articol.
nu contează dacă scriem, oricum noi influenţăm şi numai prin gândit, nu-i aşa, Futuyama? 🙂
eu pot să mă limitez şi mai mult, pot să nu scriu nici un comentariu, dacă vrei
@Florin
Socialistule! 🙂
Dacă asta e regula, eu mă conformez, trebuie doar să o spui, nu trebuie s-o impui. Înţeleg ce vrei şi îţi respect deciziile, sunt pe proprietatea ta, doar.
(şi tot pe mine mă acuzai de reflexe totalitare, bată-te norocul să te bată)
Da, Florine, o să fim muuult mai liberi cu 5 comentarii.
@para, m-as putea declara de acord cu formularea ta daca distribui si procentele unei anume proportionalitati dintre investitie si beneficii, exceptand cazurile umanitariste, desigur. Altfel, dam de altceva.
@zexe
“totul se rezuma la raportul dintre investitie si beneficii in interesul fiecărui membru al societatii”
@Florin
eu încerc să văd ce putem reupera din comunism, nu te contrazic. Găsesc în lucrurile pe care le propun ceilalţi comentatori sentimentul satisfacţiei profesionale exprimat în "cluburi", al recunoaşterii nemăsluite a meritelor prin competiţii, şi cred că acestea vin dintr-o libertate acordată indivizilor de către regim, care nu putea să redistribuie golurile înscrise de o echipă, celeilalte. Cred că libertatea bine înţeleasă este o condiţie fundamentală în provocarea adeziunii indivizilor la o solidaritate autentică.
Florin
ai la dispoziţie 6 figuri silogistice şi 24 de moduri valide
să fie ceva de genul:
Toate comentariile sunt scrise de oameni.
Unii oameni au păreri diferite.
Unele comentarii sunt diferite.
😆
şi să nu văd picior de retorică în argumentaţia ta 😀
Florin
mai bine ţi-ai motiva acuzaţiile nefondate, decât să acuzi iar
Ce acuzatii? Eu doar constatam. Reciteste cele 193 de comentarii, ai sa poti constata tu insuti acelasi lucru. Daca e ceva ce ma irita, nu sint ideile si parerile tale sau ale altuia ci felul in care, fara sa va dati seama, incercati sa le impuneti celorlalti. Daca voua vi se pare ridicol sa vorbiti despre ce merita recuperat de dinainte de 89, nu v-ati limitat la asta, ati repetat-o de multe, multe ori, ati inceput sa ironizati si sa ridiculizati subiectul, timorind pe oricine dintre cei care intra rar in comentarii si care ar fi avut ceva de spus. Nimeni din cei care gasea ca o mai fi si ceva de recuperat in trecut n-a scapat de ironiile tale. Am inteles, ne-ai convins de soliditatea gindirii si principiilor tale, lasa si pe altii sa spuna. E valabil ptr toti cei care comenteaza fara masura. A zis-o si Mirel, o repet si eu: Aici nu e chat si nici tribuna. Articolul asta are peste 1400 de cititori si citiva comentatori care tin cu orice pret sa-si impuna punctul de vedere. Da, asta ma irita. Uite, ca sa nu impunem noi limite, sintem capabili sa acceptam ca nimeni nu are voie mai mult de 5 comentarii pe articol? Apropos de constringeri asumate.
@para, reformuleaza tu fraza intr-o forma conservatoare. Chiar sunt curios si e posibil sa ma declar convins. Nu vreau detalii, doar o singura fraza.
"totul se rezuma la raportul dintre investitie si beneficii in interesul unei categorii cat mai largi a societatii"
ăsta e utilitarismul social, marea momeală înghiţită de liberali.
@Florin, urmeaza si consensul, daca ai rabdare 🙂
@Florin
aş dori să aflu care este răspunsul tău la întrebările formulate de tine.
@para, justificarea nu serveste drept scop, dar poti spune si asa. In fond, daca nu ne pierdem in amanunte ”recuperatorii”, totul se rezuma la raportul dintre investitie si beneficii in interesul unei categorii cat mai largi a societatii. Suna sec dar este perfect valabil.
Dacă vezi legea ca pe o consecinţă a ordinii naturale,legea devine mai simplă, mai scurtă, mai concisă, acceptată şi respectată în mod natural de către indivizi. Devine o lege bună. Părerea mea.
@zexe
din ce spui tu, se poate justifica inclusiv solidaritatea în apărarea drepturilor animalelor, sau împotriva încălzirii globale.
@Florina
eu nu-mi prea dau jos pălăria, dar dacă zici, tu, uite, am dat-o jos.
Toti aveti dreptate, dar ati uitat cu desavarsire radiocluburile, acolo unde isi faceau veacul radioamatorii. Prin urmare, orice teorie care exclude aceasta categorie de ”recuperati” este incompleta 🙂
Come on! Solidaritatea are o singura componenta esentiala si anume scopul acesteia. Uneori este o solidaritate de rezistenta in fata unei agresiuni sociale, alteori este solidaritate in scopuri umanitare, solidaritate in scopul unei constructii de anvergura, vezi cazul Ateneului Roman, etc. Ceea ce cantareste, insa, in mod determinant, intr-o societate, orice societate, este motorul economic al dezvoltarii durabile, o comuniune de interese individuale care face din solidaritate un instrument desuet. Pe scurt, investitia in constructie bate solidaritatea celor ce nu investesc nimic.
Iata un peisaj interesant: citiva oameni discutind in contradictoriu despre libertate, solidaritate si comunitate, fiecare fiind convins ca dreptatea e de partea lui in tot ce spune, uzind de toate armele retoricii pe care le stapineste pentru a minimiza si ridiculiza ideile celuilalt. Majoritatea dintre ei nu nu sint capabili sa prei nimic din ideile celuilalt, doar critica vehement si total. Si foarte zgomotos, pentru ca echivalentul unui sir luuuung de comentarii unul dupa altul e exact un personaj care vorbeste fara sa asculte si fara sa se mai opreasca. Iar subiectul e comunitatea si solidaritatea 🙂 Un peisaj interesant, dupa cum spuneam.
existau oaze de libertate în comunism?
În satele neatinse de colectivizare, în care oamenii trăiau încă tradiţional, de pe urma muncii lor, s-a păstrat libertatea.
Tot din comunism vine şi atitudinea actuală în faţa regulilor. Într-o epocă în care legile erau strâmbe, s-au format abilităţile de a ocoli legile. Legea, în varianta socialistă, nu este văzută ca o consecinţă a ordinii naturale, ci ca o convenţie. De aici ruperea individului de societate.
Din lac in putz, Futuyama. Marele dusman al Casei piomierilor, astazi, e internetul. Copiii fac modeling pe mIRC, hi5, Facebook, samd. 🙂
s-ar părea că le recuperăm de la hitlerism 🙂
AccesDirect
atunci nici acestea nu le avem de recuperat de la comunism
🙂
e constrângerea/limitarea supremă, am vrut să zic
cum e în dragoste: "iubeşte şi fă ce vrei"
pentru că dragostea e constrângerea/limitarea: nu vei putea face niciodată rău(l), dacă iubeşti cu-adevărat
nu L-a iubit Dumnezeu pe Fiul Său?
Futuyama: parerea mea e ca, modelismul, impaduririle si excursiile nu sunt produse originale comuniste.
Hitlerjugend avea in program asfel de activitati in mod curent.
Totalitarismele multiplica acest tip de activitati la scara nationala, fortat, artificial.
para
1. cum ai văzut: cercurile de modelism, împăduririle şi excursiile prin ţară – care, toate, sunt produse originale ale comunismului 🙂
2. de bună seamă că nu
însă libertatea nu exclude solidaritatea
dimpotrivă, e forma ei de desăvârşire, dacă îndemnul e să-i iubim pe ceilalţi ca pe noi înşine
@para si Futuyama
Jos palaria!
Anger is never without a reason, but seldom with a good one.
Franklin, cu al lui "time is money."
Numai Franklin e de vină.
exact. bine punctat.
Laxitatea doctrinei liberale şi înclinaţia spre materialism au dus la acceptarea de către liberali a utilitarismului social, şi prin asta, la depărtarea de valorile dreptei.
"Iar din LIBERTATE se nasc, ca VALORI pentru MILENIALI (ale căror mijloace de comunicare/accedere la informație sunt: televiziunea digitală/pe internet, DVD, DVDX, Ipod, Ifone, telefonia mobilă, World Wide Web1, World Wide Web 2/rețeaua de bloguri gen TWITTER, e-mail, chat on-line, ziarul digital): DISTRACȚIA și STILUL DE VIAȚĂ."
Aici, zic eu, se face distincţia între conservatori şi liberali. Liberalii sunt satisfăcuţi de nivelul distracţiei şi a acceptării pluralităţii de opinii, conservatorii merg mai adânc, pe linia descrisă de lambda, a liberului arbitru folosit în alegerea binelui definit de religia creştină, tradiţie şi valori clasice.
))))) daca lucrurile se misca ciclic, urmeaza sa recuperam ETICA, SIGURANTA si SECURITATEA.
@Futuyama
Ce recuperăm dintr-o epocă a lipsei libertăţii?
Există solidaritate adevărată fără libertate?
…înainte de a se preda complet "libertăţii" simţurilor 🙂
repet, constrângerea, limitarea ar trebui să vină din interior, dacă/tocmai pentru că/ omul este liber
e alegerea lui să avorteze sau nu
dar, cred că ar putea să reflecteze puţin la asta 🙂
limitarea e, în fond, conştientizare
conştientizare a ceea ce este bine şi ceea ce este rău pentru individ şi comunitate
poate că avortul e una din formele de manifestare a libertăţii, dar este el un bine?
Se constată cum VALORILE unei generații (date de educația primită de către generația luată în discuție pînă la accederea la tehnologie), nasc VALORILE (prin lipsă/adăugare/omisiune/ignorare deliberată/evoluție) a generațiilor care urmează (în perioada de producere a noilor tehnologii de comunicare de către generația luată în discuție – vorbim, practic, despre tehnologia care va sta la baza educației noii generații).
Generația BABY BOOM (mijloace de comunicare/accedere la informație: radioul, televiziunea, cinematograful, discul de vinilin, ziarul tipărit, cartea, telegraful, telefonia fixă, servicii poștale – scrisori, ilustrate), definește drept VALORI: ETICA, SIGURANȚA, SECURITATEA.
Generația X (mijloace de comunicare/accedere la informație: radioul, televiziunea în culori, videocaseta, casetofonul, magnetofonul, ziarul tipărit, cartea, telefonia fixă și mobilă, computerul, World Wide Web 1, e-mail) definește drept VALOARE ceea ce i-a lipsit cel mai mult datorită SIGURANȚEI și SECURITĂȚII: LIBERTATEA.
Iar din LIBERTATE se nasc, ca VALORI pentru MILENIALI (ale căror mijloace de comunicare/accedere la informație sunt: televiziunea digitală/pe internet, DVD, DVDX, Ipod, Ifone, telefonia mobilă, World Wide Web1, World Wide Web 2/rețeaua de bloguri gen TWITTER, e-mail, chat on-line, ziarul digital): DISTRACȚIA și STILUL DE VIAȚĂ.
Deci, vorbim despre nevoi/necesități. O educație solidă (palpabilă ca tehnologie, de “ținut în mână”, bazat pe principiul “să țină pe viață”), într-o lume aflată în SIGURANȚĂ (după un război mondial devastator) și bine SECURIZATĂ (războiul rece), duce către o cerere acută de LIBERTATE (nu întâmplător, GENERAȚIA X a declanșat revoluțiile care au dus la căderea Zidului Berlinului și sfârșitul Războiului Rece). LIBERTATEA duce către căutarea DISTRACȚIEI și nevoia aplicării/căutării/afișării unui STIL DE VIAȚĂ (vorbim despre umplerea timpului – ca și paranteză: lipsa de timp, în mod paradoxal, naște timp; vorbim despre percepție – de exemplu GENERAȚIA X, acuma în putere de muncă, își sacrifică DISTRACȚIA și STILUL DE VIAȚĂ, pe care, oricum nu le înțelege și nu le aprobă ca VALORI pentru a avea LIBERTATE; la fel, generația BABY BOOM își sacrifica LIBERTATEA, considerată frivolă, pentru ETICĂ, SIGURANȚĂ și SECURITATE; rămâne de discutat dacă nu cumva, din cauza acumulării de haos valoric, DISTRACȚIE DE DRAGUL DISTRACȚIEI, se va ajunge la următoarea generație la aplicarea unor tipuri de valori de tip BABY BOOM).
MOTIVAȚIA pentru a aplica VALORI în MODUL DE VIAȚĂ evoluează de la RESPONSABILITATEA și DORINȚA DE AVANSARE a Generașiei BABY BOOM la REALIZAREA PERSONALĂ specifică Generației X, la PROPRIA PERSOANĂ și PROPRIA COMUNITATE RELAȚIONALĂ specifice MILENIALILOR (se vede că nevoile PROPRIEI PERSOANE nu sunt excluse în cazul nici uneia dintre generații. Putem lua în calcul doar o “avansare”/”degradare” – în funcție de percepție – a MOTIVAȚIEI prin EGOISM).
Cum se ia DECIZIA în cazul Generației BABY BOOM? Prin AUTORITATEA și REPUTAȚIA decidentului (acestea sunt suficiente, lipsa LIBERTĂȚII duce la necontestarea DECIZIEI). În cadrul Generației X, DECIZIA se ia pe baza INFORMAȚIEI și EXPERTIZEI (AUTORITATEA și/sau REPUTAȚIA sunt, oarecum, contestate sau, poate, “întărite” printr-o expertiză – ca urmare a accesului/libertății la informație).
În ce-i privește pe MILENIALI, DECIZIA se ia prin intermediul ANECDOTICII și al PRIETENILOR, mai importante fiind “pățaniile” altora ca sursă de INFORMARE (bârfa) decât EXPERTIZA sau INFORMAȚIA comparată/filtrată.
Toate acaestea țin, cum spuneam anterior de modul de ÎNVĂȚARE/acumularea informațiilor/educația primită raportat la tehnologia existentă.
Cei din Generația BABY BOOM sunt AUDITIVI și învață, prin MONOLG, DATE și CIFRE. Cei din Generația X sunt VIZUALI și învață prin DIALOG să facă COMPARAȚII. MILENIALII sunt KINESTEZICI (apelează la gesturi, să zicem, fără a fi răutăcioși, că din lipsă de vocabular) și învață prin ANECDOTICĂ (povești) să devină MULTISENZORIALI (atenție distributivă, capacitatea de a accesa mai multe domenii informative de-odată – cum este să înveți cu televizorul deschis în timp ce vorbești pe telefonul mobil sau ai deschise câteva sesiuni de chat on-line?). Astea toate sunt date de MEDIUL de ÎNVĂȚARE: FORMAL, LINIȘTIT, într-o SALĂ DE CURS pentru Generația BABY BOOM; PLANIFICAT, RELAXAT de tip MASĂ ROTUNDĂ pentru Generația X; NESTRUCTURAT (haotic), SPONTAN și INTERACTIV pentru MILENIALI.
DECI, COMUNICAREA (analogie neaparată cu modul de DECIZIE) este PRESCRIPTIVĂ pentru Generația BABY BOOM (above the line), DESCRIPTIVĂ/DIRECTĂ pentru Generația X (below the line) și PARTICIPATIVĂ/VIRALĂ (peer to peer) pentru MILENIALI.
Observăm cum evoluează suportul TEHNOLOGIC al COMUNICĂRII: scrisorile, radioul și telefonia fixă sunt completate (deseori înlocuite – de exemplu, datorită serviciilor SMS și e-mail, telegrafia a fost desființată ca serviciu poștal; și nici ilustrata poștală și/sau scrisoarea nu se simt prea bine) de către e-mail, televiziune, telefon mobil, calculator, WEB1.0, apoi de către bloguri/WEB 2.0, SMS pe telefonia fixă, chat on-line, televiziune “on demand” (la cerere), telefon cu cameră de filmat șamd.
Putem trage concluzia că totul (în ce privește INFORMAȚIA/INFORMAREA) ține de MIȘCARE și de INTENSITATEA TRĂIRII EVENIMENTELOR.
Deci, PUBLICUL nostru ȚINTĂ este unul care trebuie INFORMAT, în LIPSĂ DE TIMP (timpul fiind alocat goanei către și dinspre oportunitățile de afaceri și/sau oportunități de distracție, satisfacerea stilului de viață), despre EXPERTIZE (BAZE DE DATE), PROPRIA PERSOANĂ (jurnale de tip TWITTER) și PROPRIA COMUNITATE (cluburi de tip micro-blogging).
Florin
"In plus, in replicile tale tu pui problema constringerii ca si cum libertatea ar insemna lipsa oricarei constringeri"
ai interpretat în sensul dorit de tine, nu în cel voit de mine
lipsa libertăţii, constrângerea era dată de lipsa opţiunilor, a alternativelor
în sine, libertatea nu înseamnă, evident, pluralitatea obeză a opţiunilor, ci (auto-)limitare suplă :), pentru a face loc şi libertăţii altora
deci, nu m-am contrazis, aşa cum afirmi tu
la drept vorbind, eu ţi-aş putea exploata spusele, deoarece "unii" ar putea să înţeleagă că, întrucât erau constrângeri în vremea comunismului, exista şi libertate 🙂
"(Vad la tine pe site un banner impotriva avortului. Unii ar zice ca atentezi la libertatea lor si ca ai reflexe totalitare)"
în primul rând, mulţumesc pentru că m-ai onorat cu vizita
apoi, "văd la tine", iarăşi, excesul interpretării
tertio 😆 ,nu e un banner împotriva avortului, e un banner pentru responsabilitate: dacă libertatea e limitare, atunci ea nu se aplică şi în cazul plăcerii care duce la avort?
cred că "unii" ar merge mult prea departe spunând că acesta este un atentat la libertate şi că am reflexe totalitare?
unde vezi interdicţia (sub ameninţarea sancţiunii)?
para – asta e unul dintre cele mai misto episoade din South Park 😆 . ehe….cand aveam 10 ani ma uitam la Sandy bell si Captain Planet. acum copiii se uita la Anime si la South Park (generatia Pokemon a trecut deja)… 😀
http://www.youtube.com/watch?v=W1203clOZt4&fe…
Micutza, m-ai inteles gresit 🙁 . eu n-am spus nimic despre initiativa ta – chiar a fost o idee excelenta (ca tot se vorbea mai sus despre rolul comunitatii). spuneam ca din perspectiva copilului sau adolescentului "Facebook" – crescut intr-o familie normala si iubitoare- copilaria lui nu este cu mult diferita fata de a mea sau a bunicilor mei. El are alte instrumente de joaca, de comunicare, este mai matur, mai bine informat. vorbim aici despre copii normali, nu despre hahalere – care , sa fim seriosi, existau si pe vremea mea.
cu cheia la gat am crescut si eu.))))
de la ta majori in sus, era doar un reper))))
notziunea de "hobby – antidrog" se refera la orice "drog": de la muna in exces, la moartea in fatza calculatorului si pina la "drogul puterii")))) (basca celelate: alcool, tutun, femei))))), marijuana, has samd).
Florin, suna cam apocaliptic virtualizare completa, dar spre asta ne indreptam 🙁 . am vazut acum ceva timp un film destul de prost,Surrogates, dar cu o idee f interesanta: oamenii incep sa traiasca in izolare, dar interactioneaza in lumea reala prin surogatii lor.
Micutza, fiecare generatie are povestea ei. nu poti sa spui ca tu ai avut o copilarie mai frumoasa decat unul care a stat toata viata lui la bloc si a crescut cu cheia la gat.
Trebuie sa recunoastem ca pustii de acum sunt mai bine informati decat am fost noi. peste 20-30 de ani isi vor aduce si ei aminte cat de frumos era cand stateau noptile pe facebook si socializau cu prietenii sau cand , pe ascuns, faceau posta o tigara cu marijuana. 😀
alte vremuri, alte obiceiuri 🙂
in ce priveste trecutul – erau chestii bune in modul in care, macar in sport, se cautau talente. apoi acestea se caleau (cu slapul la fund, cu palma si suduiala – dar se caleau; unele lucruri nu se pot face corect fara suferintza).
mersul pe la muzee, excursiile cu scoala – dar nimeni nu da bani acum nici pentru muzee, nici pentru excursii de studii pentru scoli – ce potentzial de a destepta curiozitatea si dorintza de a invatza se risipeste!
cititul. eram la o lansare de carte acum vreo doua saptamini cu directorul BCU (Doru Radosav) si ne-am nimerit linga un raft plin cu Jueles Vernes. i-am zis: uite, imi aduc aminte fiecare copac si camera si mal de riu unde am citit cite una dintre aceste cartzi – ce pierdere pentru plozii din ziua de azi! (da, dar imi zic acum: si Gutemberg cind a inventat tiparnitza a intinat/distrus nobilele idealuri ale povestitului la gura sobei).
discutziile interminabile cu prietenii – in plimbari interminabile prin padure, in diminetzi interminabile la strand si dupa-amieze in care lungeam o halba la trei.
cluburile de alpinism, ciclism, speologie.
restul, lucrurile rele, au cam fost spaimele si neimplinirile parintzilor – si cu o mare parte a acestor spaime ne-am trezit mostenire in acesti 20 de ani de tranzitzie (intolerantza, "nu ma bag, nu-i treaba mea", frustrare, "sigur e vinovat cu ceva, altfel nu-l ridicau", urlete, nervi, frenezia acumularii pentru ziua de maine – azi nu ne mai umplem frigiderul cu salam si camara cu zahar "ca poate n-au sa mai fie", ne umplem timpul liber cu ore de munca, ne distrugem copiii prin ne-prezentza, ne agatzam 3-4 celulare la briu, sa nu ratam nici un apel – nu cumva sa nu stie toata lumea pe unde ne aflam samd), noi fiind "transportatorii". asta ca nu am avut puterea sa-i punem la zid in 89 pe totzi exponentzii regimului comunist de la ta major in sus – si-apoi sa ne cerem scuze pentru excese.
"dincolo", in celalat regim, tinerii aveau jurnale intime (si erau doar pentru ochii lor) si se intilneau fatza in fatza sa discute, sa socializeze. "dincoace", in actualele regimuri, tinerii isi pun "jurnalele" pe internet (au bloguri) si "socializeaza" in fatza computerelor.
@Micutza: foarte interesant. Cu mica obiectie ca nu ta majorii sint de vina pentru felul in care ne traim noi vietile acum. As retine insa ideea de "timp liber". Pluteste in aer un mit al capitalismului, cel potrivit caruia nu trebuie sa stai nici o secunda. A arata ca esti ocupat devine mai important decit rezultatul ocupatiei. As retine si ideea de intilnire in viata reala, nu doar pe net. Virtualizarea completa e alienanta.
am avut un proiect "Hobby antidrog". pornea de la ideea de a le da un hobby "asfaltistilor" – si am reusit, macar o data sa scot niste copii din Manastur si Marasti (de dupa blocuri) si sa-i duc la un concurs de pescuit intr-o simbata. s-au facut focuri, s-a prajit una-alta, s-au distrat, au intrat in competitzie, au primit premii – au venit autoritatzile, au dat premii au facut fotografii, au declarat ca este un proiect ambitzios si extraordinar de bun, au zis ca se ocupa sa faca un concurs de biciclete, au trecut anii si gata. in concluzie: orice efort capabil sa mobilizeze catre ceva pozitiv va fi primul abandonat. autoritatzile sunt atita de plictisite de propria identitate si pozitzionare/mentzinere in scara ierarhica si atita de preocupate de propria bunastare incit nu mai au timp sa se ocupe si de turma pe care o pastoresc. la tatzi ni-i greu!
aloooo, tovarasi, mai usor cu egalitarismul pe scari:) si nu uitati ca singura egalitate autentic de dreapta este aceea de sanse si nimic mai mult
apropo de recuperări
http://www.evz.ro/detalii/stiri/povestea-disparit…
@Futuyama: Pur si simplu tentatia fructului oprit facea lectura, de pilda, mai dezirabila decit acum. Stii asta foarte bine. Constringerea si interdictia au acest efect. In plus, in replicile tale tu pui problema constringerii ca si cum libertatea ar insemna lipsa oricarei constringeri. Si asta stii foarte bine ca e fals. (Vad la tine pe site un banner impotriva avortului. Unii ar zice ca atentezi la libertatea lor si ca ai reflexe totalitare)
excelent articolul si mai ales comentariile (Futuyama& Bleen (aplauze!!)) 🙂 …
Florin,
In privinta inamicului interior, existenta lui si lupta impotriva-i au dus la cele mai bine consolidate democratii: SUA. Marea Britanie si Olanda.
Singura egalitate care trebuie impusa este aceea in fata legii
Nu, cel putin in ceea ce ma priveste si nici in comentariile celorlalti nu am detectat impresia ca voi discutati despre ideologia sau regimul comunist. Vorbim, de fapt, despre noi sub acele vremi. Clarificarile despre care vorbeam erau menite sa stabileasca daca si in ce grad noi am fost afectati, in toate aspectele vietii noastre, de regulile impuse de regim. Cit de adinc a penetrat opresiunea in intimitatea fiintei noastre si, pe cale de consecinta, cit, cum si in ce fel ne-am agregat social atunci. Putem apela la psihosociologie sau la structuralism-functionalismul din antropologia culturala. Ceea ce-mi pare, insa, un subiect care merita abordat separat.
Sper, Florin, ca acum imi sunt clare interventiile.
iar un inamic, pentru a inspira forţa de coeziune a solidarităţii, trebuie să aibă un chip: moşierii, burghezia, imperialiştii etc.
ne putem inventa acum un astfel de inamic care să nu fie o abstracţie?
nici nu mai trebuie să-l inventăm, că el există de douăzeci de ani şi e plin de negi
Nu este adevarat, nu fuge nimeni de egalitate atat timp cat aceasta nu este impusa, iar sentimentele patriotice nu trebuie declamate, este suficient sa le ai.
Florin
s-a terminat şi ăla, n'est ce pas?
Nu. Nici egalitatea, nici comunitatea şi nici patriotismul nu au origini comuniste. Doar au fost folosite şi maimuţărite de comunism. Iar noi astăzi fugim de ele din teama de a nu fi comunişti.
Dupa cum solidaritatea si respectul pentru natura nu sint valorile noii stingi, cum crede Rogozanu. Apropos de recuperari.
@Florin, :)), ai dreaq americani!
Florin
solidaritatea americană n-a dispărut după dispariţia inamicului britanic, chiar dacă a debutat cu el
da, n-a disparut, de aia a fost razboi civil…
patriotismul nu are origine comunista, cu siguranta.
Le considerăm ca aparţinînd comunismului şi le-am diabolizat.
@Futuyama, subscriu, cu mentiunea ca solidaritatii ii trebuie un proiect credibil pentru a fi si constructiva. Solidaritatea in vederea constructiei comunitatii de interese, acolo unde individul isi regaseste libertatile individuale.
de fapt, solidaritatea creată de un pericol e inconsistentă: ca să dureze e nevoie să dureze şi pericolul
în momentul în care inamicul a dispărut, s-a evaporat şi solidaritatea
Nu cred că e vorba atît de recuperat cît de revalorizat. Comunitatea, egalitatea, patriotismul trebuie sustrase comunismului.
inamicul poate crea o solidaritate puternică, dar mie îmi pare o astfel de solidaritate, totuşi, falsă
solidaritatea autentică e pozitivă
solidaritatea americană, de pildă, nu s-a constituit atât în opoziţie cu inamicul indian, cât prin apropierea şi coeziunea date de un set comun de valori
@Futuyama: in particular solidaritatea americana s-a creat prin opozitie cu inamicul britanic. A mai slabit apoi, ce-i drept, pina a dat in razboiul de secesiune -pentru ca daca nu e inafara, inamicul trebuie sa fie inauntru. Americanii sint case study despre solidaritate construita plecind de la inamic. Pacifismul in cel de-al doilea razboi mondial si deruta din politica externa americana imediat dupa 89 sint doar doua exemple recente.
Oamenii se raportează la ceea ce au trăit şi le e mai uşor să găsească repere în trecut şi mai ales în cel trăit, de care îi leagă propriile experienţe personale. Nostalgiile după vacanţele la mare cu familia, după tabere şi navomodelism (na, că veni vorba şi de Băsescu) nu sînt deloc hazlii şi nici de condamnat.
Eu cred ca tocmai asta este. Si ca este principalul obstacol in calea evolutiei.
E foarte important să înţelegem mecanismul nostalgiei pentru perioada comunistă. Ne-am obişnuit să taxăm astfel de nostalgii ca venind din prostie, resentiment, complexe sau lipsă de educaţie politică. Eu nu cred că e aşa.
cel mai mic sau cel mai mare? 🙂
Spune-i cum doresti. La urma urmei nici nu mai conteaza daca reusesti sa pornesti de la individ si nu invers.
Interesul general nu e o sumă de interese individuale. E mai degrabă cel mai mic numitor comun al intereselor individuale.
micro-comunităţile profesionale, educaţionale sau de altă natură sunt specific comuniste, de trebuie să le recuperăm din vremea comunismului?
până la urmă mi se pare uşor hazliu să recuperăm cerccul de modelism, de electronică şamd, ca produse culturale originale ale comunismului
acestea se pot constitui fără a fi nevoiţi să spunem că le "recuperăm", fără nici o legătură cu comunismul, adică într-o strategie pur educaţională
Decizia asupra aderenţei la comunitate se lasă individului.
🙂 dar poate ca nu cu mine ti-ai fi dorit sa vorbesti, nu?
@Bleen, libertatile individuale construiesc libertatea comunitatii, si nu invers. Interesele individuale comune stabilesc interesul general comunitatii, si nu invers. Statul, Biserica, Justitia, armata si scoala sunt pilonii care dau incredere comunitatii, corect. Eu am doi copii sanatosi si netraumatizati de niciun fel de diferente, pentru ca i-am invatat ca numai competitia reala poate crea diferente notabile, iar deferentele sunt un lucru bun, elementul care este motorul evolutiei de sine si al comunitatii ca ansamblu.
Mda… Nocturn şi defazat ca de obicei. Cînd toată lumea doarme pe mine mă apucă vorbitul.
N-ar trebui să ne fie teamă ca atunci cînd vorbim de educaţie, justiţie, sănătate, ecologie etc să punem comunitatea deasupra individului.
Am tot vorbit despre soluţiile din învăţămînt, sănătate şijustiţie şi am opus de fiecare dată statul individului. De fapt, în aceşti termeni discutăm de ani de zile; stat versus individ. Am uitat însă comunitatea. Şi probabil aici e soluţia.
Ăsta ar fi un titlu bun de documentar: Români, mai proşti ca pinguinii.
Or, la noi tocmai aceste spaţii au fost invadate de aşa-zişi masculi alfa.
Mai ales că diferenţele sînt traumatizante pentru copii (noi nu ştim prea mult despre asta, că nu am prins, adică ne-am născut prea devreme). Şcoala nu este un spaţiu al diferenţierii sociale şi nu are doar valenţe strict educative, are şi valenţe (mult subestimate) comunitare. Biserica, justiţia şi şcoala sînt pilonii care dau încredere comunităţii. În faţa lui Dumnezeu, a legii şi a cunoaşterii sîntem egali.
Ca şi biserica sau justiţia, şcoala este un spaţiu al comunităţii, dincolo de diferenţe sociale sau de altă natură. În grădiniţele de pinguini masculul alfa nu intră să facă pe durul.
Regele Mihai a făcut şcoala alături de copii de ţărani, şi nu provenea dintr-o familie de comunişti. Şcoala ar trebui să recupereze o anumită disciplină şi o anumită austeritate pe care nu le mai are.
@mece
E prima discuţie pe tema asta. Vor mai fi.
da. Casa pionierilor. Acum m am gandit si eu la asta si am vazut ca a fost mentionata deja. Un fel de loc in care iti dezvolti/descoperi aptitudini. Poate ca asta lipseste pentru performanta absolventilor de azi.
e bine că s-a formulat şi o conluzie. ar fi fost păcat de discuţie.
– eu voi fi invitat pentru a conjuga în scris verbul "a lua" 🙂
Breaking news din categoria "sa-ti fie rusine,…"
azi: Calin Popescu Tariceanu
"ATS – compania lui Tariceanu vinde masini Ford pe langa cele Citroen / De la 1 august Romcar nu mai este reprezentantul Ford in Romania"
fara link dar e articolul pe Hotnews…
e offtopic, bineinteles…
Nu era bine aia cu creatul. Bine că administratorii pot da edit la comentarii. O să mă invite Turcescu la emisiune şi o să mă pună să conjug verbul a crea.
v-am dat ceva concret de recuperat pe forum, la programul de guvernare…
sa vedem acum constructivii si disruptivii; abia astept vaieturile si nihilismele
Succes!
Una peste alta, o concluzie din ceea ce s-a spus pînă acum:
– trebuie să ne recuperăm sau reinventăm pasiunile şi să creăm (e bine, nedo?) comunităţile pe baza lor. Nu ştiu cît are asta legătură cu perioada comunistă însă e oricum mai puţin important. Deşi, în perioada comunistă, existau astfel de comunităţi (îmi amintesc de revista Modelism).
@Florin, cum poti sa ma acuzi de asa ceva? Cine fuge de mine, dar mai ales de ce ar fugi cineva de mine?
Plus de asta, disruptiv? E ceva inflamabil aici? Cred ca n-am fost nici macar cu o virgula offtopic.
Dragi tovarăşi şi prieteni, multă sănătate şi inimă bună să aveţi!
Şi referindu-mă la comunităţile pasionaţilor de istorie de care vorbeam, dacă e să-i luăm după naţionalitate, cei mai prezenţi sînt polonezii şi britanicii iar cei mai puţin prezenţi sînt românii (statistică ochiometrică, marca bleen, dar făcută în ani de zile). Ceea ce spune ceva de complexele noastre istorice, de raportarea la istorie. Refuzăm trecutul şi istoria, fiindcă ne e ruşine cu ele. Trăim într-un veşnic prezent cît mai zgomotos cu putinţă. Ţipăm ca să nu ne auzim gîndurile, fiindcă ne e frică de ele. Wow! Ce formulări! Şi astăzi n-am băut.
Nu prea le am cu doctrinele politice, asa ca poate dau cu batzul in balta. cred ca singura orientare politica capabila sa randuiasca o societate asezata, calma, respirabila, e un conservatorism de tip liberal.
@Bleen, da, sunt comunitati de recuperatori. Exista si la noi un asemenea club condus de Constantin Rotaru
@zexe, esti disruptiv non stop. Totul iti pute. Daca nu-ti convine, taci. Am inteles obiectiile tale nu e nevoie sa le repeti pina fuge toata lumea de aici.
@Bleen: da, oameni pe care-i unesc niste teme de interese concrete, abandoneaza vanitati, ambitii academice sau publice si se dedica cu cel mai onorabil firesc unor preocupari care, identitar, ii definesc.
Isi fac sepci, tricouri personalizate, insigne. asta e chiar cool 🙂
Sînt oameni care-şi caută repere. Aşa cum sînt autiştii, care intră în crize atunci cînd schimbi ordinea lucrurilor din jurul lor. De fapt, este ceea ce ni se întîmplă tuturor, la un nivel mult mai soft.
@zexe: consensul ala la care te referi tu nu e un consens pe bune. aveam in vedere un alt mod de a fi. paruiala si statul mereu pe picior de razboi sunt un fapt. in politica, pe bloguri, afara pe strada, in tramvai, la semafor, etc.
Şi apropo, toate aceste comunităţi de pasionaţi fie că vorbim de capace de bere sau istorie antică au în comun recuperarea. Sînt comunităţi de recuperatori.
Şi încă ceva, şi aici ajungem la politică: toate comunităţile de pasionaţi de istorie (fie că vorbim de istorie militară antică, de războiul din Vietnam sau U-boat-urile germane din primul şi al doilea război mondial) erau în acelaşi timp, aproape natural, din punct de vedere politic, comunităţi conservatoare.
@AccesDirect, eu nu vad agresivitate nicaieri. Adica nu aici, pe acest blog. Sper ca nu esti un nostalgic al consensului, nu?
@Acces Direct
Ai mare dreptate. Asta am remarcat în afară. Pasiunile. Am cunoscut (pe net) comunităţi de pasionaţi de istorie militară antică (una din pasiunile mele – necultivată, din păcate), formate din profesori şi studenţi la istorie la Sorbona, it-işti din Coreea, contabili din Polonia şi şoferi de camion (nu glumesc) din sudul US. Oameni care băteau în puţinul timp liber pe care-l aveau muzeele şi arhivele şi care, iarăşi vorbesc serios, ajungeau prin a fi luaţi în serios chiar de comunităţile academice.
Recuperarile astea vor trebui sa mearga impreuna cu abandonarea stilului agresiv, reactiv si nevrotic in care ne-am adancit.
@Para, subscriu!
Inamicul e utopia socialistă. De recuperat valorile clasice, prietenia fiind printre primele.
@Bleen, nu inteleg ce iti lipseste mai mult, sentimentul apartenentei la un grup, grupul propriuzis, sau faptul ca emanciparea generatiilor actuale le impiedica sa socializeze intr-un cadru atent organizat, planificat, etapizat, etc.
Suntem diferiti Bleen, si, culmea, ne simtim bine intre noi asa cum suntem.
In fapt, eu nu am inteles nimic despre aceasta identitate colectiva, amorfa, despre care tot vorbiti voi si ce anume doriti de la ea.
Nu exista asa ceva, dar sa presupunem ca exista si ca ar fi fost la dispozitia ta. Ce i-ai cere, Bleen?
Ce mi se pare splendid in alte parti, sunt asociatiile astea, bazate pe pasiuni nevinovate. Asociatia care colectioneaza capace de bere, sau carduri cu fotbalisti, sau care gatesc piscoturi, care cresc cactusi, samd.
interesanta dezbatere. Se apropie momentul cand chiar trebuie sa avem raspunsul la intrebarea – ce recuperam din trecut? Eu o iau in serios. Ma gandesc zilele urmatoare si vin si eu cu un raspuns.
…da, stiu, nu mi am lansat inca blogul. Se apropie si momentul ala : )
Da, accentul pe diferență e o problemă. Sînt cel putin doua paliere. Primul e cel al liberei competiții dusă la nivel de unica axiomă a progresului. Am cunoscut pe cineva care traia o permanenta nevroza pentru ca trebuia sa fie primul in tot ce facea. Omul ala raspindea anxietate peste tot in jurul lui. Al doilea e cel al narcisismului, centrarea totala pe sine. In mod curios, ambele manifestari patologice ale "diferentei" sint modele impuse de media. Eroul modern e un singuratic care iese permanent primul si e grozav de multumit de el necunoscind dubiul de sine. E un cuvint foarte important in dezbaterea asta, "diferență". Solidaritatea presupune acceptul anularii unor diferente.
@sebastian lazaroiu: pina se apropie momentul ne-am bucura sa ne onorati cu un text aici.
TOcmai apartenenta de o comunitate poate duce la recuperarea identitara . Ar trebui sa fie ca o terapie de grup.
O societate care-şi face piercing şi creastă roz în cap.
Cluburile de care vorbea Aurelian, taberele, chiar şi cozile creeau sentimentul apartenenţei la o comunitate, poate underground, poate contrafăcută şi forţată. Astăzi, se pune accentul doar pe diferenţă. Fiecare individ se răzbună pe comunitate. Există o febrilitate a lui "a fi diferit", a lui "a le da peste nas celorlalţi". Şi asta vine tocmai din sentimentul lipsei identităţii. Ne agăţăm cu ghearele şi cu o disperare plină de ură de simbolurile diferenţierii de ceilalţi. Trăim acneic într-o veşnică adolescenţă complexată.
Toata perioada comunista a fost neagra,cu nuante gri.Nuantele gri ,sunt vazute azi,de unii,trandafirii. Cu ideologia este le fel.
necunoscute şi nerecunoscute.
probabil că avem o problemă cu comunismul pentru că încă nu am scăpat de el, iar revoluţia genuină din stradă s-a transformat într-o frăsuială regizată magistral la televizor cu terorişti imaginari în rol principal.
probabil că încă doare să-l vedem pe Ion Iliescu nepedepsit.
Probabil că suntem prea cioturoşi, încâlciţi şi cu sufletul siluit de violul turnătoriei între rude de sânge inclusiv. Probabil avem multe păcate, de fapt.
hai să fim proceva, nu numai pro-cineva, probăsişti sau propredişti. Hai să fim pro-tocronişti.
Fuse-fuse şi se duse. Bine că se duse.
Ce solidaritate, nene Florine? Când îi dădea pe oameni afară din case şi le demolau, iar ceilalţi şopocăiau ca şobolanii?
Cei care aveau atitudine erau ei. O atitudine liniştită, mulţumită, de reprezentanţi ai clasei superioare. Aveau rang, îl ţineau sus, şi încă au şi astăzi, înzecit.
@Florina, mi-a scapat si un "a")))))
@Florin Cojocaru – ok. discutam si pe forum – dar mi s-a parut mai oportuna o discutzie aici pe topic. n-avem ce recupera din trecut, decit schimba raportindu-ne la trecut. macar acum sa nu mai repetam trecutul.
Micutza,
Ti-a scapat o cratima.
ce-i aia: demnitatea omului? cum se defineste ea prin legile existente?
dar "dreptatea" ca "valoare suprema" – vorbe!
"libera dezvoltare a valorilor umane" – vorbe!
"drepturile si libertatzile cetatzenesti" – vorbe! cit de egali suntem in fatza legii? dar a amploiatului din fatza ghiseului?
"sunt garantate"? – toate acestea sunt garantate? concret: prin ce plm?
"respectarea Constitutziei este OBLIGATORIE" – cum pista ma-sii? de cind? unde? de ce? pentru cine? ca n-am mvazut nimic concret pina acum.
ce zicetzi? facem o dezbatere pe text? si nu numai asupra rhatzelului acesta de Constitutzie…?!
haide sa incepem de aici cu recuperarea:
Articolul 1 Statul roman
(1) Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil.
(2) Forma de guvernamant a statului roman este republica.
(3) Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.
(4) Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislativa, executiva si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale.
(5) In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie.
de exemplu: nu sunt de acord cu faptul ca suntem un stat social. s-o pe ma-sa aia care stau cu mina intinsa! gasitzi alta definitzie!
@Micutza: am facut forum separat pentru subiectul Constitutia: http://blogary.ro/forum/viewforum.php?f=17 . Am facut si un topic cu art.1 . Ideea mi se pare buna si merita discutata iar forumul se preteaza mult mai bine la o discutie articol cu articol.
dragii mei, Romania este construita defect. defect de la constitutzia si organizarea teritoriala facuta de catre comu nisti. de aici ar trebui sa pornim discutzia – cum putem reface contractul original al romanilor cu Romania – vorbesc despre Constitutzie. hai sa rescriem Constitutzia si de aici sa pornim orice discutzie. sa o luam pe aceea defecta, punct cu punct, in discutzie si sa o supunem dezbaterii. cum ar trebui sa arate o Constitutzie noua? ce ar trebui sa contzina ca definitzii.
Apoi a venit revolutia si am inceput micul trafic cu blugi mohair, topi top. Mi-am deschis si o consignatie in Place Vendome. Si cum afacerile au inceput sa mearga, am deschis si o brutarie pe Rive Gauche…
Eu am amintiri foarte vagi…In anii cei mai crunti ai lui ceausescu, '82-'89, coseam iarba pe Champ de Mars.
Florin,că epocacomunistă constituie o traumă colectivă nerezolvată, este în afara oricărui dubiu. Nici o categorie din epocă nu scapă de asta, victimele desigur nu, dar nici aplaudacii şi nici măcar călăii nu se simt prea bine amintindu-şi de ce a fost. Este o adâncă traumă necompensată, nu doar colectivă, dar şi individuală. Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu oricât mi-aş asuma-o şi aş discuta despre ea, tot nu scap de amăraciune şi resentimente. Vor mai fi şi alţii în aceeaşi situaţie.
Faţă de epoca de dinainte de ’90, care oricât de neagră ar fi fost, avea totuşi o claritate a poziţiilor, cei 20 de ani care au urmat au fost marcaţi de totală confuzie, semănată intenţionat de noii puternici. Probabil că starea colectivă de deprimare şi lipsă de încredere se datorează, nu ca vremuri, unei vieţi minată de privaţiuni insuportabile, ci tocmai confuziei generale de idei, valori si lipsei de direcţii si perspective.
Cred că o recuperare identitară, mai ales la cei tineri, este relativ uşor de realizat, printr-un prezent cu o licărire de speranţă. Luminiţa…! Nu ştiu ce ar putea scăpăra scânteia speranţei, ştiu doar că foarte mulţi s-ar agăţa de orice fulg.
Romanii, ca sa poata construi temeinic, trebuie mai intai sa paraseasca mentalitatea ”anti” si sa treaca la mentalitatea ”pro” fara sa se mai uite la capra vecinului. Solidaritatea este o valoare de tip ”pro” si nicidecum ”anti”. Dar ca sa te poti desprinde de mentalitatea ”anti”, trebuie mai intai sa ai un proiect de tip ”pro”
să vă zic cum l-am făcut pe bleen să plîngă?
eu mă uitam la lenjeria de damă
deci eu am cateva chestii pe care le-as recupera si pe care sunt surprins ca nimeni nu le mentioneaza:
– cluburile scolare (ca sa nu le zic ale pionierilor); le-am frecventat si mi-au oferit domenii largi de aplicabilitate a teoriilor invatate din manuale, plus simt practic si spirit competitiv; bineinteles curatate de politica
– cluburile sportive pentru scolari si tineret; la fel, curatate de ideologie
– tot felul de concursuri interscolare si multidisciplinare(sunt organizate si in SUA si sunt la mare pret acolo deci nu sunt specifice comunismului)
Lipsesc foarte mult societatii actuale cele de mai sus; stiu ca ele exista insa organizarea este haotica, subfinantarea cronica si publicitate inexistenta…
educatia extracurriculara ar trebui recuperata precum si cea curriculara, intensiva, pentru varfuri
@aurelian: mi-ai amintit de Casa Pionierilor. Se faceau chestii foarte bune acolo, asa numitele "cercuri". In general, ideea organizațiilor de tineret (scouts la americani?) pare complet uitata.
In Neckermann ma uitam la arme si la ceasuri.
aşezare aveam. aveam mai multe. cucuteni, titicaca…
Cred că aşezare e cuvîntul-cheie. Asta aveam atunci şi ne lipseşte acum.
Da, așezare si o anume predictibilitate. Se leagă cu concentrarea de care vorbea Acces Direct
Aveam o stivă de neckermannuri şi otto. Şi video Schneider. Şi minge Azteca.
Recuperare nu înseamnă neapărat reînviere. Vorbim mai degrabă de înţelegere şi împăcare. E un trecut care ne aparţine, vrem nu vrem. Şi nu cred că e cazul să ne simţim vinovaţi sau jenaţi că avem şi amintiri frumoase sau nostalgii.
@bleen
Irigaţiile, împăduririle, mersul pe bicicletă, cititul, abonamentul la teatru, taberele, muzica şi, cu voia dumneavoastră, ultimul de pe listă, neckermannul
de fapt, e foarte simplu. luăm tirajul unui ziar, să zicem, românia liberă sau caţavencu din anii buni şi împărţim la doi. cam astea au fost elitele.
Cel putin sper ca acum, dupa ultimele comentarii, s-a inteles bine ce am vrut sa spun.
Iar daca uneori devin vehementa, regret ca te deranjeaza. Dar aminteste-ti de Voinescu, la ISP, reactionind la ideea ca maoistii erau mai bine organizati.
Daca se precizeaza: comunism care etapa de viata inevitabila, nu ca sistem, cred ca nimeni nu va lua pomenirea lui ca pe un afront. In fond, cei mai multi dintre noi ne-am trait prima jumatate a vietii in el.
@Florin,
Acum mi-a venit gândul ăsta – cred că toţi cei care nu sunt de acord cu a recupera ceva bun din comunism au o această poziţie nu pentru că nu înţeleg că nu propui să recuperăm ceva din ideologia comunistă, ci pentru că nu sunt de acord tocmai cu ideea asta: că ar putea fi făcută o asemenea disociere. Eu cel puţin consider că totul a fost contaminat de comunism. Spaţiile acestea de libertate erau acceptate de regim pentru că erau inofensive pentru el. În acelaşi timp erau valori incomplete, pentru că expresia socială a lor nu era posibilă.
Încercând să îţi răspund la primul post mi-am dat seama că ar fi bine, mai întâi, să stabilim ce înseamnă a recupera trecutul şi apoi cum facem asta, recuperarea, adică.
Vorbim de noi, ca societate, să recuperăm o serie de valori. Întrebarea ar fi: o societate ce fel de valori poate recupera: valori sociale ori valori individuale/de grup restrâns? Adică există vreo diferenţă între solidaritatea de grup, practicată în mod excepţional în comunism şi cea socială? Eu cred că există pentru că prima este privată – prin definiţie este închisă, nu este destinată a fi împărtăşită cu ceilalţi, iar solidaritatea socială presupune exact caracteristicile opuse. Poate o societate să o recupereze o valoare care nu-i este destinată? Eu spun că nu. Aşadar ar rămâne a doua variantă. Revenind la ce înseamnă a recupera trecutul. Ar trebui ca noi, societatea românească, să reluăm în stăpânire, ceva ce a fost al nostru dar, din varii motive, ne-a ieşit din patrimoniu (în cazul României prin crimă). Să redevină al nostru ceva ce acum nu mai e. Aici vorbim de încredere şi solidaritate – ca valori sociale, în opinia mea. Au aparţinut aceste valori vreodată societăţii române? Şi dacă dacă da căreia dintre ele (consider că au existat doar 2: ante şi pot-belică)?
Cum facem recuperarea aceasta? Sunt 2 posibilităţi: una este educaţia comparată (să-i înveţi pur şi simplu pe oameni cum a fost atunci şi atunci şi asta prin toate mijloacele şi îi laşi să aleagă liberi) şi a doua este practirea lor liberă, deschisă, mergând pe speranţa contaminării.
@Florin, nu, n-ai inteles. Nici eu nu te inteleg, dar nu e cazul sa te necajesti pentru atat lucru.
dicta, lasă, că ştiu io. ai fost ambiguu pentru trafic.
@Florin: chiar vroiam sa zic ca un apel la limpezime si clarificare e cel mai bun inceput, asa putem identifica balastul acre ne paraziteaza si ne face ineficienti. E si apelul patristic staruitor asociat inceputlui unei asceze fertile: "taci, liniste-te", unde tacerea e sensul vacarmului interior 🙂
Cat priveste tinetii de azi, ce sa zic…. Nascuti pentru sibaritism . 🙂
Florin
Am recitit comentariile si marturisesc ca discutia nu mi se pare deloc confuza, nu vad nici un ciocan si cu certitudine nu reiese din vreun comentariu ca intentia ar fi fost de recuperare a comunismului.
Daca altcuiva, in afara de tine, i se pare ca nu am perceput lucrurile corect, il rog foarte mult sa-mi spuna.
@Florina: sint citeva comentarii care se refera in extenso la ce rau era comunismul. @zexe: noroc ca ma intelegi tu.
apropos de titlul confuz, zexe. E exact ce au facut citiva din comentatori:) Chiar si tu:)
Exista insa un lucru important in ideea din titlu: contrariile se definesc reciproc, raul defineste binele, inamicul defineste solidaritatea. Lipsa unui inamic poate fi una din cele mai perverse situatii in evolutia uni grup sau natiuni. Ori eu cred ca avem falsi inamici. Unii care nu vor cataliza nici cea mai mica solidaritate. Nuș, Felix și Patriciu nu sint inamicii desi ii tratam ca atare. De fapt nimeni nu-si doreste sa se lupte cu ei, ce fel de inamic e asta? Anticomunismul a avut rolul lui in anii 90. Acum sintem anti ce?
Diferenta e ca atunci nu aveam atatia stimuli care sa ne bulverseze viata si atentia. Si sa ne deturneze de la ce stim noi sa facem cel mai bine, personal.
@AccesDirect: as retine urmatorul lucru: am putea recupera o anume disciplina a atentiei si concentrarii. Apropos de comentariile de aici:)
@Florin, nu e cazul sa te necajesti pentru ca nu reusesti sa te faci inteles. De altfel, titlul textului tau este destul de confuz. Un popor in cautarea unui inamic?
Uite, spre exemplu, eu nu cred ca exista sau ca am avut vreo identitate colectiva vreodata, unde mai pui ca tu iti propui sa o si reconstruiesti. Identitate colectiva?
Am fost de acord cu recuperarea trecutului, dar eu consider ca trebuie sa o facem in mod temeinic, serios, istoric adica.
mi-a mai venit o idee 😀 tot din alea "practice" 😉
Madame Blogary e plina de intentii bune si de idealuri 🙂 problema e una injinereasca, adica punerea in practica.
are nevoie de ..vectori de imagine 🙂 [n-am gasit alta rima 😆 ]
EBA nu e buna?! e tanara, poate fi convinsa sa asculte si Led Zeppelin 😈 , iar daca tot vrea sa devina mare politician (si sa ne convinga si pe noi de asta), de ce nu ar fi asociata unui program/platforme gen Blogary?!
are meritul ca este cu reflectoarele tembeliziunilor pe ea, ar fi win-win situation: ideile si genul de dialog care se invart pe aici ar capata vizibilitate, iar EBA ar incerca intr-adevar sa fie "un tanar politician" si nu doar fata lu' taticu' care a si-a dorit o sinecura la Paris, plus ca ar scapa si de etichetele care i s-au lipit de coada 😀
Nu-i aveam pe Guţă şi Sexy Brăileanca, pe Iri şi eleva porno, pe Becali şi OTV, ştirile de la ora 5 şi clanul Preda, Mircea Badea şi fraţii Cămătaru….
problema nu e, neapărat, a nostalgiei şi a constrîngerilor care creau şi solidarizau o elită. problema este în aceşti 20 de ani care au dat societatea şi valorile peste cap. totul porneşte de la definirea acestor valori, a rostului pe care ele îl au pe termen scurt, mediu şi lung în educaţia unei persoane. iar rolul trebuie definit de părinţi, de mica colectivitate, de şcoală, de presă. mai nou, şi de blogosferă.
sînt categoric în favoarea acestui sistem, al libertăţilor. faptul că societatea de acum este "turbată" este determinat de anxietăţile individuale, de bulversarea valorilor din ultimii 60 de ani, de sărăcie şi de criza economică. de fapt, simptomele de care suferim astăzi sînt cauzate de boala de care am suferit pînă acum 20 de ani. nu suferim numai noi, românii, ci toată zona europei de est. sigur, avem tendinţa să spunem că la noi e cel mai rău, dar nu este aşa. rău este cam peste tot, dar e destul de dificil, dacă nu imposibil, să ne comparăm cu "faţadele" naţiunilor din jur.
nu cred că în ultimii ani de comunism s-a construit o elită solidă. erau cîteva grupuri răzleţe de cîteva zeci, poate sute de mii de oameni. restul societăţii, rinoceri.
Exact, nu-i nevoie de excursuri in trecut si pentru ca suntem un stat foarte tinar. Iar de la constituirea lui, tot ce trebuie facut, dupa parerea mea, este o evaluare cit mai obiectiva posibil a perioadelor. Din perioada comunista trebuie recuperat neaparat ce a spus zexe.
In privinta memoriei personale, cred ca ne insoteste permanent pe cei mai multi dintre noi.
Cit despre constructie, Florin, reforma statului, pentru care incercam acum sa facem ceva, poate fi piatra de temelie. De aceea si cred ca aceasta reforma este sistematic sabotata de cei care au continuat, vreme de 20 de ani, si continua si azi vechile practici comuniste (mai transparent, si-atit). Pentru ca intr-un stat precum ni-l dorim si cu identitatea pe care speram s-o (re)gasim, ei nu-si au locul.
Buna de recuperat din comunism, asta numai pentru ca el corespunde cu adolescenta sau prima tinerete, e fanatismul si tenacitatea cu care imi urmam pasiunile personale.
Acum ar merita sa scap de obsesia delirului mediatic. E curata nevroza si pierdere de vreme sa te mai uiti un gura presei.
Construirea unei identitati colective e o chestiune de generatii. Identitar vorbind, Romania astazi, are mai multe in comun cu Scotia secolelor XVII-XVIII, decat cu statele moderne europene din secolul XXI. Deci va mai dura. Mult, foarte mult.
@AccesDirect: da, mi se pare foarte interesant ce spui. De unde venea tenacitatea si fanatismul? Nu ti se pare ca acum vedem mult mai rar acelasi lucru la tinerii de azi?
Cit despre delirul mediatic, si eu m-am gindit, ce interesant ar fi cu 2 ore de TV zilnic 🙂 Am vrut sa facem asta, pe vremuri la HappyFish
trecand de la filozofie la real politik, singura solutie pt a se putea schimba ceva "real", ma gandesc ca ar fi alegeri parlamentare cu prag de 10% + caracter uninominal "pur". macar pt vreo 50 de ani. partidul care ar castiga, ar avea putere absoluta si ar fi singurul responsabil pt politica pe care o duce.
n-ar mai exista UDMR, PRM. PNL ar fi redus considerabil.
pe hartie, da, e frumos sa spui "democratie", "aliante", etc.
in practica, rezulta numai "interesul poarta fesul".
exista Gigel AlInternetului, care o sa urle ca e profund nedemocratic, ca vocea lui nu e auzita, ca are si Gigel de spus ceva. well, f*ck Gigel, macar, pt vreo 50 de ani. nu mai merge cu "dictatura" by the book, ar merge pe alte cai 🙂 😈
oricum, am o vaga impresie ca poporului roman nu-i prieste democratia 😀
Basescu&PDL au avut ceva intentii bune, dar nimic nu s-a putut pune in practica din cauza sistemului electoral "de aliante". vorba aia, "cand fu Tache, nu fi Tica, cand fu Tica, nu fu Tache.., etc" 😀
iar din ciclul "teste morale pt dictatori" 😆 :
-"reconstructia" ar trebui sa inceapa si de la "merita Prigoana Jr sa candideze, numa' pt ca e fiu' lu' ta'so'?!"
-"merita EBA sa candideze pe aceleasi considerente, daca vrem o "societate normala"?"
A zis Basescu de EBA ca "o se vedeti ca fata mea e asa si pe dincolo". am vazut pe draq.
Florina,
în fond mi-e greu să vă contrazic; în ne-libertate sau chiar teroare, n-ai cum să te comporţi ca-n libertate şi de aceea practic toate domeniile vieţii au fost influenţate de regim. Totuşi, în grade variate. Un refugiu a fost familia. Dacă ar fi după mine, aş îngropa acel trecut, ca pe un braţ gangrenat. Nu vreau să par însă prea radical, deşi văd că voi păreţi mai hotărâţi în a respinge această epocă, ceea ce mă bucură.
Sper că nu vorbim de nostalgiile noastre personale, legate de faptul că unii eram (mai) tineri, alţii copii, deci prin forţa vârstei, mai fericiţi. Din amintiri personale nu se poate revalorifica o epocă. Dacă este să evocăm elemente valabile ale epocii, atunci ele vor fi foarte puţine, şi doar în măsura în care n-au fost (complet) contaminate. Familia, prietenii…
Legat de asta, stricăciunea a fost direct proporţională cu vechimea regimului. Vi s-a mai povestit sau nu, în anii de teroare ’50 viaţa era mai normală, mai puţin invadată şi infectată de regim decât în anii ’80, cu şoimii patriei, frigul, întunericul, cozile şi cele două ore Ceauşescu la TV.
Ideea reconstrucţiei identitare, fără de care se riscă transformarea într-o masă înstrăinată, dornică doar de emigrare, este foarte importantă şi bine-venită.
N-aş începe însă această reconstrucţie cu recuperarea crâmpeielor valabile din trecutul comunist.
Fără a-ţi nega radical trecutul, reconstrucţia identităţii poate începe foarte bine cu prezentul. După război, nemţii aşa au făcut şi le-a mers tare bine. Ca punctul de sprijin al lui Arhimede, e nevoie de un mic succes în prezent, pentru a-ţi repara identitatea pleoştită. Nu-i nevoie de mari excursuri în trecut, sau cel puţin, putem încerca să ocolim epocile de tristă amintire.
@Rasvan: Nu stiu daca e cel mai bine sa incepem cu comunismul. Insa cu siguranta aici e o trauma nerezolvata. Parte din reactiile vehemente vin si din asta. Cu o trauma asumata nu te mai lupti ori eu constat ca unii comentatori au o reactie aproape violenta, una care poate fi explicata printr-o trauma colectiva ne-analizata, nerezolvata. Poate ca in loc de un necesar si inexistent proces al comunismului ar folosi sa ne uitam cu alti ochi la epoca cu pricina. In fond si atunci au trait oameni, si atunci s-a iubit, urit si creat valoare. Putem incepe si din prezent, as fi gata insa sa pun pariu ca aceleasi voci vor arunca si prezentul la gunoi 🙂
"constrangere culturala" = n-aveai TV, VHS, droguri, evident ca te apucai de citit. numai cartile care erau permise, de abia dupa caderea lui Ceasca s-a citit "liber".
in comunism au fost si chestii "bune": Transfagarasanul, electrificarea. spun "bune", pt ca vedem azi ca la ritmul la care se construieste o autostrada in Romania, o sosea din aceea nu s-ar fi realizat in veci. cinic vorbind, solidaritatea merge la romani numai impusa cu forta.
nici eu nu cred ca e vorba de REconstruit ceva , ci de "construit".
traim intr-o mitologie falsa(era exemplul acela pe care il dadea Patapievici cu Burebista, in "Cerul vazut prin lentila").
chiar si in perioada interbelica, cred ca era o prapastie adanca intre "popor" si "elita". ma rog, exista si o patura de mijloc, aia de care facea misto Caragiale. da' culmea, aceia reprezentau totusi "progresul". insa, ce este descris in "Lantul slabiciunilor", de exemplu, sunt tare profunde ale romanilor.
a venit comunismul, a ras elita si-a incurajat elementele cele mai nasoale de la talpa sa acceada la varf.
s-a spus si mai sus, securitatea a avut totusi succesul pe care l-a avut in Romania si datorita romanilor.
am vrut sa scriu la articolul precedent(desi mi-am propus sa nu mai comentez, ca se pierde cam mult timp, deh 🙂 ), la "ce vrea Madam'?". e mai greu de realizat, intrebarea e "ce mai poate face Madam'?", iar raspunsul, in conditiile in care PSD e la 40%, PRM la 10%, iar votantii PNL sunt cum sunt, este "rezistenta in munti"
. cine stie, poate scoboara vreun Negru Voda 😆
aia care citeau carti si ascultau Led Zeppelin pe vremea lui Ceasca, sunt comentatorii de azi de pe blogary 😀
restul, majoritatea adica, sunt ai lui Mircea Badea, Ciutacu & Co..
exista o sansa, dar realistic vorbind, nu in viitorul apropiat. e proces de durata si ar trebui investit masiv in Educatie.
Florin
Replicile sunt pentru identificare si clarificare. Daca nu stabilim o baza, cum discutam?
@Florina: dupa ce am repetat si eu si Mirel ca nu la ideologia si regimul comunist facem referire (lucru specificat si in articol) nu inteleg ce anume se clarifica continuind sa discutam ca si cum noi am propus recuperarea comunismului. Eu cred ca din contra, discutia devine confuza si se acrediteaza ideea ca asta a fost intentia articolului. Descopar cu amuzament aici categoria celor definiti de urmatorul proverb: "Cind ai doar un ciocan, toate ți se par cuie".
mi s-a facut dor de legea 18!
@ela
"@nick_d: nu toata lumea fura.Iar ierarhia in meserie,era pe bune."
"@Florina: poate am avut eu noroc, insa in industrie n-am vazut atatia impotenti tehnic pe metru patrat ca acum!"
Nu toata lumea fura, isi aranja. (pile, cunostinte, relatii, pcr). Ierarhia era in primul rand pe baza de partid, (ceea ce, n-a fost cazul), si apoi, tot pe pcr. Imi aduc aminte ca un singur coleg s-a facut "membru", si, la media finala a mai obtinut 50 sutimi. Apoi, dupa ce cu greu m-am transferat in Brasov, nu-mi puteam cumpara paine caci se dadea pe buletin.
Treaba cu impotentii pe metru patrat este corecta.
Cand Basescu spunea ca ne mai trebuie si tinichigii, ospatari, etc,.., Adomnitei spunea ca; "toti absolventii de liceu au locuri la facultate". Cu absolventi de SH, sa nu ne mai miram.
Domnu' Futuyama cam are dreptate.
Singurul lucru care ar putea salva Romania este un good ol' fashion razbel (civil sau mondial). Distrugere totala, haos si foc.
Si acum exemplul. Am o ruda care pe vremea lui Ceasca era securist. Unul din copiii lui lucreaza tot ca
secur.., scuze, ca liber profesionist dupa o runda la un minister care te trimite prin strainatate cu treburi. Celalalt lucreaza la o firma de IT a unui fost securist. Asa ca dupa cum se vede Romania este tot a lor.Sa continui? Cunosc si o judecatoare pana in 35 de ani ai carei parinti au fost legati de Secu si care intrebata de crimele comunismului mi-a raspuns: "Astea erau legile si trebuiau respectate."
Romania a avut ceva noroc cu Basescu. Din pacate, el nu a facut decat sa intarzie mexicanizarea tarii.
Cand veti pune mana pe arme si o sa terminati cu vorbitul, trimiteti-mi un mesaj. 😉
zexe
asta da!
Continuati sa vorbiti de regim desi am precizat cel putin odata in clar ca nu ma refer la ideologia si regimul comunist. Dar ma rog, fiecare intelege ce vrea… Sint totusi mirat de obsesia polemica a multora. Va fi foarte greu de construit cu oameni dependenti de polemica si replica. E mai important ce replica dai decit sa iasa ceva din discutie.
dar chiar Madame Blogary este un efort de construcţie a solidarităţii şi identităţii
Băsescu, tocmai radicalizând societatea, fiind cel mai important vector.
De fapt, Băsescu doar a răspuns radicalizării din cealaltă parte, care voia să recupereze cât mai mult din ceea ce trebuia ars şi aruncat în cele patru vânturi.
Avem de recuperat adevarul despe regimul criminal comunist, memoria victimelor comunismului, memoria eroilor de la inghesuiala din '90 si adevarul despre lovitura de partid si de stat, memoria victimelor mineriadelor, etc. Intr-o singura fraza, avem de recuperat istoria neromantata a unui regim crimininal, ante si postrevolutionar.
@futuyama: impadurirea s-a facut pentru reducerea surparilor de teren. si a avut la baza planificarea,cincinala :))
Futuyama
😆
(emoticon on topic)
@mece: se poate;pe baza principilui diminuarii constrangerilor. Altfel,care ar fi rostul solidaritatii?
Florina
sărut mâna!
🙂
(aproape) totul a fost falsificat
inclusiv cititul şi împăduritul
citeai şi împădureai pentru că nu prea aveai alternative – se zice -, pe care ţi le dă libertatea
cine citeşte şi împădureşte pentru că-i place nu are de recuperat nimic
nu e nimic, relevant, de recuperat
Ceea ce se intimpla acum cu "ajutorul" televiziunilor este exact prelungirea starii de dinainte de '89. Tocmai pentru ca, asa cum spunea Futuyama, s-au NU i-am recuperat pe cei din esaloanele doi si trei. Acea clandestina solidaritate de grup exista si astazi, cu singura deosebire ca este la vedere. Un exemplu: blogurile.
Ba nu e gica contra. Sesizeaza foarte bine si atrage atentia asupra unor aspecte care poate altora le scapa.
Sunt de acord (din ce in ce mai des, observ) cu Futuyama.
@Florina: poate am avut eu noroc, insa in industrie n-am vazut atatia impotenti tehnic pe metru patrat ca acum!
Nu ne propunem să reevaluăm comunismul ca sistem politic ci mai degrabă să inventariem ceea ce simţim că ne lipseşte astăzi.
Irigaţiile, împăduririle, mersul pe bicicletă, cititul, abonamentul la teatru, taberele, muzica….
Mai ziceţi, că devine mult mai interesant decît ne aşteptam.
aşa că nu e cazul ca identitatea să fie reconstruită, ci construită
@Futuyama: pai construieste ceva, ca deocamdata numa' gica contra esti.
De acord cu ideea. Chiar acesta este punctul de plecare într-o mişcare de reformă. Dar ce îmi scapă este de ce trecutul începe cu comunismul. Ce s-a întâmplat cu 1866 – 1938? Aceasta este unica perioadă din istoria modernă a Romîniei în care ne-am dezvoltat cu un proiect şi, mai ales, în libertate. Ceea ce a creat cu adevărat comunismul sunt tocmai neîncrederea, suspectarea vecinilor, dublul limbaj şi toate celelalte conexe. Noi – ca medie a tuturor – suntem azi, încă, copii comunismului.
Nimic din ceea ce se „dezvoltă” în lipsa libertăţii nu e bun, pentru că e o excepţie, iar excepţiile, la nivel de societate, nu au nici un efect. Vezi în acest sens cazul „grupului de la Păltiniş” şi încercarea sa de a aduce în public valorile fostei societăţi secrete după 1989.
În opinia mea, doar ceea ce se dezvloltă în libertate are sens. „Lipsa era de fapt un extraordinar catalizator al solidarității.” – aceasta nu era o solidaritate reală tocmai pentru că nu era liberă. Cum să fie solidaritate sentimentul impus de neîncredere? Solidaritatea numele unei societăţi secrete, fără relevanţă pentru societate (de aia i se şi permitea să existe) la care aveai acces doar dacă ştiai parola (Led Zep, 1984…). În afara ei membri îi suspectau (sau erau precauţi, mă rog) cu vecinii, practicau al doilea limbaj şamd.
Aşdar de acord cu recuperarea a ceea ce a fost bun în trecut, dar ce a fost bun în cel al României familiei Hohenzollern-Sigmaringen.
@mece: eu incerc sa ma limitez la memoria personala. Cred ca istoria e plina de mitologie, recitesc a nu stiu cita oara Caragiale, discursuri politice, si am impresia ca perioada aia era mai naspa decit vrem noi sa credem. Putem face un efort pentru a recupera si ce e valoros din epoca de care vorbesti, cred insa ca e mai usor de inceput cu memoria personala. Si, repet, am spus-o si in text, nu e vorba de ideologia comunista, e vorba de vremea cu pricina. La fel, cind vorbim de epoca Constantinescu, nu pe Constantinescu imi propun sa-l recuperez. Dar, drept sa-ti spun, as recupera cumva Piata Universitatii, esenta ei.
dar am recuperat foarte multe: eşaloanele 2, 3, 4 ale nomenclaturii
acum îi recuperăm şi pe nepoţeii lor
am recuperat ura, care exista şi-atunci (sute de mii de informatori şi colaboratori ai Securităţii, de pildă)
acum doar s-a arătat în toată splendoarea
ar fi fost bine să nu putem recupera nimic
să fi ras totul şi s-o luăm de la 0
nici eu nu văd nimic de recuperat înafară de amintirile personale
@Futuyama: repet, nu din SISTEMUL comunist ci din perioada in care traiam sub comunism.
Reconstrucţia identităţii colective – o temă primordială, bine gândită şi excelent scrisă. În condiţiile în care preocupările dezbaterii publice riscă fie să cadă pradă diversiunii non-ştirilor inepte practicate de presă, fie măcinării în gol a poveştilor din viaţa politică, aducerea în discuţie a unei teme atât de grave şi importante este de salutat.
Cât priveşte recuperarea trecutului, aici trebuie mare grijă. Comunismul este un sistem funciarmente criminal şi nimic din ce a produs direct sau colateral nu cred că poate fi omagiat sau preluat. Cu fiecare an de regim comunist, infecţia s-a răspândit din viaţa publică în tot mai multe cute ale vieţii private, ducând la schilodirea sufletului şi handicaparea minţii majorităţii.
Recunosc însă, că în ciuda furiei şi resentimentelor, o respingere radicală şi totală a acelui trecut nu este înţeleaptă. Recuperarea trebuie însă făcută cu discernământ moral. De aceea, aş propune ca regulă ideea că orice a existat alături, în pofida sau împotriva comunismului merită a fi examinat în vederea unei recuperări. Vom constata cât de multe şi de importante au fost zonele de viaţă neafectate endemic de acel sistem monstruos, începând cu viaţa de familie, (relaţiile intrafamiliale, educaţia în familie), respectul pentru cultură, relaţiile dintre generaţii…
Este incontestabil că regimul inuman şi terorist cu constrângerile sale absurde şi idioate a strâns rândurile unei categorii de populaţie, creînd o solidaritate unică, quasi conspirativă, aproape iniţiatică, de care ne este drag să ne aminitm. Una din imensele şi dureroasele iluzii a acelor ani a fost însă senzaţia că acea solidaritate întru normalitate era unanim, sau măcar larg împărtăşită.
În realitate la acea atmosferă de comuniune tacită participa doar o categorie demografic foarte redusă, aceea a (tineretului) clasei mai educate. Atunci când Securitatea şi activul de partid, profitând de răsturnarea iniţiată din exterior, au pus mâna pe putere, iar zăgazurile sociale s-au spart, s-au revărsat către suprafaţa societăţii straturile din profunzime, fie venite dintr-un fel de ev mediu, fie modelate deja de comunism. Atunci de-abia, o parte din noi şi-a dat seama că trăise în mijlocul marii iluzii a solidarităţii generale, într-un ghetou cultural aurit.
@ela
se promova pe criterii profesionale? poate in extrem de putine locuri.
n-a fost, bre nicio solidaritate adevărată. Ăia care erau cât-de-cât solidari s-au cărat în 1990, vorba lui Dan Diaconescu.
Eu, din vremea aia, am amintiri dintr-un sat care scăpase de colectivizare şi în care oamenii trăiau relativ normal, hrănindu-şi din ce produceau şi familiile tinerilor plecaţi la oraş care veneau la coasă duminicile dimineaţa. Mai ştiu că mă dădeam mult cu bicicleta şi timpul curgea altfel, mai încet, aşa.
Şi totuşi nostalgia există. Poate e nostalgia tinereţii, poate a copilăriei, însă ea există. Nu ne-ar strica un efort de imaginaţie a nostalgiei. La nivel profund, personal, nu politic. Ne-am obişnuit să gîndim ca la ştirile TV sau ca în manualele de istorie.
"Ce găsiţi voi bun de recuperat în perioada comunistă? "
Nimic! Perioada comunista i-a facut pe romani hoti si puturosi. N-avea rost sa te zbati, pentru ca, nu aveai nimic de castigat. Desi nu gaseai nimic in magazine, cam toti aveau, caci furau.
"Sau în guvernarea PSD?"
PCR sau PSD? tot un drac. Romanul a ramas cu; "sa ne dea".
"Sau în mandatul lui Constantinescu?"
In mandatul lui au inceput platile compensatorii. Si-au cumparat o oarecare liniste cu platile compensatorii, iar acum, nimeni nu mai poate fi dat afara fara sa-l platesti regeste. Un somer ia mai multi bani dacat iau eu salar, timp de doi ani, si, a mai luat si plati compensatorii. Acum au inceput sa-i angajaze inapoi. (caz concret).
"Mai precis, care sînt instituțiile care merită recuperate?"
Nu cred ca stiu vre-o una.
"Care e inamicul împotriva căruia ar trebui să luptăm?"
"Apara-ma Doamne de prieteni, ca de dusmani ma apar singur."
PNL!
Rsavan Lalu
Te contrazic. Zonele microsociale de care vorbesti ca nefiind afectate de comunism erau aparent neafectate. Viata de familie, educatia se desfasurau tot pe fondul constringerilor. Erau asa pentru ca nu puteau, nu li se dadea voie sa fie altfel. Ce valoare au in aceste conditii, in care cadrul era impus de o putere atotstaspinitoare? Pina si in dormitor tot de politica partidului trebuia sa tii cont. Pisi, ne iubim azi sau mai asteptam citeva zile?
Deci, sa nu recuperam ceea ce de fapt era aparent valoros dar fals, viciat in profunzime. Atit timp cit nu-ti alegi valorile, drumul, ci iti sunt impuse ce avem de recuperat?
la fel şi solidaritatea
Florin,
Solidaritatea de care vorbesti era de grup, nu la nivel national. Sa nu ne facem iluzii ca am fost precum polonezii. Nici macar biserica nu ne-a solidarizat. Revenind la grup si societate in ansamblu, ce aveau in comun grupurile de ascultatori de rock sau de cititori, sau poftim, de amaritii de la cozi, cu gastile de partid, cu gastile comuniste de la nivel universitar, cu baietii veseli din Primaverii? Nimic. Nu ne-a solidarizat, sa nu ne facem iluzii, perioada comunista, mai mult ne-a fractionat. Asa ne si putea sipraveghea mai bine. Ca luai cu imprumut o cana de ulri de la vecini nu era solidaritate, era iluzia ei.
Gasesc ca am avut si lucruri frumoase in perioada comunista: cititul;am primit pe ascuns 1984 si Ferma animalelor,chiar in 1984,apoi Orizonturile rosii,discutiile nesfarsite pe marginea lor in grupul de prieteni,faptul ca imi gaseam timp si chef sa am abonament la teatru,muntele.
Profesional,daca voiai sa faci treaba,aveai unde si nu te oprea nimeni sa o faci.
Un mare castig au fost impaduririle si sistemele de irigatii.
@nick_d: nu toata lumea fura.Iar ierarhia in meserie,era pe bune.