O eroare de comunicare sau o uriasa eroare?

 

Dezbaterea publică, precum şi mesajele publice ale reprezentanţilor puterii executive şi legislative, începând cu Preşedintele şi Prim – ministrul  României, Preşedintele Senatului, parlamentari cu vocaţie de formatori de opinie şi importanţi reprezentanţi ai presei scrise şi audiovizuale conţin aprecieri  de natură a pune sub semnul precarităţii  o procedură judiciară  ce se constituie, prin lege, ca parte a procesului penal – şi anume executarea hotărârii judecătoreşti.

Astfel de manifestări riscă să exceadă cadrului constituţional în materia înfăptuirii justiţiei în România, prezentând un potenţial de afectare a independenţei şi prestigiului acesteia prin deviere de la principiile statului de drept.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii îşi manifestă îngrijorarea faţă de exprimarea  publică a unor opinii în cauză, fără a distinge între actul de justiţie propriu – zis şi acţiunile autorităţii publice responsabile cu punerea în executare a hotărârii judecătoreşti.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii invită reprezentanţii autorităţilor statului, instituţiile de presă şi societatea civilă, la o abordare echilibrată, lucidă şi rezonabilă a dezbaterii publice, ca semn de matură asumare a logicii democratice şi a echilibrului puterilor în stat.

Fragment din precizările președintelui CSM, judecător Mircea Aron, privind ”recentele demersuri ale puterii legislati.ve, precum şi mesajele publice ale reprezentanţilor de vârf ai puterii executive, respectiv Preşedintele şi Prim ministrul României, privind acţiunea, amplu prezentată şi comentată mediatic, a punerii în executare, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a hotărârii judecătoreşti pronunţate în dosarul cunoscut publicului sub denumirea „dosarul ICA”.

Măcar acum vă este clar, domnule președinte Klaus Iohannis, că ați depășit limitele constituționalem care prevăd separația puterilor în stat, prin declarația de ieri, calificînd drept ”banale motive administrative” hotărîrile Justiției, și vorbind despre libertatea de exprimare într-o situație care nu are absolut nimic de-a face cu aceasta? Sînteți conștient de gravitatea și consecințele celor declarate? Și dacă da, ce intenționați să faceți? Sau să ne așteptăm și la grațierea lui Dan Voiculescu, pe care să o motivați ca nefiind un act politic, ci o solidaritate între scriitori?

”Banale motive administrative”? Ați ciuruit Constituția și statul de drept. Un fleac, ne-ați ciuruit, nu?! După cum se vede din comunicatul de mai sus, nu și Justiția. Încă. Pentru că ce încredere mai prezentați de acum încolo, în condițiile în care nu știți ce înseamnă libertate de exprimare și ce înseamnă o hotărîre definitivă în Justiție? Pentru că dacă ați fi știut, presupun – vreau să mai cred, încă – că nu vorbeați exact atunci cînd ar fi trebuit să tăceți. Iar dacă intenționați să spuneți acum că a fost o eroare de comunicare, vă amintesc că și despre tentativa de lovitură de stat, din vara anului 2012, ați declarat același lucru. O eroare de comunicare!

O eroare e posibil să rămîneți în istorie, tot ce mai contează acum este cît ne vor afecta pe noi toți, românii, erorile dumneavoastră.

Iar dacă cineva mai încearcă să prostească lumea, cum procedau influencerii sau cu ce se umpluse ”hăul de potențial” înainte și imediat după alegerile prezidențiale, prezentîndu-vă erorile, lipsa de reacție și absenteismul funcțional drept delimitare de fostul președinte al țării, Traian Băsescu, să știți că e posibil să vă prostească în față și pe dumneavoastră. Iar dacă pînă acum nu ați reușit să vă dați seama, chiar reprezentați o eroare. Una uriașă, ale cărei costuri nici nu le anticipăm măcar.

Comparația, aici.

(Foto: pressalert.ro)

Facebook Comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *