Adevărata politică antinațională a UDMR

Chestiunile manualelor și a plăcuțelor bilingve nu sînt decît praf în ochii unor decrepiți care încă mai cred că Ceaușescu a fost un mare patriot. Eu aș acuza UDMR de trădare nu pentru că visează să ne fure Ardealul. Or fi visînd unii dintre ei o Covasnă unită cu Ungaria însă nu asta e adevărata crimă pe care UDMR-ul o înfăptuiește acum. Și nici măcar naționalismul nu mai e motivația găștii lui Frundo și Bela. Din lăcomie, cei care odată erau un model pentru politica românească, au ajuns ca în numai o săptămînă să aplice două lovituri mortale reformei de care avem atîta nevoie.

Politica de austeritate a fost pusă pe butuci de votul in CCR al unui UDMR-ist preocupat, zice el, de faptul că electoratul UDMR e format în principal din pensionari. De parcă ăsta ar fi un criteriu juridic! Iar astăzi asistăm la o paradă de pură nesimțire în Senat, unde Frunda propune cu nerușinarea-i emblematică și PSD+PNL acceptă cu multă bucurie mutilarea legii ANI. Citiți detaliile aici.

Nu e prima oară cînd UDMR ne demonstrează că trădează precum respiră. Acum însă nu mai e vorba doar de faptul că trag clapa PDL-ului, aliații lor formali. În fond curvăsăreala celor care conduc UDMR e bine cunoscută. Acum e vorba de faptul că ei devin elementul hotărîtor în consolidarea dictaturii hoției pentru care o parte a clasei noastre politice, fără deosebire de partid, se luptă cu atîta îndîrjire. E vorba de trădare națională pentru că viitorul nostru ca națiune e în joc. Întîrzierile în aplicarea politicii de austeritate aduc și vor aduce măriri de taxe. Măririle de taxe vor întîrzia semnificativ relansarea economică. Iar asta înseamnă că vom rămîne coada Europei pentru multă vreme de acum încolo.

Despre votul de azi din comisia juridică merită vorbit puțin mai mult. O lege ANI castrată înseamnă consolidarea averilor ilicite uriașe pe care le găsim în clasa politică. Prescrierea dosarelor celor care au fost demnitari cu mai mult de un an în urmă nu înseamnă doar faptul că unul ca Năstase scapă de judecată. Mai important, înseamnă că toți cei care au fost obligați să-și conspire uriașele averi ilicite (Năstase inclusiv), le vor putea scoate la suprafață fără nici un risc. Dacă legea e votată așa, a doua zi Năstase poate să declare liniștit că are 2 miliarde în conturi fără să riște nimic. Aici e adevărata miză. Avem politicieni putrezi de bogați pe care ANI pur și simplu îi împiedică să-și folosească averile. Sau le face viața mult prea dificilă. Oamenii vor să fie și ei Patriciu, s-au cam săturat de modelul lui Iliescu. Au și cu ce dar nu-i lasă ANI. Iată că UDMR-ul a înțeles problema și dă o mînă de ajutor hoților.

Consecința principală nu va fi în abuzurile viitoare ci în apariția, peste noapte, a unor uriașe averi disponibile pe foamea asta pentru a finanța traficul de influență pe scară mare. Iar asta riscă să compromită iremediabil orice proces de reformă a clasei politice. Vor cumpăra tot și pe toți. Cu consecința evidentă că vom deveni nu numai ghetoul economic al Europei dar și cartierul ei politic rău famat. Așadar, ce face UDMR aduce gravă atingere națiunii. Pe vremuri unii erau împușcați pentru mult mai puțin. Acum trebuie să aplaudăm libertatea, nu?

PS: Nu toți UDMR-iștii sînt Bela sau Frundo. Aștept însă cu interes ca ei să se dezmeticească și să realizeze că drumul pe care împing actualii conducători UDMR-ul, doar din rațiuni mercantile și avariție, e complet greșit. E exact calea spre a transforma sute de mii de români moderați în antimaghiari iremediabili. Eu unul sînt deja excedat de atîta nesimțire și mă gîndesc serios ce e de făcut pentru a interzice partidele construite pe baze etnice. Un referendum?

Facebook Comments

86 de comentarii

  1. Florine, cînd scrii "nu te suportăm…", foloseşti pluralul majestăţii, al modestiei, ori chiar vorbeşti în numele tuturor, care te-au mandatat să – eventual?

    Oricum ar fi, dacă vreţi să rămîneţi voi înde voi cei care vă-nchinaţi la soarele portocaliu, eu nu v-aş împiedica nici de-aş putea.

    În materie de soluţii – la situaţia actuală – pot spune şi eu ca rabi: Eu soluţii mai am dar voi găini mai aveţi? (Dacă nu ştii anecdota, întreabă-l pe Bleen, el cred c-o.) Mai concret, uite o soluţie pe blogul lui Vasile Gogea. Dacă nu catadicseşti să te deplasezi, îţi dăruiesc un copy/paste, doar să te ştiu interesat, mi-e silă de efortul inutil.

    PS: Andra, n-am vrut să sune aşa. Dar nici m-aşteptam să sari ca arsă, de parcă le-ai băgat oamenilor ăstora pe dracu-n casă. Ok, rectific: Nu m-a trimis Andra ci eu am mers pe blogul pe care l-a indicat, apropo de ce era vorba pe-acolo.

    1. @Inima rea: vorbesc in numele meu si al lui Bleen, era linga mine cind ti-am raspuns. Si nu e nimic personal, e vorba doar de argumente si petarde. Esti liber sa combati atita vreme cit asta nu se reduce la provocari. Asta-i tot.

  2. Andra mă trimise aici, printr-o postare la Fumurescu. Văd că nu-l suportaţi pe Neamţu Ţiganu – şi nu mă mir, omu-i colţos, ţine la tăvăleală, nu se poate oricine pune cu el. Dar văd că nu-l suportaţi pe Corson – ba Bleen îl şi ia ferentăreşte. Adică, nu suportaţi nici opoziţia făţişă, nici ironia benignă. Adică, aţi instituit o casă de rugăciuni aici, unde ori vii şi te-nchini, ori Anatema!

    Pentru eventualii voştri cititori – care n-or fi chiar toţi lobotomizaţi – şi-n eventualitatea că veţi lăsa postarea asta (deşi-mi ajunge şi c-o citiţi voi, cîrmacii blogului) am a vă aduce la cunoştinţă că a da vina pe unguri nu-i doar o imensă prostie (naturală deci posibil benignă) ci este antipatriotic şi antinaţional.

    Pe de altă parte, este perfect băsescian.

    Ceea ce vă doresc şi vouă, draji cîrmaci fioroşi – dar coborîţi, dracu', capu' ăla de mort de pe catarg.

    1. @Inima rea: Si, ca sa fim clari, nu te suportam nici pe tine. Pentru ca scrii doar ca sa arati ce talentat esti, fara sa oferi alternativa, fara sa crezi in ceva decit in ironie gratuita, fara sa produci nici un argument. Cind ne mai acuzi de ceva, explica si de ce. Altfel, te moderez. Ori discuti ori, daca vrei sa arunci petarde, mergi in alta parte.

  3. Adevarul ca eu am fost intotdeauna ultra-tolerant in ce priveste maghiarii dar cind vad ce lovituri mortale a primit Romania in ce priveste ANI si CCR (pensii) incep sa devin nervos.

  4. @crinela, recte corson, ai parte de tot ceea ce am invatzat sa injur din scutece si pina acum. nu traiesc din monitorizare de presa. iar tu esti ceea ce tzi-am zis ca esti – activistul infocat al turnatorului de opinie SRS. fac monitorizare de presa din pasiune – de pe vremea cind turnatorul tau de opinie fura materiale de la corespondentzi si le publica in Expres Magazin impreuna cu salivatorul acela de Savaliuc. jigodie eu?

  5. florin C,

    este foarte, foarte corect ce ai spus,

    pentru mine: alles klar,

    dar repet, acesta nu este motiv de a deveni anti-maghiar, ca doar nu devii anti-roman pentru ca nu-i agreezi pe pesedisti si penelisti, nu???

    🙂

  6. UDMR nu-i iubeste pe votantii maghiari,doar ii exploateaza ca lor – politicienilor udmr-isti – sa le mearga bine.

    Si numai lor.

  7. Florin Cojocariu,

    afirmatia ca esti antimaghiar nu-ti face cinste, chiar daca UDMR este ea insasi anti-maghiara.

    1. @skorpion: n-ai inteles ce spun. Mai citeste odata. Nu tatarii trimit pe Frunda in Senat. Nu pot simpatiza cu majoritatea maghiarilor care, din varii motive, ignoranta inclusa, voteaza decenii la rind indivizi precum cei care conduc UDMR acum. Ei trebuie sa inteleaga ca gesturile politice iresponsabile ale propriilor lideri au efect asupra lor. Iar ce a facut UDMR si la CCR si in Senat, acum, e destul de clar. Sau nu e?

  8. Frunda NU este maghiar asa cum nici Ponta, crin, patriciu, voiculescu, adrian nastase, gusa, ghise, tariceanu, copos, fenechiu, iliescu, mitrea, videanu, berceanu, ………………etc.etc.etc

    NU sint romani.

    Lichelele / javrele / ticalosia nu au nationalitate!

    sint doar niste ticalosi!

  9. Aveti dreptate, Frunda ar trebui dat afara din UDMR si/sau UDMR dat afara de la guvernare. Din considerente de real politics nu se va intimpla nici una, nici alta, UDMR va santaja si va sabota guvernul, cum a facut-o probabil in toate guvernarile la care a fost parte. Asta-i configuratia politica pe care o avem, cu asta defilam.

    Cind se va modifica legea electorala si vom avea doar doua partide mari va disparea UDMR. Pina atunci n-avem ce face si am incercat doar sa explic ca o argumentatie antimaghiara in stil Vadim-Funar este nepotrivita.

    1. Eu sint antimaghiar pentru ca maghiarii au partid. La fel cum sint anti-pesedist. N-am nimic si n-am avut vreodata nimic de impartit cu ei. In momentul in care UDMR va dispare sau se va reforma scapind de traficantii care il conduc, voi inceta sa fiu anti-maghiar. Simplu. Nu e vina mea ca ei au partid etnic. Daca tiganii isi vor face partid si vor sabota reforma la fel ca UDMR, am sa devin anti-tigan.

  10. Indignarea fata de Frunda este perfect justificata, dar nu mi se pare corect sa fie extinsa asupra partidului din care face parte. Fiecare partid nemaghiar are personaje gen Frunda. Parerile lui Frunda nici n-ar conta (7% ramine 7% ca pondere parlamentara), daca n-ar fi impartasite public de reprezentantii PSD, PNL etc. Iar la votul secret poate si unii PDL-isti sint de aceeasi parere cu Frunda.

    Judecind la rece, toate partidele au dus o politica antinationala (inclusiv PDL in 2009-2010, cind a bramburit masurile necesare diminuarii efectelor crizei) si ar trebui desfiintate, pentru ca principala (singura) lor preocupare a fost imbogatirea grupurilor de interese de la nivel central si local.

    In mod particular, dar simptomatic, ati auzit cumva ca guvernul si parlamentul sa decida renuntarea la vacante/concedii pentru a redacta, dezbate si aproba legislatia necesara implementarii masurilor de austeritate, reechilibrare bugetara, relansare economica, reforma constitutionala si a statului ?

    1. @Adrian: nici PSD si nici PNL nu sint la guvernare. Apoi, PSD si PNL sint partide de stinga, e in ideologia lor sa cheltuie aiurea banul public, pentru asta sint votati. UDMR in schimb nu e trimis in Parlament ca sa saboteze Romania. Sau e? Dupa cum spuneam, e ipocrit, maghiarii ii voteaza si dupa aia nu ei sint de vina. Sa nu-i mai voteze. Dar daca continua sa-i voteze, sint si ei de vina. Iar daca Frunda actioneaza fara a avea acceptul UDMR, sa-l dea afara. Discutam discutii…

  11. @Andra

    Da, banuiam ca au semnat contracte beton. Cam asa au mers lucrurile in ultimii 20 de ani. Nu e de mirare ca suntem asa saraci, cu toate resursele si posibilitatile noastre.

  12. Ei, bravos!

    Acum mai sint scos si drept activist "infocat" al jigodiei SRS.

    Alta jigodie, care recunoaste cu ingenuitate ca maninca din monitorizarea de presa, isi aduce aminte ca m-a vazut la tomberonul "Ziua". Minciuna in falsh!

    Sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu!

  13. ane

    cineva a spus la tv recent ca modificarea legii petrolului inainte de 2014 nu se poate faca pt. ca in acest caz oricine o poate contesta la Haga si castiga impotriva statului roman, pt. ca Legea petrolului unde sunt trecute redeventele astea nu poate fi modificata pana in 2014; asa aq fost VOTATA in Parlament in 2004.

  14. @gabhry_el

    Sigur ca nu stim sigur cum va arata zona peste 10-15 ani. Dar de ce sa riscam? Deocamdata se vorbeste de o tehnologie paguboasa, cu mari riscuri. Poate peste 2-3 ani se va constata ca putem scoate aurul de acolo fara sa radem 4 munti si fara sa lasam in urma o zona cianurata.

    @Dragos

    Nu vreau sa redeschidem aici un dialog vechi de 10 ani. Eu iti dau argumentele specialistilor nostri, tu imi dai argumentele specialistilor RMGC si nu ajungem nicaieri. Cert e doar faptul ca e nevoie sa ne luam masuri de precautie. Eu sunt de acord sa scoatem aurul acum cand avem nevoie de el, nu peste 100 de ani si nici macar peste 10 ani. Niciodata nu am zis “nu ne vindem tara”. Eu vorbeam de sumele infime care revin Romaniei in comparatie cu profitul investitorilor, in comparatie cu riscurile enorme pe care le implica tehnologia folosita. Nicaieri in lume nu e posibil ca resursele unei tari sa fie date pe doi lei, fara acordul unor politicieni mizerabili care isi iau spaga si negociaza contractele mult in favoarea investitorilor. Redeventele pentru exploatarea resurselor ar trebui sa fie de cel putin 40%, nu 2,5%. Daca redeventele pentru toate resursele noastre ar fi negociate cu bun-simt din partea politicienilor, iti imaginezi cate spitale putem dota cu banii aia?

  15. Avem si noi ”ungurii” nostri, sa fim seriosi. Vor sa ne ingropae statul in datorii si sa lase netratat cancerul bugetar. Acum, cand Curtea ere belciugul pensiilor preferentiale in nas, pot face ce vor din ea.

  16. Purtătorul de cuvânt al departamentelor PSD, senatorul Olguţa Vasilescu, a declarat că social-democraţii vor semna sesizarea PNL adresată Curţii Constituţionale în care se va ataca reducerea salariilor bugetarilor cu 25%.

  17. @florin: iarta-ma ca ma bag, eu cred ca neamtzu' tziganu' a vrut doar sa atraga atentia ca e absurd sa culpabilizezi un grup intreg pentru faptele mirsave ale unora din membrii acelui grup. ceea ce de altfel spui si tu in p.s.

    cit despre posibila transformarea a sute de mii de români moderați în antimaghiari iremediabili, e oarecum de neinteles ca ea ar putea fi generata de atitudinea perfect "romaneasca" a unor politicieni de etnie maghiara.

    acesti politiceni sint maghiari ca etnie, dar fac politica exact asa cum se face ea la bucuresti.

    de aceea mi se pare nedrept fata de maghiari ca romanii moderatii sa devina anti-maghiari din cauza faptelor "romanesti" ale unora dintre maghiari.

    p.s.: partidul "romania mare" nu e unul construit pe baze etnice?

    1. @lucian: nu exista alt partid constituit pe baze etnice. Sa nu amestecam nemernicii nostri cu mirlaniile lor. Culpabilizarea colectiva e o aiureala, sint sigur ca stii asta. UDMR actioneaza si ia decizii ca partid iar problema e urmatoarea: UDMR reprezinta maghiarii. UDMR tradeaza permanent si duce o politica anti-nationala. UDMR e la putere pentru ca e votata de maghiari. Consecinta e fireasca, oricit de nedrept ti se pare tie. Maghiarii trebuie sa priceapa ca linistea si armonia nu e numai responsabilitatea noastra. Sa voteze altceva in caz ca nu sint de acord cu Frunda. Dar daca continua sa-i trimita in Parlament pe nemernicii astia am tot dreptul sa ma revolt. Si, in cele din urma, e culmea: daca am voie sa ma revolt impotriva politicii anti-nationale a PNL nu vad de ce m-as feri s-o fac in cazul UDMR.

  18. s-a-necat neamtzu cu postarile-i anoste exact ca tziganul la mal? si se zbate acum in spam? il stiam dupa postari inca de la Ziua si Cotidianul – se da neamtz ca-i emigrat in nemtzia, da-n rest e tzigan de-al nostru, cu parul alb – adicatelea bine indoctrinat prin educatzie de catre socialismul stiintzific multilateral dezvoltat. i-am scris-o de la obraz de nenumarate ori. @corson era/este activist infocat de-al SRS cat timp a mai dainuit imunditatea aceea de Ziua. ce sa-i faci! i-am intalnit fara sa vreau ca faceam monitorizare de presa…

  19. mai, asta se stii tu la tine che riddickam si noi nivel de civic si educatiune la acest tzara! nea ajuns chit ati vorbit urit ela noi de ne face urechile bleen! bleen! bleen! omen-vatza se avem ac de cojocariu pentru vorbely de ocara si o sa facem corsondaj de pareri de ce nu aveti dragoste de udmr, si se nu mai aveti samatha de ura la noi!

  20. pe d-l Frunda nu l-a itrebat nimeni pe cine reprezinta in parlamentul Romaniei? Ca in cel european spunea ca nu reprezinta interesele Romaniei…

  21. şi se pretinde intelectual cu tîmple albe, scursura…

    nu mi-am închipuit niciodată că-l poate depăşi pe Verestoy-Kerestoy, pe un hoţoman notoriu

    dar sub alura lui "europeană" stă un jeg mai gros decît tot lemnul furat de lepra mai discretă a UDMR: Verestoy

  22. gabhry_el, multzam.

    intrebarea pt Dragos era oarecum retorica, nu mi-era clar daca Basescu trebuie sa le rezolve pe toate, inclusiv lipsa medicamentelor din spital.

    pe Basescu nu-l inghit mai toti, inclusiv ai lui, din motive de ANI.

    sa-l lasam mai usurel pe Frunda, sa ne aducem aminte de Blaga, care a marait ceva cu "procuroare de pe vremea comunismului", cand a zis Macovei ca nu crede ca nu stia ca giner'su' are firma cu statul. toata asa zisa "clasa politica" are un interes clar sa nu i se bage poporu' in acte, bijuterii, samd.

    Nastase n-a pierdut c-a fost "corupt". Nastase a fost un dobitoc cand a invitat presa la el in casa sa arate cat de bogat e. Ai putea spune c=a fost prostie, dar n-a fost aia; a fost vanitatea care a batut orice calcul inteligent.

    Basescu, daca are *oaie, ar trebui sa nu promulge legea asa cum au castrat-o astia, sa se expuna unui act intr-adevar "neconstitutional". sa-l vad, o face?

    eh, l-au cam prins boierii la inghesuiala pe Voda; laitmotivul istoriei romanesti.

    in fine, stirile romanesti produc numai enervare. pt cei care traiesc in Romania, e mai mult de atat.

  23. Sym a scris cîndva un comentariu extraordinar despre "Partidul Sărăciei Durabile"

    this is the question

    nu poţi scăpa de un partid care cultivă sărăcia şi metehnele unui popor pentru a ajunge la putere (şi a le plivi la nesfîrşit)

    e aproape imposibil

  24. omen

    Spitalul Universitar recunoştea oficial încă de acum o lună că nu mai are bani

    e notoriu că spitalele sunt datoare pînă peste cap cu bani la furnizori

    Boc anunţa, cu ocazia reducerilor, că prioritare la plata datoriilor statului sunt cele ale spitalelor

    nu ştiu cum stă treaba acum

  25. Nu stiu ce are de scuns Frundo da pot banui ca inainte de 89'ori era ofiter de SECURITATE ori mare scula in PCR ca toti batrani din UDMER pe care ii gasim in forumul civic Maghear anexa de incredere a pcr.

  26. Dragos,

    nu mi-e clar care-i faza cu Basescu si problemele tarii. cum vrei sa rezolve Basescu ANI, aia de care se discuta mai sus?

    si be) inteleg ca stii cum e faza cu stocul de medicamente din spitalul Univ. Bucuresti. poti sa detaliezi?

  27. ane,

    Si in cazul RMGC lozinca "nu ne vindem tara" este caduca.

    Rien ne va plus !

    Daca ati sti ca partea Romaniei, asa minuscula, este vitala

    pentru unii dintre noi, v-ati schimba optiunea.

    Eu STIU ca in Romania (si) de azi, "sa mori cu zile" tinde

    sa devina un fenomen de masa. Daca stocul de medicamente si materiale sanitare din farmacia Spitalului Universitar Bucuresti tinde spre 0 (zero), va inchipuiti care-i situatia in restul tarii.

  28. ane

    nu ştiu dacă "dezastrul din munţii noştri" e chiar dezastru

    dar sigur ceea ce face Frunda e dezastru

    dezastrele par similare, dar poate fi o pistă greşită să le asociem

    poate da, poate nu

    dincolo avem certitudinea absolută

  29. Sa nu uitam de Rosia Montana. Cu largul concurs al celor doi lideri UDMR de la Cultura si Mediu, RMGC va declansa in curand dezastrul in muntii nostri. Partea Romaniei, cum stiti, e minuscula. Culmea, Ungaria e impotriva proiectului, UDMR pune umarul la dezastru. I-am vazut intr-o zi la RTV pe Borbely si Hunor vorbind chiar de la fata locului, de la Rosia Montana. Mai aveau un pic si vomau in direct si nu cred ca de la mirosul de brad li se tragea.

  30. eu, în locul lui TB, aş face un experiment radical. Aş anunţa cu tot tamtamul o conferinţă de presă (pe la 19,00, înainte de emisiunile de seară), aş veni la microfon şi aş spune "Pământul este rotund.". Atât. După aia m-aş retrage să aştept poezelele lui Corson, Badea & comp. despre Pământul plat.

  31. e absurd sa ceri politica "nationala" de la unguri, cand PSD si partidul "national" liberal au o singura grija: cum sa i-o traga lui Basescu si cum sa declanseze alegeri anticipate.
    http://www.ziare.com/pnl/stiri-pnl/pnl-se-pregate

    pai sa le castige. dupa care, astept solutiile miraculoase ale peneleului. presupun ca or sa salveze economia Romaniei urmarind-o pe Udrea prin tribunale.

  32. Bleen & Florin,

    Nu cred ca banarea lui Corson sau reactia disproportionata la eternele ghionturi ale Neamtului va augmenteaza ideile si leadership-ul. In definitiv, cred ca sintem mult mai apropiati unii de ceilalti decit oricare dintre noi de oricare politician de cariera. Nu cred ca exclusivismul e calea.

    1. @samantha: In loc de politicienii de cariera putem sa ne raportam la pinguinii imperiali si vom constata ca Iliescu ne e cu mult mai apropiat decit am fi banuit. Te inseli, nici neamtu nici corson nu ne sint apropiati. In nici o secunda a discursului lor n-au empatizat cu vreo idee de pe Blogary. Nu vrem sa ne augumentam nimic, stim doar ca tacerea e mai buna decit injuraturile. Compromisul presupune cel putin un obiectiv comun. Care ar fi el in cazul celor doi?

  33. Ar fi interesant de urmarit evoluţia politică a UDMR şi a PCM (Partidul Civic Maghiar), deasemenea influenţa Fidesz şi a guvernului Orban asupra acestei evoluţii.

  34. Comitetul Dictatorial al Blogary, aflat în maximă formă instituţională, a decis să-l baneze pe corson şi să-l invite să-şi bage banii-n cur, într-o formă cît mai instituţionalizată şi mai puţin dureroasă.

  35. Dau, ca am mai spus ca e firesc sa-ti platesti distractia.

    De ce n-am dat? Pentru ca eu sint mai de la tara. Nu fac plati prin paypal.

    Pot sa pun banii intr-un plic si sa-i trimit oarecui, personal, ca proiectul asta n-a reusit sa intre, inca, intr-o minima forma institutionalizata. Adica sa aiba cont bancar.

    O sa pun banii intr-un plic si-o sa-i trimit la birou lui Carlito. (Nu tin sa ma treceti pe "firmament".)

  36. corason espinado, ai dat si tu de-o donatie/bere la blogary? ca asa te laudai. n-ai decat sa nu mai vii pe urma.

  37. Neamtu are profilul ala antipatic si iritant, ce-l intalnesti prin cartiere sau parcuri; de pensionar sfatos si atoatestiutor. Un gica-contra cu morga de intelept, care-ti taie vorba si zice altfel decat tine numai ca sa iti arate cat esti de natang.

  38. Delaepicentru va spus pa, pa!

    Neamtu tocma-si lua ramas bun.

    Sa mai stau… Sa va las in durerea voastra…

    Mai trec pe la voi, din cind in cind. Cineva tre' sa va aduca o cana de apa la pat, sa cheme brancadierii, chestii de astea.

  39. nea Florine, sunt la fel de dezamagit de voi dupa cum sunteti voi de mine. Nu pot intelege, si pace, cum de voi baieti dastepti, cititi puteti fi atit de orbi. De ce cautati vini peste tot si nu vedeti adevaratu vinovat!?

    Faptu ca l-ati sustinut, apropos si eu l-am sustinut in 2004, nu-nseamna sa mergeti pina-n pinzele albe.

    Crede-ma te rog, daca Ro nu ar fi in situatia dramatica in care este as fi si eu mai echilibrat si poate chiar as glumi. Din pacate mi-a inghetat zimbetu.

    Numai bine!

  40. neamtu tiganu: tiganii au staborul lor,nu-i judecam noi.Cu rusii…deh.

    Tema discutiei era alta.Ai citit articolul,sau numai postezi?

  41. @neamtu tiganu: adevaru-i ca de ani buni, de cand comentezi pe la Cotidianul, numai faulturi la adresa logicii bagi. ce are sula cu prefectura?! tocmai, pt ca aia nu au votat cum ar fi trebuit, face azi UDMR-ul chestii din astea. e mai simplu ca la avioane, dar ce sa-i faci, de la un punct incolo intri pe aceeasi lungime de unda cu postatorul de 20 de ani "bassesco"(daca nu stii de unde sa ma iei, eu eram ala caruia ii explicai cum e cea mai buna paine in Germania).

    iar sa rasucesti cutitul in rana, e de prost gust pe ambele maluri ale Atlanticului.

    on topic: pai stau si eu in cumpana si ma intreb daca nu ar fi mai bine sa-si dea Boc demisia. aia 322 n-au disparut, s-au mai transformat pe ici, pe colo. o presedintie de TVR, 2 consulate in Basarbia.., ma intreb daca pretul nu este totusi prea mare. in rest, plua reforma. o tara bananiera si de asistati social. la alegeri mai capata un kil de ulei de la bas buzuc bey Paturiciu(un paturiciu generic).

    tot imi propuneam sa iau o pauza de citit stiri romanesti.

    a sosit momentul, ca n-are ce sa mai iasa nimic bun. moare el Basescu cu dintii in ei, dar degeaba. in fine, macar "nu-l inving" ca pe lasul ala de Constantinescu.

  42. ungurului nu-i convine o Romînie care se normalizează

    ce i-ar rămîne de şantajat pentru a rămîne la putere?

    cu cît e mai tulbure situaţia cu atît cresc oportunităţile de exploatat în beneficiul lui

    1. neamtule, n-as fi banuit ca e atita incrincenare si frustrare in tine. Sincer, nu inteleg cum oameni normali, talentati, echilibrati, ajung sa delireze obsesiv-compulsiv numai din cauza urii lor pentru Basescu si tot ce e pro-Basescu. Sau poate inteleg insa nu e momentul sa explic acum. La fel de sincer – stiu ca esti om serios cu scaun la cap, nu un troll care se distreaza provocind gratuit lumea – te rog sa te duci sa comentezi in alta parte. Daca iti sintem atit de neplacuti, lasa-ne. Sa ne despartim civilizat.

  43. Buna sera, numesc eu verestoy si vreau se spun ca noi nem antinationali, noi iubim Romanio ca are padure multe… ANI este xenofob si razbunator, superat pe noi romani ca taiat paduri si nu mai are unde se ascunde

  44. Cu prag de 5% şi doua tururi de scrutin, nu prea cred eu ca atinge pragul UDMR, doar din HR, CV şi MS…

    El problemo – partide româneşti vor obţine toate mandatele la Har-Cov…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *