Am vorbit acum câtva timp despre un interesant studiu al d-Iui Paulhan asupra «prostiei la om»; d-l Paulhan stabileşte, după cum s-a văzut, că prostia provine mai cu seama din pretenţie.
Nu mai incape îndoială că un zidar, care se ţine de meseria sa şi nu se amestecă în lucruri pe cari nu le poate pricepe, nu se va expune nicidată a fi tratat de prost; din contra, dacă-şi va exercita meseria sa cu conştiinţă şi cu iscusinţă, se va putea cu drept cuvânt spune de dânsul, că e un zidar inteligent. Îndată ce însă zidarul nostru se va amesteca în cestiuni înalte economice şi va căuta să le dezlege fară a fi dobândit mai înainte cunoştinţele trebuincioase, cu alte cuvinte, îndată ce-l va apuca boala pretentiei, toată lumea va spune despre dânsul că e un «prost».
După cum vedem, prostia e un lucru foarte relativ; un om e prost sau nu, după cum e plin sau lipsit de pretenţie. Aşa fiind, nu e de mirat că întâlnim prostia chiar la oameni de altminteri deştepţi şi înzestraţi cu o cultură mai deosebită. Nimeni bunioară n-ar îndrăzni să atribuie calificativul întrebuinţat aşa de des de d-l Paulhan unui mare număr de persoane, cari fac parte din opoziţie, dacă toate aceste persoane s-ar ţine cu modestie de profesiunile lor şi nu ar voi să iasă cu orice preţ la iveală. Când mai toate aceste persoane însă nu strălucesc, în activitatea lor de toate zilele, prin nici un talent sau o însuşire deosebită, e din parte-le o dovadă netăgăduită de pretenţie din momentul ce se aruncă în luptele politice, scot gazete şi-şi dau o osteneală nemaipomenită să convingă lumea că sunt oameni politici şi că lor ar trebui să li se încredinteze frânele guvernului.
Pentru a face pe lume să creadă că eşti om politic, nu e de ajuns să o spui singur, înainte de toate trebuie să fii un asemenea om.
Apoi de oameni politici e compusă opoziţia de astăzi?
Afară de câteva mici excepţii, cari se ţin cu totul retrase din politica activă şi pe cari nu le vedem la nici una din întruniri le opoziţiei, restul sunt mai mult nişte politiciani pretenţioşi, incapabili de a se uni în jurul vreunei idei comune, şi ca atare demni d-a figura în vreuna din rubricile stabilite de d-l Paulhan.
Apoi oameni politici sunt cei de la România, cari, neavând nici o idee a lor proprie, nefiind în stare să scoată din creierul lor un singur argument serios şi original, nu găsesc altceva mai bun de lacut decât să plagieze pagini întregi din Laboulaye şi articole publicate acum câţiva ani de alte ziare şi să le servească apoi publicului ca ale lor proprii?
Apoi oameni politici sunt cei de la Lupta, cari nu au găsit în arsenalul lor altă armă decât insulta la Rege, insulta sistematică?
Apoi oameni politici sunt cei de la Naţiunea, cari declarau acum câtva timp urbi et orbi că ţinta lor este d-a face din România cel mai mare imperiu al lumei (textual)?
Şi oameni politici sunt oare urzitorii tuturor ştirilor îndreptate în contra intereselor ţării?
Oameni politici sunt aceia cari nu găsesc alt mijloc d-a combate guvernul decât acela d-a pune în circulaţie fel de fel de ştiri pline de neadevăr, menite a discredita nu numai guvernul dar ţara întreagă?
Oameni politici sunt acei cari anunţau acum câtva timp că guvernul va revizui din nou art. 7? că guvernul trebuia să convoace chiar în septembrie Camerele pentru a propune abrogarea legei privitoate la comerţul ambulant? că d-l Bleichroder s-a opus la contractarea oricărui împrumut al României în Germania? că guvernul are de gând să facă în străinătate un împrumut de 155 milioane? că negăsind 155 el se mulţumeşte cu 30 milioane? că negăsind nici această sumă, guvernul va scade toate lefurile funcţionarilor cu 20 la sută? că d-l Grigorescu, şeful direcţiei comptabilităţei din Ministerul de Finanțe va pleca la Berlin, Viena și Francfort în scopul de-a plasa rentă 5 la sută română pe preţul de 75 suta? că guvernul a dat ordin să nu se mai achite nici un mandat la casieria centrală?
Ar trebui să umplem mai multe coloane dacă ne-am da osteneala să reamintim tonte născocirile puse în circulaţie de unele ziare din opoziţie, cari, dragă Doamne, au pretenţia d-a reprezenta o direcţie politică.
Când s-a adeverit că nici una măcar din aceste ştiri, de cari toate ziarele din opoziţie s-au folosit în timp de luni întregi pentru a ataca guvernul, când s-a adeverit că nici una nu e adevărată, cum rămâne cu pretenţia acelor ziare că sunt serioase şi că opoziţia pe care o fac guvernului e întemeiată pe motive temeinice?
Pretenţii şi iar pretenţii, putând figura toate ca adaos la materialul adunat de .. d-l Paulhan.
Nu e de mirat acum că mai toate ziarele noastre de opoziţie, începând cu România şi sfârşind cu gazeta de mode şi scandaluri, nu mai au cea mai mică autoritate şi că strigătele şi vaietele lor prefăcute răsună în deşert.
Voinţa naţională, II, nr. 358, 3 octombrie 1885
Opozitia e compusa din scriitori .De motiuni.
http://www.realitatea.net/calculul-lui-hrebenciuc…
Nu mai plătește nimenea bir la asigurări – CHECK
O leafă bună pe lună – CHECK
Pe lîngă pensie – CHECK
La încălzire, legea de murături (adică nimini să nu aibă drept să își plătească datoriile)
EFIMIŢA: Adică, zău, bobocule, de! eu, cu mintea ca de femeie, pardon să te-ntreb şi eu un lucru: ce procopseală ar fi şi cu republica?
LEONIDA (minunat de-aşa întrebare): Ei! bravos! ş-asta-i bună! Cum, ce procopseală? Vezi asta-i vorba: cap ai, minte ce-ţi mai trebuie? Apoi, închipuieşte-ţi dumneata numai un condei, stăi să-ţi spui: mai întâi şi-întâi că dacă e republică, nu mai plăteşte niminea bir…
EFIMIŢA: Zău?
LEONIDA: Zău… Al doilea că fieştecare cetăţean ia câte o leafă bună pe lună, toţi într-o egalitate.
EFIMIŢA: Parol?
LEONIDA: Parol… Par egzamplu, eu…
EFIMIŢA: Pe lângă pensie ?
LEONIDA: Vezi bine; pensia e başca, o am după legea veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt: republica este garanţiunea tuturor drepturilor.
EFIMIŢA (cu toată aprobarea): Aşa da.
LEONIDA: Şi al treilea, că se face şi lege de murături.
EFIMIŢA: Cum lege de murături ?
LEONIDA: Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-şi plătească datoriile.
EFIMIŢA (crucindu-se cu mirare): Maică Precistă, Doamne! apoi dacă-i aşa, de ce nu se face mai curând republică, soro ?
LEONIDA: Hei! te lasă reacţionarii, domnule ? Fireşte, nu le vine lor la socoteală să nu mai plătească niminea bir! e aproape de mintea omului: de unde ar mai mânca ei lefurile cu lingura?
EFIMIŢA: Aşa e… da'… (reflectând mai adânc) un lucru nu-nţeleg eu.
LEONIDA: Ce lucru?
EFIMIŢA: Dacă n-o mai plăti niminea bir, soro, de unde or să aibă cetăţenii leafă?
LEONIDA (în luptă cu somnul): Treaba statului, domnule, el ce grije are? pentru ce-l avem pe el? e datoria lui să-ngrijească să aibă oamenii lefurile la vreme…
(I.L. Caragiale – Conu Leonida față cu reacțiunea)
Caragiale, cu toate oscilatiile sale politice si partinice, este de-al nostru din popor si combate bine spre deosebire de Eminescu, care paradoxal, cu verbul sau lucid, argumentat si taios a reusit sa hraneasca toate derapajele romanilor, de la legionarism la pesedisto-liberalism.
Indiferent de orientarile lor, daca cuvintele lor sint actuale este ca din nou parcurgem o tranzitie spre un sistem politic constitutional (altfel spus stat de drept/domnie a normei de drept). Mai mult, politica mai mult sau mai putin democratica, naste peste tot acelasi tip de politician cu acelasi tip de slabiciuni si acelasi tip de poza in public.
Orice text onest despre lumea politica democrata de oriunde si de oricum se poate potrivi. Nu incetez sa propavaduiesc mai politicienilor si functionarilor publici pe care ii intilnesc lectura/vizionarea serialelor BBC (transpuse si in proza) Yes, Minister si Yes, Prime Minsiter adevarate lectii de administratie publica pentru toti cei interesati – din marea Britanie, de pe Continent si nu in ultimul rind din Romania. Macar din acele episoade comice putem invata ceva nou.
Politica bazata pe alegeri este aceeasi mereu. Ceea ce difera este societatea.
Cu font de cit?
Ca pe banii cui stim. Si mai stim si cu ce efect. (in)Estetic si degraba varsatoriu de singe nevinovat, din sudoarea poporului suveran.
Lozincari din toate zarile, uimiti-ma!
„Pentru a face pe lume să creadă că eşti om politic, nu e de ajuns să o spui singur, înainte de toate trebuie să fii un asemenea om.”
Asta ar trebui gravata deasupra intrarii in Casa Poporului.
Gazeta de mode şi scandaluri… :)))))
@Stefan Ionescu
Nici (rozaliu), nici (incolor). Gheorge. Andrei Gheorghe.
bucuresti nu crede in lacrin (?)
@Corson
Hrebe sau Mihaela oboseala mea? Ca mai mari magicieni ai violetului n-am vazut.
Adica liberalii erau de stinga inca de pe Timpul Eminului? De atunci nu reusim sa inchegam o alternativa veritabila de dreapta la guvernarea rosie?
Brrr!!! Chiar aveam nevoie de un lider providential. Unul violet.
„Liberalii, din contra, se folosesc de ambiţia exagerată a oamenilor de puţină valoare pentru a ajunge şi a se menţine la putere. Dar precum un venin, oricât de plăcut ar fi la gust, rămâne venin şi distruge organismul căruia pentru câtva timp i-a sporit prin surescitaţiune febrilă puterile, tot aşa şi ambiţiile diverse ale liberalilor au condus partidul la descompunere.”
„Dacă ne plângem de libertatea prea mare a acelora cari împiedică lucrarea sănătoasă, fie intelectuală, fie economică a naţiei, noi ştim foarte bine ce zicem şi vom ilustra-o oricând cu cazuri dacă liberalii poftesc. Sunt oameni cari au comis crime grave şi cu toate astea rămân somităţi roşii, se primblă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de-a-şi petrece viaţa la puşcărie.”
-mihai Eminescu
" Daca aşadar partidul roşu e numeros, s-ar înşela cumplit cine ar crede că oamenii cari-l compun au aceleaşi principii. Poate unul dintre o mie şi-a bătut capul cu analiza ideilor ce pretinde a le avea: restul ascultă de comandă, căci comandanţii la rândul lor îi căpătuiesc. Ca să se mănţie la putere, aceştia au înmulţit peste măsură numărul funcţiilor plătite de stat, au abătut curentul dorului de câştig de pe piaţa firească a producţiunii pe piaţa postulantismului. Locke are deci dreptate. Cine oferă leafă bună şi tain află oricând o armată numeroasă de mercenari politici, fie cauza lui cea mai nedreaptă din lume.
Daca dar ne-ar întreba cineva cari sunt progresele realizate prin fiinţa roşiilor la putere, am răspunde : Înmulţirea funcţiilor publice, imposibilitatea din ce în ce mai mare de – a – şi câştiga subzistenţa independent de bugetul statului, dependenţa din ce în ce mai mare a claselor conducătoare de puterea centrală şi de oameni ce-o ţin în mână. Daca guvernul ar şti să ne – nţeleagă , i-am repeta sfatul pe care Montalembert îl dădea odinioară oamenilor de stat din Anglia:
“Să ajungă la cunoştinţa că pofta generală şi nemăsurată după funcţii de-ale statului e cea mai rea dintre boalele sociale. Ea răspândeşte în tot corpul naţiunii un spirit servil şi venal, ceea ce nu esclude, chiar la cei bine căpătuiţi, spiritul de partid şi de anarhie.
Acest sistem creează o armată de muritori de foame, capabili de orice descreierare, când cred că prin aceasta se va stâmpăra apetitul lor şi apţi pentru actele cele mai de rând şi mai înjositoare, îndată ce foamea le-a fost stâmpărată. O naţiune de vânători de funcţii e cea mai înjosită din toate naţiunile; nu există umilire în lume pe care să nu fie ‘n stare s-o suporte.” (De l’avenir politique de l’angleterre)
(Mihai Eminescu, Timpul, 6 iulie 1882 in Opere, vol…