Crin Antonescu, 10 februarie 2010, Congresul PNL:
Din punct de vedere strategic, trebuie spus foarte clar: ori noi, ori ei. Adrian Nastase, in 2003, a vrut sa desfiinteze PD pe cale administrativa, folosind uneltele puterii. si am protestat atunci pentru ca nu era democratic. Eu doresc sa desfiintez PD pe cale politica si democratica, nu administrativa. Tara asta trebuie sa ramana cu doua partide mari, unul de dreapta, PNL, al doilea partid de stanga, care e probabil PSD, nu ma intereseaza, dar pe dreapta asta e strategia, pe asta o propun, pe asta o asum.
A reușit. PDL se varsă în PSD. Rămîn două mari partide pe scena politică, PSD și PNL. Crin Antonescu și-a îndeplinit misiunea, acum se poate retrage. Vom avea pe scena politică două partide mari, cele care pînă în februarie anul ăsta formau USL și vom avea în finala prezidențială doi useliști. Înfrîngerea grupării Băsescu/PDL e totală. Victoria USL e totală.
Înfrîngerea nu-i a grupării Băsescu&PDL, ci a noastră, a anticomuniștilor și proamericanilor. Pe mine nu mă poate consola nimic, cînd mă uit la ultimii douăzeci de ani pe care mi i-am irosit în România. Nici măcar ideea că oile astea tembele care ling azi sare de sub coada USL-ului o să crape de sete peste cîțiva ani, ca noi înainte de 1989.
Deh, nu o fi aşa totală înfrângerea asta.
La cum merg lucrurile, poate că şi cu Ponta preşedinte pe aici americanii vor avea în continuare câte ceva de zis prin Ro. Şi ceva influenţă.
Din punctul ăsta de vedere, mai degrabă „ei” au fost învinşi în aceşti ultimi ani, acum depinde şi de americani dacă mai vor să îşi „retragă” influenţa.
Şi tot din punctul ăsta de vedere sunt la fel de importante pentru noi politicile de la Washington.
Asta legat de proamericani.
Despre anticomunişti, aşa e, cred că a trecut vremea procesului comunismului şi totul a murit în procedura prealabilă.
Dar mi se pare exagerat să vorbesc în termeni de iroseală.
Până la urmă dacă ne asumăm ceva dragoste de ţară, poate că e vremea să nu mai stăm deoparte aşteptându-i pe alţii să se bată, în timp ce jelim anii pierduţi, ci să băgăm şi noi ceva implicare, ceva acţiune.
Şi atunci, acţionând şi având un drum de parcurs nu ni se mai pare iroseală.
Drăgălașule, acest subiect trebuie reluat altădată. Acum mi-e cu neputință. Sînt într-o dispoziție asasină. Tocmai m-am întors de la un mare minister, unde am asistat la o ședință între reprezentanți ai guvernului patriei mele și o echipă alogenă (alcătuită dintr-un francez, un italian, un negru neamț și un american, toți ingineri, însoțiți de doi proiectanți români). „Ani irosiți” e prea puțin spus. Minus laptoapele și telefoanele mobile, noi sîntem tot ăia.
Ce-i drept, a beneficial și de ajutorul neprecupețit al pedeliștilor (foști și actuali).