Andei Chiliman:
Implicarea noastră (a IRL) și șansele de reușită depind de modul în care actualii țărăniști înțeleg să mențină linia Seniorului – România liberă, capitalistă, pro occidentală – ca și de modul în care înțeleg să deschidă partidul către nou și modern, și de modul în care mențin partidul la vârful politicii.
Autoizolarea partidului prin decizii politice negândite, perpetuarea conflictelor interne pe mize mici pot pune capăt acestui proiect și, mai grav, pot scoate definitiv partidul lui Corneliu Coposu din istorie.
Sursa: interviu EVZ
Apropo, ieri Andrei Bădin vorbea de o listă neagră a americanilor, pe care s-ar afla, alături de Hrebenciuc, Ghiță sau Voiculescu, și Pavelescu. Habar n-am dacă lista cu personajele e autentică sau nu, însă ieșirile dacopate, filoruse, protocroniste, împotriva alternativelor la gazul rusesc, sînt pe lista neagră a americanilor, împreună cu corupția și mogulatul.
După ieşirea de acum două săptămâni a lui Moisescu într-un interviu, semnalele date de IRL cu pactul pentru România Euroatlantică, postarea din 20 mai a lui Chiliman (http://www.chiliman.ro/avem-datoria-fata-de-noi-insine-sa-facem-tot-ceea-ce-depinde-noi-pentru-ca-romania-sa-devina-acea-tara-visata-de-corneliu-coposu/) şi interviul de azi îmi dau impresia că se coace ceva, fie o schimbare a conducerii PNŢcd şi preluarea şefiei (de către Chiliman, probabil), fie o repliere a ireliştilor în cadrul proiectului iniţial (fundaţia IRL).
Da, după ce Pavelescu a cam început să o ia pe gaz. Rusesc.