foto: Amsterdam e mai aproape decît Auckland, și putem să și fumăm chestii
Zilnic vom avea linkuri politice și din lume adunate, tweeturi, statusuri de facebook, imagini video de la noi și de aiurea. Update-urile se vor face în timp real, așa că mai dați refresh din cînd în cînd și mai verificați casetele de twitter și facebook din articol. Dați click pe săgeți pentru a deschide casetele twitter și facebook.
[divider]
[box type=”shadow” ]
LINKURI POLITICE
[/box]
[box type=”shadow” ]
DE PRIN LUME ADUNATE
[/box]
[toggle title=”Blogary pe Twitter” state=”close” ]
[/toggle]
Facebook Comments
Din ciclul realitatea bate teoria: povestea salvarii cu ajutorul elicopterului a echipajului navei rusesti Akademik Shokalskiy blocata de gheata in Antarctica pe 24 decembrie, la care alte trei nave, Xue Long, Aurora Australis si L’Astrolabe, nu au putut ajunge din cauza ghetii prea groase, care poveste se incheie cu explicatia: „One of the aims was to track how quickly the Antarctic’s sea ice was disappearing.” Oups!
http://www.bbc.co.uk/news/world-asia-25573096
Am citit lista cu serviciile medicale propuse de MS pentru neasiguraţi. Nu mori cu cuţitu-n spate, cu infarctu-n gît sau cu burta umflată de peritonită dacă ţi-a plesnit apendicele, în cazul în care nu ai asigurare medicală de stat. Plus zilele de spitalizare şi îngrijirile medicale strict necesare într-o situaţie de urgenţă. Vrei să stai mai mult în spital, vrei alt tratament, mai bun, plăteşti. Iar la gravide, patru vizite prenatale la medic plus analize, plus asistenţă gratuită la naştere. Cu asta nu-s de acord, copii să facă cine-şi permite, intervenţia statului în politica demografică să se rezume la a le permite – a le permite, atenţie, nu a le da gratis ceva – potenţialilor părinţi să facă bani. Muncind fiecare cum consideră şi cum îl duc puterile, că are firmă, că e pfa, că e angajat, treaba lui/ei. Sau valorificînd moşteniri, nu contează, din bani proprii, asta e ideea. Copilul nu e dator statul, adică plătitorii de taxe să ţi-l crească, că nu e rezultatul unui gang bang naţional, copilul e al tău, responsabilitatea ta şi ţi-l creşti singur din ce ai. Repet, trebuie să ţi se acorde numai posibilitatea ca să ai. Adică mai puţină birocraţie, mult mai puţină spre minimă implicare a statului în viaţa ta, minime dări către acesta.
Revenind la serviciile medicale gratuite, la atît ar trebui să se rezume intervenţia statului în domeniu, la medicina de urgenţă. Eventual la programele naţionale pentru boli considerate incurabile, dacă se găsesc alte surse de finanţare decît obligativitatea de a cotiza la stat. În rest, asigurări private, fiecare după putirinţă. Sau bani la bancă, ciorap, saltea, fiecare cum vrea să economisească pentr-un Doamne fereşte. Care Doamne fereşte, dacă te nimereşte, şi cu actualele asigurări medicale de stat, tot îţi scoate din buzunar – de unde ai, de unde n-ai, te împrumuţi – o căruţă de bani. De la aproape cît pînă la mai puţin decît ai plăti la privat.
Probabil ca sunt un conservator mai degraba comunitarist decat individualist, ca vad ca am o mica rezerva la cele spuse de tine mai sus. Adica, la partea cu gravidele.
Faza e ca daca ai privi sarcina si nasterea doar ca pe o problema a mamei (sau a parintilor) ai avea dreptate; cred, insa, ca atat timp cat mai este acolo o fiinta implicata in schema, fiinta care nu are nicio vina in toata afacerea, ma refer la copil, care nu e vinovat pentru eventuala alegere neresponsabila a parintilor in ceea ce priveste sarcina, macar pentru el (copil) mi se pare just ca statul (contribuabilul, comunitatea) sa ia asupra sa asigurarea unor conditii minimale de urmarire a evolutiei sarcinii si a unei nasteri in bune conditii.
De altfel, de cand cu revolutia adusa de pilula anticonceptionala si cu hedonismul si iresponsabilitatea actuala in ceea ce priveste viitorul unei natii, vadita in trendurile demografice, eliminarea oricarui sprijin pentru nasteri s-ar putea sa contribuie la o (nedorita, zic eu) scadere si imbatranire in timp a populatiei.
Stiu, pozitia mea e foarte amendabila dintr-o perspectiva statistica legata de acel segment social (etnic?) al populatiei Romaniei care are tendinta de a creste si se inmulti (dar care s-ar inmulti oricum, indiferent de politica asigurarilor de sanatate), insa pozitia mea de principiu asta este.
Nici eu nu sunt lămurit. Pare un principiu de dreapta sănătos, „sănătate pentru cine-şi permite, nu pe banii altora”. Dacă e sănătos, ar trebui să suporte extrapolări, de exemplu: De ce să plătim parcuri şi să se plimbe prin ele oricine, chiar cei fără venituri cât ale noastre. De ce să se plimbe pe şosele şi străzi cei care nu dau bani la buget? De ce să-i apere poliţiştii şi armata pe cei care nu dau bani la buget?
Exact. De ce?
Alea au fost exemple. Răspunsurile sunt aici:
1. E greu de stabilit un sistem corect de alocare punctuală a drepturilor în funcţie de taxele plătite, la anumite categorii de servicii.
2. Beneficiile colective pe termen lung pot compensa inconvenientul accesului gratuit.
3. Privind diacronic, aproape toţi trecem prin faze de asistaţi (fie măcar fiind copii sau vârstnici) şi de asistanţi. Dacă tragi o linie şi începi de azi să dai acces punctual, îi defavorizezi pe unii şi îi favorizezi pe alţii.
De ce parcurile și șoselele să nu se susțină din taxe plătite direct de cei care le folosesc? De ce să fie susținute din taxele tuturor, inclusiv a celor care nu le folosesc?
De pildă, vine unul din Teleorman sau din Papua şi vrea să intre în Herăstrău. Îi ceri certificat fiscal la intrare?.
Sau se liberează 0049 şi nu are încă loc de muncă. Dar el a plătit impozite şi va mai plăti ulterior, după ce reîncepe să predea.
Sau unul dă impozit pe salariu minim, are voie doar în parcul Berceni, iar ăla cu salariu mare, în Cişmigiu?
Cred că individualismul dus la extrem, ca orice lucru extrem, ar duce la situații absurde, la atomizarea comunității și în final la distrucția comunității.
Stat minimal, dar cu măsura lucrurilor (bine, mă bag și eu în seamă, bănuiesc că nu ai vrut decât să îngroși tușa pentru a pune în lumină mai bine neajunsurile statului atoatefăcător)
Da, iau copilul ca pe o responsabilitate a mamei şi a tatălui,pentru că acel copil nu a apărut din neant, nu e rezultatul iubirii colective a naţiei. Şi mai e ceva copilul: o responsabilitate şi o investiţie pe termen lung, pe viaţă practic, problema copilului nu se rezumă la prenatal şi naştere. Ori dacă părinţii-s iresponsabili şi statul preia responsabilitatea lor, de ce să ne oprim la naştere? De ce să nu-i şi crească statul? Să-i dea la şcoală, să-i ţină în facultăţi, să le dea eventual şi-un loc de muncă? De ce să nu le dea şi prima casă nu cu bani, în regim preferenţial, ci ca zestre la nuntă? Ce şanse sînt ca din nişte iresponsabili care fac un copil fără să se gîndească la consecinţe părinţii să devină, după naştere, nişte oameni responsabili? Şi de ce ar deveni, dacă „statul ajută”? Cum susţinem şi stimulăm responsabilitatea individuală menţinînd rolului statului chiar şi în cele mai personale aspecte ale vieţii noastre?
Doi. Cine-i statul şi de unde are el bani? E vreun filantrop care dă bani din buzunarul lui? Ori ia din ai cui poate, a se citi ai celor responsabili, pentru a le da celor iresponsabili? Te întreabă statul dacă vrei să dai bani pentru copiii altora sau ţi-i ia cu forţa din buzunar? Şi ţi-i ia din ce-i destinat copiilor tăi, posibil. Deci, responsabilitatea se plăteşte, iresponsabilitatea se premiază. Păi aşa pot să adun şi eu amenzi, mă declar iresponsabilă, n-am ştiut care-s consecinţele faptelor mele, să nu mai plătesc amendă sau să mi-o plătească tot statul.
Singura soluţie pe care o văd eu problemei ăsteia este ca, în cazul apariţiei unor astfel de copii, cine vrea şi cine are posibilităţi să ajute individual copilul, nu prin stat, la grămadă. Statul să iasă din ecuaţie complet. Eu am bani, să zicem, şi cunosc un caz din cele de care discutăm. Poate n-am copii, poate am, dar am să dau şi pentru alţii, Şi atunci dau, dar este un act de voinţă individuală, nu o obligaţie pe care să mi-o impună statul şi prin ea să perpetueze iresponsabilitatea altora care – de ce nu? – vor mai face tot aşa, fără să se gîndească la consecinţe – copii. Poate am şi vreau să dau numai la naştere, poate am şi vreau să susţin copilul în şcoala primară, să-l ajut să facă o facultate, nu contează, eu decid ce fac cu banii mei, nu statul. Statul are un singur lucru de făcut: să-mi diminueze dările în aşa fel să pot face acte de filantropie, ca în cazul în care vreau să le fac, să am şi de unde.
Asa, mai polemizăm și noi, că dacă am fi toți de-o idee ar muri blogu’ 🙂
Am înțeles din prima cum era cu gang-bang-ul național și toate celelalte, voiam să zic că problema mai poate fi privită și din altă perspectivă.
Discuția pleca de la un pachet minimal asigurat de stat și nu propovăduiam luarea în cârcă a individului de la naștere până la moarte.
Ca să folosesc ceva exprimări mai ortodoxe, extremele sunt ale diavolului, trebuie mers pe calea împărătească, trebuie discernământ și dreapta măsură a lucrurilor.
Copilul e, într-adevăr, o investiție, dar nu numai a părinților, ci și a comunității, pentru că el asigură continuitatea nației, sprijinul de mâine (și la la nivel colectiv, nu doar particular, etc), așa că și comunitatea ar trebui să fie co-interesată, alături de părinți, în chestiunea discutată (probabil că de-aia mă bucur de fiecare dată când aud de vreo cunoștință că va avea un copil).
Evident că nu se rezumă totul la prenatal și naștere și că dus la extrem s-ar putea pretinde să i se asigure creștere, mâncare, zestre etc de la stat, iar această variantă (extremă, dar, de altfel, des cântată de stânga populistă) e una absurdă.
Numai că suntem oameni cu cap, aici, pe Blogary, și cred că nu pot fi suspectat de astfel de absurdități.
Spun doar că, așa cum alternativa extremă de mai sus e absurdă, de nedorit mi se pare și cealaltă extremă. de la statul maximal să sărim la statul nepăsător, pe care-l doare-n cur.
Pur și simplu trebuie găsită dreapta măsură a lucrurilor, nu trebuie condamnat nimeni din start (mă refer la copilul aflat în poziție de start), trebuie asigurată șansa acestui start în condiții normale; consider că statul minimal nu e unul inexistent, ci că acordă minimul necesar (șansa).
Drept e că vorba asta (șansă) poate fi lungită ca un chewing-gum și să acopere tot ce vrei și ce nu vrei (de la zestre la io știu ce, după cum spuneai).
Aici intervine, însă, discernământul.
Ce mai zic, rămânând în factual, e că sunt de acord că principalul izvor de ajutor ar trebui să fie libera (bună)voință a celuilalt (a aproapelui), dar aici e și ceva hazard, eu poate că nu cunosc cazuri de acest gen, deși aș vrea să ajut, nu toți cei în nevoie se întâlnesc cu cei care sunt dispuși să ajute (mai ales într-o lume în care zecile de ani de socialism economic au descurajat filantropia individuală și au încurajat așteptarea ca statul să îți rezolve problemele).
Prin urmare, mie, în acest moment, mi se pare că, fiind de acord în principiu cu cele zise de tine (subliniez că acordul există în proporție de cel puțin 90%, problema stă doar în gradul până la care poate fi acceptată neimplicarea statului), problema unei minime (subliniez din nou, minime) supravegheri a sarcinii și a nașterii mi se pare suficient de importantă și gravă pentru a intra în atribuțiile unui stat minimal (eventual, cu o amendă sau despăgubire ulterioară de pus în sarcina părinților iresponsabili).
Poate copilul ăla, dacă ar fi întrebat, ar dori să își facă asigurare.
În fond, cel puțin în ce mă privește, partea din impozitul ce îmi e luat care ar merge pe vreo naștere o consider dată cu voia mea.
Partidul Mișcarea Populară: Teodor ”Chomsky” Baconschi, Daniel ”Realitatea nudă și spontană” Funeriu, Eugen ”Bulă de pe peste Prut” Tomac, Cristian ”Udrea” Petrescu.
Daniel Funeriu
”M-am întrebat adesea care este problema fundamentală a partidelor (nu doar din România ci din majoritatea țărilor occidentale). Unul dintre răspunsuri ar fi că partidele vor să impună un anume mod de gândire cetățenilor, în loc să se hrănească din diversitatea gândirii și a soluțiilor propuse de cetățeni. De aceea partidele dau senzația că se îndepărtează de cetățeni în loc să se apropie de ei. Aici este noutatea pe care Mișcarea Populară poate să o aducă tinerei nostre democrații.”
Partidul „am face orice numai ce e normal si firesc,nu” MP.
Nuş de ce „diversitate” în contextul ăsta îmi sună a LGBT.
Locuitorii din Amsterdam şed în locuinţele lacustre şi beau tiutiun.
Ghiță Ciobanul:
„Dragi pretini care v-ati suparat pe mine, io nu fac politica, la mine vine multa lume si am poarta deschisa tuturor. Fac poze cu toate oile, dapai cu oamenii: )) imi pare rau ca sunteti nacajiti pe mine va astept pa toti la Jina!”
https://www.facebook.com/popescu.ionut.7/posts/787462371279494
Ăia din Amsterdam fumează ca să uite că plouă și-i frig.
Deci Barbu. Barbu, de la care speram să stea pe blog și să ne comunice aranjamentul pe care l-a făcut cu furnizorul de bere cehească din Auckland, stă pe B1 și discută despre turul 2 Ponta-Crin, gata îmbrăcat în haină vărgată.