Atât PDL cât şi MRU afirmă că, indiferent de numele câştigătorului din competiţia internă a PDL, candidatul la preşedinţie va fi desemnat pe baza sondajelor.
Nu e clar de ce mai există atunci o competiţie în PDL, Ungureanu e mult peste orice membru al partidului. Dar se poate argumenta că prezidenţiabilii PDL n-au avut şansa să se prezinte ca atare în spaţiul public, iar în ianuarie-aprilie vom vedea la sondaje ce şi cum.
Să nu avem iluzii: contează muşchiul politic şi europarlamentarele. Povestea cu sondajele e praf în ochi.
Chiar dacă în mod sincer se va încerca identificarea candidatului cel mai bun pe baza sondajelor, vor exista nişte dificultăţi mari dar nu foarte evidente la prima vedere.
Câteva exemple (voi folosi nume reale nu ca aluzie, ci pentru ca discuţia să nu pară teoretică) :
1. Transfer imperfect între candidaţi
Sondaj în martie: „Cu cine aţi vota la prezidenţiale?”
18% spun MRU.
12% spun Predoiu.
(Suma: 30%).
MRU e asumat drept candidatul oficial. Însă… e posibil să ajungem la următoarea situaţie: după ce Predoiu renunţă la candidatură MRU nu ajunge la 30%, ci la 24%. Jumătate din susţinătorii lui Predoiu sunt oameni cărora nu le place de MRU, ci care l-ar prefera pe Antonescu sau care, mai degrabă decât să voteze MRU, ar sta acasă. În schimb dacă MRU ar fi cel care ar renunţa la candidatură, Predoiu ar urca la 28%, pentru că aproape toţi votanţii potenţiali ai lui MRU ar face tranziţia către noul candidat al opoziţiei unite.
2. „Capcana Stolojan”
În contextul în care un candidat al opoziţiei s-ar confrunta cu un candidat PSD în turul doi, poziţionarea electoratului PNL e importantă. Electoratul terţiar, cel care nu este implicat direct în turul doi, decide câştigătorul în fiecare scrutin prezidenţial din 1992 încoace.
Acest aspect a fost ignorat atunci când s-a finalizat Alianţa DA. În sondajele de la începutul anului 2004, Stolojan > Băsescu. Foarte târziu în toamnă s-au făcut simulări apropo de ce s-ar întâmpla în turul doi. S-a descoperit atunci cu oroare că Stolojan ar fi învins clar de către Năstase, pentru că electoratul PRM – al treilea ca mărime – ar fi stat acasă. În acest context a fost nevoie de candidatura lui Traian Băsescu, care putea impulsiona pe vadimişti cu un mesaj anti-corupţie mai credibil.
În termenii de peste câteva luni, problema de mai sus ar putea suna astfel: (repet, numele şi procentele sunt strict ca exemplu)
Predoiu 16%
MRU 10%
Electoratul PNL îl preferă pe MRU lui Predoiu. Numai că nimeni nu se gândeşte să măsoare opţiunea lor în sondaje.
Predoiu este selectat drept candidatul opoziţiei, ajunge în turul doi şi pierde lamentabil, pentru că electoratul PNL nu îl susţine. O candidatură a lui MRU, pe coordonatele de mai sus, ar fi însemnat victorie în turul doi, pentru că PNL-iştii l-ar vota.
3. Factorul timp
Situaţia se poate schimba total în lunile care trec până la alegeri. Candidatul preferat de public poate avea probleme „de dosar” de care se va afla abia prin octombrie. Atitudinea electoratului PNL faţă de un potenţial tur 2 fără Antonescu se poate schimba. Candidatura PSD nu e anunţată – în cazul în care va fi una aparte va exista un deranj mare pe „dreapta”. Un rezultat prost al PNL la europarlamentare poate duce la o revoltă internă şi o candidatură nouă, care va schimba dinamici. PDL are vulnerabilităţi asemănătoare. Ce e adevărat şi plauzibil în februarie poate fi absurd şi inutil în octombrie.
În consecinţă, decizia e mai complexă decât pare. Iar opoziţia de azi are o tradiţie nefericită în folosirea sondajelor. Denumirea „ARD” a fost selectată pe baza unui sondaj în care fusese respinsă de 75% din participanţi – dar era cea mai puţin proastă dintre opţiunile propuse ( http://www.blogary.ro/
În realitate, decizia nu se va lua pe baza sondajelor. Şi nici n-ar trebui să se ia aşa. O candidatură e o decizie politică, ceea ce înseamnă responsabilitate pentru cei care o propun. Nu se motivează cu sondaje sau strict cu sondaje. Politicienii şi partidele, prin acţiunile lor, schimbă situaţia din sondaje, nu invers.
În alte cuvinte, sondajele măsoară dar nu au o funcţie de previziune; sunt unelte, nu soluţii sau rute strategice. A determina numele unui candidat strict pe baza sondajelor este echivalent cu a-ţi întreba furculiţele şi lingurile ce fel de spaghetti ar trebui să cumperi de la supermarket.
Facebook Comments
Cred că e clară treaba. Luând în considerare vioiciunea dreptei, singura şansă să câştige ceva în următorii ani este pe greşeli majore ale stângii. Şi chiar cu acele greşeli, va avea nevoie şi de un stagiu de terapie intensivă sau transfuzie de sânge proaspăt. Sper că nu de la Claudiu Crăciun, îl prefer oricând pe Căcărău la Cotroceni, dacă e de ales între ăştia doi.