Scandalul dintre PNL și PSD pe legile regionalizării și mai ales propunerea PNL ca președinții de consilii județene, adică baronii locali, să fie aleși de consilierii județeni e încă un episod din serialul despărțirii dintre PSD și PNL.
[restrict]
Poate fi o formă de șantaj a liberalilor la adresa pesediștilor și în același timp poate reprezenta pentru liberali un ideal pretext de rupere a USL. Însă, în primul rînd, este un semnal că PNL nu mai vede niciun viitor în alianța cu PSD.
Pînă acum președinții de consilii județene erau aleși prin vot universal și direct, într-un singur tur. Asta înseamnă că cel mai mare partid nu are nevoie de aliați pentru a cîștiga președinția consiliului județean. E declarat cîștigător candidatul de pe primul loc, indiferent de procente. Președinția consiliului județean se poate cîștiga și cu 35%, dacă acesta e procentul candidatului de pe primul loc. În aceste condiții, dacă USL se rupe, PSD e cel mai avantajat partid în alegerile pentru consiliile județene, fiind de departe cel mai puternic partid, la mare distanță de PNL și PDL. Aceste două partide, luate împreună, abia depășesc PSD. Ar putea învinge PSD în lupta pentru președințiile consiliilor județene în două moduri: prin vot universal și direct în două tururi și prin votul consilierilor județeni. Prima variantă, a votului universal și direct în două tururi, are unele dezavantaje pentru PNL și PDL. Chiar dacă acestea s-ar putea alia în turul II împotriva candidatului PSD, tot ar avea puține șanse de a învinge baronii locali cu notorietate, popularitate și capacitate financiară și logistică de a cumpăra voturi și de a manipula scrutinul electoral. Dacă însă președintele consiliului județean e ales prin votul consilierilor județeni, PNL ar putea crea în jurul său o alianță antipesedistă care și-ar putea împărți posturile de președinții de consilii județene la nivel național și care ar putea învinge PSD în majoritatea județelor sau regiunilor.
Cu alte cuvinte, alianța PNL-PSD nu mai există. Am scris mai sus că poate fi și o formă de șantaj: susținem regionalizarea, îl susțineți pe Antonescu la prezidențiale și nu ne dați afară de la guvernare. Greu de crezut însă că liberalii chiar se așteaptă ca PSD să accepte un asemenea schimb (regionalizare vs președinție). Cred că mai degrabă liberalii caută motiv de scandal cu PSD și, prin soluția alegerii președinților de CJ de către consilieri, fac cu ochiul PDL-ului. Dacă liberalii insistă cu varianta aceasta de regionalizare, pesediștii vor fi nevoiți să-i dea afară de la guvernare. Și nu e puțin lucru să fi dat afară de la guvernare fiindcă așa vrea baronul Dragnea. ”Domnule, Dragnea și baronii pesediști au rupt USL de dragul funcțiilor lor, Ponta e slab și n-are curaj și independență, e la mîna lor, n-are niciun cuvînt de spus. ”Uniți salvăm Roșia Montană! Jos Mafia Baroană! Hai, nea Vasile, cîntă cu noi!”
Pentru a trece proiectul regionalizării, PSD are nevoie de PNL sau de o nouă majoritate parlamentară. Dacă liberalii se încăpățînează cu varianta lor de regjonalizare și PSD nu-i dă afară de la guvernare, Dragnea rămîne cu regionalizarea în aer. Din momentul în care PNL se opune baronilor PSD nu se mai pune problema susținerii lui Antonescu la prezidențiale. Niciun baron și nicio rețea din teritoriu a PSD nu va accepta să susțină la prezidențiale omul PNL-ului. Ponta trebuie să ia o decizie. Dacă nu acceptă să candideze, baronii îi iau gîtul.
PS. E prima oară de cînd fac blogging cînd am cîteva zeci de cititori. Nici măcar în prima zi, în 6 august 2008, nu am avut cîteva zeci de cititori. De fapt, am avut peste o mie, că mi-a dat link Ioan T Morar și mi-a trimis peste o mie de cititori (iar cîteva zile mai tîrziu, mi-a dat link Dilema Veche, că era scandalul cu poneiul cu zvastică). Traficul crește o dată cu tragicul.
[/restrict]
E dificil de citit, mai ales dupa ultimele schimbari. Nu neg ca in caz ca da Crin vreo lovitura de stat, se rupe platforma. Pe moment, lumea s-a resemnat. Daca citeste, vrea sa citeasca ceva repede si actual, la indemana. Prima pagina este foarte, foarte incarcata (Home). Nici nu nimeresti unde sa te duci, tb sa citesti care-i de azi, care-i de ieri…. Comunitatea blogary are doo linkuri, dar nu unul langa altul ci clipocind alternativ, dai clic si cum ti-e norocul. Chestii de-astea gospodaresti. Grupate ca la blogurile simple, sept 2013, aug 2013 etc.
Si pe Blogary/Ce e asta? Chiar, ce asta?
Nu avem ceva repede și actual, la îndemînă. La îndemînă nu avem decît editorialele, care nu sînt actuale și care nu se pot citi repede. Situl nu e făcut pentru zapperi fiindcă Blogary nu e citit de zapperi. Ăia care vor să citească pe fugă hap hap repede pac pac mă înțelegi nu intră niciodată pe Blogary.
Editorialul se vede clar iar celelalte nu se pot citi decît dacă te loghezi, adică dacă ești de-al casei și știi ce să cauți și unde.
Zic si eu, nu dau cu parul. Uite, m-am dus la HOME cu sufletul curat, de passer-by. Ce am pe ecran?
1. Pe o banda scrie Comunitatea Blogary, alaturi clipocesc alternativ 2 linkuri = 2 titluri de chestii.
2. Poze pe care se plimba alte titluri, pe moment Jos/Sus nu stiu ce.
3. Doua capete de tabel, stanga Editorial, alt titlu, dreapta Comunitatea Blogary, și mai alt titlu.
4. Nu mai fac scroll down, că am fost bolnavă când eram mică și amețesc.
E cam multisor, vorbim de cititori, multi regulars și passer-by. Nu e că să nu fii zapper, e că să fii dantelăreasă belgiancă. E multișor și în sensul de ofertă, să dau clic pe aia, pe ailaltă (până se lămurește lumea ce ușă e încuiată), care e mai de azi, dar dincolo ce s-o fi comentat? etc.
Eu aș încerca întâi să scot pozele alea care se rotesc, de ex.
Eu nu văd poze rotitoare o.O
Păi am lăsat doar un articol sus la featured. D-aia nu se mai rotesc.