Curajul prafului în ochi
Încă puţin şi va fi declarată, oficial, vinovăţia lui Bush. Războiul rău purtat de Bush în Irak a întors opinia publică împotriva războiului bun propus de Obama în Siria. Coaliţia rea, de vreo cincizeci de state, strînsă de Bush a descurajat formarea coaliţiei bune dorite de Barack. „Doctrina Bush“ a zădărnicit înflorirea „doctrinei Obama“. Ce să faci? Chiar, ce să faci împotriva dictaturii?
Poţi să te predai. Sau poţi să lupţi. Victorie militară, ocupaţie, eliminarea liderilor şi structurilor dictaturii, democratizare impusă de America şi păzită, timp de generaţii, prin păstrarea unei prezenţe militare substanţiale. Germania de Vest, Italia, Japonia, de pildă. Poţi, după decenii de împăciuitorism, să opreşti expansiunea „Imperiului Răului“, adică URSS, şi să-l obligi la capitulare, ca să-i eliberezi coloniile de sub dictatură, mizînd pe democratizarea făcută sub lideri foarte populari, care s-au opus dictaturii, precum Lech Wałęsa, Václav Havel sau – de ce nu? – Ion Iliescu. Am glumit, ştim de ce nu Ion Iliescu. Poţi să convingi dictatori ca Franco sau ca Pinochet să accepte alegeri libere, chiar şi post-mortem, avînd garanţii că nu vor veni la putere noi dictaturi, ci forţe democratice, pe care le-ai ajutat să se închege. Ce faci, însă, cu dictaturile din ţări care nu sînt nici occidentale, nici occidentalizate cît de cît, nici interesate de vreo occidentalizare?
Bushismele
După atacurile de la 11 septembrie 2001, cu ţara în război cu terorismul islamic, Bush a schimbat doctrina americană de securitate. America nu va mai aştepta să-i fie adus războiul acasă, ci va opri inamicii acasă la ei. America nu va mai aştepta ca inamicii să aibă capacitatea să o atace, ci îi va împiedica s-o capete. Fiindcă democraţiile nu se războiesc între ele, America va răspîndi democraţia prin înlăturarea dictaturilor care luptă pentru distrugerea Occidentului fie deschis, fie mascat, prin finanţarea, instruirea şi găzduirea teroriştilor. După cucerirea imediată a Afganistanului (declarată de adversari „imposibilă“) şi înlăturarea regimului talibanilor, a fost întocmită lista de priorităţi: Irak, Iran, Coreea de Nord. „Axa Răului.“ La un an şi jumătate după dezastrul de la 11 septembrie, America şi aliaţii ei au invadat Irakul, cu scopul declarat al democratizării ţării prin schimbarea regimului politic (ţel fixat încă din 1998, printr-o lege adoptată de Congres şi semnată de Bill Clinton) şi al eliminării armelor de distrugere în masă irakiene.
În pofida noilor predicţii defetiste, de tip „Al doilea Vietnam“, victoria militară şi prăbuşirea regimului lui Saddam Hussein au fost obţinute în timp-record. Dar din ceaţa războiului nu s-a ivit vreun Wałęsa sau Havel irakian. Sigur, nici vreun Ion Iliescu. Şi nu s-au găsit stivele de arme de distrugere în masă, garantate de marile servicii de informaţii din Vest. Aşa încît stînga occidentală, în frunte cu democraţii americani, şi-a văzut de plan: transformarea Irakului, în ochii publicului, în noul Vietnam. Saddam n-avea arme de distrugere în masă, deci era om bun, iar războiul a fost criminal şi ilegal, deşi fusese aprobat de Congres. N-a contat că s-au găsit arme chimice, dar nu în cantităţi industriale. Că Irakul, de bine, de rău, şi-a înjghebat un fel de democraţie şi are guverne alese. Că Libia lui Gaddafi s-a speriat, a recunoscut subit că avea un program nuclear secret şi l-a anulat. N-a contat nimic. „Bush a minţit, copiii au murit!“ Atît.
Obamismele
„Preşedintele planetei Pămînt“ (aşa l-a elogiat Cristian Tudor Popescu, în noaptea primului triumf electoral) şi autorul marelui hit editorial „Curajul speranţei“, Obama a schimbat doctrina americană de securitate. Unu: politica externă slujeşte interesele electorale ale preşedintelui. Doi: cuvintele preşedintelui vor fi de-ajuns ca să aducă pacea. Normal, avînd Premiul Nobel pentru Pace. Luat căci…? A, da: criticase dur, în campanie, intervenţionismul lui Bush, „hărţuirea“ altor ţări de către America, militînd pentru retragere şi neintervenţie. În 2012, în a doua campanie, Obama a tras o „linie roşie“ pentru Siria: armele chimice. Ghinion. Declaraţia menită să-i consolideze imaginea de campion al păcii prin diplomaţie abilă, dar fermă, a devenit un bumerang. Bashar al-Assad, cultivat îndelung de emisarii lui Obama, elogiat drept „viteaz reformator“ de Hillary Clinton, a fost acuzat în 2013 că a folosit arme chimice. Linia roşie pe care Obama a tras-o singur şi nesilit de nimeni, pentru cîştig electoral, ducea direct la război. Ce a făcut Obama? Ce face întotdeauna. A minţit, pasînd responsabilitatea altora.
„Nu eu am tras o line roşie. Lumea a tras o linie roşie cînd guvernele reprezentînd 98% din populaţia lumii (…) au aprobat interzicerea armelor chimice (…). Congresul american a tras o linie roşie cînd a ratificat acel tratat (…). Credibilitatea mea nu este în joc. E în joc credibilitatea comunităţii internaţionale, a Americii şi a Congresului.“ Declaraţie făcută în Suedia, în prezenţa premierului Fredrik Reinfeldt, de liderul Lumii Libere, Barack Hussein Obama. Dar „Bush a minţit, copiii au murit“. Mărturii, şi nu puţine, apărute încă din 2003 vorbeau despre convoaie de camioane trimise din Irak în Siria, chiar înaintea ofensivei americane, simultan cu zeci de zboruri spre Damasc, cu avioane pline de butoaie marcate cu „cap de mort“. În 2007, aviaţia israeliană a distrus o instalaţie nucleară nedeclarată din Siria, construită de nord-coreeni. În 2008, în condiţii de secret total, peste 500 de tone de minereu de uraniu au fost evacuate din Irak în Canada. Fuseseră găsite după invazia americană, la sud de Bagdad, în centrul irakian de cercetări atomice de la Tuwaitha. Presa a fost anunţată de-abia, hăt, după finalizarea evacuării. (va urma)
