Că tot e concediu, deci vremea lecturilor uşoare, să revenim la o temă clasică de vacanţă. Dat fiind că e tratată, mereu, cu seriozitatea acordată badmintonului pe plajă. Apar, în continuare, referiri la “dreapta”. Că s-ar regrupa, redefini, reinventa, relansa. Apar şi critici la adresa dreptei româneşti. Că n-a zis, că n-a făcut, că n-a înţeles, că n-a putut. E minunat, e sublim, totuşi există o problemă. Care dreapta? Aia care e stînga, dar altfel? Aia care e stînga, dar la fel? Aia care a fost stînga, dar şi-a înţeles greşeala şi e iarăşi stînga? Aia care nu înţelege ce-i stînga?
Pentru a lămuri lucrurile, evident că întrebarea fundamentală este: ce-i aia dreapta? Ideile principale. În politică, nu în anatomie, box sau trafic rutier. Faptul că unii politicieni, de ambele sexe, afirmă că sînt de dreapta, chiar şi la ore de maximă audienţă, nu doar la bere, nu înseamnă nimic. Avem compatrioţi miniştri, în realitate mari escroci. Educatori, în realitate şpăgari. Doctori în diferite ştiinţe, în realitate plagiatori. Jurnalişti, în realitate coprofagi. Moguli, în realitate coteţari. Absolvenţi de liceu, în realitate analfabeţi. Şi aşa mai departe, în sensul că tot mai departe, la nesfîrşit.
Posibilităţi care aşa ceva nu există
Spre a risipi deruta publicului, convins, în proporţie de masă, că “na-na-na=tra-la-la=aceeaşi mizerie”, reprezentanţii dreptei ar trebui să spună, limpede, ce anume reprezintă. Demonstrînd că e altceva, nu tot aia. De pildă, treaba cu “centru-dreapta” reprezintă tot stînga, dar în rate, nu cu toptanul. Capitalismul cu o puternică protecţie socială (slujbe la stat, pomeni contra voturi) reprezintă tot socialism, adică tot spanac, dar cu barosanii în Merţan, nu în Dacie neagră. PDL reprezintă, evident, tot PD, tentativa de metamorfoză eşuînd în memorabilul “adio PD, adio PDL”. PNL reprezinta PCR. Nu de asemenea exemple este nevoie.
Sigur, e posibil ca unii lideri autodeclaraţi de dreapta să fie convinşi, de pildă, că socialismul e capitalism prost făcut, adică făcut de proşti. Şi invers, capitalismul e socialism deştept făcut, adică făcut de deştepţi. Ei fiind deştepţii, o să iasă giuciuc. Tehnocraţie, “pour le bonheur de la poulime”. Dacă, totuşi, nu e aşa, iar dînşii şi dînsele ştiu ce-i aia politică de dreapta, capitalism, stat minimal, domnia legii (prin care statul e primul supus al numitei legi, fiind cel mai puternic şi cel mai nesimţit copil din curtea şcolii), morală, nu morală relativă, debirocratizare, prosperitate generală prin retragerea statului din economie, nu prosperitatea clientelei politice prin călărirea economiei de către stat, atunci s-o spună. Ei, politicienii. Dînşii şi dînsele. Nu presa, nu comentatorii, nu politologii. S-o spună clar, precis, metodic şi pe înţeles.
La început a fost cuvîntul, dar unde se dă?
Întîi, să bage ideile principale. Dreapta înseamnă cutare şi cutare (da, se poate într-o frază scurtă, edificatoare şi foarte mişto). N-aţi reţinut? Dreapta înseamnă cutare şi cutare. Încă odată? Cu plăcere. Dreapta înseamnă… Apoi să dezvolte. Aplicat, cu exemple, cu situaţii concrete. Să explice de ce politica de dreapta (simplă, nu compusă) e singura soluţie de bun-simţ. Să nu facă pe ei dacă vreun bou sau vreo vacă sare cu ochii din prompter răcnind “Minciună în falş! Demagogie! Impostură! Manipulare!” Ci să demonstreze de ce e fix adevărul. De cîte ori e nevoie. Şi este, slavă Domnului!
Spre surprinderea multor politicieni de o incontestabilă anvergură intelectuală, marele public votant nu stă cu burta pe cărţile de doctrină politică. Nu frecventează sălile de lectură ale marilor biblioteci (admiţînd că au şi raion de dreapta). Nu filozofează în cafenele. Publicul nu ştie, cu adevărat, ce-i aia dreapta. Ceea ce nu înseamnă că nu are discernămînt. Publicul are mai mult discernămînt decît crede mahalaua politicii şi-a comentariatului TV. Adevărurile sînt cele care îi lipsesc, ca să-şi pună la treabă discernămîntul. Dar cum să le capete, sub potopul de dezinformare la care a fost supus, constant, după 1989? Atit de intens, ca nu ştie nici azi, după cum vedem, ce înseamnă, exact, cealaltă cale. De bun-simţ, pentru toată lumea, nu doar pentru unii.
Îndreptarea situaţiei ar presupune cîţiva politicieni lucizi, oneşti (onestitatea stîngii nu există, sînt doar sofisme ambalate în fel şi chip), cu temele bine făcute, ideile limpezi, buni vorbitori, curajoşi şi perseverenţi. Care să răzbească prin barajul de minciuni, insulte şi lături dezlănţuit, mereu, de stînga. Greu. De ce s-ar înhăma cineva la un asemenea calvar? Din idealism? Din credinţă? Din patriotism? Prostii. Are stînga idealism, credinţă şi patriotism din belşug, cît să se ajungă la toată lumea. Perfect. Dacă e prea mare deranjul, atunci măcar să n-o mai auzim pe asta cu dreapta, că n-are nici un fel de acoperire. În loc să inducă oamenii în eroare, mai bine să-şi zică şi ei de stînga şi gata bîlciul. Cinstit, aşa ar fi. Ceea ce înseamnă că sigur nu va fi.
Preluare din Revista Kamikaze
