Din 2009 pînă în mai 2012, toată nația, de laHurezeanu, Gâdea, Stelian Tănase, Răzvan Dumitrescu la intelectuali, artiști, cocalari, hipsteri finuți, băieți de cartier, babe, ecologiști, ingineri, mari doamne ale cîntului românesc și nemuritori poeți, vamaioți și roșimontani, regizori sau monștri sacri ai ecranului, liceeni și dansatoare la bară, funcționari la poștă, bicicliști cu pălărioară și profesoare nefutute, era dezabuzată cioranian. Toți erau scîrbiți de România, totul era deșertăciune, așa-i românul, ca la noi la niminea, poporul era prost și nu mai era nicio speranță, tuturor le era rușine că sînt români, voiau să plece din țară și deplîngeau mizeria națională. Eram o nație bananieră izolată de Europa cea civilizată și rafinată, sincronă cu Geoană, Crin și Tăriceanu.
Astăzi aceiași sînt patrioți iar plaiul și fetele cu părul bălai și auriul grînelor și noi sîntem români aici pe veci stăpîni treceți batalioane române carpați, și sînt scîrbiți de Înalta Poartă de la Bruxelles, gîndește, vorbește și distrează-te românește, Ștefan cel Mare și Zalmoxis, Eminescu să ne judece.
Nu vorbim aici de 5 oameni. Nici de 500 sau 5000. Vorbim de milioane de oameni care s-au schimbat peste noapte, ca întorși cu cheia.
Pocnește Voiculescu din dește, pac, se dezabuzează poporul. Pocnește Dan Voiculescu din dește iară, și nația devine iarăși mîndră, trufașă și degrabă iubitoare de autodeterminare și urîtoare de unguri.
Că vedetele intelectuale, televizive, artistice, jurnalistice și politice se dezabuzează cioranian sau isterizează național la ordin, pe bani, știam. Dar milioanele de hipsteri, cocalari, funcționari și profesoare?
Nimeni nu derivă plăcere din apartenenţa la un grup prost privit, de proastă calitate, inferior. Cu toţii dorim să fim membrii unei (sau unor) comunităţi respectate, apreciate. Dorim să fim mândri că aparţinem acelei (acelor) comunităţi. Dorim să fim fericiţi din cauza asta.
De la naţional-comunismul ceauşist şi până acum motive de mândrie că eşti român, nu reale ci măcar care să apară în spaţiul public, au fost puţine şi punctuale: echipa naţională de fotbal (şi nu des), gimnastica, punct.
Simplificând, avem acum în România trei grupuri mari:
pensionarii care în vremea ceauşismului erau adulţi. Altceva decât naţional-comunism n-au avut, n-au găsit. La asta au rămas.
Cei mai tineri ca ei, ce mândrie aveau în România din 2005-2007 s-a făcut praf.
Cei foarte tineri, simţul comunităţii zero. Eventual ceva la galeriile de fotbal, dar şi acolo se curge spre etnic.
Tragem linia: nevoia de a fi mândru că aparţii unui grup e total vraişte în România (comunităţi nu există de fel, grupuri, asociaţii, etc. decât ca surse de venit, nimic adăugat pentru societate), rămâne doar apartenenţa la o comunitate etnică/naţională. Iar pe palierul ăsta de la Păunescu-circa-1978 nu s-a făcut nimic. Nimic, nimic, nimic. De către nimeni, n-a fost interesat nimeni ever-ever. Hăul se acoperă natural. Patriotismul – în afară de cum l-a definit Ceauşescu cu propaganda lui – nu există aici decât ca fenomen temporar şi individual.
A reușit experimentul de spălare pe creier de care vorbea în 2009 @Andra. Pe aici era combătută, dar uite că.
Suntem pe primul loc în Europa la consumul TV:
http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-14470764-romanii-primul-loc-europa-ceea-priveste-timpul-petrecut-zilnic-fata-televizorului-5-ore-jumatate-medie.htm
Așa că rahatul trece destul de ușor de partea cealaltă a sticlei (sau a LCD-ului/plasmei/LED-urilor).