Toate coincidenţele sunt nişte persoane pure

În weekendul ăsta am pus nişte capcane la ferestre. La sufragerie, am lăsat întredeschis şi am plasat strategic pe marginea pervazului o sticlă de martini şi nişte pricomigdale.

La unul dintre dormitoare am pus o farfurioară cu hamsii, iar la celălalt o mătură şi un anunţ: Angajăm curier aeropurtat.

Să ştiţi că în două cazuri din trei aşteptările mi-au fost înşelate. Cu hamsiile speram să prind o pisică vorbitoare, un Behemot, ceva, fără maestru şi fără Margaretă.

Când colo, veni doar un rânjet. Ilici cel sărac şi cinstit nu putea fi, e oricum prea ocupat cu exerciţiile de seară pe stepper, am dedus post festum că am fost vizitată de o felină de Cheshire, dar tot atât de bine putea să fie şi fosta zână a surprizelor.

Cu mătura am fost à côté de la plaque sau cam pe lângă, mai pe româneşte. Cum aveam de făcut câteva deplasări în interes de serviciu pe nişte drumuri judeţene, pline de gropi, aşteptam o vrăjitoare artritic-rezonabilă, fără amenzi pentru exces de viteză, să mai scap şi eu de hârtoape. Dar unde dai şi unde crapă, veni Fata Moşului, care făcu o curăţenie lună în toată casa, udă plantele, hrăni pisica nevorbitoare şi pe urmă, foarte grăbită, îmi ceru permisiunea să folosească duşul. Pe seară avea o prezentare de modă şi vroia să fie fresh. Se pare că, foarte plictisită după măritişul cu un flăcău de treabă, conform scenariului cules de Ispirescu, a moşului fată lucra pe bază de proiect, ca sosie a Adelinei Vârciu. Sau Zbârciu. Où sont vrăjitoarele d’antan? Nu mă întrebaţi, că nu ştiu. De fapt, am o idee, or fi fost convocate la Eros Show.

După aceste întâmplări, îmi cam pusesem nădejdea în cui, ba chiar mă gândeam să halesc toate pricomigdalele, când o mână plină de pete maro, dar cu unghiile îngrijite, apucă sticla de martini. Pe urmă apăru şi o faţă ridată, cu ochi vioi şi o coamă de păr alb.

–     Micul dejun al campionilor aici se serveşte?

Eu mă uitai la ceas şi făcui pe fiţoasa.

• Având în vedere ora, să zicem că ar merge un brunch.

De fapt, îmi venea să sar în sus de bucurie. Mi-am frecat palmele a reuşită, mai ceva ca SOV după o privatizare strategică. Capcana pentru personaje funcţionase, iar Kilgore Trout picase în ea ca o muscă verde într-o …hm, să zicem într-o pânză de păianjen.

Contam pe o conversaţie prelungă  şi agreabilă. Logistic vorbind, două fotolii de culoare mierii şi o măsuţă de cafea erau tot ce ne trebuia. Turnarăm Martini în pahare, care făcură clinc-clinc şi ne puserăm la taclale. Kilgore avea tendinţa să converseze utilizând exclusiv citate din romanele lui Vonnegut (gen Toate guvernele sunt, de fapt, nişte scheme piramidale, am recunoscut fraza, doar citisem şi eu Puşcăriaşul), dar spre final se ameţise de-a binelea şi mi-a dezvăluit un amănunt picant: chiar şi nepoata lui fusese la Eros Show, sub numele de Pussycalore Deeptrout.

Când lucrurile mai aveau încă  o aparenţă de respectabilitate, am deschis discuţia despre sufletele migratoare de pe Vicuna (planeta care şi-a consumat tot timpul, l-a mâncat pe pâine) cum sufletele alea au fost ele nevoite să călătorească şi să găsească o gazdă (parcă vorbeam de nişte tenii uriaşe) şi l-am întrebat pe Mr. Trout cum putem fi siguri că n-a intrat vreun suflet de pe Vicuna în noi, există un test, ceva?

El mi-a făcut cu ochiul şi mi-a spus foarte senin: asta-i toată şmecheria, n-avem cum să verificăm. Poate a intrat un ghem de suflete în noi şi de-aia au început dintr-o dată să ne placă îngheţata de ciocolată, dulceaţa de nuci verzi sau coridele. So it goes, little girl.

Şi tot aşa am ţinut-o până azi, când ne-am despărţit ceremonios, cântând pe două voci La revedere, tristă zi de luni.

Note. Vonnegut a fost aparent un scriitor de humanistic science-fiction, prescurtat HSF, iar Kilgore Trout este, tot aparent, un personaj ficţional şi ocazional alter-ego al autorului de HSF. Dar n-aş băga în foc pentru niciuna din aceste trebi, e foarte posibil să fi fost taman invers.

Afirmaţia mult discutată, cum că Toate persoanele, în viaţă sau decedate, sunt pure coincidenţe stă ca motto al romanului Cutremur de timp, dar Kilgore mi-a făcut o confidenţă pe care mă grăbesc să o împărtăşesc cu dumneavoastră: o greşeală flagrantă s-a produs la dactilografiere (secretara a fost, tardiv, concediată). Adevăratul motto este titlul povestirii de faţă.