Dragoș Paul Aligică se simte jignit la fuzionism și se întreabă ce-i ține lui Neamțu loc de creier. Voința. Voința îi ține lui Neamțu loc de creier. Ambîțul, monșer.
Facebook Comments
De Blogary
Unul dintre cele mai influente bloguri de dreapta, lansat în 4 ianuarie 2010. Scriu la Blogary: Florina Neghină, Claudiu Băcanu, Horațiu Coman, Dragoș Paul Aligică, Alexandru Hâncu, Răzvan Cucui,
I-o fi zis Mihail, şi nu domnia ta, Mihail, cum i se cuvine unui Gizăs.
Despre „cavalerismul” lui MRU şi implicarea SC TOP SA în campania electoralăAcesta s-a referit apoi şi la Mihai Răzvan Ungureanu (MRU), care a candidat la Senat din partea ARD în colegiul din Arad, dar şi la reprezentanţii PD-L care nu l-au susţinut corect. „Mă aşteptam la un sprijin mai cavaleresc din partea domnului Ungureanu”, a declarat Neamţu, care a povestit un episod derulat în Piaţa Mioriţa, în campania electorală, când la vizita lui MRU în piaţă lui Mihail Neamţu i-au fost îndepărtate toate materialele promoţionale. „Au fost retrase toate de către cei de la PD-L şi de la administraţia pieţei”, a declarat Mihail Neamţu, divulgând implicarea SC TOP SA şi a reprezentanţilor săi în campania electorală. De altfel, şeful Pieţei Mioriţa este nimeni altul decât Florin Mariş (PD-L), consilier local municipal. http://www.newsar.ro/mihail-neamtu-despre-colaborarea-cu-pd-l-arad-sunt-prea-puternic-ca-sa-ma-simt-tradat-de-oameni-mici#.UTUnfaLry5x
Florina„Mă aşteptam la un sprijin mai cavaleresc din partea domnului Ungureanu” –
Iar eu ma asteptam ca toata lumea sa proclame realitatea ca universul se invarte in jurul lui Neamtu si ca cei care sustin contrariu sa fie arsi imediat pe rug. Si eu care credeam ca puterea corupe dar asta nici nu are inca putere si deja e buricul Pamantului… Oare cum ar fi cu Neamtu premier? Poate am invada China numai ca sunt multi tare si nu stiu unde ii ingropam pe toti!
I-o fi zis Mihail, şi nu domnia ta, Mihail, cum i se cuvine unui Gizăs.
Despre „cavalerismul” lui MRU şi implicarea SC TOP SA în campania electoralăAcesta s-a referit apoi şi la Mihai Răzvan Ungureanu (MRU), care a candidat la Senat din partea ARD în colegiul din Arad, dar şi la reprezentanţii PD-L care nu l-au susţinut corect. „Mă aşteptam la un sprijin mai cavaleresc din partea domnului Ungureanu”, a declarat Neamţu, care a povestit un episod derulat în Piaţa Mioriţa, în campania electorală, când la vizita lui MRU în piaţă lui Mihail Neamţu i-au fost îndepărtate toate materialele promoţionale. „Au fost retrase toate de către cei de la PD-L şi de la administraţia pieţei”, a declarat Mihail Neamţu, divulgând implicarea SC TOP SA şi a reprezentanţilor săi în campania electorală. De altfel, şeful Pieţei Mioriţa este nimeni altul decât Florin Mariş (PD-L), consilier local municipal.
http://www.newsar.ro/mihail-neamtu-despre-colaborarea-cu-pd-l-arad-sunt-prea-puternic-ca-sa-ma-simt-tradat-de-oameni-mici#.UTUnfaLry5x
Florina„Mă aşteptam la un sprijin mai cavaleresc din partea domnului Ungureanu” –
Iar eu ma asteptam ca toata lumea sa proclame realitatea ca universul se invarte in jurul lui Neamtu si ca cei care sustin contrariu sa fie arsi imediat pe rug. Si eu care credeam ca puterea corupe dar asta nici nu are inca putere si deja e buricul Pamantului… Oare cum ar fi cu Neamtu premier? Poate am invada China numai ca sunt multi tare si nu stiu unde ii ingropam pe toti!
are căcat în cap. căcat, monșer (neamțule, citești?)