Mihai Răzvan Ungureanu (Facebook)
Clipul ce propovăduiește social-democraţia și în care apare și directorul SRI, domnul ambasador George Maior, este un atac grav la adresa Serviciului și a directorului acestuia, prin care se dorește crearea impresiei că directorul SRI este implicat politic.
Avem de-a face cu un atentat la echidistanţa unui Serviciu ce acţioneaza în slujba interesului naţional. Genul acesta de atac trebuie contracarat ferm, pentru că el aduce un mare deserviciu Serviciului și afectează grav imaginea directorului acestuia.
Aștept ca SRI să ne spună de unde a pornit acest atac. M-am luptat mereu pentru apărarea integrităţii acestor servicii de interes naţional și a profesioniștilor care lucrează acolo. Nu pot admite ca ele să fie trase în jos de jocurile politice perverse ale celor care își doresc compromiterea lor cu orice preţ.