Limba română explică prost culoarea purpurie. O consideră totuna cu rubiniul, vișiniul sau roșul închis. În engleză, “purple” este un ton intermediar între roșu și albastru. Adică violet. Este ceva mai apropiat de nuanța purpurei. Care nu era nici vișinie, nici violet, ci de porfiră, adică un amestec de violet, cu brun-roșcat. Secretul fabricării purpurei a fost păstrat cu strășnicie sute de ani de fenicieni. În rada portului Tyr existau niște bazine speciale, care miroseau înfiorător, unde se prepara purpura. Aici erau puse la macerat moluște din neamul melcilor Murex. Purpura imperială numită și tyriană, de culoare violet-roșcat se numea argaman, iar cea indigo se numea tekhelet. Din ultima se confecționau hainele rituale ale leviților ce slujeau în Templul lui Solomon. În Bizanț, purpura imperială de nuanță violet făcea apanajul familiei imperiale. Era strict interzisă purtarea ei de către oamenii obișnuiți. Membrii familiei imperiale au fost numiți “porphyrogenitos”, adică “născuți în porfiră”.
Violetul a decăzut în ultimul hal pe vremea lui Ceaușescu. A ajuns semnul de armă al finanțelor și intendenței, serviciu din cadrul forțelor militare care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și echipament. Cătanele din serviciul de intendență inventariau saltele și perne și visau să ajungă demnitari. Culoarea armei intendență era violetul. Ofițerul de intendență era o apariție stranie, căci puțină lume avea habar din ce armă făcea parte. Fostul ofițer de intendență Eugen Bejinariu a izbutit să se cocoațe în demnitatea de ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului în cabinetul Năstase și să acceadă episodic în rangul de prim-ministru interimar. A trecut în rezervă cu gradul de general cu două stele. Înainte de a ajunge ministrul Apărării în cabinetul Boc III, fostul numărător de izmene Gabriel Oprea a trecut în rezervă cu gradul de general cu patru stele, cât generalul american Dwight D. Eisenhower, comandant suprem al armatelor aliate debarcate în Nordul Africii, în Sicilia și în Normandia, primul comandant suprem al forțelor armate ale NATO și președinte al SUA.
Oprea este o extensie a culorii violet din antichitate. Este inflorescența ei absolută. Este flama unui văl de pupură feniciană care s-a aprins de la sine rezemat de statutul Uniunii Naționale pentru Progresul României. Este o izmană violet ridicată-n vârf de băț și transformată în flamura de luptă a independenților din Parlament. Două sunt meritele militare ale generalului absolut Gabriel Oprea: în 2008 a zburat pe un aparat F-16. După 15 minute de manevre aeriene imposibil de descris a coborât din avion galben ca lămâia și a cerut o vespasiană. A organizat contraofensiva de la Ștefănești, în clipa în care generalul de roșu Puiu Iordănescu a pierdut președinția CJ Ilfov în favoarea portocalei mecanice. Azi, forțele malefice atinse de flama violetă sărbătoresc hramul Zilei-fără-Băsescu, inițiativa unor bloggeri. Probabil că izmana progresului din mâna portstegarului Gabriel Oprea flutură optimist peste această amenințare încă necunoscută, No Basescu Day. Cu un general cu patru stele de partea lui, violetului nu are de ce să-i tremure izmenele de frică.
P.S. Secretul fabricării independenței violet este păstrat cu strășnicie. În rada Parlamentului există niște birouri speciale, care miros înfiorător, unde se prepară independența violet. Aici sunt puse la macerat moluște de neam roșu și galben cu albastru. Cu zeama care iese din ele se vopsesc hainele cele noi ale împăratului.
P.P.S. (scris de Madame): „No Băsescu day” e un eveniment comic: reușește să facă pe mulți din adversarii Marinarului să-i pronunțe și afișeze numele mai des decît într-o zi obișnuită, devenind „Băsescu’s day”. Foarte eficace. Cît despre alegerea violetului, culoarea blogului lui Udrea și culoarea care ne va aduce aminte pe veci de țopăielile Mihaelei dragostea lui, întrebați-l pe Hrebenciuc.
@nora damian
ciripitorium
http://www.you-tube.ro/bird-songs-v185770.html
http://noradamian.wordpress.com/2010/04/05/putin-…
@
Hristos a inviat!
@Leonov Leonovici, de data asta suntem de aceeasi parte a baricadei 😀
(.. sometimes, one has to spice up stuff 🙂 )
Adevărat a înviat!
@omen,
"Nu mi-am imaginat ca prezentarea la un concurs, anuntat transparent, pentru o functie de nivel tehnic, poate starni atatea acuzatii nedrepte la adresa unor demnitari ai statului roman, care n-au avut niciun rol in cariera mea.
In plus, consider ca imaginea pe care mi-au construit-o diverse tabloide nu corespunde realitatii. Sunt absolventul unei universitati din Franta, unde am urmat inclusiv cursuri de relatii internationale si diplomatie, vorbesc fluent doua limbi de circulatie internationala, iar prin activitatea mea de pana acum, in economia reala, am ajuns sa cunosc foarte bine potentialul economiei romanesti", spune Bogdan Ionescu Syda in comunicat.
Saracul. L-am nedreptatit. L-am dat jos. Regret profund. Numele meu real este Leonov si spune totul.
@tuturor!
Paste fericit!
ook @CeKurai, ai un argument valabil 😀
Paste fericit!
@
pai, ar trebui sa-l testam pe Syda cu francezotestul – sa vedem ce si cum la "parleivufranse". altfel vorbim doar despre "leo-muton-avec-leo-buton". si nu stim cine cui isi pierde credibilitatea. Leo avea ce avea cu panglicarul/mizerabilul/cioflingarul/panarama, nu cu Base. il iubesc pe Base, dar nu tradarea din jurul lui – caci, daca-i tradare, atunci o semnam si noi.
pe de alta parte, din ciclul "am un cui contra lui Basescu, deci exist" 😀
"Leon cel Treaz says:
Vineri, 2 Aprilie 2010 at 7:33 pm
Din cåte se aude, Syda nu vorbeste franceza.
ce declara "Syda":
"Sunt absolventul unei universitati din Franta, unde am urmat inclusiv cursuri de relatii internationale si diplomatie, vorbesc fluent doua limbi de circulatie internationala,.."
uite asa se pierde credibilitatea 😆
mdeah, damage control…
@
a si venit)))) s-a-nfoiat Zeus!
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7094587-bogd…
@
No Syda Day is coming!
@Leon,
janghinosii sistemului (bine definit de catre cirpa kaghebista Ion Ilici Iliescu – ce-i al lui, e al lui: captalism de cumetrie) au profitat si vor mai profita – acesta-i rodul educatziei PCR (Pile, Cunostintze, Relatzii).
statul modern se va face si cu aceste curve – daca se va face. comentam mai demult faptul ca legislatzia a fost croita de acesti ipochimeni pe principiul scarilor pe care le ridici dupa tine dupa ce te-ai catzarat pe o noua platforma a ziguratului care este societatea romaneasca la ora actuala. raul s-a produs demult – de pe vremea primei scutiri de taxa in vama (ia ginditzi-va citamai TIR-rile cu "ajutoare" s-au plimbat prin vamile Romaniei numai in anii '90!) samd (este plin Monitorul Oficial de asemenea OUG cu durata de viatza de la 5 minute la 3 ceasuri).
@MicutzaCeKurai,
In timp ce Ancutza se juca in tzarana, postul lui Syda nu a fost publicat si deci el a fost singurul candidat care a stiut despre acest post. S-a primit de sus indicatia ca sa nu se publice postul. Astfel, un angajat al departamentului Resurse Umane din ministerul condus de un bandit care a jefuit Capitala timp de 4 ani, a confirmat telefonic ca "prin concursul din 22 martie, Bogdan Adrian Ionescu Syda a obtinut postul de la ambasada din Paris". Concursul nu a fost anuntat public nicaieri, fapt iarasi specific unui stat in curs de modernizare.
Syda nu a trecut pe la serviciu decat maximum de doua ori, si atunci probabil ca sa-i faca o felatzie binefacatorului sau si al familiei sale, ministrul Videanu, cu care parintii lui sunt prieteni buni si parteneri de afaceri. Parinti care au sponsorizat campania portocalie. De altfel, concursul organizat in data de 22 martie nu a fost anuntat public, cum prevede legea, si nici nu exista pe siteul ministerului, asa cum ar fi fost normal intr-un stat care nu se afla in curs de modernizare, asa cum este statul nostru.
Evident ca Syda nu avea nici cea mai mica experienta in domeniu. Syda a obtinut nota maxima la concursul pentru functia de secretar economic de la ambasada, fara nici o proba orala si fara sa scrie macar un rand pe hartie. Proba orala o sa i-o dea in gura poporul roman. Io i-am dat-o si o sa i-o mai dau, daca tot ne modernizam si ne schimbam oamenii.
In acelasi timp, un alt post era astigat de Oana Balan, la Ambasada Romaniei din Uruguay. Balan este fiica secretarului de stat Maria Pårvulescu, in acelasi minister al Economiei, condus de acelasi manelist, papitzoi, shpagar si pamblicar. Pårvulescu a declarat intrebata de reporteri: “N-am ce comenta la tåmpeniile astea, imi pare rau”. Si mie imi pare rau: declar ca Maria Pårvulescu este curva. Si-o trage cu fostul sef la Postei Romane. Este o baba penibila, daca isi mai imagineaza ca se uita cineva la ea, fara sa-l plateasca cu banii jos.
chestia cu chilotzeii Ancutzei, vine de la faptul ca domnitza se juca in tzarina in fatza blocului pe cind trecea Marinarul inspre/dinspre serviciu – asta, daca este sa ma iau dupa monitorizare, ar fi fost declaratzia lui Base prin 2004/2005 (apropos de slabiciunile Mediului: adica n-are ce-i face, o stie de mica, de cind se juca si ea cu cea n-avea in tzarina).
atita amar de postare doar [ca] sa nu fiu acuzat de insinuari sexuale! am obosit, ma duc sa fac drobul.
este un lantz cauzal aici (aproape matematic). Basescu i-a vazut chilotzeii Ancutzei. Ancutza i-a vazut chilotzeii lui Syda. Syda i-a vazut chilotzeii EBa-ei. rezulta de aici ca Syda i-a vazut chilotzeii lui Base (sau doar slabiciunea)?
opera de trei parale.
după o chestie ca asta nu poţi decât să stai şi s-o încasezi. nici o apărare.
acest recurent "back to the drawing board".
@Florin
nu Basescu, ci Boagiu si Videanu l-au inventat pe Syda. Syda a fost consilierul Ancai Boagiu pentru o scurta perioada de timp. N-a rezistat ca era de lucru. Intre cei doi a existat o legatura intima. Syda are reputatie de playboy.
Apoi, Syda este asociat cu Adriean Videanu si patronul Bog'Art, Raul Doicescu in casa de brokeraj EQUITY INVEST. Casa de brokeraj a intermediat tranzactii de peste 18,29 milioane de lei in primul trimestru al anului 2010, o suma dubla fata de cat a intermediat casa de brokeraj a lui Dinu Patriciu, Fairwind Securities.
@Florin
uite ce mai scrie pe ziare.com:
"Potrivit unor surse din cadrul ministerului condus de Adriean Videanu, Bogdan Ionescu nu a trecut pe la serviciu decat o data, maximum de doua ori, si atunci probabil ca sa-si bea cafeaua cu ministrul Videanu, cu care parintii lui sunt prieteni buni".
Probabil ca Syda s-a dat la pachet cu modernizarea statului roman promisa de Zeus.
Eu nu cred ca e opera lui Basescu. E manevra lui Videanu. Repet, cred ca e la doua capete, stie ca da si in Basescu. Nu-l vad pe Marinar intervenind pentru tatuatul cu mertzan jucator la bursa, in plin scandal Voicu.
s-o capatuiasca cu sotz* 😀
cred ca de Paste le-a tras-o lor cineva, prb erau "filati" de ceva vreme, ceea ce nu-i chiar rau 😆
no, tot vrea Base s-o capatuiasca pe "a mica". macar s-o faca pe banii lui, nu ai contribuabilului roman(pt EBA plateste contribuabilul european, sa ne intelegem).
oare cum se spune succesuri in frantuzeste? 😆
@MicutzaCeKurai,
da, aici e magaria, ca au inceract sa ne pacaleasca de Paste. Sa ne bage Syda pe sub usa.
vorbeste exact limba care trebuie: cea pe care o da si cea pe care o primeste. careva vrea sa-i intre in gratzii EBa-ei si s-a gindit sa-ngrase porcul de Paste.
@Florin
e frauda de sus pana jos. Tipul a stat o luna in minister, cand trebuia sa aiba o vechime de minimum 6 luni pentru a participa la concurs. Nimeni nu stie cum s-a desfasurat concursul. Din cåte se aude, Syda nu vorbeste franceza.
@Florin,
o gasesti peste tot:
http://www.realitatea.net/bogdan-ionescu–zis-syda–a-ca...
http://www.ziare-live.ro/stiri-politica/253122/bogdan-io...
merci. Dupa Paste. Daca Basescu e de acord inseamna ca si-a pierdut luciditatea. Ar mai fi de vazut in ce masura e o manevra shmechera a lui Videanu, care joaca la doua capete. Intrebarea e cine a organizat concursul, cine a notat? Primul pas ar fi ca Videanu sa faca publice toate rezultatele si evaluarile din concurs.
no, ce sa zic: fiecare pasare pre limba ei piere.
"punctul slab" al lui Base recidiveaza 😆
@Florin: uite acilea:
http://www.ziare.com/actual/dezvaluiri/04-02-2010…
http://economie.hotnews.ro/stiri-it-7092342-murit…
http://ivanciuc.eu/2010/04/02/despre-tampenia-cu-…
nici eu n-am auzi de o zi asemanatoare pe vremea maresalului Petain, seful guvernului de la Vichy. Am auzit, in schimb, ca SIDA a castigat concursul de secretar III economic la Ambasada Romaniei de la Paris si va fi platit direct de Videanu. Din spagile pe care le primeste Videanu de la Gazprom.
@Leon: unde e stirea confirmata cu SIDA? vreau sa scriu despre ea, daca se confirma.
http://twitter.com/un_trecator/status/11431439148
"Corneteanu (uitandu-se lung la capatana de cal pe care o descopera sub cearsaf): Sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu!"
http://stoenescu.eu/2010/04/02/despre-tampenia-cu…
Pana la urma motivul nu conteaza deloc, poate sa fie oricat de imbecil. Conteaza ce spunea Valeriu Stoica: "habar n-ai ce greu e sa aduni oamenii impreuna…"
daca ei reusesc sa faca asta, e doar pentru ca ceilalti, adica PDL, nu pot.
Si va urma probabil o replica si de la PSD, de 1 Mai sau pur si simplu, intr-o zi, pentru ca e "joi".
http://www.reportervirtual.ro/2010/04/violeti-din…
Ăştia cu noBăsescuday sunt ca ăia cu luminousFanta. În loc să propună o alternativă valabilă, fac reclamă gratis.
nedo, nu mai pot să intru la tache, nu se încarcă site-ul. să fie vreo flacără violet?
Mi se pare o idee extrem de indrazneata, chiar impudica si postmoderna, portocaliilor nu le-ar fi dat prin cap.
Deci numele lui Basescu-cel-retras va fi strigat in Vinerea Mare (anul asta, pentru toti crestinii) de o multime ostila, avind insemne violet, care e la catolici culoarea straielor preotesti purtate in Saptamina Patimilor.
Ideal ar fi sa-i dea tot azi drumu' lui Voicu pe caz de depresie.
http://www.facebook.com/aliodormanolea?ref=mf
In limba engleza culorile diferite au nume diferite (apropos de introducere): exista 'purple', dar exista si 'violet', 'mauve' sau 'lilac'.
În sfârşit am aflat astfel ce sex porţi, nu ştiam cum să mă adresez
la cit de albastra e, poate fi vazuta si dupa cum te-ai gindit tu))))) – poate ca io-mi sed pe fatza in fiecare dimineatza…
in rest, "numele" mi-e nick. ma numesc alfel, de obicei "nimeni" (nu duce gunoiul, nu bate copiii, nu face curat, nu ma iubeste, nu-mi cumpara posetzica si pantofiori, nu este capabil – asta-i de la serviciu/scirbiciu, d-aia l-am si lasat si m-am facut rentier).
Micuţa, după nume mă aşteptam să pui altceva în avatar, nu o faţă
acum ca am o fatza (si ce fatza)))), sa va zic si eu ceva despre Bejinariu (scos la iveala de catre Ilici). pe vremea lui nea Ceasca gestiona (in numele cui?) hotelurile din Cap Aurora. de acolo incep "meritele" sale "deosebite" si saltul pina la general cu 4 stele. la citzi "paduchi" a plantat el in saltele, peretzi si alte cele… meritele-i sunt extrem de deosebite – multe razboaie de cearsaf a monitorizat.
Ei, să nu uităm alt general de aţă, numărător de izmene, care a ajuns ministru şi sub ceaşcă şi sub iliescu.
Se pare că sub oblăduirea lui s-au colorat în purpuriu nişte trotuare în Timişoara.
pai doarme, normal ca doarme… d'aia nu sunt active hyperlink-urile din articol… aaa stai ca nu mai sunt deloc… s-o fi trezit?
am stiut eu ca o rugaciune spusa din suflet va destepta totzi veghetorii acestui blog))))). multzumesc. ma duc sa gravatarizez.
şşşt… taci! bleen cred că doarme, da' am uitat eu să-mi schimb nick-ul. sînt pocheriţa. şşşşttt…
http://fr.wikipedia.org/wiki/Pourpre
Așta apropoș de originea cuvintului și că nu limba română explică proșt. Adica nu e violet. A șe vedea:
http://en.wikipedia.org/wiki/Tyrian_purple
unde poza cu Juștinian e mai roșie decât referirea hrebenciucă, la care combinatia de baza e din roșu PȘD cu albaștru liberal ce i-a lașat galbeni pe ”comuiști” (licența nu-mi aparține).
În reșt mă bucur de inițiativa telijenților de a-l pomeni dimineața la prânz și șeara pe Bășeșcu.
moaaaa! a inviat mauzes…
daca te uiti la comentarii pe rss: http://www.gravatar.com/
Blogul va raspunde: chiar sub acest comentariu se gaseste cimpul de comentarii. Sub el, ceva cu niste tag-uri pe care le poti folosi. Si sub tagurile alea e o fraza, ceva cu Gravatar. La linkul ala se afla secretul.
en.gravatar.com
AJUTOR:
am si eu o rugaminte la cei de pe acest blog. (care este) mult mai intim/cunoscator/prietenos cu comenzile (click-urile) pe care ar trebui sa le fac (execut) pentru a-mi pune si io un avatar (imagine) la nick, va rog spunetzi-mi (babeste, ca la prostul care ma simt cind ma lovesc de o asemenea margica a civilizatziei si nu stiu sa o folosesc). multzumesc.