De ce să schimbăm Constituţia?

Ştim cu toţii că o schimbare nu se întâmplă doar de dragul schimbării. Ne schimbăm hainele de lucru dacă mergem la un eveniment, schimbăm copilul dacă a făcut în pantaloni, schimbăm maşina dacă s-a învechit şi nu mai porneşte, schimbăm chiar locuinţa dacă cea veche nu mai corespunde.

Schimbarea despre care se tot vorbeşte zilele acestea, nu este una obişnuită, pentru că subiectul în cauză este însăşi Constituţia. Această lege este una fundamentală pentru că aici sunt consemnate principiile de bază ale organizării statului şi tot aici sunt definite drepturile şi îndatoririle fundamentale pentru cetăţeni şi pentru cele mai importante instituţii: Preşedinţie, Guvern, Parlament, Curtea Constituţională, etc. Pentru a schimba Constituţia, sau pentru a aduce modificări majore în Legea Fundamentală, este nevoie de o determinare puternică, de o situaţie de excepţie.

Pentru a mă face mai bine înţeles, se cuvine să trecem în revistă schimbările importante pe care le-a primit în ultimii 150 de ani Constituţia României şi care a fost contextul istoric în acel moment.

Toată lumea este de acord că prima Constituţie a statului român a fost cea din 1864, adoptată la iniţiativa Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Cred că aici nimeni nu are vreun dubiu: Constituţia era extrem de necesară deoarece prin unirea Moldovei cu Ţara Românească a luat naştere un nou stat iar acesta avea nevoie de o Lege Fundamentală pentru a exista.

Să vedem mai departe care au fost motivele schimbării Constituţiei României, de atunci şi până astăzi.

Prima modificare a survenit destul de repede, în 1866. A fost determinată de abdicarea lui Cuza, urmată de decizia politică de a aduce pe tronul ţării un principe străin. În acest fel, România a devenit o monarhie constituţională, iar Carol de Hohenzollern, monarh. Merită să consemnăm că noua Constituţie a fost considerată în epocă a fi una dintre cele mai progresiste, iar promulgarea s-a făcut fără a se mai cere acordul Marilor Puteri, devenind în acest fel un pas important în manifestarea independenţei ce a urmat.

Constituţia de la 1866 a avut cea mai lungă viaţă între toate celelalte Constituţii ale României. Ea a fost schimbată în 1923 ca urmare a alipirii Ardealului la ţară. De această dată, nu s-a mai schimbat forma de guvernământ, România a rămas şi pe mai departe o monarhie constituţională, însă Legea fundamentală trebuia să ia act de modificarea graniţelor.

În 1938 intervine o nouă schimbare a Constituţiei. Regele Carol al II-lea a luat câteva decizii extrem de contestate atunci şi care sunt sigur că i-ar fi foarte dragi lui Băsescu acum, respectiv: dizolvarea guvernului, dizolvarea partidelor politice, constituirea unui Consiliu de Coroană, concomitent cu instalarea stării de asediu şi a cenzurii. Totuşi, era o perioadă tulbure, atât în Europa cât şi în România. Să nu uităm că în martie 1938 Germania a anexat Austria, iar în decembrie 1939 a invadat Polonia, consfinţind începerea celui de al doilea război mondial. Astăzi suntem de acord că referendumul de adoptare al Constituţiei din 1938 a reprezentat sfârşitul monarhiei constituţionale din România şi totodată instalarea unui regim despotic, sau o „dictatură regală” după cum i s-a spus încă de pe atunci.

Constituţia lui Carol a durat până în 1944, când a fost repusă în drepturi Constituţia din 1923. Din păcate, revenirea a fost de scurtă durată. Sfârşitul războiului a reconfigurat Europa, iar tratatele aliaţilor au permis ocupaţia sovietică în România. În consecinţă, în decembrie 1947 s-a consemnat abolirea monarhiei, ca expresie a voinţei sovietice, impusă prin şantaj şi prin teroare. A urmat, în aprilie 1948, noua Constituţie a României comuniste. Pentru prima dată în istoria României avem o scenă politică cu un singur partid şi o conducere a statului care este exercitată de conducerea partidului. Modificările decise în 1965 nu au adus schimbări majore ci doar consolidarea puterii personale a lui Nicolae Ceauşescu, fiind o bază pentru involuţia României din punct de vedere economic şi social.

După cum ştim, în 1989 în România a avut loc o nouă schimbare, de această dată prin revoluţie. Regimul comunist a fost îndepărtat, Marea Adunare Naţională dizolvată, la fel şi Guvernul. În sfârșit, în 1991 apare o nouă Constituţie, care chiar dacă a fost modificată în 2003, păstrează intacte principiile asumate după revoluţie: pluripartitism, parlament bicameral, preşedinte ales prin vot direct.

Aşadar, în România modernă avem de a face cu câteva modificări ale Legii fundamentale, de fiecare dată bine motivate în contextul istoric:  întemeierea statului român odată cu Unirea Principatelor, instaurarea monarhiei, Unirea cea Mare din 1918, dictatura regală impusă de Carol al II-lea, cel de al doilea război mondial şi ocupaţia sovietică exercitată de URSS în România şi în Europa de Est, revoluţia din 1989 …

Aş vrea să observăm că toate aceste evenimente au fost unele majore, încărcate de semnificaţii şi având în prim-plan personaje semnificative ale istoriei noastre. Ele au produs transformări de esenţă în România şi din acest motiv reprezintă repere de maximă însemnătate ale evoluţiei României.

Dacă toate acestea sunt înţelese, în final îmi pun o întrebare: totuşi, de ce trebuie schimbată din nou Constituţia României ? Doar pentru că aşa crede un preşedinte care oricum nu se mai înţelege cu nimeni cu excepţia propriului sau partid ? Nu este un motiv suficient, am mai văzut asta sub forma Ceauşescu – PCR şi reprezintă una dintre perioadele cele mai urâte din istorie.

Aşa că dacă tot discutăm despre o schimbare, vă rog să consideraţi prezenţa lui Băsescu în fruntea statului nu ca pe un accident al istoriei noastre ci ca pe un germene  al unui nou cataclism politic. Din această perspectivă, schimbarea constituţiei devine obligatorie, dar nu în sensul propus de actualul preşedinte ci invers, către o republică parlamentară.

Facebook Comments
Publicat
Din categoria Editorial

De Blogary

Unul dintre cele mai influente bloguri de dreapta, lansat în 4 ianuarie 2010. Scriu la Blogary: Florina Neghină, Claudiu Băcanu, Horațiu Coman, Dragoș Paul Aligică, Alexandru Hâncu, Răzvan Cucui,

43 de comentarii

  1. @

    Constitutia este ca o casa batraneasca in care nu mai te mai simti confortat, ca are ferestrele mici, lut pe jos, veceul in fundul gradinii, miroase a mucegai, e plina de rozatoare mici si mijlocii si dai cu capul in grinda cand vrei sa intri sau sa iesi pe usa. E un jaf in care ti-e jena sa-ti inviti prietenii, cat despre gagici, preferi sa le duci in padure, decat intr-un asemenea jaf de casa.

  2. Pentru nick_d: am citit părerile domnului Mangu. Să fiu iertat dar o năclăială mai vârtoasă nu am văzut niciodată. De exemplu, parlamentul uni sau bicameral, nu poate să aibă funcţie executivă şi nici Preşedintele României nu poate să aibe comanda Parlamentului, aşa cum gândeşte dl. Mangu.

  3. Dragă nick_d, urmând recomandarea dumitale am căutat să dau de numitul Mangu, doar-doar oi găsi ceva de învăţat. Nu am reuşit să găsesc decât unele postări ale sale, respectiv: pe blogul lui Năstase, somându-l pe titular să-i dea drumul la un comentariu, sau pe blogul lu' tante Udrea, invitând-o să citească (sic !) o postare făcută pe un alt blog. Alambicat, dar dacă vrei să te convingi personal, uite linkurile: http://nastase.wordpress.com/2007/08/19/in-parcul… şi http://www.elenaudrea.ro/ei-cu-ei-noi-cu-voi.html. Postarea pe blogul lu' domnu Preda nu am găsit-o, poate mă ajuţi o ţâră.

  4. Ooo-ho-ho! d-le Buzatu. Inca de l-a inceput un lung beep. De ce trebuie sa schimbam constitutia? Pentru ca niciodata, vre-un parlamentar, cind tara este intr-o situatie de criza, sa nu mai poata spune; "nu vrem alegeri anticipate pentru ca partidul nu castiga nimic". Citatul este aproximativ, si este din Ion Iliescu, anul de gratie 2007.

    Pentru ca niciodata, partidele sa nu mai poata confisca tara pentru ele si interesul lor (vezi octombrie 2009).

    In materie de constitutie, iti recomand sa-l citesti pe Valeriu Mangu, pe blogul lui Cristian Preda la articolul "opt propuneri", postarea 58, si pana azi, …si chiar in continuare. Nu-ti strica.

    Faptul ca esti asa de anti Basecu te face egalul lui Geoana si a lui Crin. Cine se aseamana se aduna.

    Lasa specialistii sa-si spuna parerea si poporul sa voteze. Macar asa, daca voteaza prost nu vor putea da vina pe niste "beep" din parlament.

  5. Pentru marynia: Constituţia din 2003 a păstrat liniile generale ale Constituţiei din 1991. Singura modificare majoră a fost cea referitoare la mandatul prezidenţial, care s-a mărit de la 4 la 5 ani. În rest, Parlamentul a rămas bicameral iar preşedintele s-a ales tot de popor.

    Pentru neamtu tiganu: noi suntem blogeri, forumişti, cârtitori, aplaudaci, etc. Fineţurile despre economie, criză, autostrăzi, pensii şi salarii sunt de competenţa guvernului. Oricum se tratează şi subiecte dintr-acelea, serioase, dar probabil că dvs. aţi nimerit la acesta, despre Constituţie.

    Pentru mece: şi eu cred că România nu va accepta ideea republicii parlamentare. Drept să spun nu ştiu care ar fi motivele. Cert este că de douăzeci de ani încoace, românii au înghiţit gogoşile lui Iliescu şi de parcă nu ne-ar fi fost de ajuns, acum văd o înghesuială ca pe vremuri, dar la gogoşile lui Băsescu.

  6. M-am inselat. Mai exista naivi in opozitie:

    Geoană: E posibil ca Băsescu să suprapună referendumul pentru Constituţie cu alegerile din 2012

  7. Din acest motiv eu cred că o discuţie realistă cu privire la modificările ce se impun aduse Constituţiei trebuie să plece de la acest aspect la care nu se poate renunţa (în acest moment, cel puţin): alegerea preşedintelui prin vot direct.

  8. @Horaţiu Buzatu. Reţinusem propunerea dvs. cu republica parlamentară, dar mai înţeşesesem, greşit se pare, că sunteţi de acord cu modalitatea actuală de alegere a preşedintelui. Altfel, da, republica parlamentară este una dintre posibilităţi. Cu care nu sunt de acord. Oricum nu cred că a există în România forţa politică care să-i vândă electoratului renunţarea la alegerea directă a preşedintelui.

  9. Pentru mece: Sunt de acord cu schimbarea Constituţiei. De altfel, fac această precizare undeva către finalul textului, pledând chiar pentru o formulă de republică parlamentară. Argumentul că această soluţie nu este aplicabilă datorită preşedintelui ales prin vot direct nu ţine, deoarece în republica parlamentară preşedintele este ales de parlament şi are atribuţii mai restrânse.

  10. Domnule Horaţiu Buzatu funcţia Constituţiei este, în primul rând, aceea de a asigura funcţionarea statului. Actuala Constituţie nu face asta. Cu această conlcuzie e toată lumea de acord, doar soluţiile diferă de la un partid la altul. Aşadar modificarea Constituţiei este necesară. Soluţia republicii parlamentare este una dintre soluţii, dar nu are nici un sens în condiţiile în care preşedintele ţării este ales prin vot direct. El este persoana cu cea mai mare legitimitate în termenii democraţiei. Acestei realităţi Constituţia trebuie să-i dea o recunoaştere. Ori să se renunţe la alegerea preşedintelui în această modalitate. O republică parlamentară cu preşedinte ales prin vot direct înseamă proastă aşezare a statului, ceea ce duce la o proastă funcţionare a acestuia. Aşa cum a fost până în acest moment.

  11. Dacă republica parlamentară este o soluţie, poate că ar trebui depus un efort suplimentar pentru a o impune majorităţi, chiar dacă aceasta vrea o republică prezidenţială şi un parlament unicameral. Iar ăla, dacă s-ar putea să aibă doar un rol decorativ, pe modelul Marii Adunări Naţionale.

  12. De ce să schimbăm Constituţia?

    De ce nu?

    Republica parlamentara este o solutie, dintre multe alte solutii, dar nu este agreata de o majoritate. Toate partidele politice isi doresc modificarea Constitutiei, nu numai Basescu. Nu conteaza ce solutie se va propune, conteaza ce se va vota. Din fericire, si de data aceasta, proiectul trecut prin Parlament va ajunge sa fie votat de populatia cu drept de vot. In mod cert, insa, o constitutie care nu va tine seama de votul dat la referendumul anterior, nu va trece de votul popular. Din acest punct de vedere, daca parlamentarii vor incerca sa interpreteze rezultatul votului dat la referendum, incercand sa-i schimbe sensul, adica sa propuna un parlament bicameral, mai bine ar renunta si s-ar dizolva singuri. Motivele pentru care ar fi mai bun un Parlament unicameral sunt tot atat de multe si solide ca si cele pentru unul bicameral, dar, repet, nu mai conteaza. O constitutie refuzata la referendum echivaleraza cu dizolvarea Parlamentului, iar un parlament dizolvat inaintea localelor din 2012 ar insemna o tragedie pentru opozitie. Opozitia nu este atat de idioata precum s-ar crede, iar diversiunea lui Preda privind parlamentul bicameral nu-l poate pacali nici pe Vanghelie.

  13. Aurelian, rationametu tau e bun pin-la un pct., da ma tem ca o concurenta mare pe locurile din parlament NU va duce la cresterea calitatii acestora ci din contra le va da sanse numai celor care isi pot finanta campania electorala, cu mici, stegulete, muzica si dans.

    Nedo, nu vad, zau, cum schimbarea Constitutiei ar putea sa schimbe mentalitatea politicienilor. De fapt ai dreptate, e de neinteles cum un bogatas, milionar, se lupta pt. un post de ministru onorat cu vro mie de Euroi? Ai tu vro solutie, crezi ca uni sau bi, sau o noua lege ar schimba ceva? Sau mai bine zis cum ar trebui sa arate aceasta lege? Ma rog, asta ar putea fi un subiect care ar merita sa fie analizat.

  14. uite, neamţule, prietenul tău năstase ce zice:

    Pana acum, eram eu acuzat ca ma refer prea des la Basescu. Iar eu spuneam, mereu, ca fac asta pentru ca Traian Basescu nu se abtine sa isi indrepte mereu atentia (sau institutiile pe care le controleaza) asupra mea. Cum s-a intamplat si ieri cand nu eram nici macar in tara pentru a comenta.

    îţi dai seama ce fiţe de mimoză are ăsta? n-are voie omu' să zică nimic de el, că, vai, eram la toaletă, mă rujam, cum poţi să vorbeşti despre mine cînd nu sînt de faţă?

  15. neamţule, de acord cu tine. priorităţile sînt cele economice. dar politicianul este tentat să pună – sună pompos, iartă-mă – interesele lui înaintea intereselor ţării. e tentat să uite agenda pe care şi-a făcut-o în campania electorală şi cu care a fost votat. iar constituţia este principalul instrument prin care atenţia politicianului să fie cît mai puţin deturnată de la agenda sus-menţionată. direct, da, ai dreptate, economia e o prioritate. indirect, vezi şi tu, ceva nu funcţionează.

  16. neamtule: esti inginer si stii ca un proces eficient duce la un rezultat bun… extrapoland, un parlament eficient va imbunatati calitatea sper… aaaa… actului legislativ; de asemenea, traiesti in germania si stii ca biciul educa. spectrul dizolvarii va face din parlament un proces eficient; concurenta pe un numar mic de locuri va duce la cresterea calitatii persoanelor ce vor ocupa in final fotoliile; cresterea calitatii persoanelor va duce la cresterea calitatii actului legislativ care va genera, intr-un final, venituri pentru invatamant, sanatate etc. si de aici bulgarele se va mari si impactul il vom masura in PIB per capita… e adevarat ca va dura 100 de ani dar trebuie sa incepem de undeva

    si nu ai inteles, nu ma intereseaza numarul de diplome al unui parlamentar ci ma intereseaza calitatea activitatii sale; oricat de batut in cap ar fi, o echipa puternica de consilieri il face extrem de eficient si de "destept"

  17. e, doctoranzi şi funcţionari pe dracu! de unde-ai scos-o? ce crezi că e parlamentul european, accelerator de particule? e plin de conţopişti care îşi petrec 90% din timp redactînd rapoarte de activitate. şi, apropo, tocmai am citit săptămîna asta un articol (o să-l caut) despre nemulţumirile britanicilor în ceea ce priveşte nişte vacanţe la schi în austria pentru copiii unor europarlamentari.

  18. Nedo, nu cunosc Constitutia Romaniei si nici n-am spus ca nu ar trebui schimbata. NU am spus ca Romania ar trebui sa preia Constitutia Germaniei. Spun insa ca referendumu a fost o manevra electorala de cel mai prost gust.

    Am spus si repet, prioritatile Romaniei de azi sunt ECONOMICE. Despre aceasta tema nu vorbeste nimeni, nici presedintele, nici Madame Blogary, nici analistii politici, nici guvernu.

    P.S Am scris pe blogu meu de o intilnire in Germania cu o delegatie romaneasca a unei firme private. Da mai bine ma abtin!

    1. @neamtu: prioritatile sint SI economice, nu DOAR economice. teoria asta in care politicul e de fapt o balacareala fara rost, o diversiune si o pierdere de timp ii apartine lui Patriciu, el se lauda in campanie cu faptul ca Adevarul nu vorbeste deloc despre politica. Ori asta demonstreaza ca si tu si Patriciu ati uitat sensul lui "politic". Pozitia e perfida si profund anti-democratica si a fost folosita cu succes de Iliescu in anii 90 impotriva partidelor istorice. Sau poate tu si Patriciu ați uitat că anii 90 au fost un dezastru economic tocmai pentru că era vorba de un dezastru politic. În al doilea rînd mi-e complet neclar ce am putea noi spune pe teme de economie nefiind economiști. Să scriem la Blogary doar ca să arătăm că înțelegem ce prioritate e economia dar fără să pricepem prea mult din ea nu e bine, că nu sîntem gazetă de fotbal, să ne pricepem la toate.
      Eu am o idee buna despre ce ar trebui sa faca PDL sau PNL ca sa vina in intimpinarea electoratului si a problemelor lor zilnice, sa devina mai "concreti", chestia e ca tocmai confuzia politica impiedica un astfel de demers. Pentru ca un Videanu si un Berceanu care prospera in confuzie politica sint problema. Nu te mira ca nimeni nu stie, dar nimeni, nici din presa nici din politic, care e de fapt crezul politic al lui Videanu,. viziunea lui? Nu te mira ca nu ar mira pe multi un Videanu la PSD in 2013? Cum crezi ca un om ca asta nu doarme noaptea de grija reformei economice? Apropos, n-ai observat ca nu avem rubrica economica?

  19. nedo: e adevarat dar asta-i fatada… background-ul in schimb e format din zeci de cladiri de sticla pline de functionari cu doctorat si ochelari

  20. ooops, a aparut nea Florin, simt ca-ncep sa pierd teren, s-a prins ca-l iubesc pa Bombonel. Nea Florine, sunt sigur ca stii mai bine ca mine de ce se pierd procesele, nu cred chestia cu neconstitu…

    @Aurelian, cred ca vrei sa ma ametesti. Sunt de acord ca in parlament NU sunt cei mai buni oameni. De altfel e recunoscut si in Ge ca cei mai buni NU sunt atrasi de politica ci prefera sa munceasca la privat unde au si posibilitati de cistiguri mai mari. Se pune problema cum ai putea sa-i atragi pe cei mai buni si cum ai putea sa faci pulimea sa-i aleaga pe cei mai buni? Cred ca schimbarea Constitutiei nu va aduce nimic nou in acest sens si nici reducerea nr. de parlamentari si nici una sau doua camere.

    Cred insa ca presedintele, care se vrea jucator, ar trebui sa puna pe masa de lucru temele importante, o simpla discutie poate ar putea aduce solutii.

  21. ai dracu' americanii astia… cum nu stiu ei sa scrie mai mult de o pagina dar nu ai cum sa-i contrazici

    cat despre britanici ce sa zic… scriu o lege intr-o fraza si o pastreaza 300 de ani

  22. aurelian

    şi parlamentul european e plin de blonde (în sensul cel mai misogin al cuvîntului). să vezi europarlamentari septuagenari, din ţări cu tradiţii vechi, nu de oriunde, cu nişte fîţe de asistente personale că tîmpeşti

  23. neamţule, constituţia este una din legi. întîmplător, legea fundamentală. o schimbăm în 2003 pentru că aşa vrea ue (năstase a profitat, oarecum, de moment), dar nu o schimbăm pentru că aşa vrem noi. şi motive au fost expuse, nu numai cel cu numărul de parlamentari. poate cel mai important motiv a fost blocajul guvernamental, aproape vidul de putere din campania electorală. după părerea mea, astfel de situaţii trebuie evitate. constituţia după chipul şi asemănarea unui singur om ar trebui să dispară. cea din 91 a fost făcută după chipul şi asemănarea lui iliescu, cea din 2003 după chipul şi asemănarea lui năstase, dar nici prima, nici a doua nu au oferit un cadru stabil pentru o coaliţie guvernamentală. ar fi momentul, cred, să avem o constituţie în care atribuţiile fiecăruia să fie clarificate şi delimitate.

    iar cine spune că băsescu vrea o constituţie pentru el, ori e naiv, ori minte. băsescu a apelat la referendum, a obţinut votul pe care îl ştim, dar e conştient că, pentru a avea o nouă constituţie, e nevoie de acordul unei majorităţi mult mai largi, care să implice şi partidele de opoziţie. ştie foarte bine care este raportul de forţe şi cît poate obţine prin negociere.

    comparaţiile cu germania mi se par un pic exagerate. sînt două ţări diferite, cu o istorie diferită, cu obiceiuri diferite. sigur, tu ai experienţa ţării în care trăieşti acum, dar nu văd cum cadrul juridic german ar putea funcţiona în românia. nu cred că ar funcţiona nici în franţa, nici în marea britanie.

  24. @neamtu tiganu,

    Daca vine vorba de constitutia Germaniei,ar fi trebuit sa fiti primul care sa stie ca

    ei au primit-o de-a gata de la americani la pachet cu planul Marshall.Si asa au si pastrat-o,ca s-a dovedit infailibila pana in ziua de azi.

  25. neamtule: am pus punctul pe i cu buna intentie: profituri bunicele sunt/ au fost obtinute si dupa impozitare… important e ce faci cu profitul ala (chiar si cu 16% mai mic) iti iei un jeep/ conac/ ii spargi in baruri sau faci un centru de cercetare la Titu/ platesti o bursa/ sustii o universitate…

    si mai gresesti cu ceva: banii vin din parlament (uni sau bi)… pana la urma d'aia ii spune legislativ, pentru ca este creator de norme si nu executant conform normelor… asa cum este guvernul… politica economica de inalt nivel se face in parlament si nu in guvern; guvernul imparte si face ceea ce i se da si nu ceea ce creaza… initiativa legislativa (inclusiv in ceea ce priveste politicile fiscale) trebuie sa o aiba parlamentul…dar asta nu o sa se intample vreodata cu hoardele de blonde (scuzati misoginismul) ce alcatuiesc aparatul administrativ parlamentar… e un interviu azi pe hotnews cu emeritul profesor Moisa Altar care spune ca in bnr s-a adunat crema si guvernul a adunat ce a mai ramas…ce uita domnul profesor sa spuna ca in parlament (si vorbesc de aparatul de suport al cabinetelor parlamentare) au ramas doar diplomele cumparate

  26. Marynia, e absurd sa vorbesti de "reforma statului" ca si cum aceasta ar fi o chestie odata facuta si batuta-n cuie. In Ge legile se schimba, se adapteaza permanent in functie de conditiile date. Invatamintu, sanatatea sunt strins legate de bani, ori banii nu vin nici din Constitutie nici din parlament uni sau bi.

    Aurelian, fara sa vrei ai pus pct pa i, intr–adevar reinvestitiile sunt o chestie cotoiasa, dar acestea pot fi influentate de stat NUMAI prin politica fiscala. Am mai spus-o, un impozit progresiv ii stimuleaza pe patroni sa reinvesteasca pt. a nu plati impozite imense, ii stimuleaza sa investeasca in Ro, nu in Georgia, ca Patriciu, sau in Honolulu.

    Pa mine ma deranjeaza nespus ca nu se vorbeste absolut nimic de aceste aspecte, se merge pe mina lu Basescu care propune spre dezbatere niste teme absolut irelevante pt. tara, in momentu actual.

  27. adica asa cum fac patronii nemti care iti sunt tie atat de dragi… dar nah, aia se trag din generatia aia care a tras la reconstructia germaniei dupa razboi fara sa pretinda alocatii, rente, subventii si ajutoare

  28. neamtule uite ca aici gresesti… de perfectionarea constitutiei trebuie sa se ocupe, e adevarat, aia care se pricep… numai ca tot aia ar trebui sa si explice vulgului in vorbe simple cu ce se ocupa ei, care le este scopul si rezultatele actiunilor lor… iar dezbaterea publica in asta consta si nu e inutila

    pana una alta, desteptii incearca sa se ocupe insa vin prostii si vorbesc peste ei caci ei au plamani in loc de creieri, ce pll

    cat despre partea economica, stim bine ca suntem un popor de asistati iar patronii neaosi nu fac exceptie de la mentalitate: "sa vina dom'le statu sa ne ajute" in loc de: "sa fim mai eficienti"; "sa nu mai bagam mana in cont pentru jeepuri si sa reinvestim profitul nu in chilotii nevestei ci in tehnologie, inovatie si cercetare" samd

  29. Neamţu Ţiganu,

    Nu contest că problemele economice sunt importante, dar nu se pot amâna sine die nişte clarificări, nu numai la nivel de Constituţie, ci şi de sistem de educaţie, sănătate, usw usw (sau reforma statului pe care o tot trâmbiţează Băsescu şi de care râd toţi). În felul ăsta niciodată nu va fi momentul potrivit: ba e criză, ba nu e un moment special("cataclism istoric").

    Dar cine a zis că discuţiile despre constituţie trebuie să ia faţa economicului? Că ţara se duce de râpă e problema guvernului, dar nu intră în atribuţiile lui şi revizuirea constituţiei. Pentru asta există parlamentul. Mă rog şi Băsescu care se agită pentru aducerea temei în discuţie, indiferent care e motivaţia lui 🙂

  30. dupa cum bine vedem, in aceste vremuri, Constitutia a ajuns o simpla hartie citita din cand in cand de niste oameni asa cum le dikteaza interesulpersonal. Asta mi se pare a fi adevaratul germene al unui cataclism politic (cataclism care e contemporan, il traim chiar daca ni se pare ca nu). Iar daca prin schimbarile propuse diktatul este eliminat iar hartia incepe sa traiasca prin litera ei si nu prin vorbele unor persoane atunci voi fi mereu de acord cu aceste schimbari. Nu am intrezarit inca vreun interes personal in actiunile prezidentului in schimb am trait (si traim) o suma infinita de interpretari personale in partea oponentilor schimbarii constitutiei… e timpul ca vorba sa volant dracu' o daca si scripta sa manent ca m-am plictisit de televizor

  31. Marynia, cred ca s-ar putea vorbi de niste prioritati. Dupa mintea mea Romania trece printr-o perioada hotaritoare, (limba de lemn e intentionata), de altfel intotdeauna a trecut printr-o asa perioada. De schimbarea, perfectionarea Constitutiei se pot ocupa aia care se pricep, sunt convins ca o dezbatere publica nu ar aduce nimic, complexitatea acesteia e mult prea mare pt. a fi inteleasa de omu de rind.

    In schimb problemele economice ii intereseaza pe toti, sunt infinit mai importante si mai urgente, pledez ca dastaptii sa se concentreze mai mult pa probleme economice si sa-i lase pa aia citiva specialisti in drept sa scoata o chestie cu cap si coada din Constitutie. La ce serveste o Constitutie perfecta, un parlament uni sau bicameral perfect organizat, atunci cind tara se duce de ripa?

    1. @neamtu: noi, nemtii din gurbanesti, cind ne uitam la citi hoti scapa sau amina procesele pina la prescriere pe motiv de neconstitutionalitate, gasim ca reforma constitutionala e foarte importanta. Ce pierde Boc cel nepriceput e nimic pe linga ce au furat si vor sa fure astia de care vorbesc. Sau Bombonel ti-e prea drag ca sa privim problema si din punctul asta de vedere? Ca nu gasesc acum cuvintul german pentru termopane si budha de aur kitch.

  32. Domnule Neamţu Ţiganu,

    Dar poate Constituţia lor a fost făcută nemţeşte şi nu lasă loc la nşpe mii de interpretări.

  33. Domnule autoru,

    jos palaria. Pe mine m-ai convins, domne, nu trebe sa se schimbe. Recunosc insa, ca si aia care ziceau ca trebe schimbata m-au convins. Dupa cum m-au convins si ceilalti care vroiau o camera, altii doua camere cu balcon.

    Sunt entuziasmat de cite argumente inteligente curg in aceste dezbateri hotaritoare pt. tara.

    Ma-ntreb insa, de chestiile mai marunte cine se ocupa, daca toata floarea e angrenata in aceste dezbateri? M-as referi la niste aiureli, de ex. economia, somaju, nr. mare al pensionarilor, scaderea salariilor, infrastructura, autostrazi. Nemtii astia p-aici discuta numai de rahaturi din astea. Niste tarani, domne!

    P.S Am auzit ca nu mai ninge, iata deci o problema rezolvata.

  34. Teoria asta este buna, daca fiecare schimbare era cosecinta unei acumulari de idei progresiste, care au avut suficient timp/dezbatere sa ajunga la maturitate.

    Dar ce te faci cand la revolutie (tin minte momentul), cineva iese la televiziune in fata si zice: avem nevoie de 2 economisti, de 2 juristi si de 2 …..

    Si apare Iorgovan, care nu seamana deloc cu Franklin sau Balcescu.

    Devine cumva firesc sa produca o constitutie conform careia judecarea infractorilor este neconstitutionala (in majoritatea cazurilor), iar deciziile curtii constitutionale se iau in functie de prognoza meteo.

    Primul pas spre vindecare este admiterea bolii, ori intrebarea din titlu sugereaza ca nu toti am facut inca acel prim pas.

    Raspunsul corect ar fi ca este necesar sa reparam stricaciunile chiar si dupa 20 de ani, si nu ca vrem sa iasa sau nu Basescu presedinte cu al 3-lea mandat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *